_{„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele…” (Psalmul 39:4)}

     _{Data viitoare când treci cu mașina printr-un tunel și ieși de cealaltă parte, adu-ți aminte că așa este viața pentru orice copil răscumpărat al lui Dumnezeu. Spui „noapte bună” pământului și auzi „bună dimineața” în ceruri. Dr. Elizabeth Kübler-Ross a explicat că majoritatea dintre noi trecem prin următoarele etape când ne confruntăm cu perspectiva că vom muri: 1) Starea șocului: „O, Doamne!” 2) Etapa negării: „Nu se poate să fie adevărat”! 3) Etapa mâniei: „De ce eu?” 4) Etapa negocierii: „Scapă-mă, Doamne și voi face cutare lucru pentru tine”. 5) Etapa depresiei: „Totul s-a sfârșit. Nu mai am nici o speranță”. 6) Etapa cercetării: „Ce pot face pentru ca zilele care mi-au mai rămas să merite”? 7) Etapa acceptării: „Nu are rost să mă lupt cu inevitabilul.” De fapt, din clipa în care ne-am născut, cu toții am început să fim în criză de timp. Doar că în întrebările și entuziasmul copilăriei, în graba și-n stresul vieții de mijloc, nu ne prea gândim la asta… Suntem ca acea persoană care și-a scris pe piatra funerară: „M-am așteptat să se întâmple, dar nu chiar așa de repede!” Însă pe măsură ce îmbătrânim și înțelegem că avem mult mai puțin timp înainte decât în urmă, începem să ne rugăm împreună cu psalmistul: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12). Cineva l-a întrebat pe Charles Spurgeon: „Aveți harul morții”? El a răspuns: „Acum nu, dar îl voi avea când voi muri”! Harul care te-a mântuit și care te-a susținut până în acest moment va fi cu-atât mai mult cu tine când vei trece din viața neînsemnată de pe pământ la viața îmbelșugată de dincolo!}

_{„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase” (Proverbe 27:6)}

     _{Când vorbim despre părerea pe care o avem despre noi înșine, cu toții dăm dovadă de slăbiciune. Așa că, avem nevoie de alții care să ne spună adevărul, fără menajamente sau complimente gratuite. Când cineva te iubește cu adevărat, se va simți obligat să-ți dezvăluie defectele din viața ta, păcătoșenia și domeniile care au nevoie de îmbunătățire. Vei fi tentat, poate, să nu le iei în seamă, însă trebuie să treci peste înțepătura vorbelor și să asculți adevărul din mesajul lor. Autorul Proverbelor ne spune: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase”. Uneori adevărul doare, dar trebuie să ai credința că cei ce te încurajează în viață nu-ți vor decât binele. Dacă e să trăiești vreodată sentimentul împlinirii în viață, atunci ai nevoie de cineva de încredere, de cineva care vede unde ești și spre ce duce calea pe care te găsești… Dacă vrei să te cunoști cu adevărat, inclusiv părerea pe care o au ceilalți despre tine, ai nevoie de o oglindă de încredere care să-ți redea adevărul, și nu ceea ce ți-ar plăcea ție să vezi! Dacă respingi exact răspunsul de care ai nevoie, gândește-te la aceste maxime biblice: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile” (Proverbe 12:15). „Prin mândrie se ațâță numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile” (Proverbe 13:10). „Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici” (Proverbe 15:22). Așadar, iată întrebarea: cine îți spune adevărul? Persoana aceea îți este adevăratul prieten!}

