„Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele Apostolilor 20:35)

     Când l-a zărit pe cel pe lângă care au trecut preotul și levitul, bunul samaritean a luat inițiativa și  s-a abătut din drumul său pentru a-l ajuta. Domnul Isus și-a încheiat pilda astfel: „Du-te de fă şi tu la fel” (Luca 10:37). Sam Walton, fondatorul magazinelor Wal-Mart, i-a învățat pe angajații săi „regula celor 10 pași”. Ea spune așa: „Mă angajez ca de fiecare dată când ajung la 3 metri distanță de un client să-l privesc în ochi , să-l salut și să-l întreb cu ce l-aș putea ajuta”. Drept consecință, magazine din lumea întreagă implementează, zi de zi, regula lui Sam. Majoritatea dintre noi recunoaștem importanța luării inițiativei. Îi recunoaștem valoarea în relații și cu toate acestea nu o aplicăm. Așteptăm ca celălalt să facă primul pas. În felul acesta, însă, se pot pierde oportunități. Pastorul Malcolm Bane a remarcat: „Dacă aștepți până când poți face totul pentru toți, în loc să faci ceva pentru cineva, vei ajunge să nu faci nimic pentru nimeni”. Dacă te gândești în mod serios să-i ajuți pe alții și dorești să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, nu mai aștepta – începe! „Momentul perfect” apare rareori. Un vechi proverb irlandez spune: „Înțeleptul face de îndată ceea ce nebunul face în ultimul rând”. Adesea pare jenant să inițiezi o conversație. Când vrei să oferi o mână de ajutor te poți aștepta să fii respins. Când vrei să fii darnic față de cineva poți fi interpretat greșit. În astfel de clipe nu te vei simți foarte bine sau în largul tău; trebuie să înveți să depășești acele sentimente de jenă și de nesiguranță. Pentru a-i ajuta pe oameni trebuie să faci un pas înainte și să înfăptuiești ceva ce alții nu reușesc să facă niciodată. Așa că, ia inițiativa chiar acum. Fă ceva minunat – așa vei avea parte de roade.

„Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele Apostolilor 20:35)

     Primești sau dăruiești? Dacă nu știi exact ce să răspunzi la această întrebare, gândește-te la câteva personalități de la televizor. Chiar dacă au un talent autentic, principala lor motivație este ratingul, imaginea, aprobarea și beneficiile. Verifică-le contextul în care trăiesc. Sunt șanse ca fetița care s-a costumat în Cenușăreasa și a spus: „Uitați-vă la mine” să trăiască acum și să interpreteze roluri ca să capete aprobarea mulțimii. Sau băiețelul care a strigat: „Sunt Tarzan” se plimbă acum având sentimentul meritului. Ioan scrie despre un om din biserică pe nume Diotref „căruia îi place să aibă întâietate” (3 Ioan v. 9). Dan Reiland, instructor pe probleme de lidership remarcă: „În cazul în care comunicatorii predau din nevoie, nesiguranță, egoism sau chiar din responsabilitate, ei nu transmit nimic. Persoana cu nevoi dorește laudă, acel ceva ce audiența trebuie să-i ofere. Persoana nesigură își dorește aprobare și acceptare, ceva ce audiența trebuie să-i ofere. Persoana egoistă își dorește să fie înălțată, să fie superioară și să fie cu puțin mai bună decât toți ceilalți, ceva ce audiența trebuie să-i ofere. Chiar și persoana motivată de responsabilitate dorește să fie recunoscută drept un lucrător devotat, să fie văzută ca fiind responsabilă – ceva ce audiența trebuie să confere. Mulți comunicatori predau într-unul din aceste moduri tot timpul și nu sunt conștienți de asta. Apoi există tipul celui darnic. Această persoană predă din dragoste, din bunătate, din mulțumire, din compasiune, din pasiune și din preaplinul său. Toate acestea sunt moduri prin care dăruiește. În fiecare dintre aceste moduri ale inimii, audiența nu trebuie să ofere nimic – numai să primească. Atunci, predarea devine un dar. Ea umple și înnoiește”. Astăzi, roagă-te lui Dumnezeu să te ajute să devii o persoană care dăruiește și nu una care primește.

