„Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

     Studiile arată că multora dintre noi nu ne place de noi înșine. Un sondaj de opinie realizat în rândul unor studenți a confirmat faptul că peste 50% suferă de auto-acceptare scăzută, majoritatea susținând că înfățișarea este principala sursă a nefericirii lor. „Am nasul prea lung. Am ochii prea mici. Sunt prea gras în această parte a corpului – prea slab în altă parte. Sunt prea mic de statură – sunt prea înalt. Am pistrui”. Industria produselor pentru înfrumusețare e mai mult decât dispusă să creeze creme care să închidă la culoare, să deschidă la culoare, să accentueze, să ridice, să ascundă și să acopere, în încercarea de a ne vinde o imagine de sine pe care să o putem accepta. O mică îmbunătățire ar putea negreșit să fie benefică, dar nu ca și temelie a propriei noastre valori. Iată cum vede Dumnezeu această problemă: „Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâni?” (Isaia 45:9). Tu ești făptura creată de Dumnezeu Însuși. El nu face greșeli, nu trece cu vederea nici un amănunt și nu lasă nimic neterminat. Trebuie să te accepți, întrucât El te-a creat, te-a răscumpărat și te primește. În aceste vremuri supraîncărcate de mass media, suntem bombardați de imagini ale unor oameni cu înfățișări fără cusur, de unde tragem concluzia că și noi trebuie să arătăm la fel dacă avem de gând să realizăm ceva. Însă Pavel spune: „N-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12). Dumnezeu te-a creat să fii așa cum ești și ceea ce ești, dar tot El are în vedere și să te facă desăvârșit prin Hristos. Tu ai fost „hotărât mai dinainte să fii asemenea chipului Fiului Său”. Ești o capodoperă în devenire!

 

„Ne-a rânduit … să fim înfiați … în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6)

     Nu există suferință mai mare ca respingerea și nici plăcere mai mare ca acceptarea, fapt care ne ajută să explicăm de ce unii merg până acolo încât evită respingerea și se pot bucura de acceptare. Dar vestea cea bună e că deja am fost acceptați de Dumnezeu. J. B. Phillips traduce Efeseni 1:6 în felul următor: „El ne-a primit în dragostea nepieritoare pe care o poartă Fiului Său”. Asta nu se limitează la cei ce par a fi demni datorită faptelor lor bune și a unui trai moral impecabil; ci e pentru toți copiii credincioși ai lui Dumnezeu. Odată, Cromwell a comandat un portret. Artistul, care dorea să-i intre sub piele, l-a înfățișat pe Cromwell fără imperfecțiunile lui evidente. Acesta s-a albit la față: „Am spus să-mi pictezi portretul, omule – pe mine, cu toate cusururile”. Ai fost înfiat de Dumnezeu, „cu toate cusururile tale”. Dar să observăm: 1) Înfierea lui Dumnezeu nu e același lucru cu aprobarea Lui. El îi primește pe păcătoși, însă niciodată nu va putea accepta păcatul. Cu siguranță darul Său fără plată al înfierii e ceea ce ne motivează cel mai tare să renunțăm la păcat și să trăim pentru a-I fi pe plac  (Tit 2:11-12). 2) Înfierea lui Dumnezeu e necondiționată. El nu spune: „Ești acceptat dacă îți curățești purtarea”. Sau cum a spus Ieremia: „Poate … un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ieremia 13:23). 3) Înfierea are loc datorită Domnului Isus. Tu ești „înfiat … în Prea Iubitul Lui”. Mefiboșet a fost înfiat datorită relației lui David cu scumpul său prieten, Ionatan (2 Samuel 9). Câtă vreme Dumnezeu îl numește pe Isus Fiu, iar tu te încrezi în Domnul Isus, și tu ești înfiat.

 

„Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42)

