FĂ-TI DIN RUGĂCIUNE UN OBICEI (3)

„Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele” (Psalmul 66:19)

     Psalmistul a scris: „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele” (v. 18-19). Slăbiciunile de caracter la care lucrezi și tendința ta de a te abate de la drum din când în când nu te descalifică de la binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă păcatul pe care îl „prețuiești” o face. În rugăciune, primul lucru despre care dorește Dumnezeu să vorbească cu tine este de obicei ultimul lucru despre care tu dorești să vorbești cu El – și anume, păcatul la care nu vrei să renunți. De fapt el te va ține departe de locul rugăciunii. Când Adam a păcătuit, el s-a ascuns de Dumnezeu spunând: „Ți-am auzit glasul …și mi-a fost frică, pentru că eram gol” (Geneza 3:10). Billy Graham a spus: „Creștinul ar trebui să aibă apetit pentru rugăciune. Ar trebui să dorească să se roage. Mâncarea bună nu trebuie forțată să intre în gura unui copil sănătos. Exercițiul, o bună circulație, sănătatea și munca solicită hrană pentru a rezista. La fel este și cu cei ce sunt sănătoși spiritual. Ei au un apetit pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru rugăciune. O fetiță a comis o anumită faptă rea, iar când mama ei a descoperit lucrul acesta, a început să o ia la întrebări. Copila și-a pierdut numaidecât zâmbetul și un nor i-a umbrit chipul când a spus: „mamă, nu prea am chef să vorbesc”. La fel este și cu noi când părtășia noastră cu Dumnezeu este întreruptă de păcatul din viețile noastre. Nu avem chef să vorbim cu El”. Așa că dacă nu ai chef să te rogi azi, probabil e un semn că trebuie să o faci.