ÎNVINGE TEAMA DE LIPSURI!

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic” (Psalmul 23:1)

     Oare de ce sunt credincioșii comparați în Biblie cu oile? Probabil pentru că ele sunt cele mai dependente creaturi de pe pământ; ele trebuie să aibă încredere în păstor pentru toate nevoile lor. Și așa dorește Dumnezeu să trăiești și tu: în dependență de El. Când trăiești în mod constant cu teama de a nu duce lipsă, nu te încrezi suficient în Dumnezeu. Această teamă fundamentală determină multe dintre fricile noastre, inclusiv teama de a nu deveni o persoană cu dizabilități sau teama de bătrânețe, teama de a investi sau teama de a fi pensionar sărac. În forma sa extremă, teama de a nu duce lipsă poate duce la anxietate. Totodată este una dintre rădăcinile care cauzează lăcomia. Poți deveni atât de obsedat ca să agonisești, încât vei strânge mai mult decât ai nevoie. Lucrul acesta te poate face să devii un dependent de muncă, dorind ca nici tu, nici copiii tăi să nu mai experimenteze vreodată disconfort, neplăceri și lipsuri. Și, ca toate fricile, ea are la bază o convingere eronată despre Dumnezeu și despre capacitatea și disponibilitatea Sa de a avea grijă de tine. „Domnul este Păstorul meu (ca să mă hrănească, să mă călăuzească și să mă ocrotească): nu voi duce lipsă de nimic.” Nu mai trăi ca și cum nu crezi ceea ce ți-a promis Dumnezeu! O bună strategie pentru tine ar fi să înveți promisiunile, să le înțelegi pe cele care sunt condiționate, să întrunești condițiile și să te odihnești în dragostea și în credincioșia Sa. Asta nu înseamnă că trebuie să stai cu mâinile în sân. și să aștepți ca Dumnezeu să facă lucrul pentru care te-a înzestrat și te-a desemnat pe tine să-l faci… Tu trebuie să faci lucrurile naturale… și să te încrezi în El pentru cele supranaturale!