„Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una… nu… se duce să caute pe cea rătăcită?” (Matei 18:12)

     Într-o parabolă spusă de Mântuitorul, când un călător a fost jefuit și lăsat să moară pe drumul Ierihonului, Domnul a adăugat: „un preot și un Levit au trecut înainte pe alături” (Luca 10:31-32). Sună rece, nu-i așa? Dar dacă l-au ignorat pe bărbat pentru că se grăbeau să nu întârzie la un studiu biblic sau la o întâlnire de comitet, și nu din cauza lipsei de compasiune?! Ar fi avut vreo scuză? Un slujitor scrie: „Această pildă nu m-a marcat decât după ani petrecuți în lucrare. Am trecut pe lângă atât de mulți oameni cărora le-ar fi prins bine ajutorul meu, dar fiindcă am fost prea implicat în programele bisericii, viețile distruse de pe marginea drumului n-au avut loc în agenda mea. Dragostea nu se referă la eficiență; ea nu poate fi programată. Acest om rănit nu ar fi putut aștepta trei săptămâni ca să obțină o programare, sau ca samariteanul să pornească o lucrare de îngrijire a victimelor asemenea lui”. Experiențele cu beneficiile cele mai mari rareori apar în pachețele strălucitoare. Ele se găsesc în întâlniri neașteptate și în momentele critice din viețile oamenilor. De fapt, unii care nu-și mai amintesc despre ultima ta predică își amintesc în detaliu ce le-ai spus când i-ai vizitat la spital sau când v-ați întâlnit la o cafea anul trecut – pentru că în acele ocazii au fost atinși sau ajutați în mod personal. Nimic dintr-o lucrare nu este mai ispititor decât să crezi că munca ta în slujba mulțimilor îți justifică ignorarea celor ce pot fi atinși numai personal. Domnul Isus a spus: „Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una, nu se duce să caute pe cea rătăcită?” Când Petru a spus: „Doamne, știi că Te iubesc!”, Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele!” (Ioan 21:16) Astăzi, El îți spune și ție aceste cuvinte, slujitorul Domnului!

„Cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele…” (Ieremia 15:16)

     Dumnezeu le promite anumite lucruri celor ce petrec timp în fiecare zi ca să-L cunoască prin Cuvântul Său. Să ne uităm la câteva dintre ele: 1) Bucurie. „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor.” 2) Putere. „Acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:32) 3) Pace. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” (Psalmul 119:165) „De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu…” (Isaia 48:18) 4) Stabilitate. „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.” (Psalmul 16:8-9) 5) Izbândă. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8) 6) Rugăciuni ascultate. „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15:7) Așadar: bucurie, putere, pace, stabilitate, izbândă, rugăciuni ascultate – sunt lucruri pe care și le dorește toată lumea. Le cauți și tu? Ei bine, le ai la îndemână! Dumnezeu a promis că ți le va da când petreci timp cu El, în Cuvântul Său, în fiecare zi.

„Celui ce îi este sete… să ia apa vieţii…” (Apocalipsa 22:17)

     Babilonienii încercuiseră Ierusalimul și-i tăiaseră resursele de hrană. Cam cât vor putea evreii rezista? Această întrebare îi măcina pe babilonieni. Dar a trecut o lună, apoi două, apoi un an întreg… și ei tot rezistau! Secretul supraviețuirii Ierusalimului l-a reprezentat sursa de apă provenită dintr-un izvor din afara zidurilor cetății. Ezechia poruncise săparea unui tunel de vreo 55 de metri prin piatra dură, iar apa curgea pe sub zidurile cetății într-un rezervor din interiorul cetății, numit Scăldătoarea Siloamului. Fără ea, poporul lui Dumnezeu ar fi fost înfrânt. Aceasta nu este, însă, o altă povestire biblică; ci o lecție importantă. Pentru a duce o viață de izbândă trebuie: 1) Să cunoști adevărata sursă a vieții tale; 2) Să ai grijă de ea; 3) Să te alimentezi din ea zilnic. Dacă siguranța ta, tăria, valoarea proprie sau strategia vieții tale vin din orice altă sursă decât de la Dumnezeu, vrăjmașul te poate înfrânge. Tot ce ai nevoie vine de la Dumnezeu – așa că ai grijă de relația ta cu El și hrănește-o, căci ea va fi mereu punctul focal al atacului Satanei. O zi fără citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu este numai un accident; e o pregătire pentru eșec. Lipsa rugăciunii nu înseamnă neglijență, ci este o nebunie extremă. Tu spui: „Păi, sunt bine acum, deși nu mă rog și nu citesc Biblia prea mult!” Poate nu ai ajuns încă la ceasul încercării. Când însă va veni, fără să ai o sursă stabilă din care să te alimentezi, te vei lupta mai mult și vei învinge mai puțin. Chiar așa dorești tu să trăiești? Dacă nu, cuvântul pentru astăzi este acesta: „cel însetat… să vină să ia apa vieţii…”!

„Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri…” (Matei 21:42)

     Domnul Isus a spus aceste cuvinte: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri.” Să remarcăm cuvintele „au lepădat”. Lepădarea lui Iosif, de către frații săi, l-a plasat pe calea spre tronul Egiptului și la salvarea familiei și a poporului său. Cât de des ai pățit un anumit lucru în viață, pentru ca mai târziu să constați că a fost necesar? Dacă nu ai fi experimentat lucrul acela sau dacă nu ai fi trecut prin așa ceva, nu ai fi fost pregătit pentru binecuvântările de care te bucuri acum. Când începi să vezi mâna lui Dumnezeu în acea situație, înțelegi că ceea ce vrăjmașul a vrut să fie spre distrugerea ta, Dumnezeu a folosit spre dezvoltarea ta. A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă a putea sta în picioare și a spune: „Iată cum văd eu situația. A fost nevoie de toate lucrurile prin care am trecut ca să ajung ceea ce sunt și pentru a învăța ceea ce știu. Așa că, aleg să fiu mai bun, nu mai ”acru”. Am încredere în credincioșia lui Dumnezeu mai mult ca niciodată. Am învățat că, și dacă nu mută muntele, credința îmi va da puterea de-a îndura până mâine. Dacă până mâine problema nu dispare, eu tot voi crede că Dumnezeu poate s-o facă, și voi crede în El până când o va îndepărta!” „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui.” (Psalmul 37:23) El nu Și-a luat ochii și nu Și-a retras mâna de peste tine, nici măcar o clipă… Când treci printr-o încercare îți dai seama că „cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla” este, de fapt, „planul lui Dumnezeu” – și El va deveni „minunat în ochii tăi”!

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.”  (2 Cor. 7:10)

     Cuvântul „pocăință” înseamnă să-ți recunoști păcatul, să te lepezi de el, să cauți iertarea lui Dumnezeu și să încerci să trăiești altfel. Înseamnă să faci stânga-mprejur și s-o iei în direcția bună. Dacă parcurgi cincizeci de kilometri în direcția greșită, trebuie să faci cale întoarsă și să parcurgi cincizeci de kilometri înapoi. La început, lucrul acesta te poate descuraja. Însă e benefic, deoarece data viitoare te vei gândi de două ori înainte s-o apuci într-o oarecare direcție. Pocăința înseamnă uneori să le restitui altora anumite lucruri. Zacheu a fost un vameș care s-a îmbogățit din taxele suplimentare percepute de la oameni. Dar după ce L-a întâlnit pe Domnul Isus, el a spus – fără să-l învețe sau silească cineva: „dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8) Dumnezeu este bucuros să-ți ofere iertarea, dar poate îngădui și unele consecințe dureroase ale păcatului tău, pentru a te motiva să-I devii supus: „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). Diavolul va încerca să-ți spună că harul lui Dumnezeu nu poate ajunge până la tine – dar nu e adevărat! Fiul risipitor și-a pierdut moștenirea și a ajuns la cocina porcilor. Însă în ziua în care s-a hotărât să se întoarcă, tatăl său a alergat să-l întâmpine și i-a redat drepturile depline de fiu în familie. Dumnezeu va face același lucru și pentru tine. „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7)

„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.” (Prov. 25:11)