_{„Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12)}

     _{Un consilier creștin scria odată: „Profesoara unor elevi de clasa a șasea mi-a împărtășit rezultatele unui proiect de scriere creativă pe care l-a avut la clasa ei. Ea le ceruse copiilor să compună mai multe propoziții care să înceapă cu: „Aș dori”. Profesoara se aștepta ca elevii ei să scrie despre dorința lor de a avea biciclete, jucării, animale, de a face excursii la diverse parcuri de distracții etc. În schimb, douăzeci din treizeci de elevi au făcut referire la despărțirile sau la conflicte din familiile lor: „Aș dori ca părinții mei să nu se mai certe. Aș dori ca tata să se reîntoarcă la noi. Aș dori să iau numai zece, pentru ca tata să mă iubească. Aș dori ca mama să nu aibă un iubit. Aș dori să am o mamă și un tată pentru ca ceilalți copii să nu mai râdă de mine. Am trei mame și trei tați, și ei îmi distrug viața. Aș dori să am o pușcă ca să-i împușc pe cei ce râd de mine”. Nici măcar nu mai este o știre că familia din zilele noastre suferă mari necazuri, însă pentru mine este o mare durere să văd copilași ca aceștia luptându-se într-o perioadă a vieții când simpla creștere este o mare provocare pentru ei.” Milioane de copii ca cei de care a fost vorba sunt prinși în aceeași cursă. Fiecare aspect al vieții lor este influențat de instabilitatea familiei în anii de creștere. Fără a avea acces la consiliere de specialitate, mulți dintre aceștia vor duce cu ei aceste probleme în relațiile lor viitoare. Atunci tiparul dezintegrării se va repeta în generația următoare. Încheind meditația de azi în aceeeași notă și-n același fel cum a început, mă întreb cum ar completa copiii tăi propozițiile care să înceapă cu „aș dori…” Gândește-te astăzi la acest lucru, și fă ceva!}

_{„Au desfăcut acoperişul casei unde era Isus…” (Marcu 2:4)}

     _{Când cei patru oameni, care îl duceau pe prietenul lor paralizat, au ajuns la casa în care predica Domnul Isus, mulțimea era atât de numeroasă, încât părea că n–au nicio șansă să ajungă la El. Așa că au avut de ales: să renunțe, sau să persevereze și să găsească o cale de a intra. Atunci le-a venit o idee (numiți-o trăznită sau disperată, cum vreți…): să se urce și să desfacă „acoperișul casei unde era Isus”. Când în cele din urmă l-au spart și l-au coborât pe bolnav înaintea Domnului, văzându-le credința Isus i-a spus omului: „Scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” (v. 11). Ceea ce s-a întâmplat după aceea pare simplu, dar este nemaipomenit: „Îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul, şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!” (v. 12). Oricare ar fi „acoperișul” care te separă (pe tine sau pe cineva drag) de Domnul Isus, obstacolul trebuie dat la o parte! Sparge-l! Nu lăsa nimic să-ți stea în cale! Domnul Isus poate da oricui vindecare, un nou început, un serviciu bun sau o lucrare eficientă – dacă acel cineva e dispus să lucreze. Oamenii din povestirea evangheliștilor au fost radicali în abordarea lor. Ei nu au avut numai credință – ei au avut credință în acțiune! Ei au venit să-l vadă pe Domnul Isus și au refuzat să fie dați la o parte. În timp ce spărgeau acoperișul, își spuneau: „Doar câțiva centimetri ne separă de o minune, și n-avem de gând să ne dăm bătuți!” Faptul că au crezut lucrul acesta le-a dat curajul și hotărârea să continue. Așadar, indiferent ce ai de făcut azi, nimic să nu te împiedice să ajungi la Domnul Isus! Ești mai aproape de reușită decât crezi, așa că nu înceta să lucrezi – și nu te opri până nu ajungi la țintă!}

