„Căci… într-un trup avem mai multe mădulare…” (Romani 12:4)

     Apostolul Pavel a scris: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.” (Romani 12:4-8). De multe ori nefericirea poate să înceapă cu absența relațiilor. Și ceea ce trebuie să știi este faptul că nefericirea este un fel de mesager al lucrurilor care trebuie schimbate în viața ta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ai în telefonul mobil o sumedenie de numere de telefon salvate; ci mai degrabă să-ți împarți viața cu cei care trăiesc pentru cauze mai mari decât ei înșiși! De unde ar trebui să începi? De la vizitarea persoanelor singure, din cel mai apropiat azil de bătrâni. Oferă-te voluntar o dată pe săptămână, la o anumită fundație. Spune pastorului tău: „Vă rog să mă aveți în vedere pentru o misiune care implică ajutorarea altora!” Sunt pași mărunți, poate, dar începe să-i faci, chiar de azi… vei fi uimit cât de mult îți vor îmbogăți viața!

„Mulțimea celor ce crezuseră… aveau toate de obşte.” (Faptele apostolilor 4:32)

     Când citești istoria Bisericii Noului Testament, ești fascinat de creșterea ei explozivă și de minunile uimitoare care aveau loc. Dar există o componentă pe care nu trebuie s-o pierzi din vedere: „Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte… Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute… apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie…” (Faptele apostolilor 4:32-35). S-ar putea să spui: „Dacă aș avea mai mulți bani, aș fi fericit!” Poate te-ai simți mai în siguranță și ai avea mai puține griji, dar nu ai fi neapărat mai fericit. În „Revista Studii despre fericire”, cercetătorii au vrut să afle lucrurile care îi deosebesc pe oamenii fericiți de cei mai puțin fericiți. Un factor separa în mod constant cele două grupuri. Și nu era vorba de cât de mulți bani aveau, nu era vorba de sănătate, securitate, aspect fizic plăcut, coeficient de inteligență sau succes în carieră… Ceea ce făcea deosebirea dintre persoanele fericite și cele mai puțin fericite era prezența unor relații bogate și profunde, aducătoare de bucurie și pline de semnificație. Profesorul de politici publice la Harvard Robert Putnam, și cercetător în problematici sociale, scria: „Singura descoperire comună a cercetărilor de o jumătate de secol asupra mulțumirii în viață (nu numai în Statele Unite, ci în toată lumea) este că fericirea este cel mai bine previzionată de lărgimea și de adâncimea conexiunilor sociale ale omului.” Dar tu poți cunoaște mulți oameni, fără să fii cunoscut cu adevărat de către niciunul dintre ei – și să ajungi să te simți singur. Creștinii din Biserica Noului Testament au înțeles bine cum stau lucrurile: numai când ai părtășie cu ceilalți pe plan spiritual, emoțional, financiar și relațional, poți atinge cel mai înalt nivel de bucurie!

„Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur…” (Geneza 2:18)

     La creație, Dumnezeu s-a uitat la tot ce a făcut și a spus că „erau foarte bune.” (vezi Geneza 1:31) Apoi a venit un moment în care Și-a dat seama că omul este singur, neîmplinit și incomplet. Atunci, Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur” și a creat-o pe Eva. De fapt, niciunul dintre noi nu se poate dezvolta până la cel mai înalt potențial dacă nu este conectat la relații hrănitoare și dătătoare de viață. Iată un exemplu: într-un program de recuperare în 12 pași, consilierul face doar 10% din muncă, prin îndrumarea oferită; restul de 90% se derulează prin interacțiune: persoanele din grup se provoacă una pe alta, își oferă mângâiere și se întăresc reciproc. Omul este o ființă socială. El are nevoie în permanență de conexiuni cu alți semeni. Și adevărul este că noi suntem modelați de oameni! Persoanele potrivite ne ajută să devenim cea mai bună versiunea a noastră, și noi facem la fel pentru alții. Ele ne văd așa cum noi nu ne vedem uneori, ne aplaudă când înaintăm și ne pun obstacole când deviem de pe cale. Cea mai înaltă și mai bună formă de relație la care se face referire în Sfânta Scriptură este „părtășia Duhului Sfânt” (vezi Filipeni 2:1; 2 Corinteni 13:14 și 1 Ioan 1:6). Nu este o legătură doar de natură socială, relațională sau intelectuală, ci este o legătură spirituală profundă, care ne ajută să creștem. Este ca diferența dintre albine și fluturi. Fluturii doar zboară peste un teritoriu, dar albinele strâng mierea. De ce? Pentru că ele nu doar aterizează scurt pe o floare, ci rămân pe ea până când extrag nectarul dătător de viață. Dumnezeu l-a scos pe Ionatan în calea lui David, și a făcut ca lângă Rut să fie o Naomi. El a pregătit și pentru tine oameni pe care ar vrea ca să-i cunoști. Deci, dacă îți dai seama că ai nevoie de un asemenea om, vorbește cu Dumnezeu despre asta – chiar astăzi!

