_{„Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul…” (Proverbe 18:20)}

     _{Ceea ce spui în primele cinci minute poate stabili tonul orelor care vor urma. Vorbitorii buni înțeleg că trebuie să capteze atenția audienței în primele cinci minute, altfel şansa de a avea un impact asupra lor sau de a-i face să treacă la fapte se poate pierde. Același principiu se aplică și în familia ta. Primele cinci minute ale unei dimineți poate determina modul în care mama va interacționa cu copiii ei pe parcursul acelei zile. O nemulțumire sau o văicăreală manifestată în timp ce copiii se strâng la micul dejun poate otrăvi relațiile dintre ei timp de mai multe ore. Când bărbatul vine acasă de la muncă la sfârșitul zilei, felul în care își salută soția poate influența interacțiunea dintre ei pe tot parcursul serii. Dacă mormăie îmbufnat: „Iarăși paste cu ton?”, relația poate fi tensionată până la ora culcării. Nu aşa trebuie să fie în familia ta! Cât stai departe de cei dragi, îți poți verifica atitudinea, și îți poți corecta starea de spirit înainte de a intra pe ușă. E bine să-ți împărtășești îngrijorările, dar în general ar trebui să lași problemele de serviciu la serviciu. Întrebare: familia ta așteaptă cu nerăbdare să te întorci acasă în fiecare seară? Dacă nu, de ce? Puțină sensibilitate din partea ta poate schimba multe și îți va aduce mari beneficii. Înţeleptul Solomon scria (Prov. 18.19-21): „Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită, şi certurile lor sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti. Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii…” Nu uita: poate totul depinde de primele cinci minute!}

_{„Primeşte cu bunăvoinţă… cugetele inimii mele…” (Psalmul 19:14)}

        _{Domnul Isus a spus că Duhul Sfânt ne va convinge de păcat, dar condamnarea nu e același lucru cu „a fi prins”. Când suntem prinși că greșim, simțim durere, dar aceasta nu este neapărat condamnare pentru păcat. Deseori e vorba numai de rușinea cauzată de ce ar putea crede ceilalți despre noi. Dacă am şti că nimeni nu va afla vreodată, nu am suferi. Condamnarea nu e același lucru cu teama de pedeapsă. Condamnarea e atunci când înțelegi de ce ești capabil: „Cum am devenit eu tipul de persoană care minte, care copiază la teste, care are o aventură, care își arogă merite pentru ceva ce nu a făcut, care se poartă cu lașitate și nu curajos, sau care îi folosește pe oameni pentru propriile sale scopuri?” Acestea sunt întrebări pe care nu ți le-ai pune în mod normal. Biblia spune: „judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.” (Ioan 3:19) Când Dumnezeu lucrează în viața ta, suferința nu are legătură cu faptul că ceilalți știu, și nici măcar cu circumstanțele. Aceștia sunt factori externi. Suferința condamnării este lăuntrică – e legată de cine ești tu. Dacă parbrizul mașinii tale nu este curat, te paște pericolul de a ajunge într-un șanț; pe de altă parte, cu greu l-ai putea şterge în timp ce conduci – de aceea ai ștergătoare de parbriz. În mod similar, sarcina Duhului Sfânt este aceea de a-ți descoperi păcatul, de a te convinge să te pocăiești de el și de a te curăța pentru a putea înainta până acolo unde dorește Dumnezeu să ajungi în viață. În fiecare zi trebuie să te rogi: „Doamne, dă-mi lumină prin Duhul Sfânt ca să pot vedea mai clar. Curățește-mă în sângele tău! Amin!”.}

