„Îți va da … întâietate în slavă, în faimă și în măreție” (Deuteronom 26:19)

     Imaginează‑ți ce onorat te‑ai simți dacă un președinte sau un prim ministru s‑ar hotărî să te viziteze și să înnopteze la tine acasă. Nu ai lăsa vasele nespălate grămadă în chiuvetă, haine împrăștiate pe podea și nici baia murdară. Nu, ci ai da casei tale o înfățișare complet schimbată! Și nu i‑ai pune să doarmă în garaj, în magazie sau în pod; nu, ci ai aloca dormitorul matrimonial și li l‑ai ceda. Scopul tău ar fi să‑i onorezi în toate felurile, căci prezența lor te‑a onorat pe tine. Acum citește următoarele: „Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui, și vei asculta de glasul Lui. Și azi, Domnul ți‑a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți‑a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le‑a făcut: întâietate în slavă, în faimă și în măreție” (v. 17‑19). Să mai facem un pas. Când preoții Vechiului Testament intrau în lucrare, ei erau supuși unui ritual numit „consacrare”. Din acel moment, ei aparțineau exclusiv lui Dumnezeu și își luau angajamentul să I se supună în toate lucrurile. Poate spui: „Ce au toate astea de‑a face cu mine?” Multe: dacă dorești ca Dumnezeu să te folosească, să te onoreze și să te promoveze, nu‑L poți marginaliza și nu‑L poți folosi doar în anumite domenii. Trebuie să‑ți iei angajamentul că vei face voia Lui! Și asta include timpul tău, talentul tău, comoara ta, trupul tău, mintea ta, duhul tău și toată ființa ta. Dumnezeu dorește „dedicare totală”.

„Fruntașii nu s‑au supus în slujba Domnului” (Neemia 3:5)   

     Se spune că o echipă de fotbal era aproape de‑a suferi o mare înfrângere. Arătând spre căpitanul echipei, antrenorul tot striga de pe margine: „Pasează mingea lui Calhoun!” Sătul și frustrat, căpitanul a strigat: „Domnule antrenor, Calhoun nu vrea mingea!” Ieri am vorbit despre cei ce preferă să fie spectatori decât jucători. Astăzi vom vorbi despre cei ce fac parte din echipă, dar nu vor să se implice. În timpul reconstruirii zidurilor Ierusalimului, Neemia a scris: „alături de ei au lucrat Tecoiții, ai căror fruntași nu s‑au supus în slujba Domnului”. Acești oameni sufereau de două boli cunoscute drept „dedicare avantajoasă” și „implicare limitată”. Pentru fiecare persoană care își împlinește visul, se vor găsi o sută care doar discută despre el. Poate spui: „Să facă altcineva dărnicie”. Dacă altcineva seamănă, altcineva va culege recolta pe care tu trebuia s‑o culegi. Îți convine? Biblia spune: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Când binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă prin tine, ea nu se va mai revărsa nici spre tine. Gândește pe termen lung. Îți aduni comoară în cer numai în măsura în care dăruiești aici pe pământ. Pavel vorbește despre „Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2:20). De fiecare dată când Dumnezeu îți cere timp, bani sau slujire, adu‑ți aminte ce a dat Hristos pentru tine.

„Pentru zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12)

     Dacă ai impresia că statistica referitoare la șomajul din țară este îngrijorător, uită‑te la biserică. Douăzeci la sută din membri ei dau optzeci la sută din venitul lor și fac optzeci la sută din lucrare. Restul se mulțumesc să fie doar spectatori. E ușor să stai deoparte, să critici și să spui: „De ce nu face biserica nimic referitor la această problemă?” Stai puțin: tu ești biserica; tu să faci ceva! Poate spui: „dar eu am părăsit biserica pentru că nu‑mi place modul în care rezolvă lucrurile”. Tu ai părăsit biserica lui Dumnezeu, care este trupul lui Hristos?.  Așa că în loc să vorbești despre ce nu face biserica ta, uită‑te în oglindă și întreabă‑te: „Ce fac eu pentru Domnul?” Știi ce înseamnă un ‘’comentator‘’ E o persoană care analizează jocul după ce s‑a terminat, critică jucătorii, se plânge referitor la arbitraj, se mulțumește să stea în tribună și preferă să fie un spectator decât să fie jucător. E nevoie de dedicare pentru a petrece ore în șir la antrenament, știind că vei fi huiduit de mulțime, atacat de adversari și vei părăsi terenul înfrânt și acoperit de noroi. Biblia spune că datoria pastorului este următoarea: „pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii” (v. 12‑14). Gândește‑te la asta!

