CRESTI SPIRITUAL? (1)

„Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi” (Galateni 6:5)

     „Iată primul dintre cele trei versete pe care le poți folosi pentru a-ți măsura creșterea spirituală: „fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. Vechiul proverb „ești tânăr numai o dată” este adevărat, dar poți fi imatur o viață întreagă. Pavel scrie: „nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, Pentru că tot lumeşti sunteţi” (1 Corinteni 3:1-3). Ca părinte, te aștepți la un nivel mai înalt de responsabilitate din partea copilului tău adolescent, decât de la unul de grădiniță, nu? Și Tatăl tău Ceresc pretinde același lucru de la tine. Dacă ești în continuare învins de aceleași obiceiuri și anturaje cu care te-ai luptat când erai tânăr în credință, caută ajutorul lui Dumnezeu. Dacă dorești să-ți împlinești destinul dat de Dumnezeu, trebuie să crești în maturitate. În loc să trebuiască să fii mereu „purtat”, trebuie să ajungi la stadiul în care să te poți hrăni singur din punct de vedere spiritual, să te rogi prin credință pentru propriile tale probleme și să iei decizii condus de Duhul Sfânt în ceea ce privește viața ta. Planul de creștere al lui Dumnezeu pentru noi este acesta: „să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:14-15). Creșterea spirituală trebuie să fie prioritatea ta, altfel acest lucru   nu se va întâmpla!