„El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei” (Psalmul 106:15)

     Vezi dacă recunoști acest tipar. Ca robi în Egipt, evreii se roagă: „Doamne, scoate-ne de aici”. Și El o face. Apoi, în pustie, în drumul lor spre țara promisă, ei spun: „Doamne, o să murim aici. Mai bine ne era în Egipt. Cel puțin acolo aveam mâncarea care ne trebuia”. Așa că Dumnezeu le trimite pâine din cer. El le-o trimite chiar la ușă. Era un meniu atât de bun încât „nici unul n-a şovăit dintre seminţiile Lui” (Psalmul 105:37). Au fost ei mulțumiți? Nu! Ei au spus: „Ne-am săturat de mâncarea asta. Vrem carne să ne ghiftuim”. Așa că Dumnezeu a spus: Bine, „Domnul vă va da carne, şi veţi mânca … până vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scârbi de ea” (Numeri 11:18-20). Pofta Îl supără pe Dumnezeu  deoarece ea își are rădăcinile în mândria care spune „merit mai mult” și în nemulțumirea care spune „doresc altceva decât lucrurile cu care m-ai binecuvântat”. Zicătoarea spune: „Ai grijă   ce-ți dorești, că s-ar putea să primești”. Pentru că ei au crezut că altceva i-ar putea mulțumi altfel decât ar fi putut-o face Dumnezeu, „El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei”. Cu Dumnezeu, te poți mulțumi cu foarte puțin. Fără El, toate achizițiile și realizările tale te vor lăsa gol. La ce poftești? Pentru ce-ți pui viața în joc? Ce-l rogi mereu pe Dumnezeu? Nimic nu e esențial în afară de Dumnezeu. Lucrurile materiale nu-I pot lua locul niciodată. Ce te va costa să ajungi până acolo unde dorința centrală a vieții tale să fie: „Doamne, nu doresc decât mai mult din Tine”?