_{„I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi…” (Marcu 2:3)}

     _{A fost nevoie de patru oameni pentru a-l duce pe omul acela la Domnul Isus… și din fericire, ei nu au fost tipul de oameni care să renunțe ușor… nu s-au lăsat descurajați sau blocați de mulțimea care le stătea în cale… ci au „desfăcut” acoperișul pentru a-l duce la Isus pe prietenul lor suferind. Așadar, dacă dorești să lucrezi pentru oameni: 1) Trebuie să fii conștient de nevoia lor. Ai putea crede că totul este în regulă cu ei – și cu toate acestea, pe dinăuntru să fie „caz de targă”! Când sunt singuri, ei strigă: „Doamne, dacă nu mă ajuți, sunt pierdut!”… suferă, sunt disperați și neputincioși, și ei știu asta… 2) Nu trebuie să-i dezamăgești. A-ți lua angajamentul de a aduce pe cineva la Hristos înseamnă a ridica, a refuza să dezamăgești și a duce persoana până la capătul drumului. Înseamnă să mângâi, să încurajezi, să o ții strâns – până când El o atinge. 3) Trebuie să-L lași pe Isus să lucreze. Adesea cei care suferă nu știu ce le trebuie – dar Isus știe. Așadar, odată ce-i duci la El, dă-te de-o parte și lasă-L pe El să lucreze. După ce am stat o vreme în biserică, avem tendința să căutăm semne exterioare ale schimbării. Domnul Isus însă a recunoscut că prima nevoie a acelui om a fost iertarea: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!” (v. 5). După aceea, El S-a adresat celei de-a doua nevoi a bărbatului: „Scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” (v. 11). Nu respinge modalitatea lui Dumnezeu de a lucra pe căi neînțelese de tine. El știe ce face, și nimic din ce face El nu este cu jumătate de măsură. Odată ce începe să lucreze în cineva, El „va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6).}

_{„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:2)}

     _{Viziunea este o imagine a ceea ce „ar putea fi”, și nu a ceea ce „este”. Viziunea ta ar putea fi aceea de a-i ajuta pe cei marginalizați și uitați… asemenea lui John Kirkby, care și-a părăsit locul de muncă din domeniul financiar când a simțit chemarea lui Dumnezeu de a-i ajuta pe cei săraci, și care a fondat astfel organizația Christians Against Poverty (Creștini împotriva sărăciei). Sau viziunea unei afaceri cinstite unde angajații să se simtă protejați – precum au procedat fondatorii creștini de la Cadbury, Rowntree și Fry, din industria cofetăriei. Poate fi o viziune a libertății acolo unde există asuprire – ca cea care l-a făcut pe William Wilberforce să renunțe la o viață de privilegii pentru a lupta pentru eradicarea sclaviei. Sau viziunea noastră poate fi mai neînsemnată, mai simplă – cum ar fi: să devii primul membru al familiei care termină o facultate sau să devii un părinte bun pentru copilul tău, chiar dacă tu nu ai avut parte de așa ceva… Sau dezvățarea de un obicei prost înainte să te zdrobească… sau să învingi teama de tehnologie și să înveți să folosești un iPad… sau să-ți petreci anii pensiei influențând lumea din jurul tău. Henry Thoreau a spus: „Dacă ai construit castele în aer, pune temelii sub ele!” Dar faptul de a avea o viziune nu este suficient; trebuie să existe și un angajament de a o pune în aplicare. Aceasta se numește misiune – și presupune stabilirea unor pași specifici, măsurabili, care trebuie parcurși. Acești pași poartă numele de scopuri; scopurile stabilesc un plan pentru îndeplinirea misiunii și pentru împlinirea viziunii. În general, vei avea o singură viziune, dar mai multe obiective. Și fiecare obiectiv atins te aduce cu un pas mai aproape de împlinirea viziunii. Iată vestea cu adevărat bună: când viziunea ta vine de la Dumnezeu, El îți va da tăria, înțelepciunea, relațiile, conexiunile și resursele de a o realiza, deoarece El este „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”!}

