O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE

„Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:7)

     Cuvântul „îngrijorare” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a împărți mintea.” Îngrijorarea te rupe în două; în loc să te încrezi în promisiunile lui Dumnezeu, rămâi concentrat pe problemele tale. Îngrijorarea este ca un balansoar – îți dă ceva de făcut, dar nu te duce nicăieri. În loc să te elibereze de necazurile zilei de mâine, îți răpește puterea din prezent… or, nu-ți poți permite s-o pierzi! Așadar, cum poți să nu te mai îngrijorezi? Biblia ne oferă un răspuns în două părți: partea lui Dumnezeu și partea ta. Partea noastră include rugăciunea și mulțumirea: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6). Pentru a te îngrijora mai puțin, trebuie să te rogi mai mult și să nu uiți să-ți exprimi mulțumirea. Poți merge la Dumnezeu, plin de încredere, ca să Îi ceri următorul lucru de pe listă, numai după ce ți-ai făcut timp să Îi mulțumești pentru ultimul lucru pe care l-ai primit. Și care este partea lui Dumnezeu? „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Ai remarcat expresia „pacea lui Dumnezeu”? Imaginează-ți că ai starea de spirit pe care o are Dumnezeu! Ai impresia că El se luptă cu neliniștile și îngrijorarea? Sau că-și frânge mâinile și le cere îngerilor pastile antistres? Bine, dar El este Dumnezeu – spui tu! Corect! Și este Dumnezeul tău! Problema ta nu este mai plină de provocări pentru Dumnezeu decât este o rămurică pentru un elefant. El Se bucură de o pace desăvârșită pentru că Se bucură de o putere desăvârșită – iar El îți oferă această pace și această putere, prin Duhul Sfânt, și ție. Când îți faci partea prin rugăciune și mulțumire, vei experimenta și tu, cu siguranță, o stare de spirit plină de pace.