        Dacă scopul tău este să fii folosit de Dumnezeu, să nu fi uimit când vei vedea că El îngăduie să treci prin vremuri potrivnice în care ești zdrobit. Domnul Isus a trecut prin ele și a spus: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său” (Ioan 15:20). Un învățător subliniază: „Intenția lui Dumnezeu nu este să ne rănească, ci să ne dezvolte capacitatea de a transmite dragostea Sa unei lumi ce duce lipsă de compasiune. Întristarea ne limpezește gândirea. E imposibil să ai o relație apropiată cu Dumnezeu dacă nu te desparți de independență, mândrie și de părerea persistentă că ideile noastre sunt mai bune decât ale lui Dumnezeu. Despărțirea e stația finală, înainte să mărturisim: „Eu nu pot; Dumnezeu poate”. Pavel a mărturisit: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Fiul risipitor s-a luptat cu porcii pentru mâncare (Luca 15:11-32). Iosif, aflat încă în închisoare, a fost uitat de paharnic (Geneza 40:23). Iona, când a ajuns în pântecele balenei, a mărturisit că aceasta a fost consecința faptului că a fugit de Dumnezeu (Iona 2:1-9). Petru a plâns cu amar așteptând afară și ascultând judecarea Domnului Isus (Luca 22:62). Domnul Isus a lăsat totul în seama lui Dumnezeu și s-a rugat: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Dumnezeu în căutarea Lui neobosită, mânată de dragoste, ne va separa de mândrie, de păcat, de nebunie și de independență (Matei 21:44). La fel cum Domnul Isus le-a servit ucenicilor pâine la Ultima Cină, Dumnezeu ne ia pe fiecare, ne frânge, ne binecuvântează și ne folosește”. Treci cumva printr-o perioadă de frângere? Simte-te încurajat; în Împărăția lui Dumnezeu, frângerea e calea spre binecuvântare. Un paznic de noapte a spus-o în felul următor: „Mai bine să-L vezi pe Dumnezeu făcându-și lucrarea prin tine, chiar și numai o dată, decât să te trudești o viață întreagă prin propriile tale forțe”.

„Nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească” (2 Corinteni 10:3)

     În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, bombardierele Aliaților aveau mitraliere în față, în spate, dedesubt și deasupra. Avioanele B-17, cunoscute mai mult drept „fortărețele zburătoare”, duceau treisprezece mitraliere de calibrul 50. La un moment dat, oamenii de știință au sugerat că avioanele ar putea fi mai sigure fără aceste mitraliere. În absența greutății suplimentare a armelor, ele puteau zbura mai rapid și mai sus, sporind șansele de supraviețuire. Cu toate acestea, piloții erau de altă părere. Nici nu se gândeau să se îmbarce într-o misiune fără să aibă arme cu care să riposteze și să se apere. Cu acest gând în minte, Jon Walker spune: „Noi facem aceeași alegere când trebuie să ducem propriile noastre lupte”. Dumnezeu spune că nu avem nevoie de acele arme… că putem zbura mai rapid și mai sus cu El. „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească”. Armele pe care ni le dă El „sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile”; noi nu avem nevoie de „călăuzirea firii pământești” (2 Corinteni 10:3-4). Dar spunem „nu, mulțumesc”; vrem să ripostăm și să ne apărăm cu arsenalurile cuvintelor pline de mânie, atitudinilor impunătoare, manevrelor manipulatoare, scuzelor excesive și bombelor învinovățirii. Îți trebuie curaj dacă dorești să nu mai folosești armele firii pământești, „să iei scutul credinței” și să te înarmezi cu armele lui Dumnezeu (Efeseni 6:16). Aceasta e credința de care a dat dovadă David când i-a spus lui Goliat: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului” (1 Samuel 17:45). Nu te mai lupta prin propria putere și lasă ca arsenalul spiritual al lui Dumnezeu să te apere: „El este un scut pentru cei ce se încred în El” (Proverbe 30:5).

„Credincios este Dumnezeu” (1 Corinteni 1:9)

     Crezi că a fi creștin este palpitant? Aruncă o privire peste aceste titluri. Un bărbat a descoperit în deșert, un tufiș aprins ce nu poate fi stins. Marea se deschide și mii de oameni pășesc pe teren uscat. Un uriaș ce amenința o națiune, ucis de un adolescent cu o praștie. O evreică își salvează poporul de la distrugere. Trei tineri creștini supraviețuiesc cuptorului aprins. Bărbat adus înapoi din morți după patru zile. Zidurile orașului se prăbușesc în mod misterios. Predicator înghițit de un pește uriaș supraviețuiește pentru a relata cele întâmplate. Profet ridicat la cer într-o trăsură de foc. Aceste titluri nu sunt extrase din ziare; ele sunt din Scriptură. Aventură înseamnă „demersuri captivante și periculoase”. Când te pornești în aventura spirituală de care pomenește Pavel, te poți aștepta ca Dumnezeu să-ți pună la încercare credința cum nu-ți poți imagina. Biblia vorbește despre cei ce „prin credinţă au cucerit … împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe” (Evrei 11:33-34). John Eldredge spune: „Aventura, cu tot pericolul și sălbăticia ei implicită, e o tânjire spirituală profundă scrisă în sufletul fiecărui om. Moise nu se întâlnește cu Dumnezeul cel viu la centrul comercial. Ci Îl întâlnește în pustia Sinaiului. Adânc în sufletul omului sălășluiesc întrebări fundamentale la care nu se poate da răspuns stând la masă în bucătărie. Teama e cea care îl ține pe om acasă, unde totul e curat și pus în ordine și unde poate controla totul”. Când Dumnezeu dorește să facă lucruri mărețe prin tine, El trebuie să te ducă din locul unde te găsești în locul unde se găsește El. Ce spui de asta: ești gata să pornești spe propria ta culme spirituală cu Dumnezeu?

