„Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (1 Corinteni 3:6)
Comparația nesănătoasă este un semn al imaturității spirituale. Iată ce le scrie Pavel corintenilor: „fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi, pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni? Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Și altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteți voi oameni de lume? Cine este Pavel? Și cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ați crezut; și fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădește și cel ce udă, sunt tot una; și fiecare își va lua răsplata după osteneala lui” (v. 1-8). Faptul că îți înțelegi darurile și scopul dat de Dumnezeu te eliberează de nevoia de a te măsura cu alergătorul de pe celălalt culoar sau cu altcineva care joacă pe un alt post în echipă. Când înțelegi lucrul acesta, sentimentul inadecvării va fi vindecat, te vei putea bucura și-i vei putea felicita şi pe alții. Vei fi capabil totodată să-i înveți pe copiii tăi să nu-și facă rivali și le vei arăta că succesul nu înseamnă să fii ca altcineva, ci să fii ce poți tu mai bun și tot ceea ce te-a făcut Dumnezeu să fii.