„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6)

     Dacă dorești ca voia lui Dumnezeu să se facă în viața ta, nu grăbi lucrurile! Sara, soția lui Avraam a făcut asta. Drept consecință, a venit pe lume Ismael, iar lucrul acesta a adus cu sine tot felul de certuri și complicații familiale. Nu uita: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.” (Ioan 3:6) Așa că, asigură-te că planurile tale sunt concepute de Duhul Sfânt. Nu încerca să dobândești nimic bazându-te pe firea pământească. Dumnezeu a zis: „legământul meu îl voi încheia cu Isaac” (Geneza 17:21). Isaac s-a născut ca urmare a voii lui Dumnezeu, care s-a făcut în felul lui Dumnezeu și la momentul ales de El. Tot ceea ce nutrești în tine vine dintr-una din cele două surse: firea pământească sau Duhul Sfânt. Așa că, ai grijă! Oamenii vor încerca să te implice în tot felul de aranjamente pentru a te promova. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nimănui pentru a te binecuvânta; El poate face totul singur! De aceea, de fiecare dată când Satan te atacă, trebuie să fii în stare să-l direcționezi spre locul nașterii tale spirituale și să-i amintești că nu tu ai început acest proiect și că nu tu trebuie să-l termini. „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” Iată încă un gând: Dacă Dumnezeu se ocupă de tine în ceea ce privește poftele, mândria sau alte obstacole care îți stau în cale, nu te opune, nu fugi și nu-I sta în cale. Asemeni cuiva care e pe punctul de a se îneca și care încearcă cu disperare să se salveze – până nu încetezi să te zbați, Dumnezeu nu va putea face nimic pentru tine. Așadar, cuvântul Lui pentru tine astăzi este acesta: „Încearcă mai puțin și încrede-te mai mult!”

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6)

Uneori, să crești un adolescent este ca și cum ai trimite un astronaut în spațiu. Primele sonde spațiale lansate de la Cape Canaveral în anii ‘60 au stârnit teamă față de siguranța astronauților. Emoțiile s-au intensificat mai ales când nava a reintrat în atmosfera pământului. În etapa cea mai periculoasă a călătoriei, în jurul scutului de căldură s-au acumulat ioni negativi care au interferat cu contactul radio aproximativ șapte minute… Șapte minute foarte lungi! În cele din urmă, vocea liniștitoare a lui Chris Kraft a înlăturat temerile anunțând: „Am restabilit legătura cu Colonelul Glenn. Totul este în regulă”. Într-un sens foarte real, adolescența poate fi la fel ca acea navă spațială. După pregătirea din timpul copilăriei, pruncul de treisprezece ani este aruncat cu putere în spațiu. Apoi, ceva aidoma „ionilor negativi” începe să bruieze comunicarea dintre adulți și copii, iar „cei mari” devin neliniștiți cu privire la odraslele lor: „De ce copilul nu dorește să vorbească cu ei? De ce s-a retras după un zid al tăcerii?!” E o perioadă confuză și îngrozitoare. Din fericire, în câțiva ani, primele semnale, slabe poate, vor începe să se audă din nou, iar cu timpul legătura va fi restabilită. Mediul negativ se va disipa treptat, iar „aterizarea” în jurul vârstei de douăzeci de ani poate reprezenta o reuniune minunată pentru ambele generații. Ce trebuie să faci tu ca părinte în toată această perioadă? Mai întâi, trebuie să te rogi pentru el și să te sprijini pe adevărul Cuvântului lui Dumnezeu: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. În al doilea rând, trebuie să experimentezi răbdarea. „Răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1:4)

„Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

     Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că „se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e „ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi? Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind „mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o „manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim! În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: „Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). „N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor. Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!

„El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9)

