„ÎNVĂTĂTORUL”

„Învățătorule … la cuvântul Tău, voi arunca mrejile!” (Luca 5:5)

     Ucenicii se simțeau copleșiți de sentimentul eșecului: „toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic” (v. 5). Îi și vedem curățându-și năvoadele – cel din urmă lucru pe care îl fac pescarii înainte de a-și strânge lucrurile și de a se îndrepta spre casă. Dar tocmai atunci a apărut și Domnul Isus! El așteaptă până ajungi la capătul puterilor, apoi intervine. De ce? Deoarece câtă vreme ai impresia că poți rezolva problema de unul singur, nu vei apela la El. Simți cumva astăzi că eșecul te copleșește? Poate spui: „Doamne, m-am străduit, dar uite cum arată viața și căsnicia mea, finanțele mele, cariera și lucrarea mea. Am fost tratat greșit și ignorat. Poate părerea lor despre mine este corectă; poate nu trebuie să fiu binecuvântat”. Nu, Domnul Isus poate răsturna situația în care te găsești dacă apelezi la El și spui ceea ce a spus și Petru: „Învățătorule … la cuvântul Tău, voi …”. Ascultarea, chiar și atunci când pare că nu are sens, e cea care te duce la binecuvântare. Să vedem ce se întâmplă pe urmă: „au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile” (v. 6). La celălalt capăt al drumului supunerii față de Dumnezeu te așteaptă o binecuvântare atât de mare încât ea va atinge și viețile celor din jurul tău. Un singur cuvânt a schimbat tot – „Învățătorule”. Aceasta e o expresie a închinării. E un semn al recunoașterii faptului că El ține frâiele situațiilor cu care te confrunți. Este Stăpân peste slăbiciune. Stăpân peste teamă. Stăpân peste lipsuri. Prinde curaj și spune: „Învățătorule, ia frâiele în mâinile Tale. Mai mult de atât, ia în stăpânire viața mea”. Domnul Isus avea și are în vedere lucruri mărețe pentru ucenicii Săi. După această minune, citim: „au lăsat totul, şi au mers după El” (v. 11).

„NU TE TEME!” (2)

„Nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:5)

     Una dintre cele mai mari descoperiri în psihologia modernă este legea reversibilității. Ea spune așa: când te simți într-un anumit fel, te comporți ca atare. Și când nu ai chef să faci ceva, dar faci acel lucru oricum, aceeași dinamică creează sentimentul corespunzător faptelor tale. Dallas Willard a spus-o astfel: „Poți trăi la polul opus profesiei tale, dar nu poți trăi la polul opus credinței tale. Invariabil, ceea ce crezi este revelat de ceea ce faci”. Întrucât teama este o reacție dobândită, ea poate fi dezvățată. Există două tipuri de curaj. Primul tip cheamă la faptă. Președintele Andrew Jackson a spus: „Ia-ți timp să te gândești, dar când vine vremea pentru fapte, nu te mai gândi și acționează. Un singur om curajos face cât majoritatea”. Al doilea tip cheamă la răbdare: tenacitatea de a persevera după ce ai dat tot ce ai tu mai bun și înainte de a vedea rezultatele. Deseori diferența dintre un erou și un laș constă în aceea că eroul rezistă cinci minute în plus! Când fugi de situații de natură să te intimideze, teama se multiplică până când, în cele din urmă, îți controlează viața. Dar când abordezi problemele cu fruntea sus, bazându-te „nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”, încrederea ta crește, până ajungi în punctul în care nu mai ești controlat de teamă. William Cowper a scris: „Dumnezeu face ca minunile Lui să ia chip în mod tainic. El Își lasă urmele în mare și călătorește pe furtună. Voi, sfinților temători, însuflețiți-vă de un proaspăt curaj; norii de care atât de mult vă temeți sunt plini de milă și din ei binecuvântări vor curge peste ale voastre ființe”.

„NU TE TEME!” (1)

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 41:10)

