TIMPUL TĂU DE LINIȘTE (4)

„Eu strig cu glasul meu către Domnul şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.” (Psalmul 3:4)

     Uneori, Domnul Isus Se trezea dimineața devreme pentru a se ruga; alteori, Se ruga toată noaptea. Așadar, timpul tău de liniște poate fi dimineața, seara sau la orice oră îți convine cel mai bine. Tu nu-ți faci pontajul la un loc de muncă unde Dumnezeu te plătește; în consecință, El te invită să petreci timp cu El. Cum am auzit, psalmistul David recunoștea: „Eu strig cu glasul meu către Domnul şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.” De-a lungul Psalmilor, regăsim acest cuvânt „oprire” și el apare de șaptezeci și unu de ori în diferite locuri. Înseamnă să te oprești și să te gândești. Pauza nu are o durată specifică de timp… ci pare lăsată la latitudinea fiecăruia. „Oprire” este o chemare la odihnă și reflecție, la liniște și respirație profundă, la a ne așeza și a rămâne acolo o vreme… Gândul „oprire” pare să fie în centrul timpului de liniște cu Domnul. Când Domnul spune „oprire”, El spune: „Nu mai face nimic și stai la picioarele Mele. Fii doar al Meu!” Ce invitație! Este dorința Lui! Dar este ea și a ta?! Este asta tot ce simți că ai nevoie?!… Chiar dacă nu-ți vine-a crede, oamenii cărora le este cel mai greu să facă asta sunt implicați în slujire. La fel ca Marta, ei excelează atunci când vine vorba de a sluji. Iar pericolul este că, făcând o mulțime de lucruri pentru Domnul, simțim că acest lucru ne scutește să stăm la picioarele Lui și să petrecem timp cu El, așa cum a făcut Maria. Dacă ai fost neglijent, nepăsător sau inconsecvent în această privință, restabilește-ți timpul de liniște cu Domnul, și nu-i permite nimănui să te împiedice să faci asta!