„Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10)

     Atestat pentru vremuri depresive. Depresia, dacă nu e controlată, te poate determina să faci lucruri nebunești, cum ar fi să părăsești o slujbă bună ori o căsnicie sănătoasă sau să apelezi la alcool și la droguri. Dicționarul limbii engleze definește depresia astfel: „a fi alungit pe verticală sau fără vlagă”. Acum știi de ce câteodată nu vrei să te dai jos din pat dimineața. Cuvântul „depresie” nu este pomenit în Scriptură. Cea mai apropiată definiție este „neliniște”. „Neliniştea din inima omului îl doboară” (Proverbe 12:25). Cele mai crunte lupte pe care va trebui să le duci vreodată vor fi cu propria ta minte. Care este răspunsul? Începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu – cu voce tare! „Căci El însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Vorbitoarea Sarah Utterbach subliniază: „Oamenii spun: „Domnul a promis că nu mă va lăsa niciodată și nici nu mă va părăsi”, apoi se întorc iarăși la problema lor. Făcând astfel, ei invalidează puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este autorizat să acționeze conform Cuvântului lui Dumnezeu când începi să spui ceea ce a spus Dumnezeu”. Când stărui asupra problemei tale este ca și atunci când un pilot zboară ghidându-se după vedere și după simțuri. Dar când ești de acord cu Scriptura și începi să te bazezi pe ea, zbori ghidându-te după panoul de instrumente. Așa că citește Cuvântul lui Dumnezeu, lasă-L să te umple și începe să-l rostești în situația ta. „Cuvântul Meu … nu se întoarce la Mine fără rod, ci … va împlini planurile Mele” (Isaia 55:11).

 

„În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33)

     Atestat pentru vremuri de necaz. Pastorii și consilierii „adună mereu bucățile rămase” din viețile zdrobite ale celor care au crezut că nu se vor întâlni niciodată cu necazul pe calea lor, așa că nu s-au pregătit pentru el. Pavel a scris: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare” (2 Corinteni 4:8). Credincioșii trăiesc în aceeași lume cu necredincioșii, dar se raportează la ea diferit. Asta pentru că au o sursă diferită, o strategie diferită și un duh diferit. Promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmul 91:15). Unii oamenii trăiesc numai în necazuri. Alții au parte numai de izbăvire. Secretul victoriei stă în acceptarea faptului că necazul vine, dar și în cunoașterea faptului că ai atestat să treci prin el deoarece ai petrecut timpul necesar și te-ai pregătit să-i faci față conform Scripturilor. Oamenii spun: „Dacă aș fi știut ce o să se întâmple, m-aș fi pregătit”. E o nebunie să cauți necazul, dar e o nebunie și mai mare să nu te pregătești pentru el. O soție își aude soțul spunând: „M-am îndrăgostit de altcineva”. Primești un telefon de la poliție prin care ești anunțat că fiul tău a fost prins beat în trafic. Fiica ta adolescentă îți spune cu ochii în lacrimi că este însărcinată. Pregătește-te pentru necaz, pentru că necazul e pregătit pentru tine! În astfel de vremuri, credinciosul pregătit se întoarce spre sursa lui care nu-l dezamăgește: Cuvântul lui Dumnezeu. „De şase ori te va izbăvi din necaz, şi de şapte ori nu te va atinge răul. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete (de recesiune), şi …  Vei râde…” (Iov 5:19-22).

 

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130)

     Pentru a primi atestat de zbor pe vreme rea, instructorul te va însoți în misiunile de antrenament. Instructorul îți va pune pe cap o cască ca să nu vezi decât panoul cu instrumente din fața ta și asta pentru că e tot ce poți vedea când zbori în condiții de furtună. Trebuie să înveți să folosești instrumentele și radioul, făcând multe curbe și reușind să aduci avionul la sol de la o altitudine de câțiva metri față de pista de aterizare. Și trebuie să faci asta fără a te uita măcar să vezi unde ești, fără să ai confirmarea simțurilor. Această orbire simulată, care provoacă confuzie la omul de rând, e curând învinsă prin antrenament disciplinat. Zborurile „cu capișon”, cum se numește această procedură, devin simple zboruri de rutină. Ce se întâmplă când creștinii nepregătiți sunt aruncați în întuneric de încercările vieții? Ei încep să pună la îndoială ceea ce se întâmplă. Totul mergea bine; tot ce vedeau în fața lor era vremea frumoasă. Dar acum și-au pierdut simțul direcției pentru că nu au petrecut timp în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu au fost învățați să se încreadă în Dumnezeu indiferent de ceea ce văd sau simt, așa că devin descurajați, uneori căzând în păcat și alteori chiar dând vina pe Dumnezeu și fiind înghițiți de amărăciune. Pavel îi scrie lui Timotei: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat (pus la încercare prin necazuri), ca un lucrător care n-are de ce     să-i fie ruşine, şi care împarte drept (care mânuiește corect și propovăduiește cu dibăcie) Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15).

