„Mulţămiţi-vă cu ce aveţi” (Evrei 13:5)
Dacă scopurile tale se învârt în jurul lui Dumnezeu, El te va ajuta să le împlinești. Dar dacă Îi ceri un lucru doar pentru că vecinul tău îl are, vei fi dezamăgit. Biblia spune: „Domnul … nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11). Când Dumnezeu nu-ți dă ceva, ai încredere în El; El știe ce face. Dumnezeu te iubește prea mult ca să-ți dea un lucru pentru care nu ești pregătit, pe care nu-l poți gestiona, care nu se încadrează în planul Său pentru viața ta sau care va ajunge să te secătuiască de energie și poate chiar să te distrugă. Când poftești ceva, când îl transformi în ceva esențial pentru fericirea ta și Îl rogi pe Dumnezeu să ți-l dea, Îl rogi să se înlocuiască pe Sine cu ceva ce tu consideri mai important. Când faci asta, Dumnezeu poate să îngăduie să experimentezi consecințele de care a suferit poporul Israel. „El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei” (Psalmul 106:15). Să nu ajungi cumva la sfârșitul vieții privind în urmă la o căsnicie distrusă, la copii care au luat-o razna, la o conștiință plină de amărăciune sau la durerea resimțită când îți dai seama că ai pierdut binecuvântarea lui Dumnezeu. Problema noastră nu este că nu-L dorim pe Dumnezeu; ci că-L dorim pe Dumnezeu – plus – o casă pe plajă, o carieră impresionantă, un partener perfect sau orice lucru ne imaginăm. De aceea Domnul Isus a spus: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Viața nu se zidește pe lucruri, e zidită pe relații. Și prima relație la care trebuie să lucrezi este relația cu Dumnezeu.