„Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel socotea că nu este bine…” (Faptele Apostolilor 15:37-38).

     Apostolii Pavel și Barnaba formau o echipă misionară genială. În prima lor călătorie, li s-a alăturat un tânăr pe nume Ioan Marcu. Dar se pare că acestuia i s-a făcut dor de casă și s-a întors la Ierusalim. În cea de-a doua călătorie a lor, Barnaba a vrut să-l ia din nou pe Ioan Marcu, însă Pavel n-a mai fost de acord. „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu, Pavel şi-a ales pe Sila” (Faptele Apostolilor 15:39-40). Îți poți imagina așa ceva? Doi titani ai credinței nu au putut ajunge la un numitor comun în această problemă! Da, se întâmplă și la case mari, dar asta nu înseamnă că trebuie să încurajăm acest lucru. Pavel era genul de om extrem de strict, care nu accepta absurditățile. Barnaba, al cărui nume înseamnă „fiul mângâierii” era genul de om răbdător și iubitor, care credea în împăcare și care refuza să șteargă pe cineva de pe lista sa. Există două lecții prețioase, în această povestire, legate de gestionarea neînțelegerilor. 1) Când este vorba de prieteni sau de membrii familiei, toți avem puncte nevralgice. Puțini sunt liderii care au discernământul de-a vedea dincolo de legătura de sânge și de a-și îndrepta atenția spre ce este cel mai bine pentru lucrare. Prin urmare, au avut și au parte, deseori, de suferințe. 2) Uneori ai nevoie de o a treia persoană, înțeleaptă și de încredere, care să ajute la rezolvarea problemei. Când vine vorba de necazuri în biserică, Domnul Isus a trasat linii clare. Mai întâi, trebuie să ai o întâlnire privată, unu la unu și să confrunți problema. În al doilea rând, dacă lucrul acesta nu dă rezultate, trebuie să iei o persoană sau două cu tine și să te străduiești ca împreună cu ei s-o rezolvi. În al treilea rând, dacă nici una dintre metode nu dă rezultate, tu trebuie să aduci problema în fața bisericii lui Hristos (vezi Matei 18:15-18). Aceasta este modalitatea biblică de a te confrunta cu neînțelegerile și trebuie să fie și modalitatea noastră.

„Astfel credinţa vine în urma auzirii…” (Romani 10:17).

     Poate ai dubii în ce privește propriile tale abilități, dar să nu te îndoiești niciodată de abilitățile lui Dumnezeu – sau de promisiunile Sale și de dorința Sa de a le împlini. David a scris: „Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale” (Psalmul 138:2). Singurul lucru din univers pe care Dumnezeu l-a așezat la nivelul Numelui Său este Cuvântul Său. Deci umple-ți mintea cu el, rostește-l zilnic și nu-l pune niciodată sub semnul întrebării. Îndoiala își are adesea originea în tendința noastră de a ne bizui pe forțele proprii. Încrederea în sine este un concept susținut cu „surle și trâmbițe” de societate; ea ne încurajează să ne bazăm pe propriile noastre competențe și abilități. Însă Biblia spune: „Cine se încrede în inima lui este un nebun…” (Proverbele 28:26). Se spune că versetul central al Bibliei este acesta: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118:8). Așadar, încrede-te în Dumnezeu și în Cuvântul Său, nu în propria-ți persoană, sau în oricine altcineva. Te îndoiești de tine însuți și de propria ta valoare? Îți pui sub semnul întrebării abilitatea de a te ocupa de cariera ta? Îți pui la îndoială capacitatea de a stabili relații sănătoase? În ciuda faptului că a trăit cu Domnul Isus aproape trei ani și a auzit promisiunea Sa că va învia dintre cei morți, apostolul Toma a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25). I-a întors Domnul Isus spatele lui Toma, din cauza necredinței sale? Nu, El nu respinge niciodată o inimă sinceră, care se îndoiește! Domnul Isus S-a arătat în trup lui Toma și a pus capăt tuturor îndoielilor lui. Și pe măsură ce citești Cuvântul Său și cauți fața Sa, El va lămuri și îndoielile și slăbiciunile tale. Când vei înceta să mai trăiești în lumea „simțurilor” și vei învăța să „umbli prin credință,” îndoielile tale vor începe să dispară (vezi 2 Corinteni 5:7).

