LAZĂR

„Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:40)

     În relatarea despre învierea din morți a lui Lazăr de către Domnul Isus, vei remarca trei principii importante: 1) Maria și Marta au avut o relație apropiată cu Domnul Isus înainte să apară criza. Când a venit Domnul Isus în cetate, El a stat în casa lor și a mâncat la masa lor. Ei erau persoane care dăruiau, nu care așteptau să primească. Nu se poate să refuzi să-i dai lui Dumnezeu un minut din timpul tău, un strop din energia ta sau un bănuț din averea ta, iar apoi când vine necazul să spui: „Doamne, de ce ai îngăduit să mi se întâmple asta?” Domnul Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:7). 2) Faptul că ai o relație cu Domnul Isus nu înseamnă că vei fi scutit de necazuri. Dar înseamnă că poți merge la El cu încredere în vremuri de necaz. Da, trebuie să fii atent la cariera și la familia ta, dar trebuie să fii atent și la cea mai importantă relație dintre toate – cea pe care o ai cu Domnul. „Dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:21-22). 3) Când Îl implici pe Domnul Isus în situația ta, El o va schimba. Lazăr era deja mort și îngropat când Domnul Isus a ajuns acolo. Omenește vorbind, situația era fără speranță. Dar în clipe ca acestea, Dumnezeu te întreabă: „Este ceva de mirat din partea Mea?” (Ieremia 32:27). Dacă răspunsul tău este „nu, Doamne”, atunci problema ta devine o oportunitate ca EL să-Și demonstreze dragostea și grija pe care ți le poartă.