SI TU POTI FI MÂNTUIT

„Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31)

     Când îți pui încrederea în Hristos, sufletul tău va fi mântuit și viața ta se va schimba în bine. Mărturii că acest fapt este adevărat există în viața a sute de mii de oameni celebri, precum William Gladstone, unul din cei mai mari prim-miniștri ai Angliei, a cărui viață a fost transformată de Dumnezeu. Abraham Lincoln ne spune în scrisorile sale că la Gettysburg, în ziua în care a rostit faimosul său discurs, și el a fost născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu. Martin Luther a fost deosebit de religios, la fel cum a fost și Nicodim și totuși nu a știut nimic despre nașterea din nou. Dar toate acestea s-au schimbat când a descoperit aceste cuvinte în Scriptură: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17). Scriitori precum Fyodor Dostoievski și Lev Tolstoi din Rusia au descris lucrarea Duhului lui Dumnezeu care le-a schimbat efectiv viețile. Oameni precum Chuck Colson, ajutorul președintelui Richard Nixon și autorul bestsellerului Born Again (Născut din nou) a povestit cum a fost schimbat în mod radical prin nașterea din nou. Și fie că trăiești într-o vilă sau într-o casă din chirpici și tu poți fi mântuit. Când temnicerul din Filipi l-a întrebat pe Pavel „ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel nu i-a oferit o disertație teologică. Nu, el i-a spus simplu: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. Gândește-te: nu doar că poți fi mântuit astăzi, dar prin viața și prin mărturia ta întreaga ta familie poate fi câștigată pentru Hristos dacă se pocăiesc (2 Petru 3:9). Imaginează-ți ce schimbare se poate produce! Tu poţi experimenta acest lucru. Cum? Punându-ți încrederea în Hristos astăzi.

IMPLICĂ-L PE DUMNEZEU ÎN MUNCA TA

„Voi sunteți sarea pământului” (Matei 5:13)

     Jon Gordon spune: „Le vorbesc multor organizații despre importanța conducerii pozitive și beneficiile construirii unei culturi pozitive care alimentează performanța. Cu toate acestea, cea mai frecventă întrebare care mi se pune este: „Cum îmi pot păstra o atitudine pozitivă atunci când șeful meu nu o face?” Iată câteva sugestii: chiar dacă nu tu ești şeful, concentrează-te să fii cel mai bun și să scoți ce e mai bun din oamenii cu care lucrezi … dă la o parte negativitatea și comentariile negative. Nu uita, nu poți controla ceea ce spun sau fac ceilalți, dar poți controla modul în care reacționezi”. Dr. David Hawkins spune: „Optzeci la sută din populație vibrează la o frecvență negativă. E pretutindeni în jurul nostru. Ferește-te de conflicte!”  Există un  proverb care spune: „Nu te lupta niciodată cu un porc pentru că amândoi vă  murdăriţi – dar porcul se va simți bine!” Domnul Isus a spus: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). Ia decizia de a fi lumina ce luminează la locul de muncă. Concluzie: celor mai mulți nu le place să fie negativi. De multe ori sunt așa din cauza stresului, a faptului că sunt prea ocupați și din cauza fricii. Majoritatea dintre ei au nevoie de un telefon care să-i deștepte să-și părăsească făgașul și spre deosebire de ceea ce poate crezi, tu poți fi un instrument al schimbării. Domnul Isus a mai spus: „Voi sunteți sarea pământului”, iar sarea are două funcții. Împiedică lucrurile să se strice și dă gust și savoare. Datoria ta ca şi creștin este să luminezi, să reconciliezi și să dai speranță celor din jurul tău; inclusiv celor cu care lucrezi în fiecare zi”. Așa că implică-L pe Dumnezeu în munca ta.

TRĂIREA VICTORIOASĂ

„Ferice de cel ce rabdă ispita” (Iacov 1:12)

