„Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine” (Psalmul 65:2)
Marcu scrie: „A doua zi dimineața … Isus S‑a sculat … și Se ruga acolo” (Marcu 1:35). Domnul Isus făcea umplerea în fiecare dimineață ca să poată extrage din ea în timpul zilei. Mulți dintre noi nu facem așa și se vede! R.A. Torrey a spus: „Suntem prea ocupați ca să ne rugăm și astfel suntem prea ocupați ca să avem putere. Avem multe activități, dar realizăm puțin”. Pastorul unei mari biserici și‑a dat seama că timp de mulți ani a știut mai multe despre rugăciune decât a practicat‑o. Într‑o zi, Dumnezeu i‑a întrerupt programul și i‑a spus să exploreze, să studieze și să practice rugăciunea până o înțelege pe deplin. Rezultatele i‑au schimbat viața. El scrie: „Au trecut douăzeci de ani de când mi‑am făcut timp să mă rog. Viața mea s‑a transformat. Cea mai mare împlinire nu a fost lista de răspunsuri miraculoase pe care le‑am primit, deși lucrul acesta a fost uimitor; cea mai mare încântare a fost calitatea ridicată a relației mele cu Dumnezeu. Când am început să mă rog, nu am știut ce urma să se întâmple. Eu aveam o relație mai degrabă ocazională cu Dumnezeu. Nu ne întâlneam și nu discutam prea mult. Acum, ne întâlnim des, nu discutăm în grabă, ci în fiecare dimineață, o bună bucată de vreme, purtăm conversații substanțiale, care cercetează sufletul. Mă simt de parcă am ajuns să‑L cunosc pe Dumnezeu mult mai bine de când am început să mă rog”. Martin Luther a spus: „Deseori am învățat mai multe dintr‑o singură rugăciune decât am reușit să strâng în urma lecturilor și a reflectării”. Dorești să‑L cunoști mai bine pe Dumnezeu? Începe să te rogi!