 

„Să nu iubim cu vorba … ci cu fapta” (1 Ioan 3:18)

     Trebuie să fim preocupați de nevoile spirituale și materiale ale celorlalți. E greu să înțelegi conceptul dragostei lui Dumnezeu când nu știi dacă ai ce mânca la următoarea masă sau dacă la noapte vei avea un acoperiș deasupra capului. Băncile de alimente din lumea întreagă se confruntă cu o creștere dramatică a solicitărilor de urgență. Voluntara Cindy Crosby scrie: „Fiecare persoană e la fel de diferită precum modelele dintr-un caleidoscop: pensionari, bolnavi mintal, mame singure, bărbați tineri ratați ca urmare a unor necazuri. Nu toți sunt mulțumitori. Unii sunt mânioși, alții refuză să te privească în ochi, alții pleacă fără să spună mai mult de două-trei cuvinte. Dacă te oferi voluntar numai ca să ai o părere bună despre tine însuți, vei renunța. Idealurile mărețe se spulberă ca niște vitralii bombardate de pietre. Poveștile lor sunt cele care te ating. O mamă săracă a cărui fiu s-a dus cu bursă la Harvard … femeia care mi-a mulțumit de atâtea ori încât am pierdut șirul … mama a șase copii care s-a simțit ușurată în mod palpabil pentru că și-a putut hrăni familia timp de o lună. Îmi aduc aminte de cuvintele Domnului Isus: „am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; … am fost străin, şi M-aţi primit” (Matei 25:35). Când mă gândesc la foame, văd chipuri. Și lucrul acesta contează”. E mai ușor să iubești în teorie decât în practică, mai ales când e vorba de oameni dificili sau diferiți. Dar dragostea autentică nu e definită de sentimente bune sau rele; Dumnezeu a stabilit deja standardul. „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? … să nu iubim cu vorba … ci cu fapta” (1 Ioan 3:17-18).

„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine” (Romani 12:3)

     Iată încă două exemple de gestionare a minții. La ușa minții tale bate un gând care spune: „Ești un om nemaipomenit, lumea e norocoasă că te are”. În mod tipic e exemplul de gând pe care îl acceptăm cu brațele deschise, dar lucrurile nu se fac în mod tipic. Supui gândul puterii lui Hristos și când scoți din teacă Sabia Duhului, Cuvântul Său, afli că mândria nu e pe placul lui Dumnezeu. „Să nu aveți despre voi o părere mai înaltă decât se cuvine”. Oricât ai vrea să îmbrățișezi o imagine înaltă despre propria ta persoană, nu poți. Îngădui numai ce îngăduie Hristos. Iată un alt exemplu: de data aceasta e vorba de ispită. Dacă ești bărbat, gândul vine sub forma unei rochii roșii cu decolteu adânc. Dacă ești femeie, el vine sub forma unui bărbat bine pe care mereu l-ai admirat. Ispita îți șoptește: „E în regulă, amândoi sunteți niște adulți cu vârste legale”. Dacă nu te-ai așezat sub autoritatea lui Hristos, dai ușa la o parte, dar dacă te-ai așezat, spui: „Nu te grăbi”. Apoi aduci acest gând provocator înaintea Domnului Isus și întrebi: „Da sau nu”? Nicăieri nu ni se dă un răspuns mai clar decât în 1 Corinteni 6 – 7: „Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El… Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat” (1 Corinteni 6:16-17; 7:1-3). Acum, înarmat cu părerea lui Hristos și cu sabia Duhului, ce faci? Dacă persoana care te ispitește nu este soțul sau soția ta – îi trântești ușa în nas.

