„Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui” (Iov 23:12)

     Timpul tău de părtășie cu Dumnezeu este mai mult decât o idee bună, el este vital pentru supraviețuirea ta spirituală. Este de asemenea esențial pentru creșterea și maturitatea ta spirituală. Poate spui: „Dar merg la biserică în fiecare săptămână”. Îți poți imagina ce s-ar întâmpla dacă ai mânca numai o dată pe săptămână? Patriarhul Iov a spus: „Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui”. Petru a descris Scripturile ca fiind lapte hrănitor (1 Petru 2:2), iar autorul epistolei către Evrei a numit Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind hrană tare (Evrei 5:14). Timpul tău de părtășie este totodată „o baie spirituală”. Domnul Isus a spus: „Voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Faci duș în fiecare zi pentru a fi curat și pentru a evita mirosurile urâte ale trupului. Nu este plăcut să stai în preajma cuiva care nu s-a spălat de mult! Spunându-i că miroase urât, te expui riscului de a-l ofensa. Dar dacă îl iubești, o vei face. Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor”  (Matei 16:23). Deci, dacă nu-ți aperi timpul de părtășie cu Dumnezeu: 1) Vei fi deconectat de la sursa de putere, de călăuzire și de înțelepciune; 2) Îți vei limita slujirea; 3) Vei fi lipsit de consistență în viața ta de creștin. Poate spui: „Dar nu am timp!” Ai la îndemână aceleași 168 de ore pe săptămână ca toți ceilalți! Modul în care îți petreci timpul este determinat de aranjarea priorităților. Așadar, dacă ești de părere că părtășia ta cu Dumnezeu este importantă, începe să-ți faci timp pentru ea!

 

„Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12)

     De ce ai nevoie de un timp de părtășie cu Dumnezeu în fiecare zi? Pentru că Domnul Isus a avut nevoie, iar El este exemplul tău: „…pe când era încă întuneric de tot, Isus… S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1:35). În realitate, noi ne facem timp pentru ceea ce prețuim cel mai mult, pentru oamenii pe care îi iubim cel mai mult, pentru cele mai însemnate priorități și pentru ceea ce ne oferă satisfacțiile cele mai mari. Să remarcăm că Domnul Isus Se ruga adesea în public. De ce? Pentru că El deja Se rugase – mult! – înainte de-a ajunge acolo! El Își strângea rezerve în fiecare dimineață, pentru a avea de unde să ia pe parcursul întregii zile. Cu cât devenea mai ocupat, cu atât Se ruga mai mult. Știa El ceva ce noi nu știm? Domnului Isus nu i-a fost greu să aleagă între agenda poporului și voia Tatălui Său. „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). De ce uneori liderii spirituali au parte de eșec? Pentru că se lasă acaparați de lucrarea Domnului și își neglijează relația cu El. De-a lungul istoriei, toți aceia care au fost folosiți de Dumnezeu au fost oameni ai rugăciunii. Martin Luther a spus fraza care a făcut istorie: „Am atâtea de făcut, încât trebuie să petrec primele trei ore ale fiecărei zile în rugăciune”. Activitatea fără oprire te va secătui și te va face vulnerabil la atacurile diavolului. Mi-a atras atenția anunțul de la avizierul unei biserici: „Șapte zile fără rugăciune produc un creștin slab”. Deci, cu cât devii mai ocupat, cu atât mai mult timp trebuie să petreci cu Dumnezeu. Mai simplu spus: dacă ești prea ocupat ca să ai un timp de părtășie cu Dumnezeu, atunci chiar ești PREA ocupat!

„Prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute” (Apocalipsa 4:11)