„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalmul 51:10)

     Un autor creștin a scris: „Uneori, oamenii se sperie crezând că dacă nu se schimbă suficient de rapid, Dumnezeu nu va mai avea răbdare cu ei. În general, ei nu folosesc chiar aceste cuvinte, dar se întreabă: „Oare de la câte păcate încolo trebuie să încep să mă îngrijorez? Există oare un nivel acceptabil al păcatului, pentru un creștin, pe care dacă îl depășești, să fii în pericol (cum este de exemplu nivelul de mercur din Lacul Michigan)? (Pentru cei neavizați, e bine de știut că Lacul Michigan este un lac cu apă dulce, de lângă Chicago, areal pentru o mare cantitate și varietate piscicolă. Deoarece nivelul de industrializare din zonă este ridicat, cercetătorii testează periodic nivelul de mercur. Pentru că, atunci când ajunge în lacuri și râuri, mercurul se acumulează în pește și astfel ajunge adesea în farfuriile oamenilor.) Există un prag de impuritate, precum cel stabilit de Administrația pentru alimentație și medicamente? Și este acest standard unul înalt, ca pentru laptele pasteurizat, sau seamănă cu standardul de curățenie impus pentru mâncarea de tip fast-food, lăsând loc suficient pentru lucruri nesănătoase? Este posibil să fii creștin, și să nu crești niciodată?!” Problema nu este dacă Dumnezeu va obosi să ne ierte păcatele, pentru că iertarea va fi întotdeauna răspunsul corect la pocăința sinceră. Dumnezeu nu este îngrijorat că cineva va profita de El!” Pericolul nu este că Dumnezeu nu va răspunde la pocăința noastră sinceră, ci că am putea cădea în capcana gândurilor periculoase pe care le produce păcatul în mod inevitabil, așa încât ajungem să fim împietriți, să ne complacem și pur și simplu să fim incapabili de a ne pocăi! Din aceste motive, păcatul trebuie luat în serios! Misionarul Frank Laubach a predicat Evanghelia unui trib care avea o îndelungată istorie și experiență în ce privește violența și vărsările de sânge. Conducătorul tribului a fost atât de mișcat, încât s-a pocăit și L-a primit pe Hristos imediat. Apoi s-a întors spre Laubach în semn de apreciere și i-a spus: „Mulțumesc! Pe cine vrei să ucid pentru tine?” Acesta era punctul lui de pornire în viața cea nouă! Și numai Dumnezeu știe care este punctul de început al fiecăruia dintre noi… Al tău, care este?

„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)

     Când te afli pe un drum greșit, pocăința te ajută să faci o întoarcere de 180 de grade și să te îndrepți în direcția bună. Ce binecuvântare! Pocăința nu sporește aspirația lui Dumnezeu de a fi cu tine, ci mărește dorința ta de a fi cu El. Uneori, credem că trebuie să ne pocăim pentru că Dumnezeu este supărat pe noi și are nevoie de timp să Se liniștească. Sau ne gândim la pocăință ca la o modalitate de a ne pedepsi pentru ca Dumnezeu să fie mai puțin dur cu noi. Asta nu e pocăință, este o stimă de sine scăzută – care te face să crezi că ai atât de puțină valoare, încât reacția ta nu contează. Cu toate acestea, prin pocăință înțelegi că întrucât valorezi atât de mult pentru Dumnezeu, reacția ta este importantă. De aceea, apostolul Pavel scria că „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă”. Când Îl iubești pe Dumnezeu, cea mai mare îngrijorare a ta nu este că Dumnezeu te va face să suferi, ci că faptele tale Îl vor face pe El să sufere. Când împăratul David l-a ucis pe Urie, după ce a avut o aventură cu soția lui, a stat o perioadă de timp fără să se pocăiască. Și cred că a trebuit să-și forțeze mintea să nu se gândească la asta. Ce mod nefericit de a trăi! În rugăciunea sa de pocăință, David a spus (Psalmul 51:3): „păcatul meu stă necurmat înaintea mea”. Apoi el s-a prăbușit înaintea lui Dumnezeu și cu lacrimi de pocăință, L-a implorat: „Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada… Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule!… Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale!…” (vers. 7, 10, 12). Drept urmare, Dumnezeu l-a iertat și i-a șters vina, iar David a devenit cel mai mare împărat al lui Israel. Vezi tu, pocăința nu este spre folosul lui Dumnezeu – ci spre folosul tău! Așadar, să ne pocăim de tot ceea ce este rău, ca să putem beneficia de binecuvântările pe care le aduce pocăința!

