„La aceasta aţi fost chemaţi … să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21)

     La creație, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26). Din acest verset înțelegem că intenția lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi a fost să reflectăm chipul Său, caracterul Său, planurile Sale, gândurile Sale și căile Sale. Dacă dorești să știi cum arată toate acestea, analizează viața lui Hristos. Pavel a spus: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15). Așadar, scopul tău suprem, mai ales dacă dorești să fii folosit de Dumnezeu, trebuie să fie asemănarea cu Hristos. Asta înseamnă că trebuie să te străduiești să te confrunți cu toate situațiile așa cum a făcut-o El și să te porți cu oamenii așa cum ar face-o El. Petru scrie: „la aceasta aţi fost chemaţi (ceva ce nu se poate separa de chemarea voastră); fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui”. Domnul Isus este exemplul tău în următoarele trei privințe: 1) Suferința. Când a fost batjocorit, în loc să se răzbune, El a răspuns prin dragoste, răbdare și bunătate. 2) Slujirea. El s-a aplecat ca să spele picioarele ucenicilor Săi, după care le-a spus: „şi voi să faceţi cum am făcut Eu … robul nu este mai mare decât domnul său” (Ioan 13:15-17). 3) Supunerea. El a spus: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Iată care e vestea cea bună: Dumnezeu va lucra mai departe în tine – negreșit; El și-a luat acest angajament – acela de a te modela până acolo că, în fiecare împrejurare a vieții, vei acționa în același fel ca Domnul Isus. Vrei?

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac” (Psalmul 41:1)

     Una dintre cele mai obișnuite scuze de-a nu dărui pentru cei aflați în nevoi este următoarea: „Eu am trudit pentru ceea ce am; și ei ar trebui să facă la fel”. Este adevărat că Biblia ne învață că dacă nu vrem să muncim, nu avem dreptul să fim sprijiniți (2 Tesaloniceni 3:10). Dar știai că: 1) Șase milioane de copii sub cinci ani mor de foame în fiecare an? 2) Unul din șapte oameni se culcă flămând în fiecare seară? 3) Primii trei cei mai bogați oameni din lume au împreună o avere mai mare decât produsul intern brut adunat a patruzeci și opt de state care sunt cele mai sărace din lume? Generalul Booth, care a fondat Armata Salvării, a spus: „Cum putem noi să-l convingem pe un om că Dumnezeu îl iubește când îi îngheață picioarele de frig?” Dacă nu primești răspuns la rugăciunile tale, iată la ce ar trebui să te gândești. Evreii au postit și s-au rugat, iar apoi s-au plâns că Dumnezeu nu le ascultă rugăciunile. Atunci El le-a spus: „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice:     „Iată-Mă!” (Isaia 58:6-9). Când te îngrijești de cei sărmani, Domnul promite că „în ziua nenorocirii … te izbăvește” (Psalmul 41:1) – iar lucrul acesta este sigur.

 

„Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14)

     Unul dintre atributele lui Dumnezeu este omnisciența Sa. Omniscient e un cuvânt format din două elemente. Primul element, „omni” înseamnă „tot”, iar al doilea element, „știință” se referă la cunoaștere. Asta înseamnă că El este un Dumnezeu omniscient, care cunoaște tot ce spui, tot ce gândești și tot ce faci. Se spune că unui bunic înstărit i s-a pus aparat auditiv. Când s-a dus la un control de rutină, doctorul său a comentat: „Cred că familia dumneavoastră se bucură că acum puteți auzi”. Bunicul a spus: „De fapt, nu le-am spus despre aparat. Stau lângă ei și le ascult conversațiile – și mi-am schimbat deja testamentul de două ori!” Dumnezeu dorește să te binecuvânteze, dar păcatul și neascultarea poate împiedica ca acest lucru să se întâmple. Când David a săvârșit adulter cu Batșeba, a încercat să-și ascundă fapta. Dar Dumnezeu l-a dat în vileag. În ochii lui Dumnezeu singurul lucru care e mai grav decât păcatul e lipsa dorinței de a-l recunoaște. În cele din urmă, David s-a curățit și s-a rugat: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta” (Psalmul 51:4). Apoi el a adăugat: „Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada” (v. 7). Să remarcăm două cuvinte importante: „isop”, care amintea de o ramură scufundată în sânge în timpul Paștelui și „a spăla”. David avea nevoie de o îmbăiere spirituală și Dumnezeu i-a făcut parte de ea. Dumnezeu știe „tot … fie bine, fie rău” și indiferent cât de tare ai căzut, El te va curăța, te va ierta și îți va reda bucuria. Vrei?

„Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (Romani 8:18)

     Când Viktor Frankl a fost trimis la Auschwitz, el făcea cercetări pentru o carte intitulată: „În căutarea sensului vieții”. Dar când, dintr-odată, i-a fost luată îmbrăcămintea, inclusiv manuscrisul pe care îl ținea ascuns în căptușeala hainei, el s-a întrebat dacă viața lui mai are vreun sens. Apoi s-a întâmplat ceva: naziștii i-au dat hainele jerpelite ale unui coleg care tocmai fusese trimis la camera de gazare și Frankl a găsit în buzunar o hârtie conținând o rugăciune evreiască (din Deuteronom 6:4-5): „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”. „Cum să interpretez o astfel de coincidență?” s-a întrebat el,  „decât să-mi pun în practică gândurile și nu doar să le așez pur și simplu pe o hârtie!” Mai târziu, el a scris: „Nimic din lumea asta nu te va ajuta așa de puternic să supraviețuiești decât cunoașterea faptului că viața are un scop. Cel care are un „de ce” pentru care să trăiască, poate suporta aproape orice „cum”. Charles Dickens a fost șchiop. La fel și Handel. Homer a fost orb. Platon a fost cocoșat. Sir Walter Scott a fost paralizat; Pavel a petrecut anii săi de lucrare, în afară de șapte, în închisoare. Ce i-a motivat pe toți acești oameni să treacă dincolo de împrejurări? Scopul! Fiecare dintre ei a avut un vis, hrănit de un foc lăuntric ce nu putea fi stins. Ei au avut un „de ce” care a fost mai mare decât oricare „cum”. Dar tu?

 

„Te laud că Sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmul 139:14)

     Noi căutăm semnificația în diferite moduri. Credem că dacă putem avea legături cu cineva deosebit, vom deveni și noi la fel. Sau încercăm să facem tot ce putem pentru a dăinui și după ce nu vom mai fi. Când miliardarul își dă seama că nu mai are mult de trăit, dar că încă mai are bani, el pune bazele unei fundații. Se poate să facem copii din aceleași motive. Într-o bună zi, când vom muri, sperăm ca urmașii noștri să-și aducă aminte de „bătrânul tată bun la suflet” sau de „bătrâna mamă cea gingașă” și că ne vom prelungi viața prin a lor. Celebrul ateu Bertrand Russel a spus: „Eu cred că după ce voi muri oasele mele vor putrezi și nu va mai rămâne nimic din eul meu”. Poate spui: „Nu cred că are dreptate”. Nici nu are! Domnul Isus a spus: „până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Matei 10:30). Noi monitorizăm alte lucruri, precum suma de bani din bancă, benzina din rezervor și kilogramele de pe cântar. Dar firele de păr? Părul ni-l aranjăm, ni-l vopsim, îl tundem, dar nu-l numărăm. Dumnezeu o face. Dumnezeu te-a plămădit, El știe totul despre tine și te iubește. Psalmistul a spus: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule” (Psalmul 139:13-17)

„Ești al Meu” (Isaia 43:1)