„Bărbaților, iubiți‑vă nevestele” (Efeseni 5:25)

     Una dintre cele mai mari provocări într‑o căsnicie este comunicarea. Iată un exemplu: în trecut, soții mergeau la serviciu, iar soțiile stăteau acasă pentru a crește copiii. Estimările spun că bărbatul obișnuit rostește aproximativ douăzeci și nouă de mii de cuvinte pe zi, iar femeia obișnuită rostește treizeci și trei de mii de cuvinte pe zi. Poate nu e o estimare exactă, dar s‑o folosim drept ilustrație. El a fost la serviciu întreaga zi, iar când a ajuns acasă, a folosit deja douăzeci și șase de mii de cuvinte, rămânându‑i doar trei mii pe care nu simte nevoia să le rostească. Dar ea a stat în casă toată ziua cu vasele murdare, scutecele și treburile casnice. A vorbit cu mama ei, cu prietene, cu vecini și a folosit cam opt mii de cuvinte. Deci când ajunge el acasă, ea mai are douăzeci și cinci de mii de cuvinte cu care îl așteaptă. După o cină tăcută, el își petrece seara uitându‑se la televizor, apoi se duc la culcare. Când el e pe cale să adoarmă, o voce spune: „Ești treaz?” Dacă ești deștept, ar fi bine să fii treaz! Dacă nu, mâine seară vor fii cincizeci de mii de cuvinte așezate chiar lângă tine. Calculează singur; în decurs de zece ani, vor fi destule cuvinte ca să umpli biblioteca centrală. Dar poate nu; poate nu vor mai fi cuvinte. Un motiv frecvent pentru divorț este următorul: „Am ajuns până acolo încât nu mai avem ce să ne spunem unul altuia”. Biblia spune: „Bărbaților, iubiți‑vă nevestele”. Dragostea ascultă și când nu avem nimic interesant de spus. Ascultă deoarece numai când suntem ascultați și băgați în seamă ne simțim prețuiți. Așadar, „cum stai cu comunicarea”?

„Urechile tale vor auzi … glasul” (Isaia 30:21)

     Un „cuvânt” de la Dumnezeu îți poate oferi soluția de care ai nevoie. Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt, deci imaginează‑ți ce poate face un cuvânt de la El pentru situația ta. Biblia spune: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!” Când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga”. Să remarcăm cuvintele „urechile tale vor auzi glasul”. Dar dacă urechile tale spirituale nu sunt deschise, pregătite sau conectate la Dumnezeu, nu vei auzi ce‑ți spune. Mai mult, dacă filtrezi ceea ce‑ți spune prin intelectul uman, cu scopul de a crea armonie între ce îți spune și propriile tale păreri, nu vei ajunge nicăieri. Dumnezeu dă un „cuvânt” celor ce au urechea deschisă ‑ dar și inima. Când te rogi, ce cauți? O experiență spirituală extraordinară sau un moment de intimitate cu Domnul, în care El îți vorbește iar tu asculți? Când citești Biblia cauți tu confirmarea propriilor tale gânduri sau cauți voia lui Dumnezeu? Imaginează‑ți ce poate face un cuvânt al lui Dumnezeu pentru viața ta! „Aceia din popor, care vor cunoaște pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, și vor face mari isprăvi” (Daniel 11:32). Dacă visezi să faci mari isprăvi în viață, cunoaște‑L pe Dumnezeu. El ți se va descoperi prin Cuvântul Său. Vei auzi multe idei diferite pe parcursul unei zile; unele îți vor aduce beneficii, altele nu. Dar când primești un „cuvânt” de la Dumnezeu e ca o sămânță; are potențialul de a produce un copac; sau chiar mai mult, o întreagă livadă cu fructe.

„Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului” (Geneza 4:26)

     Prima menționare a rugăciunii în Biblie este următoarea: „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”. Așadar, cât de des „chemi tu numele lui Dumnezeu”? Doar când te afli în necaz? Ocazional? Niciodată? Poate spui: „Dar nu știu cum să mă rog”. Încearcă o abordare a rugăciunii în felul următor: 1) Adoră. Zidești intimitate într‑o relație prin concentrarea atenției asupra celuilalt. Așa că schimbă‑ți tiparul rugăciunii; trezește‑te  dimineața și întreabă: „Doamne, ce pot face pentru Tine astăzi?” 2) Cere. În majoritatea cazurilor, voia lui Dumnezeu este deja descoperită în Cuvântul Său, așa că citește‑l! Când știi că te rogi după Scriptură ‑ te rogi cu încredere. Și îți folosești credința. Cea mai mare dorință a lui Dumnezeu este să fie crezut ‑ în ciuda circumstanțelor, a sentimentelor tale și a tuturor părerilor opuse. Domnul Isus a spus: „orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l‑ați și primit, și‑l veți avea” (Marcu 11:24). 3) Acceptă. Dumnezeu i‑a spus profetului Habacuc: „este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă … dacă zăbovește, așteapt‑o, căci va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3). Dumnezeu înțelege graba ta, dar El lucrează mereu spre binele tău cel mai mare. Disponibilitatea Lui de a răspunde la rugăciunea ta nu este niciodată pusă la îndoială când te rogi potrivit voii Sale (1 Ioan 5:14). Dar răspunsul Său este determinat de starea inimii tale și de promptitudinea cu care gestionezi ceea ce dorește El să‑ți dea. Așa că în loc să‑L sâcâi ca un copil, maturizează‑te și spune: „Doamne, ai promis, eu cred și asta rezolvă totul!”

„Te voi logodi cu Mine prin credincioșie, și vei cunoaște pe Domnul” (Osea 2:20)

     Poți fi iubit de mulți, dar în adâncul sufletului vei duce lipsă și te vei simți nesigur până nu vei înțelege ce simte Dumnezeu pentru tine. Biblia spune: 1) Dumnezeu dorește să fii fericit. „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea! Te voi așeza din nou, și vei fi așezată din nou … vei ieși în mijlocul jocurilor voioase” (Ieremia 31:3‑4). 2) Dumnezeu nu te va părăsi niciodată. „Nicidecum n‑am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). Poate spui: „Dar cum rămâne cu eșecurile și cu slăbiciunile mele?” Nimic din tine nu‑L surprinde pe Dumnezeu și nu‑I schimbă părerea cu privire la tine. El este credincios în întregime. „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13). 3) Dumnezeu crede că ești valoros. „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău … De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine, și popoare pentru viața ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:1‑5). 4) Dumnezeu te are în vedere. „Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să‑ți vină în ajutor … Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost, și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaș dinaintea ta” (Deuteronom 33:26‑27). Așa că trăiește în dragostea lui Dumnezeu. Este cel mai sigur loc!

„Voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 12:15)

     La început, Nelson Mandela a fost motivat de visul lui de a se elibera de sub opresiune. Dar visul său s‑a extins pentru a‑i include și pe alții. El scrie: „Foamea pentru propria mea libertate s‑a transformat într‑o foame mai mare pentru libertatea poporului meu. Această dorință de libertate pentru poporul meu pentru a‑și trăi viețile cu demnitate și respect de sine mi‑a animat viața și a transformat un tânăr fricos într‑unul curajos, a făcut ca un avocat ce respecta legea să devină un incriminat, a transformat un om iubitor de familie într‑un om fără casă, a obligat un om iubitor de viață să trăiască asemenea unui călugăr”. Când Mandela s‑a aflat la răscruce de drumuri în viața sa ‑ un drum ducând la câștig personal și un altul la slujirea poporului său ‑ el a ales drumul mai dificil, acela de a‑i ajuta pe alții. Și iată impactul pe care l‑a avut. Te‑ai confruntat și tu cu această decizie? Dacă da, asta nu înseamnă să‑ți abandonezi visul. Ci să‑l extinzi! Thomas Edison a spus: „Nu am dus niciodată o invenție la capăt fără a mă gândi cum îi va avantaja pe alții”. El nu s‑a oprit din a inventa pentru a‑i putea ajuta pe alții. El a folosit ceea ce a realizat deja pentru el însuși ca să‑i ajute pe alții. Nu aspira numai la a‑ți câștiga existența, aspiră la a face o schimbare! Pavel scrie: „nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă … voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre” (v. 14‑15). Când dobândești și câștigi, devii un om de succes, dar numai când slujești ai o semnificație. Așa că trăiește pentru alții!