„Din ei a ieșit după trup Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Romani 9:5)

     Astăzi vom încerca să răspundem acelora care susțin că Isus Hristos nu a existat niciodată. Un slujitor creștin scria: „Chiar dacă scepticii pot alege să respingă mesajul moral al Bibliei, ei nu pot nega acuratețea sa istorică. Peste 25.000 de descoperiri arheologice demonstrează că oamenii, locurile și evenimentele pomenite în Biblie sunt reale și sunt descrise precis (25.000, nu mai puține!). Nici o descoperire arheologică nu a dezmințit Biblia. De fapt, descrierile din Biblie i-a condus adesea pe arheologi la descoperiri uimitoare. Jeffery Sheler, jurnalist necreștin, autor al cărții: „Is the Bible True?” (Este Biblia adevărată?) a concluzionat: „În moduri extraordinare, arheologia modernă confirmă esența istorică a Vechiului și Noului Testament, susținând fragmente cruciale ale povestirilor biblice.” Nașterea lui Isus, lucrarea Sa, moartea și învierea Sa sunt fapte istorice incontestabile. Josephus Flavius, unul dintre cei mai renumiți istorici iudei, este considerat autorul următorului pasaj: „Cam pe vremea aceea a trăit Isus, un înțelept, dacă este legal să-l numim om, căci a fost autorul unor lucruri nemaipomenite – un învățător al celor ce primesc adevărul cu plăcere. El a atras la Sine în egală măsură mulți iudei și mulți oameni dintre neamuri. El era Hristosul, și când Pilat, la sugestia oamenilor cu vază dintre noi, L-a condamnat la răstignire pe cruce, cei ce L-au iubit de la început nu L-au părăsit, iar El li s-a arătat viu a treia zi, așa cum au prezis profeții divini despre asta, dar și despre alte lucruri minunate cu privire la El; și seminția creștinilor, cum a fost denumită după El, nu a dispărut până la această oră.” Domnul Isus nu numai că a existat cu adevărat, dar El a murit pentru păcătoși ca ei să poată avea viață veșnică. Așadar, crede – și primește-L și tu astăzi ca Mântuitor al tău!

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” (2 Timotei 3:16)

     A treia întrebare delicată la care încercăm să răspundem este: „Cum putem crede Biblia, dacă a fost scrisă de oameni?” Răspuns: Tu scrii scrisoarea sau stiloul? Stiloul este doar instrumentul pe care îl folosești. În același fel, Dumnezeu s-a folosit de oameni ca de niște instrumente pentru a-Și scrie „scrisoarea” adresată omenirii. Isaac Newton a scris: „Găsesc mai multe dovezi de autenticitate în Biblie decât în orice istorie profană.” Billy Graham a spus despre Sfânta Scriptură: „Dacă nu aș crede că Biblia și Evanghelia lui Isus Hristos conțin răspunsul la problemele complicate ale lumii, m-aș întoarce la fermă și la viața de la țară pe care o iubesc și mi-aș petrece zilele într-o solitudine plină de pace.” Există un motiv pentru care Abraham Lincoln a spus: „Eu cred că Biblia este cel mai bun dar pe care L-a oferit vreodată Dumnezeu, omului.” Apologetul creștin Josh McDowell a spus: „Iată tabloul: 1500 de ani, 60 de generații, 40 de autori, diferite domenii ale vieții, locuri diferite, momente diferite, stări de spirit diferite, continente diferite, trei limbi, scrieri despre sute de subiecte controversate. Cu toate acestea, când sunt puse laolaltă, există o armonie perfectă de la început până la sfârșit. Nu există nicio altă carte în istorie care să se poată măcar compara cu unicitatea acestei continuități!” Tu poți crede Biblia deoarece: profețiile sale s-au împlinit, promisiunile sale au trecut testul timpului și principiile sale de viață funcționează cu adevărat și astăzi. Știi de ce a fost scrisă Biblia? Apostolul Ioan ne oferă răspunsul: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” (1 Ioan 5:13).

„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)

     O a doua întrebare sensibilă care necesită un răspuns este: „Nu-i așa că biserica este plină de ipocriți”? Cuvântul ipocrit provine din cuvântul grecesc pentru „actor.” Ipocrizia este „practica de a simula credințe, atitudini favorabile, sentimente sau virtuți, pe care persoana nu le are.” Cu alte cuvinte, ipocrizia înseamnă prefăcătorie și falsitate. Adevărata biserică a lui Isus Hristos este alcătuită din credincioși adevărați; ipocriții sunt „prefăcuții” care stau printre oamenii lui Dumnezeu. Chiar și Domnul Isus a avut unul printre cei doisprezece ucenici ai Săi: pe Iuda. Dar, să fim cinstiți: există și oameni care au părăsit biserica din cauza ipocriziei. Se pare că în biserică există și destui actori (mai ceva ca la Hollywood!) Ipocrizia atinge cote înalte în biserica modernă – dar fii cu mare băgare de seamă să n-o judeci. Pentru că există acea zicală care spune: „creștinii nu sunt perfecți, ei sunt doar iertați!” Înainte de a te apuca să faci judecăți în privința oamenilor care fac greșeli și care se luptă cu slăbiciuni, citește aceste cuvinte: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:1-4). Așadar, nu te îngrijora cu privire la ipocriții din biserică; Dumnezeu îi va cerne, separând „grâul” de „neghină” (vezi Matei 13:30); tu – ai grijă să nu te molipsești!