     Îți mai aduci aminte cântecul de succes al lui Dean Martin: „Ești nimeni până când cineva începe să te iubească”. Asemenea versuri dovedesc cea mai profundă preocupare a noastră. Dorim ca viețile noastre să conteze, să însemne ceva. Cea mai mare frică a noastră e să ne naștem și să murim – fără să știe nimeni! Ne luptăm cu lipsa noastră de educație, cu locul nostru în ierarhia socială și cu înfățișarea noastră. De-asta ne deranjează când un prieten uită să ne sune, când un profesor ne uită numele sau când un coleg primește lauda pentru ceva ce noi am făcut. Tânjim după atenție, strecurăm numele unor oameni importanți în conversațiile noastre și ne punem capace sclipitoare la roțile mașinilor noastre. Creatorii de modă ne spun: „Vei fi cineva dacă porți blugii noștri”. Așa că mergem în oraș și cheltuim jumătate din salariu pe o pereche de blugi italienești. După care – oroarea ororilor – stilul se schimbă de la strâmți la lejeri, de la șterși la negri și ajungem să purtăm blugii de ieri, simțindu-ne ca expirați, la fel ca știrile de ieri. Mai simplu spus: nu poți dobândi semnificație din exterior. E o chestiune lăuntrică. Sentimentul semnificației trebuie să vină de la cineva în care ai încredere, de la cineva despre care știi că nu se va schimba niciodată, de la cineva care știe latura ta cea mai neagră și care crede întotdeauna ce e mai bun despre tine. Există o singură astfel de persoană: Dumnezeu. Așa că citește mai departe: „aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut … și Cel ce te-a întocmit … Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, mântuitorul tău!” (v. 1-4).

„Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat” (1 Petru 2:2)

     Cum dorește un nou născut laptele? Cu o intensitate pe care nu ți-o poți imagina decât dacă i-ai auzit plânsetul de la miezul nopții! Faptul că ai muncit mult toată ziua și ești obosit sau că l-ai hrănit numai cu o oră în urmă nu contează. Programul unui bebeluș e cel mai precis și ordonat care se poate găsi. El dorește să mănânce – chiar acum! Când a fost ultima oară când stomacul tău spiritual te-a  deranjat atât de tare în toiul nopții încât a trebuit să te trezești și să-ți hrănești sufletul din Cuvântul lui Dumnezeu? Iată ce spune Petru despre această problemă: „Lepădaţi, deci, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul” (V. 1-3). Să remarcăm cuvintele „dacă ați gustat”. Când ai gustat hrana adevărată, nu mai poți trăi cu gunoaie. Papilele tale  spirituale nu te vor lăsa. Nu numai că nu poți ignora foamea unui bebeluș, dar nici nu-i poți păcăli simțul gustului. Când începi să amesteci în formula de lapte ceva ce nu face parte din ea, papilele lui gustative și stomacul lui îl va respinge. Mâncarea nesănătoase e făcută să-ți împlinească o nevoie printr-o preparare rapidă care te poate mulțumi o vreme, dar nu-ți oferă hrănire propriu-zisă. Poți să-ți dai seama când ești malnutrit și subdezvoltat spiritual. Petru spune că simptomele sunt răutatea, vicleşugul, prefăcătoria, pizma şi clevetirea. Așa că deschide-ți astăzi Biblia și roagă-te: „Doamne, dă-mi foame după Cuvântul Tău”.

„Ce ai acasă?” (2 Împărați 4:2)

     Când te rogi, Dumnezeu îți poate răspunde în două feluri: 1) El se poate folosi de-o persoană pe care o cunoști. Pe cine cunoști? Cine cunoaște nevoia ta? Domnul Isus a spus: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38). Când Dumnezeu te binecuvântează, El o face deseori prin oameni. Așadar, de cine ar trebui să asculți și cu cine ar trebui să te însoțești? „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept” (Proverbe 13:20). Să remarcăm cuvântul „umblă”. Înțelepciunea vine când „umbli” nu când te mulțumești cu laurii. Trebuie să fii docil, să ai discernământ, să poți lega relații și să fii inimos. 2) El se poate folosi de ceva ce ai tu. În 2 Împărați 4, soția unui lucrător trecea printr-o perioadă grea. Soțul ei a murit, facturile se adunau, iar creditorii aveau de gând să-i ia fiul ca să muncească pentru a-și plăti datoriile. Când a apelat la profetul Elisei ca s-o ajute, el a întrebat-o: „Ce ai acasă?” Ea a răspuns: „numai un mic vas cu untdelemn”. El a spus: „Găsește toate vasele goale și începe să torni untdelemn în ele. Dacă faci asta, vei avea destul încât să-ți plătești datoriile și să nu mai duci lipsă” (2 Împărați 4:3-7). Cu Dumnezeu, ai mereu îndeajuns și nu vei duce lipsă! El „prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Unde este puterea? În tine! Resursele tale se găsesc în darurile pe care le-ai primit, în tenacitatea ta, în relațiile tale și în legătura ta cu Dumnezeu. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este: tu ce ai?