„Orânduirile Domnului sunt fără prihană … şi luminează ochii” (Psalmul 19:8)

     În încercarea lor de a ocoli o furtună, mulți piloți dau de alta, care e și mai năprasnică. Dar pilotul cu atestat de zbor pe vreme rea poate zbura direct prin ea. Poate că e complet „încețoșat”, dar totuși își privește instrumentele de bord și poate zbura fără teamă. Dar pentru a face asta, el trebuie să petreacă multe ore antrenându-se în condiții de furtună simulată. Pentru el, problema e ceva normal. A trecut de multe ori prin așa ceva și știe ce are de făcut într-o situație de urgență. Știe să-și folosească radioul și știe cum să primească ajutorul de la centrele de radar. El știe cum să rămână conectat la frecvențele radio care se intersectează pe cer pentru siguranța lui. Muntele care se conturează brusc în fața lui apare mai întâi pe cadranul radarului de la aparatul de comandă, așa că aparatul de comandă poate ghida avionul aflat în derivă, ocolindu-l. De fapt, dacă pilotul nu e antrenat pentru vreme rea, e ilegal să zboare pe timp de furtună. De ce? Pentru că dacă nu a investit timp și nu i s-a părut important să-și facă temele și să se pregătească, echipamentul care a costat miliarde nu îi este de nici un folos. Tu cum te pregătești pentru furtunile vieții? Petrecând timp în Cuvântul lui Dumnezeu? Cunoașterea profundă a Bibliei este necesară dacă dorești să ai „atestat” de navigare prin furtunile vieții. Dacă aștepți până vine necazul ca să găsești un verset care să te ajute, ai așteptat prea mult. Un învățător biblic spune: „Dacă gura hrănește credința inimii când nu ai nevoie de așa ceva, inima va hrăni credința gurii când ai nevoie de așa ceva”.

„Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile” (Matei 22:29)

     Știai că cele mai multe accidente de avion nu sunt cauzate de defecțiuni mecanice, ci de eroare de pilotaj? În majoritatea cazurilor, pilotul nu s-a ghidat după instrumentele de bord, așa că a depins de două elemente care te înșeală. Să ne uităm la ele pe rând: 1) Vederea. Câtă vreme piloții văd șoselele, podurile și punctele de reper, ei zboară în condiții de siguranță. Dar când apare o furtună sau sunt învăluiți în ceață, ei au probleme. 2) Simțurile. În termeni aviatici, problema se numește „vertigo”. Dacă legi pe cineva la ochi, îl pui într-un scaun rotativ, îl învârtești câteva clipe, după care oprești scaunul și îl întrebi în ce direcție se învârte, el nu-ți poate spune cu certitudine. În capul nostru se găsește un dispozitiv sensibil care seamănă cu bolobocul tâmplarului. Forța de învârtire trimite „bula” într-o parte, cât de departe poate merge. Când nu mai are unde să meargă, începe să se întoarcă – chiar dacă persoana se învârtește încă în aceeași direcție. Așa că ea are senzația că se oprește și că începe să se învârtă în cealaltă direcție, dar e numai o senzație. Dacă nu ar fi legată la ochi și ar putea să vadă, ar putea ignora acele senzații și nu i s-ar părea dificil să știe în ce direcție merge. E nevoie de multe ore de antrenament în condiții de furtună simulată pentru a-ți dezvolta abilitatea de a zbura cu încredere, ghidat de instrumentele de zbor și de a ignora senzația de amețeală. Să înțelegem un lucru: în calitate de copil al lui Dumnezeu, nu trebuie să te lași condus de vedere sau de simțuri; trebuie să te lași condus de Scriptură.