     Există trei chei pentru a fi victorios: 1) Perseverența. Dr. G. Campbell Morgan povestește despre un om al cărui magazin a ars. În dimineața următoare și-a redeschis magazinul în mijlocul ruinelor carbonizate și a pus o plăcuță pe care scria: „Am pierdut totul în afară de soție, copii și speranță – program obișnuit de mâine dimineață”. Așa că reapucă-te de treabă! „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii”. 2) Scopul. Helen Keller a scris: „Mulți oameni au o idee greșită despre ceea ce înseamnă adevărata fericire. Ea nu se atinge prin satisfacerea proprie, ci prin fidelitate față de un scop ce merită. Domnul Isus a spus: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Marcu 10:45). Nu te ruga pentru o inimă generoasă, ci practică generozitatea, iar inima ta va fi pe măsura faptelor tale. Câtă vreme ești semănător, Dumnezeu îți va da sămânță (2 Corinteni 9:10). 3) Perspectiva. Dezamăgirea ta se poate dovedi a fi planul lui Dumnezeu. „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii” (Proverbe 16:9). Mai ştii cum face scoica o perlă? Când un fir de nisip ajunge în scoică, ea o învelește în straturi de frumusețe, până când se formează perla. Poetul a scris: „Povestea noastră are o morală: Nu este măreț ce poate face o scoică cu un fir de nisip? Și ce nu am putea face noi, dacă am începe măcar, cu câteva lucruri pe care le avem pe inimă”. Trebuie să avem perspectiva corectă. Încearcă să-L vezi pe Dumnezeu la lucru în situația prin care treci astăzi!

CE ESTE „SUCCESUL” PENTRU TINE?

„Eu Te-am proslăvit pe pământ” (Ioan 17:4)

     La sfârșitul vieții Sale, Domnul Isus a putut să se roage: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”. Domnul Isus nu a încercat să concureze cu Ioan Botezătorul sau să se ia după vreun profet al Vechiului Testament. El a știut ce înseamnă pentru El „succesul”. Ca să știi ce înseamnă pentru tine succesul, trebuie: 1) Să înțelegi ce este într-adevăr succesul. Când alții au o părere bună despre tine, ești popular; dar când tu ai o părere bună despre tine, ai succes. Cea mai mare chemare a vieții tale va crea întotdeauna în tine cea mai mare bucurie. 2) Înainte de a-ți stabili scopuri, roagă-te. „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:6). Nu este greșit să-ți stabilești scopuri, dar este greșit să ți le stabilești fără a-L consulta mai întâi pe Dumnezeu. 3) Nu mai aștepta ca alții să-ți aducă succesul. Nu aștepta să apară florile. Dumnezeu ți-a dat semințe; începe să le semeni. „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el” (Galateni 6:4). Și în plus, când ai mai puține nevoi, vei atrage mai mult aprecierea celorlalți. 4) Vindecă-te de superioritate –fiecare trebuie să o facă. Un slujitor al lui Dumnezeu povesteşte că se ruga într-o zi: „Tată, de ce diavolul îmi tot aduce aminte de trecut?” Dumnezeu i-a răspuns: „Pentru că a rămas fără material!” Pocăiește-te și apoi mergi mai departe. Dumnezeu spune că „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Există un singur motiv ca să-ți aduci aminte de trecut și anume, să înveți din el și să devii mai înțelept.

NIMENI NU ESTE CA ISUS (5)

„Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem?” (Psalmul 27:1)

     Cu toții avem nevoie de o întâlnire cu Isus Hristos, Cel ce e mai mare decât Moise, dătătorul Legii și decât Ilie, profetul și decât toți ceilalți profeți care au trăit vreodată. Cu Cel ce poartă adevărata coroană a universului, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Trebuie să cădem cu fața la pământ și să-L vedem ca pe Cel sfânt, Cel mai măreț, Singurul. Când faci asta, toate fricile tale, exceptând frica de Hristos Însuși, se vor topi ca un cub de gheață într-o zi de vară. Vei fi de acord cu David: „Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem?” În cartea ,,Prințul Caspian’’, există o extraordinară ilustrație a acestui fapt. Lucy îl vede pe leul Aslan pentru prima oară după mulți ani. S-a schimbat de la ultima lor întâlnire. Mărimea lui o surprinde și ea îi spune asta. „Aslan, spune Lucy, ești mai mare”. El răspunde: „Asta pentru că ai crescut, micuțo”. Lucy spune: „Nu, pentru că tu ești mai mare!” El răspunde: „Nu sunt mai mare. Dar cu fiecare an în care crești, mă găsești mai mare”. Și la fel este în umblarea noastră cu Hristos. Cu cât Î-i slujim mai mult, cu atât El devine mai măreț. Nu pentru că El se schimbă, ci noi ne schimbăm. Noi vedem dimensiuni, aspecte, caracteristici pe care nu le-am mai văzut până acum; creșteri uimitoare ale sfințeniei, puterii și unicității Sale. Numai după ce am căzut la picioarele Lui în smerenie și în totală dependență ne va spune ce le-a spus și ucenicilor Săi pe munte „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!” (Matei 17:7).