     Permiteți-mi două întrebări directe: 1) Știai că Dumnezeu te-a creat pentru a avea o relație cu tine? El te-a creat pentru a Se bucura de tovărășia ta în fiecare zi. „Prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute”. Propria atitudine față de timpul tău de părtășie cu Dumnezeu se va transforma, când îți vei da seama că El dorește să petreacă timp cu tine, că te așteaptă și te primește în prezența Sa. 2) Știai că această relație cu Dumnezeu a fost făcută posibilă prin Crucea lui Hristos? Când primii oameni au păcătuit, Dumnezeu i-a izgonit din Paradis și a pus la intrarea grădinii Eden îngeri înarmați cu săbii, pentru ca omenirea să nu mai poată intra acolo. Apoi după multă vreme, Dumnezeu a făcut ceva cu adevărat uimitor: a luat chip de om în Hristos, Care a locuit printre noi, a murit în locul nostru, a fost doborât de sabia judecății divine la cruce, oferindu-ne calea pentru a reintra în prezența lui Dumnezeu. Extraordinar, nu-i așa? În Vechiul Testament, o singură persoană – marele preot – putea intra în Sfânta Sfintelor. Și o putea face numai o dată pe an. O perdea groasă Îl separa pe Dumnezeu de popor. Ei stăteau afară, întrebându-se cum sună vocea lui Dumnezeu, cum e să stai în prezența Lui și cum arată slava Lui. Numai marele preot știa! Dar când Domnul Isus a strigat: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30), „Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două de sus [locul unde se afla Dumnezeu] până jos [locul unde ne aflam noi]” (Marcu 15:38). Ca „preoți ai lui Dumnezeu”, și noi putem intra acum în prezența Lui în orice moment, ca să ne întâlnim cu El (Apocalipsa 1:6). Ce privilegiu! Harul face ca lucrul acesta să fie posibil. Deci, recunoștința trebuie să fie magnetul care te atrage spre locul părtășiei în fiecare zi!

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33)

     Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. La ce „lucruri” se referea El? Păi, la cele uzuale, zilnice – precum  bani, case, relații, sănătate și locuri de muncă. Ce a vrut El să spună prin expresia „Împărăția lui Dumnezeu”? O viață trăită sub domnia lui Hristos în fiecare clipă, și în supunere față de voia Sa în toate lucrurile. Când Domnul Isus a folosit verbul „a căuta” la imperativ (căutați), cred că El a avut în vedere  trei aspecte importante: 1) Intenționalitatea. Când pierzi un obiect prețios, lași celelalte lucruri la o parte și te vei strădui să cauți până găsești ce-ai pierdut. 2) Importanța. Poziția, performanța, prosperitatea și popularitatea pot fi bune când sunt utilizate în mod corect. Dar fără domnia lui Hristos în viața ta, vei fi întotdeauna vulnerabil în fața diavolului. 3) Insistența. Indiferent cât timp îți ia, cât de tare trebuie să te străduiești sau ce schimbări trebuie să faci, întoarce-te la timpul tău de părtășie cu Dumnezeu, și dă-i locul cuvenit. Fii consecvent cu ce e important! Psalmistul a scris: „Caută Fața Mea! Și fața Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8). Timpul de părtășie a primit multe denumiri de-a lungul istoriei Bisericii: „ceasul deșteptător”, „devoțiuni zilnice”, „întâlnire cu Dumnezeu” sau „timp devoțional personal”. Nu contează cum îl numești, câtă vreme îl ai, în mod regulat. Timpul tău de părtășie cu Dumnezeu este întâlnirea personală cu El prin Cuvânt și rugăciune. E un timp pe care îl pui deoparte în mod intenționat pentru a te întâlni cu El. Scopul este acela de a crește în relația ta personală cu Dumnezeu – ca să-L poți cunoaște, să-L poți iubi, să-L poți sluji și să te poți asemăna cu El!

_{„Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor” (Evrei 8:12)}

     _{Când diavolul îți aduce aminte de trecut, amintește-i ce a spus Dumnezeu: „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele… lor”. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este uituc, ci că El decide să nu-Și mai aducă aminte de păcatele tale! Când tu alegi altfel, pui la îndoială iertarea Sa, și îl lași pe vrăjmaș să te tot învinovățească și să-ți micșoreze încrederea de care ai nevoie pentru a primi ceea ce ți-a promis Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:21-22). Când îți tot repeți trecutul, nu numai că îl ții în viață, ci îi dai și putere. Ceea ce păstrezi în visteria ta vei folosi fără doar și poate și vei pune în practică într-o clipă de slăbiciune. La fel cum nimeni nu știe când va erupe un vulcan adormit, tot la fel nu poți prevedea când va ieși la suprafață o problemă nerezolvată, transformându-ți vorbele în cărbuni aprinși, și comportamentul într-un foc distrugător. Numai acceptând iertarea lui Dumnezeu și iertându-i pe ceilalți și pe tine însuți, poți rupe lanțurile trecutului care te blochează! Rușinea nu este o binecuvântare; e o povară pe care Domnul Isus a luat-o asupra Sa pe cruce. Așadar, las-o jos, și du-te mai departe! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „…cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmul 103:12). Să remarcăm că există Polul Nord și Polul Sud, dar nu există vreun pol estic sau vreunul vestic… De ce? Pentru că acea distanță este infinită și incomensurabilă. Înțelegi ideea? De fiecare dată când diavolul îți aduce aminte de trecut, o face pentru că el speră că nu cunoști adevărul sau pentru că se teme de viitorul tău și dorește să ți-l răpească. Nu înghiți momeala! Arată-i crucea lui Hristos, refuză să mai discuți despre asta, și continuă să mergi înainte.}

