NU TRĂI GHIDAT DE SENTIMENTE!

„Ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi…” (Filipeni 1:10)

     Dumnezeu ne-a dat sentimente, și nu trebuie să ne rușinăm niciodată de asta! Ele ne pot avertiza cu privire la anumite pericole, și ne pot deschide ochii alteori… Dumnezeu se folosește de fapt de sentimentele noastre pentru a ne apropia de El și pentru a ne atrage atenția asupra domeniilor din viața noastră care trebuie supuse Duhului Său cel Sfânt. Sentimentele sunt subiective însă, şi nu ne putem încrede în ele de fiecare dată. Un consilier spunea: „Când vechile sentimente se strecoară din nou, resimțim teamă, rușine, deznădejde, faptul că nu suntem destul de buni, că nu putem fi iubiți, că suntem victime, că suntem neajutorați și detestabili. Aceste reacții pot fi declanșate de un eveniment, de sfârșitul unei relații, de stress, de problemele de la locul de muncă și de acasă, de perioadele de schimbare sau de boală… și uneori aceste sentimente se întorc fără niciun motiv.” Trebuie să-ți „testezi sentimentele”, căci altfel vei ajunge să trăiești o viață de „curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie” (cf. Coloseni 3:5). Poate fi un dezastru să te porți ţinând cont doar de ceea ce vezi, auzi și simți. În loc să reacționezi la sentimente, trebuie să înveți să acționezi conform cu ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu! Aceasta este o “regulă de aur”, și ea nu se schimbă niciodată! De exemplu, chiar dacă ai impresia că poți umbla pe apă, o poți face numai dacă Dumnezeu te-a chemat să te dai jos din corabie! Apostolul Pavel scria (Filipeni 1:9-10): „Mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese”. Concluzie: tu nu ești definit de sentimente; ești definit de ceea ce spune Dumnezeu despre tine. Te simți poate fără valoare, dar Dumnezeu spune: „ai preţ în ochii Mei … şi te iubesc” (Isaia 43:4). Ori poate că te simți un ratat, dar Dumnezeu îţi aminteşte: „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos” (Romani 8:1).