„I-au zis: „Toţi Te caută” (Marcu 1:37)

     Brenda Jank identifică vinovăția ca fiind forța motrice din spatele unei bune părți din epuizarea noastră: „Orice „da” rostit sub epuizare înseamnă „nu” pentru ceva important. Fiecare zi e formată din douăzeci și patru de ore și oricât de bine ne-am pricepe la preluarea unei multitudini de sarcini, există limite concrete pentru ceea ce putem îndeplini într-o zi anume. Noi neglijăm din reflex prioritățile din viețile noastre. Suntem supărăcioși și repeziți cu cei dragi ai noștri. Pierdem din vedere nevoia noastră de a dormi. Lăsăm să treacă zile în șir uitând să stăm în prezența lui Dumnezeu”. Ai depistat aceste lucruri în tine însuți? Când s-a răspândit vestea că soacra lui Petru a fost vindecată, mulțimea s-a strâns și El și-a făcut lucrarea în mijlocul lor până seara târziu. A doua zi dis-de-dimineață când s-a retras într-un loc liniștit ca să se roage, ucenicii s-au dus să-L caute. „Când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută”. Ia aminte la răspunsul Domnului Isus: „Haidem să mergem în altă parte”. El a ales să fie călăuzit de Duhul, nu de sentimentul vinovăției. Înainte să presupui că ai fost chemat să împlinești toate nevoile care apar, e suficient să spui: „O să mă rog pentru asta și o să iau legătura cu tine”. Apoi roagă-te, ascultă cu atenție și ia hotărârea bazându-te pe răspunsul pe care îl dai la următoarea întrebare: „Dacă spun da, la această cerere, va trebui să spun nu la un alt lucru important?” E esențial să îți dai seama care sunt lucrurile pe care ai fost chemat să le faci în etapa vieții în care te găsești; e nevoie de sinceritate, de smerenie și de curaj pentru a adopta o anumită conduită. Când te confrunți cu o situație despre care știi că te va duce la supraîncărcare, chiar dacă ești dispus să plătești prețul, ești oare dispus să-ți implici familia pentru a plăti prețul împreună cu tine? Cugetă la asta.

 

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

        Când ai ajuns la capătul puterilor și totuși dorești să faci cât mai multe lucruri, în loc să te mustri pentru încercările tale eșuate de a fi „spiritual”, un autor spune că a sosit vremea să-ți bandajezi rana cauzată de supra-încărcare, căci altfel vei sângera până vei muri spiritual. Mai mult și mai repede nu ne va duce spre un loc de odihnă. Distracția nu e nimic mai mult decât o escapadă de moment. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să ne oprim. Psalmul 46:10 spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu”. Când suntem obligați să ne oprim, importanța greutății pe care o ducem devine enormă, iar singurătatea de nesuportat. Noi credem că progresul ne împiedică să gândim … să simțim … să înțelegem că mai devreme sau mai târziu va trebui să ne oprim. Când îți trebuie o însănătoșire spirituală du-te la Tron, nu la telefon! Indiferent cât de apropiați îți sunt prietenii, ei nu-ți pot împlini nevoile la fel ca Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Veniţi la Mine … şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Consideră aceste spuse ca fiind îndemnul Lui personal pentru tine și, răspunde-i invitației de a vorbi cu El și de a-I spune care e starea ta de spirit. La fel cum un copil vorbește cu părintele său iubitor care îl poate ajuta. Stabilește-ți un loc anume în care să stai singur cu Dumnezeu și fă-ți obiceiul de a te duce des acolo. Nu-i spune numai nevoile tale; ascultă ceea ce încearcă El să-ți transmită. Nu fușeri acest timp dorind să te întorci rapid la alergătura ta zilnică; stai în prezența lui Dumnezeu până când înțelegi că poverile pe care le duci în spate nu au fost menite numai pentru umerii tăi. Adu-ți aminte că: noi ne găsim timp pentru ceea ce ni se pare important, așa că pune-ți în ordine prioritățile și „căută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33). Când „te apropii de Dumnezeu … El se va apropia de tine” (Iacov 4:8).

