ROAGĂ-TE CU ATITUDINEA POTRIVITĂ

„Nu căpătați, pentru că cereți rău” (Iacov 4:3)

     Uneori în rugăciunile noastre ne focalizăm atât de tare pe „noi” încât Dumnezeu devine un fel de ‘’spiriduș’’ pe care îl chemăm să ne împlinească toate dorințele. Apoi, când nu primim ce dorim, credem că El nu aude, că nu‑i pasă sau poate că nu există. Iacov spune: „nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre”. Egoismul este rădăcina multor rugăciuni fără răspuns. Prima cerere din rugăciunea „Tatăl nostru” este „sfințească‑se Numele Tău”, a doua „vie Împărăția Ta”, iar a treia „facă‑se voia Ta” (Matei 6:9‑10). Să remarcăm faptul că prima noastră preocupare în rugăciune trebuie să fie ceea ce dorește Dumnezeu, nu ce dorim noi. Așadar, iată câteva sugestii de rugăciune cu o atitudine potrivită: 1) Cere‑I lui Dumnezeu să ucidă firea ta păcătoasă. Ca ființe noi în Hristos, noi ne luptăm zilnic cu vechea fire. Și atâta vreme cât predomină această fire, rugăciunile noastre vor fi împiedicate. 2) Roagă‑L să te spele în sângele Său. Nu poți veni în prezența lui Dumnezeu pătat de păcat; trebuie să‑l mărturisești și să‑I ceri să te ierte. 3) Roagă‑L să te umple cu Duhul Sfânt. Locuirea de către Duhul lui Dumnezeu te ajută să învingi ispita și să trăiești după voia Sa. 4) Roagă‑L să‑ți păzească și să‑ți călăuzească pașii. Planul lui Dumnezeu pentru viețile noastre este întotdeauna mai bun decât orice altceva am putea concepe noi. 5) Roagă‑L să te folosească spre slava Lui. Pune‑te la dispoziția Lui ca un slujitor cu inima dornică să facă tot ce‑ți cere El. Concluzie: când te rogi cu atitudinea potrivită cu voia Lui, vei primi răspunsuri care nu ți se păreau posibile.

WILLIAM WILBERFORCE (2)

„Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru” (Marcu 10:43)

     Biograful lui William Wilberforce, Eric Metaxas arată că abolirea comerțului cu sclavi în Marea Britanie a avut implicații și mai mari: „Brusc, am intrat într‑o lume în care niciodată nu vom mai întreba dacă este responsabilitatea noastră ca societate să‑i ajutăm pe cei săraci și suferinzi. Vom face doar glume despre această posibilitate … Odată ce această ideea s‑a răspândit în lume, lumea s‑a schimbat. Sclavia și comerțul cu sclavi urma să fie abolite în masă, dar multe alte rele sociale mai mici vor fi și ele abolite. Pentru prima oară în istorie, au apărut grupuri pentru fiecare cauză socială posibilă”. De aceea Metaxas îl numește pe Wilberforce „cel mai mare reformator social din istoria lumii”. Metaxas continuă și spune: „Lumea în care s‑a născut el în 1759 și lumea din care a plecat în 1833 au fost la fel de diferite precum e plumbul față de aur. Wilberforce a determinat un cutremur social care a rearanjat continentele și a cărui magnitudine abia acum începem s‑o apreciem pe deplin”. În primii săi ani în Parlament, Wilberforce s‑a ospătat în fiecare seară și a fost catalogat drept „cel mai viclean din întreaga Anglie”. Uitându‑se în urmă la acea perioadă, el a scris: „În primii mei ani în Parlament nu am făcut nimic ‑ nimic cu un scop anume”. Dar după ce s‑a dedicat lui Hristos, el a descoperit scopul vieții sale. Nu a fost vorba despre atingerea unei măreții personale, ci despre slujirea altora. Astăzi, abate‑te din drumul tău pentru a ajuta, a binecuvânta și a sluji pe cineva. Dacă faci lucrul acesta, când vei ajunge la sfârșitul zilei, vei fi mulțumit de tine. Și Dumnezeu va fi încântat!