„Noi… aşteptăm… un pământ nou…” (2 Petru 3:13)

     În următoarele zile vom medita la câteva întrebări sensibile care necesită răspuns corect. Prima asemenea întrebare ar fi: „Ce părere aveți despre suferință – nu ne demonstrează ea oare că nu există un Dumnezeu iubitor?” Adam a fost pus în fața unei alegeri: să asculte de Dumnezeu sau să nu-L asculte. El a ales neascultarea și Dumnezeu a zis: „blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale” (Geneza 3:17). Să reținem cuvântul „trudă.” Acum gândește-te câți oameni trăiesc cu boli precum Alzheimer, Parkinson, cancer, scleroză multiplă, boli de inimă, emfizeme și alte boli istovitoare. Putem noi spune că Dumnezeu a eșuat când a creat omul? Nu! Dar din nefericire, mulți oameni folosesc problema suferinței ca pe o scuză pentru a respinge orice idee despre Dumnezeu, când existența ei este exact motivul pentru care trebuie să credem în El. La început, Dumnezeu a creat oameni desăvârșiți, care au trăit într-o lume perfectă și lipsită de suferință – era raiul pe pământ. Dar când a intrat păcatul în lume, moartea și suferința au venit odată cu el. Care este răspunsul suprem la această întrebare? Îl găsim în Biblie: „Dar noi… aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi… în pace” (2 Petru 3:13-14). Suferința a atins apogeul atunci când Domnul Isus a spus: „S-a isprăvit!” Aceste cuvinte înseamnă „plătit integral.” Adică, atunci când Îl accepți pe Domnul Isus ca Mântuitor al tău, poți fi sigur că vei ajunge în cer după ce mori și vei trăi pe un pământ glorios, făcut din nou, fără păcat și fără suferință. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Iar dacă nu ești sigur că lucrul acesta este adevărat și pentru tine, pune-ți încrederea în Domnul Isus, astăzi!

„Voi, părinţilor… pe copiii voştri… creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

     Taților, copiii voștri merită să aibă părinți care să fie modele de viață creștină înaintea lor, să îi învețe adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și să le arate cum să primească darul vieții veșnice. Și este înțelept să stabilești această rânduială în familia ta, când îți dedici viața lui Isus Hristos. Autorul și învățătorul de școală biblică, Gordon MacDonald, povestește despre 3 cioplitori în piatră din epoca medievală, care lucrau la un proiect de construcție, iar un trecător i-a întrebat ce fac. „Primul a răspuns că așază pietre una peste alta. Al doilea a spus că ajută la construirea unui zid. Cel de-al treilea cioplitor însă a fost cel care a dovedit o prețuire autentică a muncii sale, când a răspuns: „Ridic o catedrală măreață!” Pune unor tătici o aceeași întrebare, despre rolul lor în familie, și probabil vei obține același contrast. Unul poate îți va spune: „Susțin o familie.” Dar un altul va vedea lucrurile diferit și va spune: „Cresc copii!” Primul își vede datoria de tată ca pe o slujbă de a pune pâine pe masă. Dar cel de-al doilea vede lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu: el participă la modelarea de vieți!” Reuben Archer Torrey, marele teolog, misionar și învățător evanghelic american, a spus cândva: „Succesul unui om ca lider creștin nu poate fi determinat până când nu-și vede nepoții.” Taților, gândiți-vă la asta: voi nu creșteți doar fii și fiice, voi creșteți viitori tați și viitoare mame. Voi modelați astăzi viețile care mâine vor modela viețile generațiilor care vor veni. Și pentru a reuși, trebuie să vă țineți copiii strâns cu o mână, și să vă agățați de Dumnezeu cu cealaltă!

„Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul… Domnul să ne ceară socoteală…” (Iosua 22:23).

     În Biblie, altarul a reprezentat un loc de jertfă sau un loc pentru arderea tămâiei. A reprezentat jertfa adusă Domnului prin oferirea celei mai bune oi din turmă. A reprezentat închinarea înaintea lui Dumnezeu și punerea Lui mai presus de orice lucru din viață. A reprezentat smerenia, prin recunoașterea nevoii de Dumnezeu și a dependenței totale de El. Însă este posibil să zidim un altar pentru „noi înșine”. Prin aceasta, noi îi luăm lui Dumnezeu locul Său de drept din viețile noastre, și începem să ne punem pe noi înșine pe primul loc. Cu alte cuvinte, zidim un altar închinat interesului propriu, promovării de sine, auto-conservării, măririi și înălțării propriei noastre persoane. De aceea Domnul Isus stabilește următorul standard pentru ucenici și este un standard înalt: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze” (Matei 16:24). „Crucea” ta are un singur scop și anume, acela de a-ți răstigni propriul „eu”. Apostolul Pavel scrie: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” (Romani 8:13). Să reținem cuvintele „a face să moară.” Trupul tău, sau eul tău și firea pământească, nu se va supune și nu va muri de bună voie; el trebuie răstignit în fiecare zi. Și puterea de a face lucrul acesta poate fi accesată numai petrecând timp în rugăciune cu Dumnezeu și înnoindu-ți mintea constant prin Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, astăzi alegerea îți aparține; pentru a zidi un altar închinat Domnului, trebuie mai întâi să-ți pui „eul” pe altar. Ești pregătit?