„El zicea: „…lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească” (Isaia 28:12)

     Ruth Haley Barton este cea care a inventat expresia „oboseală periculoasă”. Simptomele ei cuprind:   1) Iritabilitate/Hipersensibilitate. Lucruri care în mod normal nu te-ar deranja, precum un motociclist care îți taie calea sau obiceiurile deranjante ale unui prieten, te aduc la capătul răbdării. 2) Neliniștea. Un vag sentiment că ceva nu e în ordine, îți place să fugi de tot, ești epuizat, dar nu poți adormi. 3) Munca excesivă și obsesivă. Verificarea emailurilor seara târziu, incapacitatea de a te deconecta complet și de a pleca în vacanță, strădania de a te bucura de timp neîntrerupt petrecut cu familia. 4) Amorțeala emoțională. Nu „simți” nimic, nici bun nici rău și îți e teamă că dacă ai simți, ai fi copleșit. 5) Comportamentul visător. Mâncatul, băutul obsesiv, uitatul în exces la televizor, și navigarea pe Internet. Îți lipsește dorința de a face mișcare, de a ține legătura cu prietenii, de a avea un hobby sau de a citi o carte bună. Faptul că te simți deconectat de chemarea ta, faci lucrarea fără să realizezi exact cine ești și ce te-a chemat Dumnezeu să faci. Ești la mila așteptărilor altora și a propriilor tale vicii ascunse, întrucât nu ai o linie verticală față de care să măsori aceste cerințe. Te neglijezi din punct de vedere fizic. Nu ai timp să mănânci corect, să te plimbi, să dormi suficient și să faci treburile zilnice, cum ar fi să speli mașina sau să strângi rufele uscate. 6) Epuizarea. Îți e teamă că ceilalți te vor secătui de ultimele tale resurse, așa că te retragi pentru a conserva ce ți-a mai rămas. Lași ca obiceiurile tale spirituale să se ducă pe „apa sâmbetei”. Lucruri care în mod normal ți-ar da energie și despre care știi că sunt bune pentru tine, cum ar fi rugăciunea, cititul, ținerea unui jurnal și auto-examinarea, par a fi poveri. Dacă vreuna dintre acestea te caracterizează, înseamnă că trebuie să te oprești. E timpul să-ți deschizi ochii, să vorbești cu Dumnezeu și să-ți rearanjezi prioritățile.

„îţi vei uita suferinţele … ca … nişte ape care s-au scurs” (Iov 11:16)

     Oricât de neagră pare situația, să nu uiți niciodată că ea trece, nu rămâne. Viața nu stă pe loc; mereu vor exista provocări. Nu le lăsa să-ți distrugă încrederea; în schimb, folosește-le ca pe niște ocazii de a crește. Odată ce ai crescut în acele domenii în care Dumnezeu consideră că ai nevoie de maturitate suplimentară, perioada în care te găsești va trece. Nimic nu ține la nesfârșit. Deși e greu să crezi în asemenea momente că „îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”. Un autor scrie: „A uita nu înseamnă a deveni amnezic. Ci înseamnă să ajungi în punctul în care nefericirea e scoasă afară din memorie la fel cum veninul e îndepărtat din înțepătura unei insecte. Odată dispărut, vindecarea e inevitabilă. Amintirea va fi ca o „apă care s-a scurs”. Când apa care îți trece pe la picioare astăzi s-a scurs, nu o vei revedea niciodată”. Kristin Armstrong spune: „Când cineva murea în vremurile Vechiului Testament, cei aflați în doliu își acopereau fața cu cenușă. Stăteau așa o anumită perioadă de timp, după care se spălau și își continuau viața. Cu cât mai sănătoasă era această practică decât ceea ce se petrece în societatea noastră? Noi ne fardăm, afișăm o figură curajoasă sau stoică și le interzicem oamenilor să-și arate compasiunea și să respecte limitele situației în care ne găsim. Suntem atât de ocupați să ne ascundem, însă pe dinăuntru suntem acoperiți cu cenușă. Dumnezeu ne va chema să ne sculăm și să ne luminăm când slava Domnului răsare peste noi (Isaia 60:1). Roagă-L să-ți fixeze o limită de timp și pregătește-te să-ți speli fața”. Apoi mergi mai departe.