WILLIAM WILBERFORCE (1)

” … să slujească după puterea pe care i‑o dă Dumnezeu… „(1 Petru 4:11)

     William Wilberforce a avut parte, încă de mic, de multe oportunități, studiind la Universitatea din Cambridge. La două săptămâni după ce a împlinit 21 de ani a fost ales parlamentar, devenind un excelent orator și politician. Ulterior, l‑a cunoscut pe John Newton, autorul cântării „Mărețul Har”. Un fost căpitan de vapor care transporta sclavi, Newton l‑a găsit pe Hristos, s‑a pocăit și a devenit lucrător. Întâlnindu‑l pe Newton, sămânța a fost semănată în sufletul lui Wilberforce, determinând o schimbare a istoriei. În 1787, Wilberforce a inițiat o campanie de atenționare a Marii Britanii asupra atrocităților provocate de sclavie, și a susținut abolirea acesteia. A fost o luptă crâncenă. Nu doar politicienii si industriașii, ci și liderii religioși care aveau la rândul lor sclavi, au fost împotriva lui. De pe patul de moarte, John Wesley i‑a scris următoarele lui Wilberforce: „Dacă Dumnezeu e cu tine, cine‑ți poate sta împotrivă? Sunt ei mai puternici decât Dumnezeu? Așadar, nu te îngrijora pentru că vrei să înfăptuiești binele! Du‑te mai departe, lăudând numele Domnului și fiind încrezător în atotputernicia Lui, până va dispărea chiar și sclavia din America (cea mai groaznică dintre toate). Wilberforce a continuat pentru că știa care era miza: viețile a milioane de oameni. În cele din urmă, în 23 februarie 1807, în Camera Comunelor s‑a votat cu 283 de voturi pentru și 16 împotrivă Legea comerțului cu sclavi, care interzicea traficul cu sclavi. Douăzecișișase de ani mai târziu, spre sfârșitul vieții lui Wilberforce, sclavia a fost abolită în întregul Regat Unit al Marii Britanii. Imediat după, sclavia a fost abolită și în Statele Unite. Cum de a fost posibil? Datorită unui om care a decis să trăiască după principiul: „…slujiți‑vă unii altora în dragoste”. (Galateni 5:13).

DUMNEZEU SPUNE CĂ TE CALIFICI

„Nimeni să nu‑ți disprețuiască…”(1 Timotei 4:12)

     Nu ar trebui să fii dat la o parte datorită vârstei, sexului, naționalității, educației sau situației financiare. Oamenii vor încerca să te doboare, dar dacă ai încredere în Dumnezeu, El te va întări. Timotei a început să predice încă din adolescență. El a devenit  tovarășul de călătorie al lui Pavel, un privilegiu destul de mare. Dar, în acele zile societatea considera că nu ajungi la maturitate decât la vârsta de treizeci de ani, de aceea Timotei nu era calificat să fie lider. Datorită criticilor cu care se confrunta Timotei, Pavel a scris: ” Nimeni să nu‑ți disprețuiască tinerețea… „. Pentru Dumnezeu nu contează câți ani ai, ci ce ai făcut în toți acești ani. Iată ce zice Pavel despre el: ” din pruncie cunoști Sfintele Scripturi…” (2 Timotei 3:15).Timotei s‑a hrănit cu Cuvântullui Dumnezeu încă de mic și cunoștea bine adevărul. „Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s‑a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice, și sunt încredințat că și în tine.”(2Timotei 1:5).De aceea, când Pavel scrie bisericii din Filipi zice: „Nădăjduiesc în Domnul Isus, să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu și eu cu inimă bună când o să am știri despre voi. Căci n‑am pe nimeni, care să‑mi împărtășească simțirile ca el, și să se îngrijească  într‑adevăr de starea voastră. Ce‑i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Hristos. Știți râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.”(Filipeni 2:19‑22).Dreptul de a fi în slujba lui Dumnezeu nu este dat de anii petrecuți pe pământ, ci de experiența ta cu Dumnezeu, de plinătatea harului și a Cuvântului Său în tine.

 

TI-AI GĂSIT LOCUL?

„în vederea lucrării de slujire” (Efeseni 4:12)

     Se spune că un pastor mergea în fiecare seară la gară ca să vadă cum trece trenul‑rapid prin oraș. Adunarea se întreba de ce face acest lucru. Când au apărut suspiciuni, un diacon l‑a urmat, s‑a uitat la el și l‑a întrebat ce face. El a răspuns: „Trenul acesta este singurul lucru ce trece prin orașul nostru și pe care nu trebuie să‑l împing”! Dumnezeu nu l‑a chemat pe pastorul tău să facă totul în biserică, ci să te pregătească „în vederea lucrării de slujire”. Așadar, ți‑ai găsit domeniul de slujire? Funcționezi tu acolo? Pavel scrie: „Căci, după cum într‑un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n‑au toate aceeași slujbă, tot așa, și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne‑a fost dat: cine are darul proorociei, să‑l întrebuințeze după măsura credinței lui. Cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții, să se țină de învățătură. Cine îmbărbătează pe alții, să se țină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s‑o facă cu bucurie” (Romani 12:4‑8). C.S. Lewis a spus: „Bucuria izbucnește în viețile noastre când facem binele care ne este la îndemână și când nu încercăm să manipulăm lucrurile și vremurile pentru a ajunge la bucurie”.