     Cum putem învăța să fim călăuziți de Dumnezeu? Iată trei modalități diferite: 1) Prin rugăciune. Thomas Kelly a scris următoarele: „Ne putem ordona activitatea mentală pe mai multe planuri odată. De exemplu, la un anumit nivel putem să gândim, să discutăm, să înțelegem… și la alt nivel, mai profund, putem sta în rugăciune și putem auzi șoapta divină.” 2) Prin supunere. Ce rost are să primești călăuzire din partea lui Dumnezeu, dacă tu nu ești dispus s-o urmezi? Și cum rămâne cu învățătura pe care ai primit-o din Scriptură și pe care nu ai pus-o în aplicare? Frank Laubach, a cărui viață a fost un exemplu de ascultare al lui Dumnezeu, a scris: „Nu am trăit până nu am ajuns în locul în care am devenit întreg. M-am hotărât și m-am străduit să caut voia lui Dumnezeu și să ascult de ea, deși fiecare fibră din mine îmi spunea nu… Când am câștigat lupta din mintea mea, a fost ca și cum o fântână arteziană ar fi țâșnit în sufletul meu. Banii, lauda, sărăcia, împotrivirea – acestea nu au mai contat. Dar acest gând care a venit în mintea mea a determinat o predare continuă, iar acesta este gândul veșniciei.” Și o a treia modalitate de obținere a călăuzirii: 3) Prin credință. Oare nu am făcut abuz de cuvintele: „Cred că Domnul mi-a spus…”? Ba da! Unii lideri religioși le-au folosit ca pe o stratagemă pentru a obține ceea ce doreau, sau pentru a închide gura celor ce-ar fi putut obiecta… Nu arunca copilul odată cu apa în care s-a îmbăiat! De fapt, nu vei crește spiritual dacă închizi ușa călăuzirii Duhului Sfânt. Trebuie să crezi – oricât de uluitor ar părea – că Dumnezeu poate într-adevăr să ne vorbească… și chiar o face!

„Eu… te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfãtui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8)

     Înainte de-a vorbi despre ce înseamnă călăuzirea divină, să clarificăm mai întâi ce NU înseamnă ea. Deci, 1) Călăuzirea NU e o soluție de ultim moment. Să recunoaștem că ne gândim la călăuzirea spirituală abia când încep să apară adevăratele probleme: cu cine să mă căsătoresc, ce casă să cumpăr sau în ce să-mi investesc banii. Călăuzirea spirituală nu este o linie telefonică de urgență! Dacă vrei să știi cât de mult dorești să cunoști voia Lui Dumnezeu, pune-ți următoarea întrebare: „De câte ori am căutat călăuzirea Lui atunci când nu m-am aflat în necaz?” 2) Călăuzirea divină NU e o soluție numai pentru cei privilegiați. În vechiul Testament, Dumnezeu a deschis gura unei măgărițe, și aceasta a vorbit (Numeri 22:28). Ce s-ar fi întâmplat dacă măgărița s-ar fi umflat de mândrie și s-ar fi considerat superioară față de celelalte patrupede, sau față de oameni?! 3) Călăuzirea divină NU este o scuză ca să nu facem nimic. Cineva a spus că s-a hotărât să nu-și caute un loc de muncă, întrucât ar fi un semn al voii lui Dumnezeu dacă l-ar obține fără să caute! Asta înseamnă că tot ce rezultă din neimplicarea noastră este voia lui Dumnezeu? E ca și cum ai sta în mijlocul unei autostrăzi și ai zice: „Dacă nu mă calcă vreo mașină, știu că aceasta a fost  voia Lui Dumnezeu!” Serios?! Dar Dumnezeu ți-a dat minte și înțelepciune ca să te folosești de ele. 4) Călăuzirea divină NU e nici o metodă de evitare a riscului. Uneori nu dorim să avem parte de călăuzire, ci ne dorim siguranță. Luarea deciziilor poate însemna ceva înfricoșător. Chiar și cea mai mică decizie le poate provoaca unora teamă. Dumnezeu vrea să dezvolte în noi o judecată dreaptă, și El nu poate s-o facă dacă noi nu luăm decizii, dacă nu ne asumăm responsabilități și nu trecem prin eșecuri. El ne vrea oameni maturi, nu roboți… Planul Lui nu este numai să ne ajute să facem faptele potrivite, ci și să devenim oameni cu un caracter frumos!

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28)