„N-a putut să facă nici o minune acolo … Şi se mira de necredinţa lor” (Marcu 6:5-6)

     Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni direct proporțional cu măsura noastră de credință. „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). Cu toate acestea, câteodată, în ciuda îndoielilor noastre și a gândirii omenești, El intervine pentru noi oricum. Credincioșii care s-au rugat pentru eliberarea lui Petru din închisoare, au fost uimiți când acesta a apărut la ușă în timpul rugăciunii lor (Faptele Apostolilor 12). Când Domnul Isus s-a întors în orașul Său natal și a început să dea învățături în sinagogă, oamenii au fost uimiți de înțelepciunea Sa. Din cauză că Îi lipsea educația formală și recomandările, L-au etichetat drept un simplu „tâmplar” (Marcu 6:3). Care a fost consecința? „N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câțiva bolnavi, şi i-a vindecat”. Întrebare: Cât de des necredința ta Îl leagă de mâini pe Dumnezeu? În realitate: a) Credința noastră este uneori atât de slabă, încât ne așteptăm să nu ne răspundă deloc; b) Nu ne rugăm cu credință. c) Nu ne pregătim pentru ceea ce dorește El să facă pentru noi. Nu-i poți cere iertare lui Dumnezeu și apoi să trăiești cu condamnarea păcatului peste care El și-a pus sângele. Sau să te rogi pentru situația financiară în care te găsești și apoi să te îmbolnăvești de îngrijorare gândindu-te cum se va îngriji El de nevoile tale. Poți alege să trăiești ghidat de sentimentele tale sau într-un mod care reflectă totala încredere în Dumnezeu. Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Așadar, trebuie să-ți practici credința.

 

„Cuvântul … vă poate da moştenirea” (Faptele Apostolilor 20:32)

     Ultima dorință a unei persoane și testamentul său te anunță care e moștenirea ta. În Vechiul Testament, beneficiile erau mari, dar condițiile s-au dovedit prea restrictive. Așa că Dumnezeu ne-a dat Noul Testament. Însă în loc de legi care sunt practic imposibil de respectat, acest „testament” are ca temelie harul: o favoare pe care nu o merităm, pe care nu o putem câștiga și pentru care nu trebuie să muncim deoarece ne e acordată fără plată. Când descoperi că numele tău e scris în acest „testament”, citirea Bibliei devine un adevărat izvor de bucurie. Poate te întrebi: „Ce apare în testamentul lui Dumnezeu pentru mine? Care e moștenirea mea de drept?” Îți dai seama că mântuirea ta, minunată și extraordinară, e numai punctul de pornire. Dintr-odată, ideea de a cerceta Scripturile, de a te baza pe Scripturi în orice situație nu ți se mai pare o datorie, ci o plăcere. Când te rogi după Scripturi, e ca și cum te-ai duce la banca cerului și ai spune: „Acest cec e pe numele meu. E emis și garantat de Hristos și aș dori să-l încasez”. Ai două posibilități: poți trăi o viață de creștin și să mori fără să fi avut vreodată acces la contul tău, deoarece nu ți-ai descoperit niciodată moștenirea și beneficiile testamentului lui Dumnezeu în dreptul tău; sau te poți ruga: „Tată, ultima dorință a lui Hristos și testamentul Său mă numește pe mine personal ca moștenitor. Acolo scrie că toate nevoile mele vor fi împlinite, că pașii mei vor fi călăuziți, că bolile mele vor fi vindecate și că nu trebuie să mă tem de Satana pentru că mi-ai dat putere asupra lui” (Luca 10:19). Acum înțelegi de ce nu dorește Satana să citești Biblia?