 

„Cine rămâne în Mine … aduce multă roadă” (Ioan 15:5)

     Domnul Isus a spus: „Eu v‑am ales pe voi; și v‑am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână” (v. 16). Dumnezeu are două scopuri pentru noi: primul, roadă mai mare; al doilea, intrarea în moștenirea ei. Și El va face tot ce este necesar pentru a le îndeplini. Numai când ne simțim confortabili la un anumit nivel al roadei, El își ia foarfeca și începe să taie unele lucruri pe care ne‑ar plăcea să le păstrăm. Problema este că ne mulțumim cu mai puțin decât ce dorește Dumnezeu. Când Domnul Isus a spus: „despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”, El ne‑a învățat că atunci când suntem înconjurați de cererile, nevoile și agendele altora putem sărăci din punct de vedere spiritual. Și când se întâmplă lucrul acesta, începem să acționăm în fire. Andrew Murray a scris: „Să nu confundăm munca cu rodul. Pot exista multe lucrări pentru Hristos care nu sunt rodul viței divine”. Domnul Isus dorește ca „roada să rămână” (v. 16). Roada care să rămână! Părinților, Dumnezeu nu v‑a dat copii ca să‑i pierdeți în favoarea vrăjmașului. Pavel spune despre credința pe care a văzut‑o la Timotei că a observat‑o mai întâi la mama și la bunica lui, care au fost amândouă căsătorite cu necredincioși. Cum au reușit? Ele au stat în viță și au adus rod într‑un mediu ostil.Creștinilor, Dumnezeu nu dorește să vă mulțumiți cu lucruri vremelnice; scopul Său când vă binecuvintează este să vă ajute să lărgiți Împărăția Lui. Nu există resurse lipsă; Dumnezeu are nevoie de oameni cărora să le încredințeze. Așa că roagă‑te: „Doamne, fă‑mă să am roade și dă‑mi roada care durează”.

 

„Domnul … Mi‑a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4)

     Dumnezeu ne‑a dat fiecăruia dintre noi o limbă: un instrument simplu și de bază care să ne ajute să ne încurajăm unii pe alții. Tuturor li s‑a dat ‑ tineri și bătrâni, bogați și săraci, înțelepți și nebuni. Este un instrument pe care îl putem folosi să descurajăm sau să încurajăm. Prea des ne folosim limba să‑i dărâmăm pe oameni decât să‑i ridicăm. Și în cele mai apropiate relații suntem de obicei cei mai critici. Critica făcută cu un duh greșit subminează stima de sine a persoanei. Și poate face ca acea persoană să devină critică și ea. De asemenea, îi rănim pe oameni prin ridiculizarea și sarcasmul nostru. „Ce te face să crezi că ești atât de deștept?” sau „Asta e cea mai stupidă întrebare pe care am auzit‑o vreodată”. Faptul că râzi de greșelile altora, că îți bați joc de o persoană sau că o etichetezi drept „nebună””leneșă”, „moale”, „proastă” sau „grasă” îi poate face pe ceilalți să râdă sau chiar și victima poate să râdă, dar aceste cuvinte lasă de obicei răni dureroase. Îi putem descuraja pe oameni încercând să ne fălim cu cunoștințele noastre. Uneori îi rănim doar pentru că vorbim prea mult și nu le lăsăm timp să se exprime. Asta le dă impresia că ceea ce au ei de spus nu este important în comparație cu vorbele noastre pline de înțelepciune. Așa că în fiecare zi trebuie să te rogi pentru călăuzire și apoi să‑L lași pe Dumnezeu să‑ți spună ce să vorbești. Și El o va face: „Domnul … Mi‑a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, … urechea, și nu M‑am împotrivit, nici nu M‑am tras înapoi” (v. 4‑5).