SĂ NU UITI ASTA !

Biruiește răul prin bine” (Romani 12:21)

     E ușor să uiți de ce te‑a salvat Dumnezeu, ce te‑a chemat să faci și cum trebuie să trăiești. Așadar iată o atenționere din cer: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie‑vă groază de rău, și lipiți‑vă tare de bine. Iubiți‑vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului. Bucurați‑vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. Ajutați pe sfinți, când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați și nu blestemați. Bucurați‑vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. Aveți aceleași simțiminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți. Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Prea iubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă‑i să mănânce; dacă‑i este sete, dă‑i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine’’           (v. 9‑21).

ESTI IERTAT (2)

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul, … El îți iartă toate fărădelegile tale” (Psalmul 103:2‑3)

     Noi avem tendința de a‑i ierta pe alții mai ușor decât ne iertăm pe noi înșine. Acest fapt e adevărat mai ales când eșuăm într‑un domeniu major cum ar fi căsnicia, cariera, când faptele noastre i‑au rănit pe alții, când obiceiurile noastre ne‑au rănit sau când știm că nu facem ceea ce ar trebui. Așadar ce trebuie să facem? 1) Să recunoaștem. Nu‑ți fie teamă să mărturisești ce ai făcut. Nu ești unic. Nu ești primul și nu vei fi ultimul care dă greș. Odată ce ai obținut iertarea lui Dumnezeu, caută sprijinul unui prieten de nădejde.  „Mărturisiți‑vă unii altora păcatele, și rugați‑vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). 2) Să proclamăm iertarea lui Dumnezeu. Deseori, nu ofensa în sine, ci vina și stresul asociat cu amintirea faptelor noastre sunt cele care ne fac să ne simțim prost. Vizitarea continuă a eșecurilor noastre nu ne ajută deloc și Îl dezamăgește pe Dumnezeu. Așa că fă lucrul acesta ‑ și apasă pe butonul de ștergere! Concentrează‑te asupra faptului că Dumnezeu te‑a iertat și lasă fapta în urmă. „În El avem … iertarea păcatelor” (Efeseni 1:7).        3) Să mulțumim. În loc de vină, alege mulțumirea. Nu e un lucru greu de făcut; începe să reflectezi asupra bunătății lui Dumnezeu. Asta a făcut David: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, și nu uita nici una din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale El îți vindecă toate boalele tale; El îți izbăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare” (Psalmul 103:2‑4). Când începi să cauți aceste lucruri, vei descoperi multe lucruri pentru care să‑I mulțumești lui Dumnezeu.

ESTI IERTAT (1)

„În El avem … iertarea păcatelor” (Efeseni 1:7)

     Când Dumnezeu te iartă, iar tu refuzi să te ierți pe tine însuți, respingi harul Său și alegi să fii nefericit. Când faci asta: 1) Cei dragi ai tăi sunt în pericol. Nu e vorba numai despre tine. Când trăiești în vinovăție, ai tendința să fii mai retras, mai critic,  mai puțin deschis și plin de afecțiune. Așa că soția/soțul tău, copiii tăi, părinții tăi, colegii de serviciu, prietenii și chiar animalele tale suferă cu tine. 2) Sănătatea ta este în pericol. Mintea îți afectează trupul. Doctorii spun că amărăciunea generează substanțe chimice care îți afectează organele vitale. Ele cresc bătăile inimii, tensiunea arterială, îți deranjează digestia, îți încordă mușchii, varsă colesterolul în sânge și reduc capacitatea de a gândi limpede. De fiecare dată când rememorezi trecutul, acele sentimente negative eliberează și mai multe substanțe corozive. Știința confirmă acum ceea ce a spus Dumnezeu; și anume că cei ce nu se iartă pe ei înșiși și pe alții sunt mai predispuși la atacuri de cord, depresie, hipertensiune și alte boli grave. 3) Viitorul tău este în pericol. Biblia spune: „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor” (Mica 7:19). Nu mai scoate la lumină ceea ce a îngropat Dumnezeu. Începe să privești înainte; altfel te împotmolești într‑o mocirlă făcută de propria‑ți mână. Biblia spune: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l‑a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere” (Efeseni 1:7‑8). Odată cu iertarea lui Dumnezeu vine înțelepciunea și priceperea nu doar de a supraviețui trecutului, dar și de a deveni, mai puternic.