„Cuvântul … vă poate da moştenirea” (Faptele Apostolilor 20:32)

     Linda Knox avea peste optzeci de ani când a murit de malnutriție în apartamentul ei din Chicago. Din câte se pare, își pierduse vederea și mintea îi juca feste. Printre lucrurile ei, s-a găsit echivalentul a 102.000 de lire în cecuri neîncasate, 113.000 de lire sub formă de opere de artă, 240.000 sub formă de bijuterii și 31.000 ca obiecte antice. În total, avea o avere ce valora 492.000 de lire – și cu toate acestea a murit în singurătate și sărăcie. Ce e însă și mai rău e că își redactase un testament prin care lăsa totul familiei și prietenilor. Dar nu l-a legalizat niciodată și a rămas neexecutat, așa că moștenitorii ei nu au știut de moștenirea lor. Putem învăța de aici o lecție. Când Hristos a murit și s-a înălțat la cer, El a lăsat un testament. Numele tău e scris în el! Poate spui: „Unde aș putea găsi și eu un exemplar?” În Cuvântul Său! Tu ești „moştenitor al lui Dumnezeu, şi împreună moştenitor cu Hristos” (Romani 8:17). Odată ce acest adevăr îți pătrunde în suflet, atitudinea ta față de citirea Bibliei se va schimba radical. În loc să petreci ore fără număr uitându-te la televizor sau navigând pe Internet, vei începe să cugeți „zi și noapte” la Scripturi. Prin urmare, vei începe „să izbândești în toate lucrările tale” (Iosua 1:8, Psalmul 1:2-3). Acum înțelegi de ce David a spus: „Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc … Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri din aur şi din argint” (Psalmul 119:47, 72). Petru a scris: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa …El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:3-4). Ce altceva ai mai putea cere?

„Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos” (Romani 15:7)

     Unii oameni sunt greu de acceptat. Ei sunt irascibili, egoiști, critici, pisălogi, nepăsători, agresivi și încrezuți. Uneori îți vine să-i pui la punct; să le dai ce merită – orice, dar nu acceptare. Porunca „primiți-vă unii pe alții” ne incomodează. Dacă Pavel s-ar fi oprit aici, ne-am putea eschiva spunând că el s-a referit, fără îndoială, la persoane amabile, înțelegătoare și acceptabile. Dar vai, el merge mai departe: „cum v-a primit și pe voi Hristos”. Tu ai fost amabil, înțelegător și acceptabil? Nu, și cu toate acestea El te-a primit – cu toate cusururile tale – și o face în continuare! Poate spui: „Cineva trebuie să-i pună la punct pe acești oameni și să le ceară să se comporte cum trebuie!” Vrei să zici la fel cum a făcut Domnul Isus înainte să te primească pe tine? Creștinilor din Roma le venea greu să-i accepte pe frații lor mai slabi în credință, iar Pavel i-a mustrat: „Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice … fiindcă Dumnezeu l-a primit” (Romani 14:1-3). Nu este datoria noastră să-i îndreptăm pe oameni; însă e datoria noastră să-i primim. Dumnezeu ne cheamă să-i primim pe cei răvășiți complet, nespirituali, firești, insuportabili, aflați pe căi greșite din punct de vedere doctrinal, pe cei „complet greșiți”. Nu trebuie să-i aprobi, să-i agreezi, să fii de acord cu ei, doar să-i primești și nu este opțional. Nu există clasă de elită, clasă privilegiată sau clasă de inițiați. Noi ne aflăm pe pământ datorită a două realități: păcatul nostru și crucea! Evreii și Neamurile se disprețuiau reciproc, chiar și după mântuire. Fiecare dorea ca celălalt să se schimbe și să devină ca ei. Dar Pavel a tăiat răul de la rădăcină: „El este pacea noastră, care din doi a făcut unul … prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia” (Efeseni 2:14-16). Datoria noastră e să-i acceptăm pe oameni – și să-L lăsăm pe Dumnezeu să-i îndrepte.

