Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică” (2 Timotei 1:7)
Unul dintre cei mai celebri intimidatori din Biblie a fost Goliat. El s-a lăudat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului!” (1 Samuel 17:44). David, însă, nu a avut „un duh de frică” așa că a răspuns: „Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî” (v. 46). Intimidatorii mizează pe faptul că îți vei pierde puterea în fața atacului verbal. De aceea trebuie să le aduci la cunoștință că nu vei renunța și că ai puterea de la Dumnezeu de a rezista tacticilor lor. Dumnezeu nu a intenționat ca cineva să opreseze sau să domine o altă persoană. Așa că, apără-ți drepturile astăzi prin puterea Lui! Iar dacă intimidatorul ești chiar tu, întreabă-te de ce simți nevoia de a câștiga putere și control asupra altora. Dacă așa stau lucrurile vei avea nevoie de ajutorul unui consilier care să te învețe cum să scapi de această problemă. Intimidatorii cresc adesea într-un mediu dezorganizat sau neprielnic și au fost neputincioși pentru a putea schimba împrejurările în care au trăit. Prin urmare, își promit să nu mai piardă controlul asupra vieților lor, deci, în schimb, caută să controleze. Însă așa-zisa lor putere nu face decât să le mascheze nesiguranțele și temerile. Oricare ar fi cauza, intimidatorii nu pot spera niciodată că vor avea o relație semnificativă cu nici o persoană pe care o constrâng să li se supună. De vreme ce duhul intimidării nu vine de la Dumnezeu, există numai o sursă – Satan. Să înțelegem un lucru: Dumnezeu controlează viața ta în toate privințele, așa că nu tu trebuie să controlezi sau să fii controlat de comportamentul altora.