     Din punctul de vedere al reacției și atitudinii, cei din jur se împart în: critici – care scot în evidență ceea ce este greșit și te lasă cu un gust amar în ceea ce te privește; antrenori – îți arată ce ai greșit, te învață cum să te corectezi și te lasă cu un sentiment de bine în ceea ce te privește; și susținători – cei care îți ridică moralul, își oferă ajutorul și te asigură că poți reuși, dacă perseverezi. Așadar, pe cine ai prin preajmă?! Și, mai important: dintre care ești tu? Dacă ai tendința să fii una dintre acele persoane ambițioase, orientate spre scop, antrenarea cuiva poate fi o provocare pentru tine. Poate faci parte din școala acelora care cred că o remunerație corectă ar trebui să fie o încurajare suficientă pentru cineva – mai ales dacă un angajat este recompensat cu generozitate. Dacă ești așa – ai grijă! Ești blocat în „epoca de piatră” și ai nevoie disperată de o schimbare a gândirii! Dacă vrei ca oamenii să fie productivi, învață și propune-ți să-i formezi. Poate spui: „Dar nu am o înclinație naturală spre a antrena jucătorii slabi. Vreau doar să-i elimin!” Stai puțin: tu ai de-a face cu o ființă umană, care este o persoană iubită și prețuită de Dumnezeu! Și, cu puțină încurajare, dacă pui umărul și comunici mult, poți ajunge să ai un nivel de productivitate și de loialitate de care superstarul cel înfumurat nu este capabil! Da, dacă ai „un măr stricat” în grămada ta de mere, trebuie să scapi de el înainte să contamineze întregul coș. Dar înainte să recurgi la îndepărtarea cuiva, încearcă să-l motivezi! Unii dintre cei cu care lucrezi trebuie să primească o viziune clară și să li se dea de înțeles că pot lua și ei parte la ea. Apoi, trebuie să li se explice care sunt stimulentele și răsplata care rezultă în urma participării lor la echipa care împlinește viziunea. Analizează, identifică, decide-te… și plasează-te!

„Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1)

     Oamenii stau departe de biserică din mai multe motive. Uneori, ei se simt stingheriți întrucât credința lor nu este așa de bună precum cred ei că ar trebui să fie. Sau încă se luptă cu anumite probleme. Sau se simt deprimați pentru că au impresia că celorlalți le merge bine, iar lor nu. Nu lăsa ca descurajarea să te îndepărteze de familia ta spirituală! Ai nevoie de dragostea și de sprijinul lor. Ai nevoie să-i auzi spunând: „Noi am reușit, și prin harul lui Dumnezeu și tu vei reuși!” Biblia spune: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei.” (Evrei 10:25) Cuvântul „a părăsi” este luat din trei cuvinte grecești care s-ar putea traduce „afară”, „jos” și „în urmă”. El descrie o persoană care se simte lăsată pe dinafară, decăzută spiritual și emoțional și cu mult în urma tuturor. În clipa în care ai aceste sentimente, diavolul îți șoptește: „Nu te duce astăzi la biserică; ce să faci tu acolo, între toți acei oameni cumsecade?!” Dacă diavolul te poate separa de ceilalți credincioși tocmai atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, el îți poate fura ceea ce ți-a pregătit Dumnezeu. Firește, poți sta acasă, poți citi Biblia și poți urmări programul creștin de la radio sau de la televizor. Dar când ești înconjurat de familia ta spirituală primești răspunsuri, experimentezi bucurie și primești încurajarea pe care nu o poți găsi nicăieri altundeva. Biserica este ultimul loc în care ar vrea diavolul să te duci, când te simți căzut. El știe că dacă mergi acolo, vei fi atins de prezența Domnului și vei reuși să te târăști afară din groapa în care ai căzut. Așa că, du-te la biserică!

„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage…” (Matei 14:23)

     Domnul Isus a dat ”liber” mulțimii de ascultători pentru a petrece timp cu Tatăl Său în rugăciune. În consecință, când S-a întors la ei, avea noi puteri de lucru și de învățare, inclusiv de vindecare și să facă minuni. Gândește-te la următorul lucru: Înainte ca un avion să decoleze, însoțitoarea de zbor îți spune că dacă se întâmplă ceva cu avionul, trebuie să-ți pui propria mască de oxigen, apoi să încerci să-i ajuți pe ceilalți să și-o pună pe a lor. Dacă nu primești suficient oxigen, cum îi poți ajuta pe ceilalți? Așadar: propriile tale nevoi îți sunt împlinite? Dacă nu, e timpul să te îngrijești de tine înainte să te epuizezi. Este cu neputință să călătorești prin viață sperând că lumea își va da seama de momentul în care ai ajuns la capătul puterilor. Vorbește, căci altfel ei vor continua să te copleșească cu probleme și responsabilități. Împuternicirea personală începe atunci când ești la cârma vieții tale. Oamenii supraîncărcați eșuează în căsnicie, în lucrare, în afaceri, ca părinți, ca parteneri și în problemele personale. Asemenea unui avion, dacă duci bagaje prea grele, nu vei reuși să te desprinzi de sol. Când ești motivat de nevoia de a fi pe placul celorlalți sau de a-i impresiona, te vei încărca prea tare și nu vei reuși să atingi înălțimile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Sau te vei prăbuși fiindcă ți-ai ignorat limitările. Nu toate situațiile care apar necesită atenția ta! Oare Domnul Isus a fost înțeles greșit când a dat drumul noroadelor? Probabil. Și tu va trebui să iei aceeași hotărâre. Cei ce nu-ți recunosc nevoile și nu-ți respectă scopurile te vor secătui, te vor face să deviezi de pe cale și te vor ține la sol. Care este răspunsul? Dă tot ce poți și învață când să spui „destul!”

