„Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” (Isaia 45:9)
Mulți oameni sunt nemulțumiți de ceea ce văd în oglindă; unii dintre noi sunt atât de nemulțumiți încât cheltuiesc o avere ca să se schimbe. Și deși este bine să arăți cel mai frumos, Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca înfățișarea noastră să fie o declarație a valorii noastre pentru El sau pentru ceilalți. Oricare ar fi trăsăturile fizice pe care le-ai moștenit, iată câteva adevăruri biblice pe care merită să le iei în considerare: 1) Nemulțumirea față de înfățișare ne pune în conflict cu Dumnezeu. Biblia spune: „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! Un ciob dintre cioburile pământului! Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” Dumnezeu intenționează ca tu să fii vasul Său de lut; un vas practic, folositor; nu un ornament la modă şi un obiect de reclamă „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Corinteni 4:7). Valoarea ta nu constă în felul în care arăți, pe dinafară ci în ceea ce ai înlăuntru – mesajul care schimbă vieți al harului lui Dumnezeu! 2) Nemulțumirea față de înfățișare rezultă din comparații false. Astăzi ni se spune să devenim reflecții ale unui ideal de neatins. Modele TV modificate pe calculator ne vând orice, de la fulgi de porumb la mașini. Să fim serioși! „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12). Nemulțumirea față de înfățișarea ta vine din necunoașterea scopului uimitor și creativ al lui Dumnezeu pentru tine. Și lucrul acesta va deveni limpede pentru tine când te uiți „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” (Evrei 12:2).