RUGĂCIUNI CARE MUTĂ MUNTII

„Dacă va zice cineva muntelui…” (Marcu 11:23)

     Problema pe care o ai – pare ea cât un munte de mare? Domnul Isus a spus: „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre” (v. 22-26). Aici Domnul Isus ne oferă trei sfaturi pentru ca rugăciunile noastre să primească răspuns: 1) Rostește Cuvântul lui Dumnezeu neîncetat peste problema ta. „Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:11) 2) Hrănește-ți credința neîncetat și înfometează-ți îndoielile. „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24) 3) Iartă neîncetat. „Când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva…” (Marcu 11:25). Muntele din viața ta nu poate fi dat la o parte dacă ai în suflet neiertare. Dorința lui Dumnezeu de a-ți răspunde la rugăciuni depinde de dorința ta de a ierta persoana care te-a rănit. Așadar, întreabă-te: merită să aduni amărăciune? Bernard Meltzer a afirmat: „Când ierți, în nici un fel nu schimbi trecutul, dar cu siguranță schimbi viitorul!” Chiar dacă crezi că cel ce ți-a greșit nu merită să fie iertat, fă-o pentru binele tău – pentru ca muntele să fie dat la o parte!