„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

     Pentru a avea acces la curent, trebuie să mergi la o priză și să te conectezi la sursa acestuia. La fel stau lucrurile și când te rogi prin credință; te conectezi la puterea lui Dumnezeu. Imaginează-ți o barcă împotmolită în noroi și blocată. Dacă reușești s-o duci la doc, o poți repara și o poți relansa în larg. Însă problema este că n-o poți urni. Așadar, ce faci? Aduci un  remorcher de mare putere, conectezi cabluri de oțel la ambarcațiunea scufundată  și aștepți să vină mareea. Înțelegi mesajul? Când te simți atât de zdrobit încât nu te poți ridica singur, conectează-te la puterea lui Dumnezeu și lasă-L să te ridice până în locul în care te poate repara, te poate restaura  și te poate retrimite în lucrare. Dacă îți păstrezi în minte această imagine, nu vei mai considera rugăciunea niciodată în același fel. În loc s-o vezi ca pe o obligație, vei începe s-o vezi ca pe o puterea extraordinară care lucrează pentru tine în toate împrejurările vieții. Vei vedea citirea Bibliei într-o nouă lumină. Pavel spune: „Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte” (Faptele Apostolilor 20:32). Poate problemele tale sunt mari, dar adierea Duhului Sfânt este mai mare și dacă îi dai voie, te va ridica deasupra problemelor. Vor dispărea ele peste noapte? Nu, dar te vei ridica deasupra lor, în loc să rămâi în mijlocul lor și să privești în sus. În acel moment vei acționa de pe poziția credinței în loc să fii pe poziția fricii. Ți se poate întâmpla chiar ție. Dumnezeu te înalță: „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede”.

„El vă va înălţa” (Iacov 4:10)

     Biblia spune: „Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa”. Iată cum stau lucrurile: când încerci să te înalți singur, Dumnezeu te smerește, dar când te smerești înaintea Lui, El te ridică. El o face deoarece ești copilul Lui și te iubește. Poate în clipa de față te simți un nimeni, dar în ochii lui Dumnezeu ești cineva. Cine, dacă nu Dumnezeu, l-a căutat pe Gypsy Smith într-un boschet pentru a-l folosi în câștigarea unor mulțimi de oameni pentru Hristos? Cine, dacă nu Dumnezeu, a putut ajunge în parcul  Old Comiskey din Chicago, unde a găsit un baschetbalist pe nume Billy Sunday, pe care l-a folosit pentru a aduce o schimbare în lume? Cine, dacă nu Dumnezeu, s-a uitat într-o corabie galileană de pescuit unde l-a găsit pe Petru, pe care l-a chemat, l-a transformat și l-a folosit pentru a zidi biserica? Lui Dumnezeu îi face plăcere să împlinească astfel de lucruri. Întrucât El nu „are în vedere faţa omului” (Romani 2:11), ai tot dreptul să crezi că El va face același lucru și pentru tine. Biblia spune: „el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” (Proverbe 23:7). Când glasul interior îți șoptește „nu ai nici un dar și nu vei face nimic în viață”, acest gând nu vine de la Dumnezeu. E de la Satana – și Biblia spune că el e un mincinos (Ioan 8:44)! De aceea tu trebuie să-i spui: „Nu cred nimic din ce-mi spui. Nu mă poți doborî deoarece Dumnezeu mă înalță”. Planul lui Dumnezeu pentru tine a fost întocmit cu multă vreme înainte de a te naște și El nu s-a răzgândit. Așadar, trebuie să descoperi care e acest plan, apoi să faci tot ce-ți stă în putință pentru ca sentimentele, gândurile, faptele și vorbele tale să fie în concordanță cu acesta.