_{„V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi…” (Coloseni 3:9)}

        _{Biblia vorbește despre dezbrăcarea de anumite păcate. Apoi vorbește de îmbrăcarea cu anumite trăsături „după asemănarea lui Hristos”. Folosind această metaforă a îmbrăcării, să ne gândim la următoarele patru aspecte: 1) La resentiment. Cum stai cu nivelul iritabilității, zilele acestea? Ești mai mult sau mai puțin iritat? Dar cu amărăciunea și neiertarea? Când cineva te rănește, ataci sau te retragi? Confruntarea cu resentimentul este mai bună, mai rea sau neutră? 2) La anxietate. Pe o scară de la unu la zece, cum stai cu nivelul descurajării zilele acestea? Ai mai multe sau mai puține temeri legate de bani, sănătate, locul de muncă sau părerea celorlalți despre tine? Lași ca aceste temeri să te împiedice să faci ceea ce vrea Dumnezeu? Descoperi că îngrijorările tale te motivează să te rogi mai des? 3) La lăcomie. Lăcomia înseamnă dorință gestionată greșit. Așadar, auto-controlul coboară, urcă sau stagnează? Duci o viață cu mai multă deschidere sau cu mai multe ascunzișuri decât până acum? Îți trăiești viața în lumină? Descoperi că ceea ce-ți dorești și te face să te bucuri e din ce în ce mai mult în concordanță cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru tine? 4) La superioritate. Devii mai puțin preocupat de sine? Descoperi că te gândești mai mult la ceilalți și la Dumnezeu, precum și la lucrarea pe care ți-a încredințat-o? Cât de des, în conversație, faci remarci referitoare la caracteristicile pozitive ale celorlalți, și nu la cele negative? Ești catalogat drept o persoană dură, blazată sau cinică? Petreci mai mult timp, sau mai puțin, slujindu-i pe ceilalți? Astăzi, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să privești în inima ta, și roagă-L să-ți dea harul de a te confrunta cu ceea ce găsești înăuntru!}

_{„Cine îşi cunoaşte greşelile…?” (Psalmul 19:12)}

        _{Uneori încercarea de-a cunoaște adevărul despre tine e ca și încercarea de-a-ți vedea singur globul ocular. „Cine îşi cunoaşte greşelile…?” a întrebat psalmistul. Din fericire, nu ești singur. Duhul lucrează deja în tine. Datoria ta este pur și simplu să asculți și să răspunzi. Nu vinovăția este dușmanul tău, ci păcatul. Duhul lui Dumnezeu te va face mereu să simți osânda, iar când se întâmplă așa, răspunsul corect nu este să încerci să suprimi vina, ci să te confrunți cu problema. Când nu o faci, acele probleme se pot aduna asemenea colesterolului de pe artere. Într-un moment de mare criză, Samson s-a ridicat pentru a-și folosi puterea, dar „nu ştia că Domnul Se depărtase de el” (Judecători 16:20). El era împietrit și insensibil față de Dumnezeu. Trupul nostru are uimitoarea capacitate de-a ne avertiza cu privire la durerea pricinuită dacă învățăm să-i citim semnele. Durerile din piept pot indica probleme la inimă, dar există și alte indicii mai subtile. Majoritatea dintre noi am văzut la televizor clipuri despre cum să ne dăm seama sau ce să facem când cineva are un atac de cord, judecând după față, brațe, vorbire și timp. Dumnezeu te va ajuta să descoperi adevărul despre sufletul tău dacă ești deschis și dispus. De unul singur, de obicei te vei justifica sau te vei apăra. Vei numi „răul bine, şi binele rău” (Isaia 5:20). La cealaltă extremă, poți deveni o persoană nevrotică, şi care analizează în mod exagerat. Doamna de Guyon ne-a avertizat în legătură cu „dependența de propria noastră cercetare, în schimbul dependenței de Dumnezeu pentru cunoașterea și descoperirea păcatului din noi”. Care este răspunsul? Lasă ca gândurile și răspunsurile să-ți fie călăuzite de Duhul Sfânt!}

 

_{„Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19:12)}

     _{Există aspecte ale vieții tale pe care nu le observi fără ajutorul lui Dumnezeu. Într-un fel, tu te cunoști mai bine decât oricine altcineva. Numai tu ai acces la gândurile, sentimentele și judecățile tale lăuntrice. Într-un alt sens, te cunoști mai puțin decât oricine altcineva. De ce? Deoarece noi judecăm, justificăm, minimalizăm, uităm și înfrumusețăm – fără ca măcar să ne dăm seama de asta. Cu toții ne lăsăm duși de val spre auto-slujire. Ne acordăm prea mult credit și ne acceptăm prea puțin vina. Acordăm atenție experților care sunt de acord cu părerile noastre, în timp ce ignorăm și discredităm toate dovezile care indică opusul. Amintirile noastre nu numai că sunt eronate, ci şi eronate în favoarea propriului nostru eu! Într-o carte de economie am găsit un studiu în care se spune că 73% dintre oameni s-au încrezut în abilitatea lor de a lua decizii bune, dar numai 27% s-au încrezut în abilitatea celor cu care lucrează de a lua decizii bune. Suntem uimiți când cineva vede dincolo de aparențe, direct în sufletul nostru. Nu că ei ar fi genii, ci noi suntem într-un punct sensibil, și fără lucrarea Duhului Sfânt din noi de cele mai multe ori nici nu ne vedem păcatul. Psalmistul a scris: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” (Ps. 19.12-14). Aceasta este o rugăciune pe care ar trebui s-o rostești – în fiecare zi!}