     Există mai multe feluri de teamă. Există teama care te avertizează să te ferești de foc. Există teama care îți cultivă respectul față de Dumnezeu (Psalmul 2:11). Oswald Chambers a spus: „Când te temi de Dumnezeu, nu trebuie să te mai temi de nimic altceva”. Există teama care te face să te simți neputincios; uneori ea își are rădăcina în critica părinților sau în amenințările unui bătăuș și chiar dacă este neîntemeiată, ea tot îți dă târcoale. Există teama de eșec, care, dacă e lăsată să se manifeste, devine părintele eșecului. Iov a spus: „De ce mă tem, aceea mi se întâmplă” (Iov 3:25). Există teama de necunoscut, când imaginația o ia razna. „Dacă nu întâlnesc niciodată persoana potrivită, dacă îmi pierd locul de muncă sau dacă biopsia confirmă ce e mai rău? Dumnezeu repetă în Cuvântul Său: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine”. Paul Tournier consemnează: „Viața și credința insistă întotdeauna să înaintezi – iar eu nu pot merge mai departe fără să las ceva în urmă. Artistul trapezist trebuie să lase trapezul exact la momentul potrivit și să planeze în gol înainte să apuce altul. Credința ne cheamă să ieșim din perimetrul confortului nostru … să dobândim noi deprinderi și să facem lucrarea pe căi diferite”. Dar devenim încordați. Ne gândim: „Dacă Dumnezeu îmi cere să fac ceva ce nu pot?” sau „Nu am puterea, înțelepciunea sau credința necesară”. Dacă te-ai sprijini pe propriile tale resurse, ai da de necaz. Dar realitatea e că Dumnezeu te-a ales „după știința mai dinainte a lui Dumnezeu” (1 Petru 1:2). De fiecare dată când întâmpini o nouă provocare, El te întărește dovedindu-ți nu numai că-ți pune la dispoziție instrumentele necesare, dar El are în vedere și rezultatul.

TRĂIESTE PENTRU DUMNEZEU PÂNĂ LA ULTIMA SUFLARE

„Îl voi sătura cu viaţă lungă” (Psalmul 91:16)

     Întrebat fiind „Cum ați îmbătrânit atât de frumos?” Alexandre Dumas a răspuns: „Pentru că dau tot timpul meu acestui lucru”. Dacă ai trecut de cincizeci de ani, fă ca vârsta să ți se măsoare prin progres, nu prin data calendaristică. Ți-ar plăcea ca pe piatra ta funerară să fie gravate aceste cuvinte? „Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:23-24). Imaginează-ți următoarele: Enoh merge la o plimbare cu Dumnezeu și când ajung într-un loc anume, Dumnezeu spune: „Suntem mai aproape de casa Mea decât de a ta, așa că vino cu Mine acasă”. Ca un stejar bătrân aşa sunt şi rădăcinile unui creștin matur care au înfruntat furtunile vieții. Dar nu-ți duce înțelepciunea în mormânt; împărtășește-o cu alții care vor să asculte. Și cei ce sunt înțelepți vor asculta, deoarece ei recunosc că le este folositor să înveţe din experienţele altora. Nu te pensiona – refocalizează-te!  Victor Hugo a spus cândva: „Pentru un tânăr, vârsta patruzeci de ani este mult, pentru un bătrân vârsta de cincizeci de ani înseamnă puțin”. Cu Dumnezeu, disponibilitatea, nu vârsta e ceea ce contează. Biblia spune: „Mai era acolo şi o proorociţă, Ana … şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor” (Luca 2:36-38). Lumea respectă foștii generali și foștii președinți, dar nu și foștii creștini. Un actor respectat a spus: „Pe măsură ce îmbătrânim, trebuie să ne disciplinăm ca să continuăm să ne dezvoltăm, să ne lărgim mintea, să învățăm și să ne păstrăm mintea activă și deschisă”. Așa că, trăiește pentru Dumnezeu până la ultima ta suflare.

PLATFORME

„Ezra stătea pe un scaun din lemn, ridicat cu prilejul acesta” (Neemia 8:4)

     Stând în picioare pe o platformă special construită în interiorul zidurilor Ierusalimului proaspăt ridicate, cărturarul Ezra a citit Cuvântul lui Dumnezeu înaintea poporului timp de șase ore. În timp ce îl citea, ei au plâns, s-au închinat și apoi au mers acasă. Gândește-te: Cuvântul lui Dumnezeu este atât de puternic încât tot ce trebuie să faci tu e să Îl prezinți oamenilor și viețile lor se vor schimba. Să remarcăm cuvintele: „Ezra stătea pe un scaun din lemn, ridicat cu prilejul acesta”. Când a fost inventată presa de tipar, una din primele cărți care s-a tipărit a fost Biblia. Ea a dat naștere Reformei, a influențat Revoluția Industrială și a schimbat lumea. Acum să avansăm rapid în era Internetului. Astăzi, avem o „platformă” care poate ajunge la orice pătură socială, până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. În loc să te plângi de gunoiul de pe Internet, mai bine fii un evanghelist, un învățător, un consilier sau un încurajator cu ajutorul Internetului. Nu lăsa vrăjmașul să-l monopolizeze! „Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci” (Daniel 12:3). Un geolog, devenit misionar, a fost solicitat de o mare companie de petrol să lucreze pentru ei în țara în care era misionar. Salariul lui anual urma să fie mai mult decât ar fi câștigat el toată viața ca misionar. Dar el a spus: „Nu!”. Când au întrebat: „Salariul nu e destul de mare?” el a răspuns: „Salariul e suficient de mare; munca    nu e la fel de mare!” Domnul Isus a spus: „După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32). Și nouă ni s-a dat o platformă pentru a-i evangheliza pe oameni – deci  folosește-o!