 

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Psalmul 56:3)

     Te face teama să te ascunzi de cineva astăzi? De șeful tău? De soțul tău sau de soția ta? De copilul tău cu o voință prea puternică? De colegul de muncă arțăgos? Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Unde eşti?” El a răspuns: „… mi-a fost frică … şi m-am ascuns” (Geneza 3:9-10). Și de atunci cu toții ne ascundem. Ne ascundem în spatele unor zâmbete forțate, unor vorbe politicoase pe care nu am dori să le spunem și unor ritualuri sociale pe care le detestăm. Sau mai rău, ne ascundem în spatele unor lucruri în care chiar credem, dar pe care nu le exprimăm pentru că ne temem de ceea ce vor crede sau vor zice oamenii. Încercăm să evităm suferința provocată de confruntarea cu oamenii și energia emoțională pe care ne temem că va trebui s-o investim în curățenia de la sfârșit. Pe termen scurt, poate e mai ușor să te porți ca și cum situația nu te deranjează, sau să te prefaci că ești de acord, când de fapt, nu ești. Dar pe termen lung, nu merge, deoarece pacea nu înseamnă absența disensiunilor. Când păstrăm tăcerea pentru a evita confruntarea, nu facem decât să ajungem să evităm ceva mult mai important: relațiile. De exemplu, când nu vorbim la locul de muncă deoarece ne temem să nu facem valuri, ne atragem antipatia și înstrăinarea de colegii de muncă și poate pierdem oportunitatea de a face ca lucrurile să fie mai bune. Când ne temem să ne confruntăm partenerul de viață (și lucrul acesta ar trebui făcut în dragoste, nu la nervi), ajungem să ne distanțăm emoțional. Când refuzăm să ne împărtășim credința pentru că ne e teamă să nu fim ridiculizați, pierdem ocazia de a aduce speranță cuiva care chiar are nevoie de ea. Așa că ridică-te și spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Confruntă-ți temerile, ieși din ascunzătoare și începe să trăiești.

 

„Eu M-am rugat pentru tine” (Luca 22:32)

     Când cineva spune: „Mă rog pentru tine!”, nu există o expresie mai mare a dragostei! Tragedia religiei lipsite de putere este că te face să nu cunoști incredibilul potențial al rugăciunii. Rugăciunea Îl pune pe Dumnezeu în mișcare! Și când Dumnezeu se mișcă, oamenii și situațiile se schimbă! Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (v. 31-32). Și Dumnezeu a dat un răspuns acestei rugăciuni! În ciuda lepădării sale de Hristos, Petru a ajuns să conducă una dintre cele mai mari treziri din istorie și două din cărțile Bibliei îi poartă numele. Numai în veșnicie se va descoperi câte vieți au fost salvate și câte lucrări au fost restaurate prin rugăciune. În rugăciune nu există distanță. Prin rugăciune, te poți proiecta în orice situație, în orice moment, oriunde pe pământ, rostind promisiunea: „orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Când filistenii erau pe cale să-i anihileze pe evrei, Samuel a spus: „eu mă voi ruga Domnului pentru voi” (1 Samuel 7:5). Iar rezultatul? „Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor” (v. 10). Poate asta voiau să spună strămoșii noștri când vorbeau despre „rugăciunea pentru furtună”! Dumnezeu vine în urma unei invitații. Rugăciunile tale deschid o ușă pentru El. De fiecare dată când te rogi în Numele lui Isus, Duhul Sfânt este autorizat să lucreze pentru a înfăptui lucruri pentru tine care nu se pot face altfel. Adu-ți aminte de asta, data viitoare, când îți spune cineva: „Mă rog pentru tine!”.

„Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi … sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12)

     Ești prea ocupat cu analizarea defectelor tale încât nu mai ai timp să-ți apreciezi calitățile? Sau ești atât de prins în evaluarea celorlalți încât nu mai prețuiești ceea ce ți-a dat Dumnezeu? Dumnezeu nu a dorit niciodată să te compari cu nimeni. „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:25-26). Când faci comparații, subînțelegi faptul că Dumnezeu a greșit când te-a creat așa cum ești. Mai mult, îi lași pe alții să-ți definească valoarea și le dai control asupra stimei tale de sine. E o putere prea mare pe care să i-o dai cuiva! „Tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (Romani 12:5-6). Zidește pe darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu și nu mai râvni la ce au alții. Dumnezeu te-a făcut așa cum a dorit să fii, te-a răscumpărat și te-a chemat să împlinești planurile Lui pentru viața ta. Până nu încetezi să te mai compari cu ceilalți, nu vei fi în stare să dai naștere darurilor pe care le-a pus în tine. Așa că mulțumește-I pentru că te-a făcut așa cum ești și crede că El te transformă zi după zi în persoana pe care o dorește.

„Tot ce am eu este al tău” (Luca 15:31)

     Fratele cel mare nu s-a putut bucura de întoarcerea fratelui mai mic deoarece se simțea jignit și era plin de resentimente. El i-a spus tatălui: „pentru el ai dat o petrecere, dar pentru mine nu ai dat niciodată! Ți-am servit cu credincioșie ani de zile și nu ai recunoscut niciodată slujirea mea și nu mi-ai sărbătorit realizările” (v. 29-30 parafrazate). De la fiul cel mare, învățăm trei lucruri. Primul este despre atitudini. Chiar dacă a fost invitat la petrecere, mânia l-a ținut deoparte. Tu de ce ești mânios? Nu vrei să vorbești cu nimeni sau să ierți pe nimeni. Îți este teamă să iubești pe cineva, să ai relații cu cineva sau să înveți de la cineva. Ai dat vina pe toți pentru tot; acum dai vina pe Dumnezeu. Nu lăsa ca mânia să te țină departe, să-ți ia binecuvântarea, să-ți otrăvească duhul și să-ți distrugă bucuria. Iartă, sărbătorește-ți fratele și umblă în părtășie cu Tatăl tău cel Ceresc. Cel de-al doilea este despre belșug. „Fiule … tot ce am eu este al tău” (Luca 15:31). Să remarcăm cuvântul „tot”. Dumnezeu este un Dumnezeu al belșugului și dacă El îl binecuvântează pe fratele și pe sora ta, El te va binecuvânta și pe tine. Firește, când îi binecuvântează pe ei, El are mai mult decât suficient și pentru tine. Cel de-al treilea lucru este despre accesul la Tatăl. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, te poți apropia de El oricând, poți cere lucrul de care ai nevoie și poți avea încredere că El îți va răspunde. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16). Poate spui: „Când îmi va răspunde Dumnezeu la rugăciune?” El îți răspunde: „La vreme de nevoie”.

„Era pierdut şi a fost găsit” (Luca 15:32)

     Fiul risipitor nu a știut cu adevărat cine este tatăl său sau ce simte pentru el, până nu a plecat de acasă. Privind în urmă, el s-a gândit: „Am dat cu piciorul la tot ce am avut mai bun”. După ce a ajuns la cocina porcilor, „și-a venit în fire” (v. 17). Privind în jur, el s-a gândit: „Nu așa trebuie să trăiesc”. În acea clipă, viața lui a luat o turnură uimitoare. La întoarcere, tatăl lui a dat un mare ospăț. Când fiul risipitor a avut revelația referitoare la cine este tatăl său cu adevărat, el a descoperit cine este el; atunci a putut sărbători cu adevărat. Până nu descoperi cine este Dumnezeu și cine ești tu, nu ai ce sărbători. Vei continua să încerci să cumperi dragostea, să-i faci pe ceilalți să te placă, să le câștigi prietenia, să-ți faci relații, să încerci să fii cu persoanele potrivite la momentul potrivit pentru a ajunge la destinația potrivită, etc. Dar odată ce știi Cine e Tatăl tău și cine ești tu, vei ajunge acasă și-ți vei recâștiga locul de drept la masă. Gata cu singurătatea. Gata cu vinovăția. Gata cu lipsa. Ascultă cuvintele Tatălui: „trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit” (v. 32). Când a plecat de acasă, fiul risipitor spunea: „dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine” (v. 12). Dar el a descoperit că poți avea toate „lucrurile” din lume și cu toate acestea să nu însemne nimic fără siguranța că ai dragostea Tatălui. Ai înțeles ideea?