„Căci noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10)

     Mintea este poarta spre inimă, iar când apar gânduri îndoielnice, mereu ai de ales. Poți deschide ușa larg, lăsându-le înăuntru sau poți face ceea ce spune Biblia: „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Cu alte cuvinte, supune gândul înainte ca el să te supună pe tine. Să spunem că îți vine în minte un gând despre valoarea personală, zicând: „Toată viața ta ai fost un pierde-vară. Ai eșuat în relații, la locul de muncă și în domeniul ambițiilor. Ți-ai putea scrie în CV că ești „un ratat”, căci asta și ești”. Omul de rând ar spune acestui gând: „Ai dreptate, vino înăuntru”. Dar tu nu ești un om de rând! Ești o făptură nouă în Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt. Așadar, în loc să inviți acel gând înăuntru, supune-l și prezintă-i-l Domnului, spunându-I: „Doamne, acest gând spune că sunt un ratat și că nu voi fi în stare de nimic niciodată. Tu ce crezi?” Înțelegi ce faci? Supui gândul puterii Domnului Isus. Dacă El este de acord cu gândul, lasă-l să intre. Dacă nu, restricționează-l. De unde știi dacă El este de acord sau nu? Deschide Biblia și caută ce spune Dumnezeu despre tine. „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte” (Efeseni 2:10). Dar acesta? „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Orice gând care nu este în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu alungă-l, căci nu are dreptul să intre în inima ta. Așa îți gestionezi mintea!

 

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5)

     Ai grijă ce lași să intre în mintea ta, întrucât gândurile îți conduc viața. Poate spui: „Dar sunt asaltat în fiecare zi de gânduri din toate direcțiile: acasă, la serviciu, prin media, în relațiile mele și în lumea mea privată. Cum pot să-mi gestionez corect mintea?” Răspunsul e surprinzător de simplu. Poți fi transformat luând o singură decizie: voi supune orice gând puterii Domnului Isus. E simplu să scapi din vedere semnificația afirmației lui Hristos: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Domnul Isus controlează toate lucrurile din cer și de pe pământ. De pildă, El are o putere mai mare decât au părinții tăi sau oricine altcineva. Poate ei ți-au spus că nu ai nici o valoare, dar Domnul Isus spune că ești prețios și El are putere peste părinții tăi și peste ceilalți. El are mai multă putere asupra ta decât ai tu însuți. Poate îți spui că ești prea păcătos ca să fii iertat, dar Domnul Isus e de altă părere. Când te pocăiești și Îi dai putere peste viața ta, toate acele vechi gânduri care te condamnă nu-și mai au locul. Să presupunem, de pildă, că îți vine ideea să jefuiești un magazin alimentar. Domnul Isus a afirmat deja în mod limpede că e greșit să furi, iar dacă i-ai dat putere asupra minții tale, atunci ideea jafului nu poate sălășlui în mintea ta. Pentru a reuși să-ți gestionezi mintea, tot ce trebuie să faci e să-ți supui gândurile puterii lui Hristos. Lucrul acesta se va petrece oare peste noapte? Nu, însă prin exercițiu și prin dedicare, vei deveni din ce în ce mai priceput.

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice” (Proverbe 4:23)

     În zilele noastre tot auzim vorbindu-se despre gestionarea timpului, management financiar și controlul greutății – dar ce ai spune de gestionarea minții? Nu ar trebui oare să fim preocupați mai mult de gestionarea minților noastre decât de gestionarea oricărui alt lucru? Domnul Isus a fost preocupat. El Și-a păzit ușa inimii prin aceea că a refuzat concesiile referitor la: 1) „Ordinea de zi” a celor ce doreau să-L folosească pentru propriile lor interese. „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6:15). Cea mai mare parte dintre noi ne-am bucura la ideea de a deveni „împărat”. Chiar dacă am refuza coroana, ne-ar plăcea să reflectăm la această invitație! Nu și Isus. 2) Naivitatea celor ce doreau să-L salveze. Când Domnul Isus i-a anunțat pe ucenici că va muri pe cruce, Petru s-a împotrivit. Iar dacă Petru nu a înțeles necesitatea crucii, Domnul Isus a emis una dintre cele mai dure mustrări: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu” (Matei 16:23). 3) Disprețul celor care nu-L cunoșteau sau care nu credeau în El. Înainte să învieze o fetiță din morți, Domnul Isus le-a spus celor aflați în casă: „fetiţa n-a murit, ci doarme” (Luca 8:52). Care a fost reacția lor? Au râs de El. Isus a trebuit să se confrunte cu disprețul, la fel ca noi toți. Dar spre deosebire de cei mai mulți dintre noi, a refuzat să-l accepte. Să remarcăm care a fost răspunsul Său: „i-a scos afară pe toţi” (Marcu 5:40). Îndoiala, critica și disprețul nu erau permise în casa fetiței – dar nici în mintea lui Hristos. Cum rămâne cu mintea ta?