PRACTICĂ POSTUL SI RUGĂCIUNEA

„Am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru” (Ezra 8:23)

     Misiunea lui Ezra era să reconstruiască Templul din Ierusalim și au existat momente în care lucrul acesta i s‑a părut copleșitor. Deci iată ce a făcut: „Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne‑a ascultat”. Când ești dispus să trăiești fără mâncare și să pui timp deoparte să‑L cauți pe Dumnezeu cu toată inima ta, El îți va răspunde. Așadar, când ar trebui să postești? Să remarcăm trei lucruri pentru care a postit și s‑a rugat Ezra: 1) „Ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi” (v. 21). Fără călăuzirea lui Dumnezeu ești la mila celei mai bune gândiri ale tale și asta te poate duce la un necaz din care nu mai poți ieși degrabă. Dumnezeu nu dorește să călătorești cu ochii închiși spre viitor, și sperârd  că o să fie bine. Promisiunea Lui pentru tine este aceasta: „Cheamă‑Mă, și‑ți voi răspunde; și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoști” (Ieremia 33:3). 2) „Pentru copiii noștri”    (Ezra 8:21). Pentru că Dumnezeu Însuși este Tată, un lucru e sigur: când mijlocești înaintea Lui pentru copiii tăi, El se implică în viețile lor! Samuel a fost modelat și a devenit unul din cei mai mari prooroci ai Israelului prin rugăciunile unei mame evlavioase pe nume Ana. 3) „Și pentru tot ce era al nostru” (v. 21). Dacă șomajul, piața imobiliară și caruselul pe care îl numim bursa de valori sunt lucruri după care să te ghidezi, ai fi înțelept dacă L‑ai consulta pe Dumnezeu înainte de a lua o hotărâre financiară. „A promis Dumnezeu că mă va binecuvânta din punct de vedere financiar?” întrebi tu. Da. Dar numai când inima ta este în armonie cu voia Lui și dorința ta este să faci ceea ce‑I este pe plac. 

CRESTE – APOI BINECUVÂNTEAZĂ-I SI PE ALTII

„Purtați‑vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos” (Galateni 6:2)

     Dacă dorința ta este să‑i binecuvântezi pe alții, trebuie să te întrebi următoarele: 1) Ce fac eu ca să investesc în mine însumi? Nu poți dărui ceea ce nu ai. Dacă nu te angajezi în creșterea personală, nu ai nici un lucru de valoare pe care îl poți dărui altora. Așadar, „unește cu credința … cunoștința” (2 Petru 1:5) și continuă să adaugi! 2) Ce fac eu ca să investesc în alții? Succesul te poate face să fii egoist. Deși profiți la maxim de pe urma talentului tău natural și strădaniei tale, tot poți deveni un intrigant care întreabă: „Ce pot obține de la alții?” În schimb, trebuie să întrebi: „Ce le pot da eu altora?” În cartea:’’ MotherTeresa ‑ Come Be My Light: The Private Writings of the Saint of Calcuta (Maica Tereza ‑ Fii lumina mea: Scrierile personale ale sfintei din Calcuta),’’ mica călugăriță le împărtășește superiorilor, viața și chemarea ei de a‑i sluji pe oameni. „Nu știu ce succes voi avea, dar dacă Misionarii Milei au adus bucurie într‑o casă nefericită, dacă l‑au făcut pe un copil al străzii să se păstreze curat pentru Isus, dacă o persoană aflată pe moarte a murit în pace cu Dumnezeu, nu credeți, Maiestățile voastre, că merită să dăruiești totul pentru acel unul, căci astfel aduci bucurie inimii lui Isus”. Maica Tereza ne‑a inspirat pe mulți dintre noi, a stat lângă președinți și regi și a fost un model al spiritului de slujire pentru lume. Totuși, visul ei de a‑i ajuta pe alții a fost la început mic, având ca scop să ajute o mică familie nefericită, un copil nevinovat sau o persoană aflată pe moarte. Modul în care poți binecuvânta lumea din jurul tău este să faci ‑ câte o viață pe rând.