_{„Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse…” (Proverbe 11:13)}

     _{Când bârfești, ești ca o mitralieră. Oprește-te și încearcă să-ți imaginezi: când mitraliera este încărcată și țintești cu ea în direcția potrivită, poți câștiga lupta. Dar când nu ochești cu ea în direcția bună, ea poate distruge tot ce-i stă în cale! E ceea ce face și bârfa; Solomon a scris: „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. Expresia „a umbla cu bârfeli” vine de la cuvântul iudaic rakal, cu sensul de „a circula”; probabil este derivat de la un vechi cuvânt ce înseamnă „mercenar”. Așadar „cel ce umblă cu bârfeli” este o persoană care răspândește bârfa! Se spune că o mamă pregătea cina într-o seară, când fiul ei mai mic a venit în fugă la bucătărie. „Ce a făcut scumpul mamei toată ziua?” a întrebat ea. „M-am jucat de-a poștașul”, a răspuns el. „De-a poștașul?” s-a întrebat mama cu voce tare. „Cum te poți juca asta fără scrisori?” El a răspuns: „O, am avut o grămadă de scrisori”. Alarmată, ea a întrebat: „Ce scrisori?” Fiul a răspuns: „Le-am găsit legate cu o panglică într-un cufăr vechi din pod și am pus câte una în fiecare cutie poștală de pe stradă!” Chiar și atunci când nu ești rău intenționat, vorbele tale pot stârni o reacție în lanț care devastează viețile oamenilor și produce despărțiri. De aceea Biblia spune, prin același Solomon: „Omul neastâmpărat stârnește certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni” (Proverbe 16:28). Dacă nu ești sigur că ceea ce împărtășești altora în taină va rămâne o taină și va duce la ceva bun, nu împărtăși deloc. Dacă simți că trebuie să vorbești cu cineva, vorbește cu Cel care poate face ceva – cu Dumnezeu!}

_{„Doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine… tot aşa cum sporeşte sufletul tău.”       (3 Ioan 2)}

     _{Apostolul Ioan a deschis unul din cele mai scurte texte din Noul Testament cu următoarea urare: „Doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău”. Frumos – dar, pentru ca sufletul tău să sporească, câteva lucruri sunt necesare: 1) Să-ți pui la îndoială necredința, nu credința. Petrecem prea mult timp cu neajunsurile noastre și experimentăm credința ca pe o flacără ocazională. Promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru credincioși; așa că începe să crezi ceea ce spune Domnul! 2) Nu te izola de biserică! Nu este o coincidență faptul că Vechiul Testament relatează istoria „poporului” lui Dumnezeu, iar epistolele nou-testamentale au fost adresate „bisericilor”. Creștem prin calitatea și cantitatea relațiilor pe care le avem – nu prin izolare! 3) Păzește-ți gândurile. Practică înfrânarea minții! „Umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6). 4) Practică mulțumirea! Asta îți va schimba ziua. „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18). 5) Dă la o parte orice îți distrage atenția de la Dumnezeu. Scurtează  timpul pe care îl petreci la telefon, pe internet sau uitându-te la televizor. 6) Fii milostiv! Philip Yancey a scris: „Mă minunez de smerenia unui Dumnezeu care coboară pentru a trăi în făpturile Lui slabe… însă dovedesc eu aceeași atitudine față de cei cu care nu sunt de acord?” 7) Fii concret și nu recurge la generalități când discuți despre credința ta. Lui Pavel nu i-a fost „rușine de Evanghelia lui Hristos” (Romani 1:16) – nici ție nu trebuie să-ți fie! 8) Fii bun chiar și cu cei care te enervează. Nu uita, Dumnezeu i-a ales și pe ei! Uneori e mai simplu să fii bun cu cei necredincioși, decât cu creștinii rigizi și cu spirit de judecată – dar nu există altă cale, deci: fii bun! 9) Iartă-i pe cei ce te rănesc. Ura împiedică vindecarea; deci, adu suferințele tale înaintea lui Dumnezeu!}