_{„Aşteptând fericita noastră nădejde…” (Tit 2:13)}

     _{Fericita nădejde a învierii nu seamănă cu o loterie unde numai o persoană dintr-un milion va câștiga premiul cel mare. Și nu este un sentiment oferit lângă un sicriu pentru a-i mângâia pe cei îndurerați. Este o nădejde bazată pe o certitudine! Domnul Isus a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19) Apostolul Pavel o spune astfel: „…dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 15:23) Pavel le scria acest lucru credincioșilor din Corint, obişnuiţi cu filosofia greacă a vieții de apoi, o filozofie a iluziilor. Cineva încercase să-i convingă de faptul că trupurile nu pot învia: nici trupurile lor, nici al lui Hristos… iar apostolul nu putea suporta o astfel de idee. Așadar, cu sclipirea unui mare avocat în pledoaria de final, el recapitulează faptele: „(Isus)… a înviat a treia zi… S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute… În cele din urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi… şi mie.” (v. 4-8). Câți martori au fost? O mână? Nu, sute! Ei nu au văzut o fantomă și nu au experimentat un sentiment. Elogiile de la înmormântare includ deseori fraze precum: „Va trăi în inimile noastre pentru totdeauna!” Nu asta spuneau urmașii lui Isus. Ei  L-au văzut „în carne și oase”. Și dacă te-ai încrezut în Hristos ca Mântuitor, într-o zi și tu Îl vei vedea la fel. La moarte, duhul tău se va duce să fie cu El, și la revenirea Lui, trupul tău va învia pentru a-l întâmpina în văzduh. „Și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:17).Absolut uimitor, nu-i așa?}

_{„Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine…” (Ioan 14:3)}

     _{Domnul Isus a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14.2-3). Aceasta a fost o promisiune ca de la mire la mireasă. În vremea lui Hristos, când un cuplu primea permisiunea din partea celor două familii să se căsătorească, mirele se întorcea în familia tatălui său și construia o casă pentru mireasa lui. Prin promisiunea că va face la fel pentru noi, Domnul Isus a ridicat înmormântările la același nivel de speranță cu nunțile! Din perspectiva Lui, drumul spre cimitir și drumul spre altar garantează o bucurie identică. Ambele celebrează o eră nouă, un nume nou și o familie nouă. Bucură-te: Mirele tău Ceresc vine să te ducă ținându-te de mână! Ți se pare că sună prea bine ca să fie adevărat? Să ne uităm în trecut. Dacă poți găsi un singur exemplu, în toate cele șaizeci și șase de cărți care compun Biblia, în care Dumnezeu să fi făcut făcut vreo promisiune pe care să nu și-o fi respectat-o, vei avea motive să te îndoiești şi de această promisiune! Ultimele tale licăriri din viața aceasta vor declanșa primele secvenţe ale faptului de a fi cu Domnul. Pentru că mormântul lui Isus este gol – promisiunea Sa nu e deşartă. El a făcut-o acum două mii de ani, și de atunci lucrează la noua ta casă. Îți poți imagina cum va arăta? Locuind pe o mică insulă pustie numită Patmos, apostolul Ioan a scris (Apocalipsa 21:1): „Marea nu mai era.” În fiecare dimineață când se trezea Ioan, marea îl înconjura din toate părțile; era bariera care îl separa de cei dragi ai săi de pe continent. Gândește-te: în casa ta din ceruri nu vor exista nici bariere, nici separare și nici limitări!}