_{„Bărbaților, purtați-vă… cu înțelepciune…” (1 Petru 3:7) „Femeile… să fie cinstite…” (1 Timotei 3:11)}

     _{Un cuplu care-și sărbătorea cea de-a cincizecea aniversare de la căsătorie a fost întrebat care cred ei că este secretul reușitei lor. Soțul a răspuns: „În ziua în care ne-am căsătorit, am stabilit că dacă se va naște vreo dispută între noi, eu voi ieși afară și voi sta pe verandă până mă voi calma. Și a funcționat de minune; cincizeci de ani de stat afară, la aer curat, a fost exact ce i-a trebuit relației noastre!” Dacă ți-ai petrecut prea mult timp pe verandă sau în balcon, iată trei modalități prin care să-ți întărești căsnicia: 1) Dedicare. Este ușor să rostești „Te iubesc!” la ocazii speciale… dar ce-ar fi să-ți propui s-o faci șapte zile pe săptămână?! O vedetă de film care trecuse prin mai multe căsnicii eșuate i-a spus unui reporter: „Am renunțat să mai caut persoana potrivită. Acum lucrez ca să devin eu persoana potrivită!” Metoda aceasta dă rezultate întotdeauna! 2) Preocupare. Soții și soțiile sunt la fel de diferiți ca ziua și noaptea. Și pentru a complica și mai mult lucrurile, nevoile lor se schimbă în funcție de anotimpul vieții în care se găsesc. Așadar, atunci când întrebi: „Cum te simți astăzi?”, oprește-te și ascultă! Poate soția ta nu dorește ca tu să rezolvi problema, ci doar să ți-o împărtășească! Fericirea în căsnicie nu este o întâmplare, e o decizie pe care o iei, și pe care continui s-o iei, în fiecare zi! 3) Supraviețuire. Căsnicia poate ușura problema singurătății, însă poartă cu sine și provocarea de a te înțelege cu cealaltă persoană. Ea te învață că nu poți evita conflictul de fiecare dată, dar o poți face să funcționeze și prin conflicte. Dacă într-o căsnicie nu există doi câștigători, nu există niciunul!}

_{„Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile.” (Proverbe 16:3)}

     _{Când începi să crezi că prosperitatea ta este suficient de mare ca să te poți culca pe lauri, necazul se pregătește să-ți bată la ușă. Ai pus barieră creșterii tale! Solomon a scris: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi” (Proverbe 22:29). Prosperitatea este întotdeauna o posibilitate, dar niciodată o garanție. Ea aparține celui ce este gata să ajungă devreme, să stea până târziu, să mai meargă un km. în plus și să se tot întrebe: „Există o cale mai bună?” O agenție publicitară a creat odată o reclamă pentru o companie de automobile. Ea spunea astfel: „La o sută de kilometri pe oră, cel mai puternic zgomot în acest Rolls-Royce vine de la ceasul electronic!” Când reclama a fost prezentată conducerii companiei, directorul a zâmbit și a spus: „Hmmm! Cred că va trebui să facem ceva cu ceasul acela!” Un tânăr l-a întrebat odată pe Henry Ford: „Cum pot să-mi fac un nume și să am succes?” El a răspuns: „Hotărăște ce-ți dorești, apoi ține-te de lucrul acela. Nu devia niciodată de la traseu, indiferent cât timp îți va lua sau cât de dificil va fi drumul, și nu te opri până când nu îți vei atinge scopul!” Oamenii care prosperă au un lucru în comun: ei refuză să renunțe! Indiferent cât de des cad, ei se ridică iarăși, se scutură de praf, își învață lecția și o iau de la capăt. Paul J.Meyer spune: „Nouăzeci și nouă la sută dintre cei care eșuează nu sunt învinși, ci pur și simplu renunță!” Biblia spune: „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună…” (1 Corinteni 9:25). Singurii care nu au parte niciodată de eșec sunt… cei care nu încearcă! Așadar, continuă să mergi înainte, și nici să nu te gândești să te dai bătut!}