NIMENI NU ESTE CA ISUS (4)

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul” (Psalmul 103:2)

     Biblia pune semnul de egalitate între Dumnezeu și lumină, dar și între lumină și sfințenie. „Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Pavel a spus că Dumnezeu locuiește „într-o lumină, de care nu poţi să te apropii” (1 Timotei 6:16). Scriptura se referă la Hristos ca fiind „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26). Așadar, cum trebuie să te apropii de un astfel de Dumnezeu? La fel cum te raportezi la garda financiară când registrele contabile sunt greșite? Sau la un dictator care deține puterea asupra vieții și a morții? Nu, Domnul Isus ne-a spus să ne rugăm „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău” (Matei 6:9). Iată răspunsul tău! Trebuie să vii la Dumnezeu ca la un tată care te iubește mult și care dorește ce e mai bun pentru tine în timp ce te raportezi la El cu cea mai profundă reverență. Pe măsură ce sentimentul de venerație față de Dumnezeu crește, temerile din viața ta se diminuează. O concepţie înaltă despre Dumnezeu se transpune în curaj, iar o opinie măruntă despre Dumnezeu este lipsită de încredere. Un Dumnezeu plăpând nu te poate ajuta când te lovește cancerul, când familia ta a dat de necaz sau când nu mai ai nici o modalitate de a-ți plăti facturile. Un dumnezeu  „făcător de favoruri” poate să dea bine lipit pe bordul mașinii, dar acea imagine nu te poate ajuta cu nimic când ți-e teamă. Ai nevoie de un Dumnezeu măreț care, în timp ce-ți micșorează eul, îți mărește credința și îți lărgește orizonturile. David a scris: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Psalmul 103:2-5).

NIMENI NU ESTE CA ISUS (3)

„Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi” (Matei 17:5)

     Pe munte când Isus s-a schimbat la față, Moise, cel ce a dat Legea și Ilie, cel ce-i reprezintă pe profeți, au stat lângă Domnul Isus. Dar Domnul Isus i-a depășit în strălucire. Biblia spune: „Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da” (Marcu 9:3). În acel moment, Domnul Isus a fost Dumnezeu în forma Sa cea mai pură. Copleșit de El, Petru a spus: „Doamne, … dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (Matei 17:4). A fost un sentiment sincer, dar a fost sincer greșit. „Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi” Cuvântul preaiubit implică „unic”. Nu este nimeni ca Isus! Nici Moise. Nici Ilie. Nici Petru. Nici Maria, Buda sau Mahomed. Nimeni din cer sau de pe pământ. Trei ,,colibi’’ i-ar fi făcut pe Moise și pe Ilie egali cu Hristos și Dumnezeu nu dorește așa ceva. Numai o persoană de pe munte merita şi merită să primească închinare. „Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ, şi s-au înspăimântat foarte tare” (Matei 17:6). Cel ce a pus stelele în spațiu și a făcut ca Faraon să moară pe fundul Mării Roșii a stat printre ei. Înfățișarea Lui le-a tăiat răsuflarea, i-a lăsat fără nici o urmă de aroganță și i-a făcut să se plece cu fața la pământ. De când nu ai mai simțit așa reverență față de Dumnezeu?

NIMENI NU ESTE CA ISUS (2)

„Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9:10)

     Într-o lume care a scăpat de sub control, ne place ideea unui dumnezeu pe care să îl putem controla; o prezență mângâietoare care binecuvântează, care oferă, care sfătuiește. Cum ar fi un „Dumnezeu într-o raclă”. Dar când vine vorba de Hristos, nici o cutie nu este potrivită. Contemporanii Săi au făcut un sortiment de ,,cutii’’ pentru El, dar nu a încăput în nici una din ,,cutiile’’ lor. L-au numit revoluționar, dar El a plătit bir. L-au etichetat tâmplar de la țară, dar i-a făcut de rușine pe cărturari. Lumea a venit să vadă minunile făcute de El, dar El a refuzat să le ofere divertisment. El a fost un evreu care a atras la El neamurile, un Rabin care a renunțat la sinagogi, un Om Sfânt care a stat cu femeile ușoare. Într-o societate dominată de bărbați, El a recrutat femei. Într-o cultură anti-romană, El a ales să nu denunțe Roma. El a vorbit ca un rege, dar a trăit ca un pelerin. Oamenii au încercat să-L încadreze într-un tipar, dar nu au putut. Și nici noi nu putem și firește, nici nu trebuie! „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea” (Proverbe 9:7-12). Majoritatea fricilor noastre sunt nesănătoase. Ele ne răpesc pacea și bucuria. Dar frica de Domnul face exact opusul. Un autor scrie: „Nu este nimic anormal în faptul de a te teme de Dumnezeu. Lucrul anormal este să nu te temi sau te temi de un lucru greșit. De aceea Dumnezeu alege să ni se descopere ca să nu ne mai fie frică de ce nu trebuie. Când Dumnezeu ni se revelează în totalitate și „prindem ideea”, experimentăm convertirea fricii noastre … „frica de Domnul” este recunoașterea profund sănătoasă a faptului că noi nu suntem Dumnezeu”.