_{„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57)}

     _{Domnul Isus a promis ceea ce niciun alt lider religios nu a putut-o face: că va învia din morți și îi va scoate din morminte și pe urmașii Săi. Deja ne-a demonstrat cum se va împlini acea promisiune. Când a murit Hristos, „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. Ei au intrat în Sfânta cetate şi s-au arătat multora.” (Matei 27:52-53). Și se apropie ziua în care Domnul Isus își va împlini promisiunea în întregime. „Toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 15:22-23) Să remarcăm cuvântul „apoi”. Ziua în care va reveni Isus o știe doar Tatăl, însă învierea Sa o garantează pe a noastră. În iudaismul tradițional s-a produs dezbinare pe această temă. Saducheii spuneau: „Nu este înviere!” (Faptele Apostolilor 23:8) Ei vedeau mormântul ca pe o călătorie spre Șeol – fără întoarcere, lipsită de scăpare și de speranță… în timp ce fariseii își închipuiau o învierea spirituală, nu fizică. Grecii credeau că sufletul persoanei decedate era trecut de partea cealaltă a râului Styx și eliberat într-o viață de apoi lipsită de soare, a spiritelor, iluziilor și umbrelor… Dar a venit Domnul Isus, „pârga celor adormiți” (1 Corinteni 15:20), a intrat în această lume a superstițiilor și a întunericului, și a făcut lumină! Cuvântul „pârgă” se poate traduce literal prin „prototip”. Domnul Isus a fost primul care a înviat, iar noi vom arăta exact ca El! E un mesaj care ne usucă lacrimile, ne potolește teama și ne asigură că zilele noastre cele mai bune nu s-au arătat încă!}

_{„Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână!” (Isaia 26:19)}

     _{Aristotel a numit moartea ca fiind lucrul de care ar trebui să ne temem cel mai mult, întrucât „pare a fi sfârșitul tuturor lucrurilor”. Jean-Paul Sartre a spus că moartea „îndepărtează orice semnificație a vieții”. Robert Ingersoll, unul dintre cei mai renumiți agnostici din America, care n-a fost în stare să ofere un cuvânt de speranță la înmormântarea fratelui său, a spus: „Viața e o vale îngustă între piscurile reci și golașe a două eternități. Ne zbatem în zadar să privim dincolo de aceste înălțimi.” Ultimele cuvinte ale umanistului francez François Rabelais au fost: „Plec să caut un Mare Poate!” În Hamlet, Shakespeare descrie viața de după moarte astfel: „Groaza de ce-i după moarte, țara nedescoperită de la ale cărei hotare niciun călător nu se mai întoarce…” E limpede că necredința nu e numai un mod nefericit de a trăi, ci şi un mod tragic de a muri! Un comediant glumea odată: „Intenționez să trăiesc veșnic… până acum, totul merge bine.” Dar dacă moartea este teribilă, de ce doar filozofăm despre ea? Dacă nu-i un blestem, ci un pasaj? Dacă este un moment de răscruce, o cotitură unde trebuie să te întorci? Dacă cimitirul nu este domeniul Doamnei cu coasa, ci domeniul Păzitorului de suflete care în curând va anunța: „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână”? Apostolul Pavel scria: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.” (1 Corinteni 15:19-21) Moartea nu este „Marele Poate”. Şi nici ultima ta zi pe pământ, ci prima dintre cele mai frumoase zile care vor urma!}

_{„Umblăm prin credință, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)}

     _{Când te hotărăști să zbori spre o anumită destinație, sunt câteva lucruri care trebuie să lucreze împreună: 1) Trebuie să identifici care este compania aeriană potrivită și care este programul zborului care te va duce la destinația dorită. 2) Avionul trebuie să opereze după un orar care îți spune când pleacă și când sosește, iar pilotul are ruta stabilită dinainte. 3) Compania aeriană trebuie să stabilească un preț pe care tu ți-l permiți. Apoi, numele tău este introdus în computer și totul e gata pentru a putea pleca. Cu toate acestea, iată ce nu se va întâmpla când vei ajunge la aeroport: 1) Nu vei întreba cum funcționează avionul, ce butoane va apăsa pilotul sau ce echipamente se vor activa prin apăsarea lor. 2) Nu vei verifica ruta pe care au plănuit s-o urmeze și nu-i vei întreba cât de rapid vor zbura sau la ce altitudine sau dacă pilotul intenționează să piloteze avionul prin control manual sau prin pilot automat. 3) Nu te vei certa referitor la preț după ce ți-ai făcut rezervarea și ai plătit taxa. De ce? Pentru că ai încredere că echipamentul este bun, iar pilotul are experienţă; știi că vei ajunge la destinație în condiții de siguranță. Poate spui: „Dacă se prăbușește avionul?” Dacă ești copil răscumpărat al lui Hristos, tu vei merge sus! „Să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos… ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23) Oricum ar fi, tu câștigi. De fapt, îți pui încrederea în avion, în pilot și în compania aeriană. Astăzi, Dumnezeu îți cere să faci același lucru cu El – nici mai mult, nici mai puțin!}