_{„Cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea.” (Ieremia 18:6)}

     _{Henry Poppen, unul dintre primii misionari în China, a petrecut patruzeci de ani spunându-le oamenilor despre dragostea Domnului Isus și despre cum S-a jertfit El pentru ca oamenii să cunoască viața adevărată și viața veșnică. Într-o zi, după ce a terminat de vorbit, s-a apropiat de el un om și i-a spus: „Noi Îl cunoaștem pe acest Isus! A fost aici!” Poppen a explicat că așa ceva nu era posibil, deoarece Domnul Isus a trăit și a murit cu mult timp în urmă, într-o țară situată la mare distanță de China. „O, nu!”, a insistat omul, „El aici a murit. Pot să vă arăt mormântul lui!” Și l-a condus pe Poppen afară din oraș, într-un cimitir unde era înmormântat între alții un american. Încrustat pe o piatră funerară gata să se prăbușească, se afla numele unui medic care răspunsese chemării lui Dumnezeu de a trăi și de a muri în sânul acelui popor din acel sat din China. Când oamenii îl auziseră pe Poppen descriind atributele Domnului Isus – mila Sa, dragostea Sa, bunătatea Sa, dorința Sa de a ierta – ei își aduseseră instantaneu aminte de doctorul misionar! Dumnezeu te va folosi și pe tine când ești gata să devii „lutul din mâinile Olarului”. Lutul nu are nicio aspirație; el poate fi frământat, modelat, întors pe toate părțile, și se supune docil voinței olarului. Henry Blackaby spunea: „Când misiunea lui Dumnezeu necesită smerenie, El găsește un slujitor gata să fie smerit. Când necesită zel, El caută un om pe care îl poate umple cu Duhul Sfânt. Dumnezeu folosește vase sfinte, așadar El îi caută pe aceia care Îi vor da voie să îndepărteze impuritățile din viața lor. Să fii lut nu e o datorie nobilă. Nu e nimic strălucitor, nimic vrednic de laudă – exceptând faptul că este exact ceea ce caută Dumnezeu!”}

_{„Cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.” (Proverbe 15:32)}

     _{Dumnezeu l-a numit pe David „om după inima Mea”, neținându-i în seamă greșelile, slăbiciunile și eșecurile… (Faptele Apostolilor 13:22) Una dintre calitățile care l-au făcut pe David atât de mare a fost disponibilitatea lui de a-și recunoaște greșelile. Iată două exemple: 1) În timp ce fugea de mânia regelui Saul, el a cerut ajutor preotului Ahimelec – decizie care l-a făcut pe Saul să poruncească omorârea a optzeci și cinci de preoți și a familiilor acestora. Devastat, însă nu și defensiv, David i-a spus lui Abiatar, fiul preotului ucis, rămas în viață: „Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău” (1 Samuel 22:22). Îți poți imagina cum e să-ți asumi responsabilitatea pentru o consecință atât de tragică? 2) Când proorocul Natan l-a confruntat referitor la relația lui cu Batșeba și la încercarea lui de a tăinui sarcina, care a dus la uciderea soțului acesteia, David a recunoscut: „Am păcătuit împotriva Domnului” (2 Samuel 12:13). Oare tu ai avea maturitatea emoțională și spirituală ca să recunoști un asemenea fapt? Sau mai degrabă ai tendința de a-ți ascunde faptele, de teamă să nu fii judecat, criticat sau respins? Te simți uneori atacat când ai parte de reacție de la cineva, fie el feedback pozitiv sau negativ? Te retragi în tăcere? Îl acuzi sau îl învinovățești pe respectivul? Faci comentarii ostile? Devii sarcastic? Nu faptul că faci greșeli te face o persoană mai rea, ci faptul că le aperi. Nu lăsa ca mândria să-ți fure înțelepciunea care vine în urma recunoașterii greșelilor, pentru că astfel îți compromiți și creșterea. „Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere”. (Proverbe 15:32)}

_{„Mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Psalmul 3:2)}

     _{Indiferent cât de grav sau cât de intens sau des ai păcătuit – Dumnezeu nu va renunța la tine. Așa că, nu renunța nici tu! Nimic din ce ai făcut nu poate trece dincolo de sfera harului Său. Poate ceilalți te vor părăsi, însă nu și Dumnezeu. Regele David a căzut cum nu se poate mai jos. El s-a făcut vinovat de adulter, de înșelăciune și de crimă – toate, păcate capitale. Dar Dumnezeu l-a iertat și l-a ridicat. David scrie despre asta în doi dintre Psalmi: „Mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” –  Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel Sfânt. Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară din toate părţile. Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule!” (Psalmul 3:2-7). Iar în Psalmul 40:1-3, David mai scrie: „El (Dumnezeu) S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul”. Dumnezeul care a transformat mizeria lui David într-o pocăință profundă și o mărturie peste veacuri, poate, vrea și va face același lucru și pentru tine, dacă te întorci la El!}