„Avraam a crezut (s-a încrezut în El, s-a bazat pe El, a rămas neclintit în El)pe Domnul” (Genesa 15:6)

     Avraam provenea dintr-o țară cu un popor idolatru. El a fost primul din familia sa care L-a slujit pe adevăratul Dumnezeu. Pentru asta, el a trebuit să-și învingă trecutul, pregătirea și părerile celor din jurul său. În ascultare față de un Dumnezeu pe care nu-l cunoștea pe deplin, el a trebuit să părăsească siguranța căminului său și să se îndrepte spre o destinație pe care nu o putea descrie nimănui. Oare avea el defecte și slăbiciuni? Firește – găsește pe cineva care nu are. Oare a făcut el greșeli? Da, și încă mari. Dar ceea ce face Dumnezeu pentru cineva care „se încrede în El, care se bazează pe El și care rămâne neclintit în El” depășește puterea înțelegerii. Felul în care l-a slujit Avraam pe Dumnezeu, se poate rezuma astfel: „din toată inima”. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam, prin care i-a promis faimă, bogăție, viață lungă, ocrotire și un copil născut în mod miraculos la bătrânețe. Binecuvântările lui Avraam îți sunt promise și ție când Îl primești pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor (Galateni 3:14). Era ușor să-l găsești pe Avraam, deoarece pe unde trecea el, era un altar pentru Dumnezeu. În Scriptură sunt pomenite câteva, cel mai cunoscut fiind cel pe care și-a așezat propriul fiu, (Genesa 22). Avraam nu iubea nimic și pe nimeni mai mult decât pe Dumnezeu. Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Avraam va face și pentru tine, dacă Îl vei sluji din toată inima. El îi va face pe oameni să se uite la tine și să spună: „Bărbatul acela /femeia aceea Îl slujește pe Dumnezeu care se îngrijește cu adevărat de el/ea; nimeni altcineva nu ar fi putut face să se întâmple astfel de lucruri în viața lor”. Ceea ce primești în schimbul devotamentului din toată inima față de Dumnezeu este binecuvântarea Lui. Când te gândește la aceste lucruri, îți dai seama că ai un preț mic de plătit.

„Dumnezeu va auzi, şi-i va smeri” (Psalmul 55:19)

     David a apelat la cea mai înaltă autoritate. În loc să discute cu alții despre inima lui îndurerată, el și-a înălțat durerea și dezamăgirea spre Dumnezeu, stabilindu-și trei momente de rugăciune pe zi (Psalmul 55:17). În timpul acestor conversații cu Dumnezeu, David a ales să transfere asupra Lui responsabilitatea vindecării inimii sale. Înconjurat de dușmani și aflându-se în pericol de moarte, el a știu că Dumnezeu îi va smeri pe dușmanii săi și îi va garanta siguranța. Când apelezi la lume – dând curs emoțiilor în loc să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 12:2) – calea ta va fi plină de eșecuri și regrete. Iată ce se va întâmpla: 1) Îți vei diminua puterea credinței. Cu cât îți reamintești mai des durerile, cu atât mai mult îți va slăbi credința. 2) Îți vei distruge capacitatea de a lucra cu alții. Suspiciunea și neîncrederea te va împiedica să te raportezi în mod sănătos la ceilalți. 3) Nu vei fi capabil să primești ajutor de la alții. Când nu te încrezi în nimeni în afară de tine însuți devii sceptic, chiar paranoic, atunci când alții încearcă să te ajute. 4) Vei fi sortit singurătății. Cei care vor dori să se împrietenească cu tine vor observa defensiva ta și te vor evita. Și mai rău ca orice, singurătatea va fi cauzată de tine însuți. 5) Vei opri propria-ți vindecare. O viață lipsită de relații autentice va împiedica vindecarea inimii tale. 6) Vei rămâne blocat în trecut. Dacă nu mergi mai departe, trecutul te va trage la în jos și te va ține prizonier. Singura cale spre eliberare și refacere este să faci față trădării prin puterea lui Dumnezeu.

„Tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine” (Psalmul 55:13)

     Nici un pumnal nu lovește așa de adânc precum lovitura trădării. Poate te identifici cu situația lui David. E strigătul unei inimi rănite, o rugăciune disperată după eliberare. El este copleșit și cutremurat până în străfundul ființei sale. Dacă ar fi fost un dușman, „ar suferi” (v. 12). Dar a fost vorba de „fratele de cruce și de prietenul lui”. „Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!” (v. 13-14). A fost o pastilă amară pe care a fost nevoit s-o înghită – prietenul său de suflet, ultimul pe care l-ar fi suspectat, persoana căreia i-a încredințat cele mai adânci secrete, un frate de credință și un părtaș cu el în închinare! Nu e de mirare că i s-a frânt inima. El se afla în postura de a fi amenințat din cauza unui prieten care a încălcat legământul. „Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legământul. Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar când ies ele din gură, sunt nişte săbii” (v. 20-21). Cum trece David peste această durere? Făcând aceste trei lucruri: 1) O acceptă. El își verbalizează emoțiile prin care trece. 2) Vorbește cu Dumnezeu despre ea. În loc să mimeze curajul, el Îi împărtășește durerea lui Dumnezeu. „Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu” (v. 17). 3) El încredințează situația în mâinile lui Dumnezeu. „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (v. 22). Astăzi, fă și tu aceste trei lucruri și vei fi încurajat.

„Au văzut Pruncul … și I s-au închinat” (Matei 2:11)

     Să remarcăm încă două lucruri despre magi: 1) Cum i-a călăuzit Dumnezeu. „Steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat” (v. 9-11). Nu-L limita niciodată pe Dumnezeu. Nici nu-L închide într-o experiență personală pe care ai avut-o în trecut, când El te-a călăuzit într-un anume fel. Dacă Dumnezeu poate pune în mișcare o stea, El poate aranja fiecare împrejurare în favoarea ta. De unde au aflat magii despre nașterea lui Hristos? Poate din alinierea unor planete sau din studierea profețiilor Vechiului Testament. Nu știm. Un lucru, însă, e sigur: ei Îl căutau pe Dumnezeu și acesta trebuie să fie punctul de pornire pentru noi toți. 2) Cum i-a ocrotit Dumnezeu. Irod nu s-a bucurat la auzul veștii aduse de acești magi. El a fost mânios pe bună dreptate. Gândește-te puțin: dacă a fost gata să ucidă toți băieții evrei sub vârsta de doi ani pentru a ajunge la Isus, care erau șansele ca acești magi să plece cu viață din acel oraș? Nu prea mari – până când a intervenit Dumnezeu! „Au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum” (v. 12). Diavolul este real, dar noi nu trebuie să ne temem, deoarece Domnul Isus l-a învins deja. Cel mai important lucru este acesta: când inima ta a pornit în căutarea lui Dumnezeu, El te va ocroti și te va răsplăti.

„Nişte magi … au întrebat: „Unde este…?” (Matei 2:1-2)

     Să remarcăm două lucruri cu privire la magi: 1) Ce erau ei? Niște astrologi. Iudeii considerau astrologia ca fiind un fals față de profeții. Ai grijă; există semeni de-ai noștri cu al cărui stil de viață nu ești de acord, dar care îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate. Așa că, fii blând când ai de-a face cu ei. Filozofii greci din Atena aveau un panteon de zei. Oare Pavel a fost șocat sau dezarmat? Nu! El i-a lăudat pentru faptul că doreau să-l caute pe Dumnezeu, adăugând: „nu este departe de fiecare din noi” (Faptele Apostolilor 17:27). Nu trage concluzii pripite și nu-i eticheta pe oameni. În ochii lui Dumnezeu fiecare buruiană este un potențial trandafir și fiecare persoană înfrântă este un potențial câștigător. Ar trebui să te bucuri pentru asta! 2) Ce distanță mare au parcurs. Ei și-au părăsit familiile și confortul căminelor pentru a călători mii de kilometri ca să-L găsească pe Isus. Călătoria a durat doi ani dus-întors și destinația lor a fost un sat evreiesc în care au găsit niște oameni simpli. Între timp, liderii care aveau acces la profețiile despre nașterea lui Hristos nu și-au irosit timpul și efortul pentru a le verifica. Deseori este citat versetul 11 din Ieremia 29: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. Să nu ne oprim, însă, aici, ci să citim mai departe: „Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (v. 12-13). Julie Carro a scris: „Precum odinioară și acum înțelepții caută fața Domnului ca să-i dăruiască inimile lor, mai prețioase decât valoarea argintului și a aurului”. Cât de departe ești tu dispus să mergi pentru a-L căuta pe Dumnezeu?