„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17)

     Oriunde ai locui și orice profesie ai avea (IT-ist, brutar, designer sau meșteșugar), vei avea de-a face (vrei-nu vrei) cu următoarele tipuri de oameni: 1) Criticul. Trebuie să recunoaștem că majoritatea oamenilor se mulțumesc cu starea de fapt. Nu doar că se tem de schimbare și-o resping, dar de multe ori o vor și ataca. Așadar, dacă îndrăznești să fii diferit, pregătește-te să navighezi pe mări învolburate. Criticii apostolului Pavel l-au numit nebun, și palavragiu… Atunci, de ce te-ai aștepta ca oameni să se poarte mai bine cu tine?! 2) Precautul. Acești oameni nu-ți vor arăta un deget acuzator, dar nici nu-ți vor întinde o mână de ajutor. Când dai de necaz, ei se vor îndepărta de tine, temându-se să nu se contamineze cu responsabilitățile pe care ți le-ai asumat. În fond, ei vor aștepta să vadă dacă vei rezista în tunel și dacă vei reuși să ieși în partea cealaltă. Apoi, vor aștepta să vadă cine te mai acceptă, și dacă le poți fi de vreun folos. Atunci eventual vor relua legătura cu tine. Aceste persoane sunt profitoare – nu sunt neapărat rele, ci doar egoiste. Așa că iubește-le, dar nu te sprijini pe ele! 3) Tipul dedicat. La el se referă Biblia când spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” Chiar și când aude cele mai rele lucruri despre tine, tipul acesta loial crede în continuare că ești o persoană bună. El te prețuiește pentru calitățile tale și confruntă defectele tale cu bunătate. Acești oameni sunt neprețuiți, pentru că te vor iubi oricând. Așadar, când Dumnezeu pune o astfel de persoană în viața ta, prețuiește-o și hrănește această relație.

„Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119:103)

     Faptul că acum ne plac legumele pe care le uram când eram copii ne demonstrează fiecăruia dintre noi că pe măsură ce ne maturizăm, putem cultiva un gust pentru mâncarea sănătoasă, care ne dă viață. Și pentru că Biblia este hrană pentru suflet, putem cultiva un gust și pentru ea. O parafrazare a acestui verset sună astfel: „Creștinii se hrănesc cu Scriptura. Duhul Sfânt hrănește comunitatea sfântă la fel cum mâncarea hrănește corpul omenesc. Creștinii nu doar învață, studiază sau folosesc Sfânta Scriptură; noi o asimilăm, o preluăm în viețile noastre, astfel încât se metabolizează în fapte de dragoste.” Un studiu privind consumatorii Scripturii indică faptul că oamenii care au Biblii posedă în medie cca nouă exemplare, și vor să aibă și mai multe. Ce este greșit în asta?! Secretul neexprimat că mulți oameni consideră că Biblia este plictisitoare. Asta este o problemă destul de recentă și foarte serioasă. Greaca veche, limba în care a fost scris Noul Testament, nu are nici un cuvânt pentru plictiseală. Acest cuvânt și-a dobândit semnificația curentă din limbile moderne de-abia în ultimele câteva secole. Dacă stăm și analizăm lumea antică – fără televiziune, internet, filme și cărți – avem tendința să-i deplângem, și să ne gândim cât de plictisitor trebuie să fi fost. Dar anticii nu au fost plictisiți. Noi suntem generația care se plictisește, deoarece capacitatea noastră de a ne concentra atenția și de a ne desfăta mințile în gândire de durată a fost diminuată de dependența noastră de stimuli externi. Avem prea multe alternative tentante. De aceea, a deveni un cititor consecvent al Bibliei începe ca o disciplină, continuă ca o datorie și în cele din urmă devine o desfătare. Și noi trebuie să experimentăm ceea ce voia să transmită psalmistul exclamând: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” Aceasta poate fi și experiența ta în materie de citire a Cuvântului lui Dumnezeu. Tot ce trebuie să faci este să devii, de azi, serios în această privință!

„Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste… aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)

