LUCRURILE PENTRU CARE MERITĂ SĂ TRĂIEȘTI

„Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare…” (Eclesiastul 2:18-19).

     Dacă lucrezi mult, poți câștiga mai mulți bani, dar nu poți câștiga mai mult timp. Sau, ca să cităm versurile unui cântec: „Poate timpul înseamnă bani, dar banii nu pot cumpăra timpul.” Știu o istorie despre un om care lucra în schimbul 2 (14:00-22:00) într-o fabrică, și se întorcea acasă pe jos. Într-o noapte, a luat-o „pe scurtătură” printr-un cimitir. O nouă groapă fusese săpată chiar pe direcția pe care o apucase el, și pentru că nu se vedea bine, din cauza întunericului, a căzut în ea. După câteva încercări nereușite de a ieși, s-a hotărât să se resemneze până dimineață, când cu siguranță avea să treacă cineva pe-acolo ca să-l ajute. În timp ce stătea acolo jos în colțul gropii, pe jumătate adormit, un cetățean turmentat s-a împiedicat și a căzut lângă el. Disperat să iasă afară, bețivul a început să țipe și să se cațere ca un nebun pe laturile mormântului. În acel moment, eroul nostru s-a ridicat, l-a atins ușor pe picior și i-a spus: „Nu are rost, prietene, am încercat și eu. Nu vei reuși să ieși singur de aici.” Dar ce să vezi?! Bețivul a reușit! De frică, dintr-o săritură a fost afară! Probabil că o vizită periodică în cimitirul local, noaptea, ne-ar putea ajuta și pe noi să ne reevaluăm viața și să ne rearanjăm prioritățile, nu-i așa? De exemplu, te-ar putea ajuta să te oprești și să te întrebi pentru ce trăiești cu adevărat. Înțeleptul Solomon a avut o revelație de felul acesta (parafrazez): „Deși îmi fac munca cu înțelepciune, cunoaștere și pricepere, trebuie să las tot câștigul meu unor oameni care nu au muncit pentru asta!” Un șanț poate fi pur și simplu un mormânt, chiar dacă nu e așa de adânc! Nu te mulțumi doar să-ți câștigi existența; ieși din șanțul tău și schimbă ceva. E bine să lași o moștenire; dar lasă o moștenire care să îmbogățească viețile celor care vin după tine! Gândește-te la asta, astăzi!