_{„Trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (2 Corinteni 13:11)}

     _{Când Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi în lume să propovăduiască Evanghelia, El le-a spus să meargă în fiecare cetate, să găsească o casă primitoare în care să stea, și să spună „Pace vouă!” Dacă erau primiți, puteau rămâne acolo să-și facă lucrarea. Dacă nu, trebuiau să plece și să scuture praful acelui loc de pe picioare (vezi Matei 10:11-15). De ce a spus Domnul Isus așa? Pentru că, în loc să stai acolo unde ești tolerat, ar trebuie mai degrabă să mergi acolo unde ești apreciat. Nu trebuie să-ți pierzi timpul cu cei ce nu vor să fie ajutați. Dacă rămâi acolo unde există ceartă, nu poți fi eficient. Cearta îl întristează pe Duhul Sfânt. Când pacea dispare, dispare și Duhul Sfânt – și El este cel care face de fapt lucrarea! Întrebare: când ți-L imaginezi pe Domnul Isus lucrând în alții, cum Îl vezi? Cu siguranță nu lucrând în grabă și sub stress, așa cum suntem noi deseori. Nu-i așa că ți-L imaginezi făcând lucrarea calm, cu o pace profundă și de neclintit? Aceasta este o trăsătură pe care și tu trebuie s-o dezvolți. Ca ambasadori ai lui Hristos, noi trebuie să ne asemănăm tot mai mult cu Stăpânul nostru în relațiile cu ceilalți. Pavel scrie: „Trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei [Care este izvorul afecțiunii, al bunăvoinței, al dragostei și al bunătății față de oameni] şi al păcii va fi cu voi”. Când recurgi la forță, la ceartă, la intimidare, la mânie și la constrângere, ești pe cont propriu. Dar când dai dovadă de afecțiune, de bunăvoință, de dragoste și de bunătate față de oameni, Dumnezeu a promis că va fi cu tine. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este – alege „să trăiești în pace”!}

_{„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” (Isaia 30:21)}

     _{Unul dintre cei mai mari predicatori din Anglia s-a hotărât să nu mai meargă în America pentru a vorbi la o conferință importantă din cauza sănătății tot mai precare a soției sale. Deși biletul era deja cumpărat, vaporul a pornit fără el; astfel,  J. Stuart Holden a ratat o ocazie de aur în cariera sa înfloritoare de predicator. El era un soț iubitor și s-a dedicat îngrijirii soției sale, încercând să nu se gândească la ceea ce rata de partea cealaltă a Atlanticului. Adevărul e că suntem ușor dezamăgiți atunci când planurile ni se năruiesc; ne descurajăm prea ușor când ratăm „mari oportunități în carieră” și văicăreala noastră dovedește că nu-L cunoaștem pe Dumnezeu așa cum spunem. Asemenea ratări, mici neîmpliniri sau regrete, care presupun amânări – sunt însă deseori folosite ocrotitor de Tatăl nostru ceresc. Cu siguranță că pentru Holden așa a fost, astfel că el n-a mai pus niciodată la îndoială momentul ales de Dumnezeu. De ce? Fiindcă acel bilet era rezervat pe un vas de lux ce nu se putea scufunda: Titanic! Astăzi se vorbește atât de mult în biserică despre faptul că ne putem ajuta singuri, încât providența și călăuzirea sunt rareori pomenite. Dar concluzia este că noi nu stabilim planul lui Dumnezeu pentru viața noastră, ci îl descoperim. De cele mai multe ori nu înțelegem felul în care ne conduce, și numai retrospectiv vedem mâna Sa la lucru. Pavel a scris: „Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” (vezi Romani 15:24). Dar nu a reușit niciodată să ajungă acolo; în schimb, a ajuns la închisoare. Acela a fost locul de unde și-a scris epistolele. Așadar, iată o întrebare: dacă crezi cu adevărat că Dumnezeu îți călăuzește pașii – de ce pui întrebări, de ce ai îndoieli și de ce te plângi?}