„Dacă va fi la tine vreun sărac… să-ți deschizi mâna…” (Deuteronomul 15:7-8).

     Dumnezeu le-a dat iudeilor următoarea poruncă: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău cel lipsit ci să-ți deschizi mâna, şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă față nevoilor lui” (Deuteronomul 15:7-8). Dărnicia este cel mai nobil gest al omenirii. Oamenii darnici își concentrează timpul și eforturile pe ceea ce pot dărui altora, nu pe ce pot obține de la alții. Și cu cât dăruiești mai mult, cu atât mai bună devine atitudinea ta. Mulți oameni nu înțeleg acest concept. Ei cred că suma averilor tale determină suma pe care ar trebui s-o dăruiești. Nu ceea ce ai contează, ci ceea ce faci cu ceea ce ai! Și lucrul acesta este determinat de atitudinea ta. O zicală cunoscută spune astfel: „Noi trăim prin ceea ce câștigăm, dar ne facem o viață prin ceea ce dăruim.” Slujirea altora este ceva ce poți începe să faci chiar de astăzi. Lucrul acesta ar putea fi: să petreci mai mult timp cu familia, să ajuți un coleg care dă dovadă de potențial, să ajuți oamenii din biserică sau din comunitate – de fapt, totul se reduce la amânarea împlinirii propriilor tale dorințe pentru a binecuvânta pe altcineva. Biblia ne învață: „Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit” (Proverbele 31:9). Singura cale prin care poți păstra o atitudine de generozitate este să-ți faci obiceiul de a dărui din timpul tău, din atenția ta, din banii tăi și din resursele tale. Autorul Richard Foster spune: „Simplul fapt de a renunța la bani sau la alte lucruri produce ceva în noi: distruge demonul lăcomiei.” Gândește-te la ce dăruiești deja, în ce proiecte ți s-a cerut să dăruiești și la ce ți-ar plăcea să contribui. Motivele pentru care dai curs unei rugăminți de a oferi sprijin financiar sau pentru care refuzi, pot să fie valide, dar sunt ele de la Dumnezeu? Gândește-te cum te simți când dăruiești, și lasă aceste sentimente să te călăuzească, întotdeauna!

„Apoi Dumnezeu a zis: „…el să stăpânească…” (Geneza 1:26)

     La creație, Dumnezeu a spus un lucru interesant referitor la noi: „să stăpânim.” Cu alte cuvinte, El ne-a investit cu autoritate deplină pentru gestionarea propriei noastre vieți. Noi slujim ca agenți ai Lui pe pământ și trebuie să ne asigurăm că voia Lui este respectată. Însă trebuie să fim atenți, deoarece Satan va încerca să ne facă să-i dăm lui dreptul nostru de a stăpâni, sau să ne amăgească să credem că noi nu avem nicio putere, și că el o are din plin. Sau ne va încuraja să stăpânim peste viețile noastre pe baza propriilor noastre judecăți nedrepte și a părerilor noastre distorsionate. Numai când stăpânești cu înțelepciune și trăiești după legile din Cuvântul lui Dumnezeu vei înțelege complet și deplin planul Său pentru viața ta! Dumnezeu domnește peste tot universul, însă El ți-a încredințat ție domnia în sfera ta de influență; „Cerurile sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.” (Psalmul 115:16). Dumnezeu îți dă putere să faci alegerile corecte și să iei deciziile bune, și El Își exercită reacțiile pe măsura faptelor tale. Uneori stăm cu mâinile încrucișate, așteptând ca Dumnezeu să intervină, când de fapt El vrea ca noi să facem prima mișcare. Un pastor spunea odată că Dumnezeu „a păstrat o bază de granițe suverane, o sferă în care nu va lăsa omul să pătrundă, dar în același timp a deschis un orizont pe care noi îl administrăm, și în care El va răspunde în consecință.” De exemplu, dacă vrei să ai o recoltă bogată, trebuie să semeni mult. Dacă vrei să fii iertat, trebuie să-i ierți pe ceilalți. Dacă vrei să umbli în binecuvântarea Lui, trebuie să umbli în ascultare. Ești chemat să „domnești în viaţă prin Acel unul singur, care este Isus Hristos.” (Romani 5:17).