PUTEREA RUGĂCIUNII

„Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17)

     Când Biblia spune: „Rugaţi-vă neîncetat”, asta înseamnă că trebuie să te rogi în fiecare zi, nu numai periodic sau când ești în necaz. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). Cuvântul „fierbinte” înseamnă plin de pasiune, perseverent și hotărât. Nu ține de numărul de rugăciuni, cât de multe sunt; nici de retorica rugăciunilor noastre, cât de grăitoare sunt; nici de geometria rugăciunilor noastre, cât de lungi sunt; nici de muzica rugăciunilor noastre, cât de dulce e vocea noastră; nici de logica rugăciunilor noastre, cât de argumentate sunt; nici de metoda rugăciunilor noastre, cât de ordonate sunt; nici măcar de teologia rugăciunilor noastre, cât de bună e doctrina lor, pentru ca Dumnezeu să răspundă. Flacăra duhului e cea care „are mare putere”. Cel mai puternic lucru pe care îl poți face este să te rogi! Și când te alături unui partener de rugăciune, potențialul tău este nemaipomenit. „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19). Lucrurile stau așa: cu cât te rogi mai puțin, cu atât mai puțin îți dorești să te rogi; cu cât de rogi mai mult, cu atât mai mult îți dorești să te rogi. Nimic nu te va motiva să te rogi ca rugăciunile ascultate. Dar nu poți începe cu răspunsul, trebuie să începi cu rugăciunea! Iată un fapt real: noi facem numai lucrurile care ne aduc o răsplată. Deci cheia zidirii unei bune vieți de rugăciune este să te rogi până primești răspunsuri. Gândește-te cât de înrădăcinată poate deveni îndoiala în inima noastră când suntem surprinși descoperind că rugăciunile noastre sunt ascultate! Așa că, roagă-te cu credință și așteaptă răspunsul lui Dumnezeu!

TREI ÎNTREBĂRI EXTREM DE IMPORTANTE

„Să umblaţi cu băgare de seamă … răscumpărați vremea” (Efeseni 5:15-16)

     Când urmezi un plan e ca și cum ai folosi un GPS (Global Positioning System – Sistem de localizare pe glob, n.tr.). Dacă știe unde ești, îi poți spune unde dorești să mergi și îți creează o hartă personalizată a drumului. Diferența dintre un GPS și tine este că tu trebuie să-ţi creezi traseul propriu pas cu pas. Mark Twain a spus: „Secretul înaintării este să începi. Secretul începutului este să-ți împarți sarcinile tale complexe și copleșitoare în sarcini mici pe care le poți gestiona și apoi să te ocupi de prima dintre ele”. Pentru a ajunge la destinație, trebuie să-ți pui trei întrebări: 1) Care e poziția mea prezentă? E imposibil să ignori realitatea locului în care te afli chiar acum și totuși să ai succes. Fostul director de la General Electric a remarcat: „Managementul strategic înseamnă să încerci să înțelegi ce loc vei ocupa în lumea de mâine, nu ce loc speri să ocupi; înseamnă să apreciezi unde dorești să ajungi și unde poți ajunge”.  2) Care e destinația dorită de mine? Scrie pe o hârtie cum va arăta visul tău după ce ți s-a împlinit. Henry J. Kaiser, fondatorul sistemului de sănătate Kaiser Permanente a spus: „Dovada faptului că nu poți ajunge la potențialul tău maxim decât dacă ai un ideal în viață este copleșitoare”. 3) Care sunt pașii intermediari? Nu te aștepta ca acești pași să fie rapizi și ușori. Creativitatea e ceva confuz.  E departe de a fi o știință exactă. Dar dacă nu știi unde dorești să mergi și dacă nu identifici pașii care te duc într-acolo, peste zece ani te vei găsi în același loc în care ești și astăzi. Deci cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Să umblaţi cu băgare de seamă … răscumpărați vremea”.

 

PUNE-TE ÎN LOCUL LUI!