     Nicio experiență din viață nu este irosită, dacă știi să tragi foloasele. Dumnezeu Se poate folosi de situația prin care ai trecut pentru a dezvolta în tine ceea ce a plănuit El să fii. Moise a fost crescut de părinți adoptivi. Copil adoptiv al fiicei faraonului fiind, el a petrecut 40 de ani între egipteni, învățându-le atât limba cât și obiceiurile. Cum poți să-ți cunoști mai bine vrăjmașii, decât crescând printre ei? Dar Moise mai avea câteva lecții personale de învățat. Așadar, Dumnezeu l-a dus în deșert alți 40 de ani, ca să fie păstor la oi. Nepotul faraonului a ajuns un biet cioban. Nimic nu te smerește mai tare decât acceptarea unui post pentru care ești supra-calificat… și când ți se întâmplă asta din cauza propriului tău eșec! Dar în toți acești ani de pribegie, Dumnezeu l-a învățat pe Moise cum să se identifice cu oamenii suferinzi. Până la urmă, la 80 de ani, el a fost gata să-și urmeze chemarea. „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”” (Exodul 3:4). În cel mai neașteptat loc, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise chemarea de a fi eliberatorul poporului Israel. Chiar dacă i-a fost frică, chiar dacă a inventat scuze și s-a împotrivit, până la urmă a ajuns să ducă la bun sfârșit o lucrare extraordinară. Realitatea este aceasta: cei optzeci de ani de pregătire ai lui Moise nu au fost în zadar. Patruzeci de ani la palat l-au pregătit pentru confruntarea cu faraon, iar ceilalți patruzeci de ani, ca păstor, l-au pregătit ca să poată conduce poporul lui Dumnezeu prin pustie spre destinația finală. Așadar, chiar dacă ai vrea să fii în alt loc decât cel în care te găsești acum, adu-ți aminte că Dumnezeu nu irosește nicio experiență. Niciodată! El face totul spre binele nostru și spre lauda Lui!

„Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă…” (Exod 33:21)

     Dacă ai fost vreodată surprins de vreun uragan, atunci știi ce înseamnă să ai de-a face cu cea mai puternică forță a naturii pe care o poate cunoaște omul. Rafalele de vânt ating viteze de 250 km./h.; volumul de apă face ca nivelul acvatic să crească într-o oră cu vreo 13 cm; poate provoca valuri între 8-10 m. și până la înălțimea unui bloc cu 10 etaje… Poate rade de pe fața pământului un oraș întreg în câteva minute. Două componente ale uraganului prezintă un interes deosebit. Una dintre ele se referă la partea mai puțin intensă a uraganului, așa numitul „ochi” – acel miez relativ calm, unde presiunea scăzută a aerului atrage norii, iar ciocnirea acestora provoacă fulgerele. Ochiul este înconjurat de un așa-zis ”zid” al ochiului, unde aerul se ridică și se formează norii groși de ploaie. Spre deosebire de centrul mai puțin intens, partea exterioară, zidul, găzduiește cele mai puternice elemente ale uraganului, inclusiv vânturile cele năprasnice și ploile cele mai puternice. Dacă te-ai putea uita din spațiu la această forță a naturii, ai vedea cum cea mai puternică parte a uraganului se situează chiar lângă centrul lui, în timp ce miezul însuși rămâne relativ calm. Iată o lecție pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu ne scapă de toate necazurile – sau cel puțin nu așa de repede pe cât ne-ar plăcea nouă să o facă – dar ne promite pacea în mijlocul necazurilor. Puțini oameni au avut mai multă bătaie de cap decât Moise. Menirea lui a fost să hrănescă, să conducă și să protejeze două milioane de oameni. Și indiferent cât de mult s-a străduit el, ei tot nemulțumiți au fost. Așa că într-o zi, Dumnezeu i-a zis : „Iatã un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă… te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea…” (Exodul 33.21-22) Dacă Îl rogi și te încrezi în El, Dumnezeu te va duce și pe tine în acel loc plin de pace, indiferent cât de puternică este furtuna prin care treci!

„Puneți-vă, deci, în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun.” (Deuteronom 11:18)

     Cum strângi Cuvântul lui Dumnezeu în inima și în sufletul tău? 1) Cugetând la Cuvântul Său în fiecare zi. Psalmistul ne spune că pentru a avea o viață împlinită trebuie să cugetăm la Cuvântul Lui „zi și noapte”! (Psalmul 1:2) Dar pentru asta, trebuie să încetinești ritmul. Ai văzut vreodată o vacă rumegând iarba? Cu cât o rumegă mai mult, cu atât mai mulți nutrienți obține din ea. Așadar, când Dumnezeu îți pune un verset în minte, cugetă la el întreaga zi. Fă din el primul tău gând când te trezești, și ultimul tău gând când mergi la culcare! Repetă lucrul acesta în fiecare zi timp de un an – și vei fi uimit de creșterea ta spirituală! 2) Lăsându-l să te convingă de păcat și să te curețe în fiecare zi. „Cum își va ține tânărul (sau vârstnicul) curată cărarea? Îndreptându-se dupã Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9) Colegii lui călugări îl întrebau adesea pe Martin Luther de ce petrece atât de mult timp în confesional… din moment ce locuia la mănăstire, cum se face că avea atâtea de mărturisit? Doar nu o fi făcând incantații? Nicidecum! Dar Luther știa cât de ușor putea să cadă în capcana auto-justificării… Și era convins că doar Cuvântul Lui Dumnezeu avea puterea să pătrundă adânc în gândurile, imaginația și pornirile lui și să spele tot ce era murdar. 3) Punând în aplicare tot ce ai învățat. S-ar putea să cunoști Biblia de o sută de ori mai bine decât alții… dar dacă nu ești și de o sută de ori mai iubitor, mai rabdător, mai bucuros, mai îngăduitor, gata să ierți, atunci la ce-ți folosește? Îndoctrinat și fără pic de dragoste în inima ta, nu vei face decât să-i îndepărtezi pe oameni de Cristos. Așa că, renunță la teorie și începe să aplici tot ce ai învățat!

„Îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.” (Psalmul 23:5)

     Există două feluri de oameni care nu vor înțelege niciodată nevoia ta de a-ți purta de grijă: 1) Legaliștii – pentru că ei se află într-o încercare continuă de a se ridica la anumite standarde perfecționiste pe plan moral, etic și religios; și 2) Activiștii – aceștia se sacrifică pe altarul neîntreruptei slujiri în biserică, crezând că așa Îl pot mulțumi pe Dumnezeu. Și unii dintre ucenicii Domnului Isus au crezut asta. Când o femeie a turnat mirul pe capul lui Isus, ei s-au supărat. Cum a fost posibil ? Oare ei nu au citit cuvintele:  „îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el”? Pe vremea Domnului Isus, untdelemnul era mult folosit în diverse alte scopuri decât gastronomice: în relaxare, în masajul și revigorarea trupului după o călătorie lungă sau după o zi grea de muncă, ca semn al învestirii etc. Poate întrebi: „Deci Dumnezeu crede că pot să fac o pauză?” Da, dar cum activiștii simt nevoia sa fie de folos, la fel ca ucenicii, ei cred: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.” (Matei 26:9) Crezul lor este acesta: „Alții sunt importanți – nu eu!” Trebuie să înțelegi un lucru: Când le porți altora de grijă și uiți de nevoile tale, atunci: a) secătuiești spiritual și emoțional; b) ajungi să fii nemulțumit, deoarece nevoile tale trec neobservate și nesatisfăcute; c) începi să-ți cauți alinarea unde nu ar trebui. Așa a ajuns Samson în casa Dalilei! Această femeie i-a oferit un loc în care să se relaxeze, apoi ea a profitat de asta pentru a-l distruge. Când căutăm alinare la oamenii nepotriviți și-n locurile neindicate, în loc să învățăm cum să ne îngrijim de propria persoană, îi dăm o mână de ajutor diavolului. Vezi să nu ți se întâmple așa ceva! Îngrijește-te de starea ta spirituală, emoțională și psihică!

„Ea a turnat mirul pe capul Lui…” (Matei 26:7)

     Isus S-a lăsat slujit… Dar tu? „O femeie… cu un vas de alabastru cu mir foarte scump… a turnat mirul pe capul Lui… Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta?”… Când a auzit Isus, le-a zis: „…Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine” (v. 7-10). Învățăm o lecție importantă din această povestire. Îi poți învăța pe oameni despre slujire doar dându-le voie să te slujească și ei pe  tine. Altfel, te vei epuiza! Domnul Isus a aplicat acest principiu. La fel a făcut și psalmistul: „Tu îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.” (Psalmul 23:5) Pentru ca paharul tău să rămână plin, trebuie să fie în permanență reumplut. Și, în general, din moment ce oamenii se poartă cu tine după cum te porți tu însuți cu tine, trebuie să înveți cum să te îngrijești de propria persoană. Este bine să ne îngrijim de alții, dar uneori e doar un pretext ca să nu ne îngrijim de noi înșine… sau poate chiar nu știm cum să ne îngrijim! Întrebarea este: Cum putem împlini porunca lui Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31), dacă noi nu am învățat să ne iubim pe noi înșine?! Mulți dintre noi devenim frustrați văzându-ne asaltați zilnic de oameni care se gândesc doar la nevoile lor. Când cei din jurul tău cheltuie nesăbuit, învață să economisești; altfel, vei ajunge repede la fundul sacului. Și, imediat, vei fi afectat pe toate planurile: moral, emoțional și spiritual. Cine te va repune pe picioare – dacă nu chiar tu? Așadar, astăzi roagă-te: „Doamne, dă-mi harul de a mă lăsa uns cu același mir cu care-i ung la rândul meu pe alții!”