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2)

     Astăzi suntem foarte interesați de conceptul satisfacției imediate și a dobândirii tot mai multor lucruri. Dar „cele de pe pământ” își pierd strălucirea odată cu sosirea facturii și cu creșterea  dobânzii de pe cardurile de credit. Atunci, binecuvântările se pot transforma în blesteme și îți pot fura bucuria de a trăi. Un pastor spune: „Materialismul nu produce satisfacții deoarece este tiranic, iar ființele umane au fost create să fie libere. Ne trezim că locuința nu ne aparține – că ea ne posedă pe noi. Suntem căsătoriți cu ipoteca. Devenim robii accesoriilor și a modei. După ce sunt plătite, livrate și instalate, ne bucurăm de un sentiment pasager de plăcere, dar ele tot domină, dictează și cer: „Șterge-mă, lustruiește-mă, repară-mă, vopsește-mă,     curăță-mă, acoperă-mă”. Noi irosim cei mai frumoși ani și cea mai mare parte a banilor noștri pe „lucruri” până când nu ne mai rămâne timp să urmărim lucrurile din viață cu adevărat plăcute: vizitarea prietenilor și mersul la biserică, ne mai având timp pentru fapte bune, pentru călătorii sau pentru vizitarea celor care ne aduc cea mai mare bucurie lăuntrică. Pavel spune: „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6). Și pentru a experimenta acea mulțumire, trebuie să-ți numeri binecuvântările în fiecare zi și să-I mulțumești Celui care a făcut totul posibil”. Jon Walker scrie: „Să presupunem că există o linie imaginară ce separă ceea ce poți vedea de ceea ce nu poți vedea – efemerul de etern. Obiectivul nostru în Isus este să ne uităm la lucrurile „de sus” și astfel vom putea înțelege că ceea ce vedem și simțim nu reprezintă măsurătoarea deplină și exactă a realității lui Dumnezeu. Oamenii sunt ființe veșnice, iar deciziile ce acum par fără însemnătate, când sunt văzute în deplinătatea acelei realități, vor dobândi însemnătate veșnică”.

 

„Să vă facă să vă întăriţi în putere” (Efeseni 3:16)

     Lois, secretara Dr. Robert Shuller s-a luptat cu cancerul timp de cincisprezece ani și în toți acești ani, ea L-a slujit pe Dumnezeu cu credincioșie. Schuller scrie: „Nu cred că am întâlnit o persoană mai curajoasă. În unele zile era atât de bolnavă … numai să coboare din pat îi solicita toată puterea pe care o mai avea! Se rostogolea din pat în mod voit, mergea în patru labe până la baie, se prindea de chiuvetă și se trăgea în sus. Se căznea să se îmbrace, se târa până la bucătărie, bea puțină apă, mânca o felie de pâine prăjită își căuta poșeta și se ducea la ușă. Cu transpirația prelingându-i-se pe frunte, se uita la soțul ei și spunea: „Ei bine, Ralph, cred că mă descurc acum”. Apoi se urca în mașină și conducea până la biserică. Întotdeauna ajungea înaintea mea, iar când ajungeam acolo cu obișnuitul meu salut: „Bună dimineața, ce mai faceți?” ea întotdeauna zâmbea și spunea: „Splendid!” Nu am știut decât după înmormântarea ei prin ce a trecut. Numai Dumnezeu poate să-ți dăruiască un astfel de curaj”. Biblia spune: „potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui”. Sunt multe feluri de-a o spune, dar nu la fel de elocvent ca modul în care s-a exprimat Annie Johnson Flint: „El pace îți dă când povara-i prea mare, Putere revarsă când lupta e grea, Cu milă te scapă din nenorocire Și harul Său mare te va mângâia. Aleasa-ndurare e copleșitoare, Măreața-i iubire nu are sfârșit; Căci, din bogățiile sale din ceruri, Revarsă, revarsă El neobosit. Când cazi ostenit iar grijile vieții, izvorul puterii ți-au secătuit, Așteapt-ajutorul promis în Scriptură:Tărie și har pentru cel obosit!”