     Pentru a ne învăța cum să ne hrănim mințile, apostolul Pavel a scris: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8). Iar pastorul și scriitorul John Ortberg spunea în legătură cu acest verset: „Cuvântul care frapează aici este tot. Mințile noastre trebuie să fie modelate tot timpul, dar avem marea libertate de a urma minți care înfloresc. Ca o albină care găsește nectar în tot felul de flori, noi suntem acum liberi (și chiar ni se poruncește) să ne hrănim mintea cu gânduri nobile, oriunde le putem găsi. Biblia însăși ne poruncește să privim dincolo de Biblia în sine pentru a ne hrăni mintea. (vezi 1 Tesaloniceni 5:21) Să medităm o clipă și la expresia „orice faptă bună.” Să ne gândim la ceva ce este „bun” pentru noi. Un asfințit. Un roman bun. Chipul cuiva drag. O muzică frumoasă. Să ne lăsăm mintea să se gândească o clipă la astfel de lucruri. Să-i dăm de lucru, ascultând astfel de ceea ce ne spune Biblia. Lucrul acesta contează. Adică ne-am deschis puțin mintea spre curgerea Duhului Sfânt în viața noastră. Scopul Duhului Sfânt nu este acela ca tu să devii expert în suprimarea comportamentului mânios, ci să ai o minte caracterizată de o revărsare tot mai mare de gânduri și sentimente ghidate de Duhul Sfânt, bazate pe adevăr și care produc viață. Când citim despre ceva ce este vrednic de cinste, când vedem ceva drept, noi experimentăm ceea ce psihologul Jonathan Haidt a numit „o stare de înălțare spirituală”. Simțim efectiv o ușoară expansiune în piept și ne simțim mai ușori în trupul nostru. Emoțiile noastre sunt inspirate și dorim să devenim noi înșine vrednici de primit. Iar asta contează, pentru că lucrul acesta este considerat ascultare față de Scriptură.” Așadar, hrănește-ți mintea cu gânduri nobile!

„De şapte ori pe zi Te laud…” (Psalmul 119:164)

     O atitudine nepotrivită este ca un cauciuc spart; nu vei putea ajunge nicăieri, dacă nu-l schimbi. Puține lucruri în viață sunt mai importante decât atitudinea. Iată patru modalități prin care poți avea o atitudine bună: 1) Să înțelegi că atitudinea ta trebuie ajustată mereu. Ceea ce nu întreții în cele din urmă se deteriorează. Cu cât inclinația ta naturală este mai puternică spre îndoială și negativism, cu atât mai mult va trebui să lucrezi la ea. Așa că începe fiecare zi cu o verificare a atitudinii și pe parcursul zilei, să fii atent la acele reacții care îți semnalizează că nu te descurci prea bine. 2) Roagă-te, deoarece vei avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca să-ți păstrezi o atitudine bună. Biblia spune: „Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” (Psalmul 37:3-5) Iar Winston Churchill a spus: „Atitudinea este un mic detaliu cu un mare impact!” 3) Caută să faci ce este bine și vei găsi ce să faci. Maica Tereza le cerea două lucruri celor care lucrau cu ea în mahalalele din Calcutta: dorința de muncă și o atitudine bucuroasă. Gândește-te: dacă ea a putut fi bucuroasă în mijlocul muribunzilor și a săracilor, cu siguranță și tu poți fi! 4) Caută oameni ai credinței și petrece timp cu ei. Unde sunt ei? Îi vei găsi veghind asupra îndoielnicilor, precum vulturii. Dacă ai o zi cumplită, apropie-te și stai pe lângă ei, așa cum fac piloții de curse. Când au dificultăți, fii tu acela care iese în față și face ca lucrurile să fie mai ușoare. Atitudinea ta poate fi un câștig sau o pierdere pentru locul tău de muncă, pentru comunitate sau familie. De șapte ori pe zi, David se oprea ca să Îl laude pe Dumnezeu. Îți imaginezi ce ar putea face lucrul acesta pentru atitudinea ta?

„Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbele 29:25)

     Dacă grija vieții tale este să ai mereu aprobarea altora, niciodată nu te vei simți cu adevărat în siguranță. De ce?! Pentru că va veni vremea când vei face ceva cu care ei nu vor fi de acord; și atunci, ce vei face? Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (vers. 25). „Capcană” este doar un alt cuvânt pentru închisoare. Dacă altcineva (decât Dumnezeu) îți poate determina valoarea ca persoană, atunci acel cineva te poate face să te simți ca un prizonier oricând dorește. Când părerea unui critic devine propria ta părere, ești prins în capcană și trăiești într-o închisoare pe care singur ți-ai făcut-o. Și află că unii dintre cei pe care încerci atât de mult să-i impresionezi nu vor fi niciodată impresionați. Trebuie să accepți următorul lucru: din perspectiva lui Dumnezeu, nu contează. Știind lucrul acesta, vei putea lucra alături de alți oameni fără să te lași controlat de stările lor de spirit, sau guvernat de părerile lor. Când apostolul Pavel se ducea într-o anumită cetate, oamenii îl vedeau și-l ascultau pentru prima dată; unii îl agreau, alții nu… Și el știa asta, doar a scris (2 Corinteni 10:10): „De fapt” zic ei „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nicio greutate.” Cum a gestionat Pavel lucrul acesta? El a mai scris: „Caut eu oare… să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10). Ca să ai sentimentul siguranței în viață, și ca să te simți împlinit în ce faci, trebuie să ajungi în punctul în care – uitându-te în oglindă – să poți să afirmi cu toată convingerea: „Sunt iubit și aprobat de Dumnezeu, și asta e tot ce contează!”