 

„Alerg spre ţintă, pentru premiu” (Filipeni 3:14)

     Cel mai sărac om din lume nu este acela care nu are bani, ci acela care nu are o viziune de la Dumnezeu. Viziunea necesită credință – și concentrare. Dacă nu înțelegi care sunt lucrurile pentru care merită să te lupți, riști: 1) Să duci bătăliile greșite. 2) Să te lupți la momentul nepotrivit. 3) Să te lupți când nu ar trebui să te implici. 4) Să te lupți pentru că trebuie să câștigi pentru a te simți în largul tău. 5) Să te lupți chiar dacă lupta este deja pierdută, dar mândria nu te lasă să accepți. Cel mai important lucru este să rămâi concentrat asupra scopului pe care ți l-a dat Dumnezeu. John Mason spune: „Destinul amânat este încântarea diavolului”. Dacă Satana nu te poate înfrânge pe față, el va încerca să-ți distragă atenția cu lucruri neînsemnate sau să te descalifice făcându-te să faci alegeri greșite. În oricare dintre situații, el câștigă și tu pierzi. Doar pentru că un lucru este bun nu înseamnă că e bun pentru tine. Când programul tău este plin de ceea ce ți-a dat Dumnezeu să faci, învață să spui „nu” la tot restul. Odată ce reușești s-o faci, te eliberezi de așteptările altora și de nevoia de a fi aprobat. Ține cont și de faptul că „nu”,  nu înseamnă „niciodată”; adesea, înseamnă „nu acum”. Când încerci să faci prea multe lucruri odată, devii mediocru la toate și eficient la nimic. Când încerci să te lupți pe toate fronturile, te epuizezi și nu mai reușești să dobândești victoria în ceea ce contează. A duce o luptă fără miză e ca și cum ai turna apă pe o cocioabă în flăcări – dacă nu e în joc viața cuiva, probabil nu merită s-o faci. Așa că, păstrează-ți energia pentru situațiile care au o cauză cerească.

„Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)

     Biblia spune: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”. Noi avem tendința de a lăsa o mie și unu de lucruri să-l scoată pe Dumnezeu din viețile noastre, așa că, El a pus în inimile noastre, dorința de a căuta voia Lui. Când dorești să citești Biblia, Dumnezeu e Cel ce te îndeamnă s-o faci. Când dorești să te rogi, Dumnezeu e Cel ce te împinge s-o faci. Când dorești să dăruiești, Dumnezeu e Cel ce te motivează s-o faci. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:5-7). Să remarcăm cuvântul „a rămâne”; el semnifică a trăi și a-și avea domiciliul. Așadar, când trăiești în relație strânsă cu Hristos, dorințele care se nasc în tine sunt dorințe pe care El le poate împlini. Când simți că Dumnezeu a pus în inima ta anumite dorințe, e important să te rogi și să ceri acele lucruri. Atunci când nu ești sigur dacă ele vin sau nu de la Dumnezeu, roagă-te: „Doamne, cred că Tu ai pus în inima mea această dorință, așa că Te rog ca tu s-o împlinești. Aș putea, însă, să fiu fericit și fără ea, fiindcă sunt fericit cu Tine. Tu ești cel ce hotărăște”. Ai ajuns la un astfel de punct în relația ta cu Dumnezeu?

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi” (Filipeni 1:6)

     Când le-a scris credincioșilor din Filipi, Pavel le-a spus că Dumnezeu lucrează în fiecare dintre ei. Ce adevăr extraordinar! El a spus: „mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu” (v. 9-11). Poate spui: „e o poruncă greu de îndeplinit!” Da, însă nu o vei îndeplini niciodată prin puterea voinței, prin intenții bune sau prin efort propriu. Trebuie să-L cauți pe Dumnezeu pentru a primi călăuzire, să asculți de El în toate privințele și să îți iei puterea de la El. Încercarea de a face tu însuți ceea ce numai Dumnezeu poate face e ca și cum ai încerca să te îmbunătățești tu însuți. Dar acest lucru nu funcționează. Trebuie să-i încredințezi lui Dumnezeu sarcina de a te echipa pentru lucrarea la care te-a chemat. Da, și tu trebuie să-ți faci partea, dar nu încerca să faci partea lui Dumnezeu! „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). Care este lucrul care ne schimbă? „Duhul Domnului”. El ia presiunea și ne eliberează de stresul și de neliniștea pe care o simțim atât de des când încercăm să ne „schimbăm” singuri.