„El a dat pe unii … păstori” (Efeseni 4:11)

     Păstorii au o slujbă dificilă. Ei au parte de mai multe lovituri decât de îmbrățișări. Dacă un păstor e tânăr, îi lipsește experiența; dacă e cărunt, e prea bătrân. Dacă are cinci copii, are prea mulți; dacă nu are nici unul, nu dă un exemplu bun. Dacă soția lui cântă în cor, îi place să iasă în față; dacă nu cântă, nu e suficient de dedicată. Dacă predică din notițe, e sec; dacă vorbește liber, e prea superficial. Dacă petrece prea mult timp în studiu personal, își neglijează turma; dacă face vizite pastorale, este prea curios și deranjează. Dacă acordă atenție săracilor, umblă după aprobare publică; dacă se însoțește cu cei bogați, e lingușitor. Dacă sugerează îmbunătățiri, e un dictator; dacă nu o face, nu are viziune. Dacă folosește prea multe ilustrații, neglijează Biblia; dacă nu folosește destule povestiri, e plictisitor. Dacă vorbește împotriva celor ce au greșit, e legalist; dacă nu, face compromisuri. Dacă predică o oră, bate câmpii; mai puțin de atât înseamnă că nu are nimic de spus. Dacă predică adevărul, e ofensator; dacă nu, e fără conținut. Dacă încearcă să fie pe placul tuturor, nu are convingeri solide. Dacă predică despre zeciuială, umblă după bani; dacă nu, nu știe să facă rost de fonduri. Dacă primește un salariu mare, e pe interes; dacă nu, dovedește că nu valorează prea mult. Dacă predică în mod regulat, oamenii se plictisesc să audă aceeași persoană; dacă invită alți predicatori, se sustrage de la responsabilitățile sale. Uau! Și tu care credeai că păstorul tău are o viață ușoară! Ai fi dispus să schimbați locurile? Oare cum ar trebui să arate păstorul tău pentru a-l iubi? Concluzie: Păstorul tău are o slujbă dificilă dată de Sus. Aşa că, astăzi, fă tot posibilul şi transmite-i dragostea ta frăţească.

SCAPĂ DE LUCRURILE NEESENTIALE!

„Să dăm la o parte orice piedică … şi să alergăm” (Evrei 12:1)

     Pe vremea Imperiului Roman, alergătorii făceau antrenamente cu greutăți legate de trupurile lor. Dar în ziua întrecerii, toate greutățile erau înlăturate de pe ei; la fel ni se spune și în acest verset: „Să dăm la o parte orice piedică … şi să alergăm”. Când Ilie era în trecere prin ținutul lui Elisei, el era ocupat cu aratul pământului. Aceasta a fost șansa lui Elisei. El a devenit profet și s-a bucurat de un succes de două ori mai mare decât al mentorului său. Dar, mai întâi, a trebuit să fie dispus să renunțe la plug și să sacrifice boii și uneltele. Plugul și boii reprezentau pentru el siguranța financiară la care el a fost dispus să renunțe pentru a împlini planul lui Dumnezeu pentru viața lui. Gândește-te o clipă la visul tău și la tot ce va rezulta din el. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, ceea ce-ți vine în minte sunt beneficiile pe care le vei primi, locurile unde vei ajunge, oamenii pe care îi vei întâlni, lucrurile pe care le vei dobândi și poziția sau titlul pe care le vei câștiga. Observi ceva deosebit referitor la această listă? În ea se regăsesc toate lucrurile care îți vor fi adăugate și nimic din lucrurile la care va trebui să renunți pentru a avea toate acestea. Și cea mai mare provocare pentru tine nu va fi să renunți la lucrurile evidente despre care știi că îți fac rău; ci să renunți la acele lucruri frumoase care îți plac, dar care nu îți sunt de nici un folos. Îndepărtarea lucrurilor neesențiale din rutina zilnică va fi pentru tine o zbatere continuă, dar merită să lupți. De ce? Deoarece majoritatea oamenilor care nu reușesc să ajungă la destinație nu sunt împiedicați de bariere insurmontabile, ci din cauză că sunt epuizați de prea multele lucruri pe care le duc cu ei în călătorie.

ÎNTĂRESTE-TE ÎN DOMNUL!

„Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10)

     Biblia spune: „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii” (v. 10-18). Modul în care îți poți reveni este să te ridici și să mergi înainte. Victoria constă în faptul de a te ridica în picioare de mai multe ori decât ai fost doborât la pământ. Booker T. Washington a spus: „Succesul nu se măsoară prin înălțimea la care ajunge cineva, ci prin obstacolele pe care le depășește omul pentru a o atinge”. Dumnezeul căruia Îi slujești este mai mare decât obstacolele cu care te confrunți. Puterea pe care El ne-o oferă este mai mare decât forțele ce se ridică împotriva noastră. Așa că întărește-te în Domnul!