„Aveau toate de obşte…” (Faptele Apostolilor 4:32)

     Când citim istoria Bisericii, din Noul Testament, suntem fascinați de creșterea ei explozivă și de minunile extraordinare ce-au avut loc. Există însă o componentă pe care n-ar trebui s-o trecem cu vederea: „Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte… nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.” (v. 32-35) Poate spui: „Dacă aș avea mai mulți bani, aș fi fericit!” Să zicem că s-ar putea să te simți într-o mai mare siguranță și ai avea mai puține griji… dar nu ai fi neapărat mai fericit! În Jurnalul de studii despre fericire, cercetătorii s-au uitat să vadă ce îi deosebește pe cei fericiți de cei mai puțin fericiți. A existat un factor care separa în mod evident cele două grupuri. Nu este vorba despre cât de mulți bani ai, de sănătate, de siguranță sau de cât ești de atrăgător, și nici de inteligență sau de succesul în carieră. Ceea ce îi deosebește pe oamenii fericiți de cei mai puțin fericiți este prezența unor relații serioase, profunde, aducătoare de bucurie, care schimbă viața și îi dau sens. Cercetătorul sociolog Robert Putnam scrie: „Singura și cea mai comună descoperire din ultima jumătate de secol privind mulțumirea în viață, nu numai în Statele Unite, ci în întreaga lume, este faptul că fericirea este cel mai adesea prevestită de avântul și profunzimea legăturilor sociale”. Însă există o mulțime de oameni care nu sunt cunoscuți de nimeni și aceștia ajung să fie singuri. Oamenii din Biserica Noului Testament au înțeles foarte bine că numai când ai părtășie cu ceilalți din punct de vedere spiritual, emoțional, financiar și relațional – poți atinge nivelurile cele mai înalte ale bucuriei.

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

     De ce spune Biblia: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”? Pentru că a asculta fără a face, devine plictisitor – tot timpul! Poți ajunge până acolo că auzi atâtea predici și învățături, încât îți spui: „O, nu, încă o predică!” Problema nu este Cuvântul, ci faptul că ai devenit suprasaturat și surd din punct de vedere spiritual. Ești plictisit, pentru că nu îl pui în practică și nu culegi roadele lucrurilor pe care le-ai auzit. Domnul Isus a spus: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:17) Odată ce începi să faci ce ți s-a spus, nu vei mai avea timp să te plictisești. Expresia „numai ascultători” vine de la substantivul grecesc akroates. Astăzi, el se folosește pentru a descrie studenții care vin la cursuri numai pentru a asculta învățătura, și nu pentru a fi evaluați sau să primească note. Aceștia nu sunt interesați să învețe, să promoveze examenele, să primească o diplomă și să schimbe ceva în lume. Ei merg la curs pentru că li se pare că asta îi stimulează intelectual și pentru că adoră să simtă entuziasmul de a fi împreună cu ceilalți. Deseori își urmează dascălul preferat dintr-un oraș în altul; le plac vorbitorii noi, iar la terminarea cursurilor iau masa împreună, râd și discută despre ce au auzit. În esență, ei doresc numai să pară învățați în ochii altora. Nu lăsa să ți se întâmple așa ceva! Biblia ne mai atenționează: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Deschide-ți inima spre adevărurile pe care le-ai auzit predicându-se, și începe să le pui în practică în viața ta. Când faci așa, fii sigur că nu vei mai suferi niciodată de plictiseală spirituală.