NIMENI NU ESTE CA ISUS (1)

„Eu sunt Domnul, şi în afară de Mine nu este nici un mântuitor!” (Isaia 43:11)

     Evreii au primit porunca de-a nu-și face nici un „chip cioplit” cu imaginea lui Dumnezeu. De ce? Deoarece Dumnezeu ne-a făcut pe noi, nu noi L-am făcut pe El. Un dumnezeu pe care-l faci tu este un dumnezeu pe care-l poți controla și-l poți determina să facă tot ce dorești. Grecii antici aveau mulți zei, toți creați de oameni. Unii cereau sacrificii omenești; alții permiteau prostituția și chiar o promovau în templele lor. Când inversăm ordinea și începem să-L creăm pe Dumnezeu după chipul nostru (conform propriei noastre imaginații) obținem următoarele lucruri: 1) Un dumnezeu care este liberal sau conservator: sculptat, sau pictat, un dumnezeu pe care politicienii îl scot din cutie în perioada alegerilor pentru a câștiga voturi chiar dacă nu-l slujesc cu adevărat. 2) Un dumnezeu flexibil care îți permite să faci tot ce dorești și apoi poți spune: „Am simțit că sunt călăuzit să fac lucrul acesta”. 3) Un dumnezeu care promite să-și binecuvânteze copiii, dar care nu-i disciplinează niciodată. 4) Un dumnezeu pe care-l ții la locul lui până când ai nevoie de el. 5) Un dumnezeu care nu este suprem, ci se mulțumește să fie una dintre zeitățile care oferă căi spre cer. Nu este așa! Dumnezeu spune: „Eu, Eu sunt Domnul, şi în afară de Mine nu este nici un mântuitor!” Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Isus nu are nevoie să I se dea o faţă nouă pentru a fi în ton cu Internetul și cu era spațială. El este Domn! De bună seamă că dacă nu ar fi Domn peste toate lucrurile, atunci El nu ar mai fi Domn!

ÎNVATĂ SĂ ASTEPTI

„Cei ce se încred în Domnul” (Isaia 40:31)

     Cuvântul „așteptare” ne oferă imaginea a cel puţin două lucruri. Prima este cea a unui chelner ce aşteaptă şi servește la masa ta și care se îngrijește de nevoile tale. Cea de-a doua este atunci când faci o cerere unui judecător sau cuiva aflat la putere. Succesul tău depinde de abordarea lor în modul corespunzător și de disponibilitatea lor de a-ți îndeplini cererea. De vreme ce ei dețin puterea, trebuie să ai răbdare și să aștepți. Înțelegi ideea? Problema noastră cuprinde două aspecte. Primul, noi dorim ca Dumnezeu să ne aștepte, în loc să fie invers. În al doilea rând noi nu vrem să așteptăm după nimic! Mergem cu mașina spre serviciu ascultând radioul și vorbind la mobilul cu hands-free; unii dintre noi chiar se expun riscului atât pe ei cât și pe alții și trimit mesaje. Vance Havner subliniază faptul că în vestul sălbatic, dacă cineva pierdea diligența, spunea: „Nu-i nimic, următoarea va veni peste trei sau patru săptămâni. Astăzi nu mai vrem să așteptăm nici după o ușă rotativă”. Ceea ce face Dumnezeu în tine în timp ce aștepți este deseori mai important decât ceea ce-I ceri tu lui Dumnezeu să facă. Faptul că Îl aștepți pe Dumnezeu îți aduce răsplăți pe care nimic altceva nu ți le va aduce. Iată câteva dintre ele: 1) Ocrotire. „Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul; … Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:1-4). 2) Tărie. „Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmul 27:14). 3) Scăpare. „Îmi pusesem nădejdea în Domnul … M-a scos din groapa pieirii” (Psalmul 40:1-2). Așa că relaxează-te, încrede-te în Dumnezeu și El va interveni pentru tine.