RĂNIT DE CRESTINI (2)

„Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

     Este inevitabil să nu fii rănit în viață; însă e alegerea ta să rămâi rănit. Poți alege să fii victimă, gândindu-te mereu la cum ar fi trebuit să fie lucrurile; sau poți folosi experiența pentru a deveni mai puternic și mai înțelept. La scăldătoarea Betesda, Domnul Isus S-a întâlnit cu un om care stătea de treizeci și opt de ani paralizat pe un pat. Când a aflat de cât timp stătea acolo, El l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?” După treizeci și opt de ani, este posibil ca acest om să-și fi văzut handicapul ca parte a identității sale. El trăia cu această deficiență de așa multă vreme, că avea gândirea unei victime: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare” (Ioan 5:7). Cu alte cuvinte: „Nu-i pasă nimănui”. Însă lui Isus I-a păsat și i-a poruncit să se ridice și să umble. A fost nevoie de credință pentru ca acest om să-și învingă acele sentimente, demult inoculate, de deznădejde și de auto-compătimire, însă când L-a ascultat pe Domnul Isus, a fost vindecat pe loc. Dumnezeu nu te vindecă niciodată cu forța, chiar dacă suferi. Trebuie să-ți dorești să te faci bine și să iei decizia conștientă că prin harul lui Dumnezeu se poate. S-o recunoaștem: biserica este compusă din oameni imperfecți care vorbesc uneori fără să gândească și îi rănesc pe alții. Dar acesta nu e un motiv să părăsești biserica! „Aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup” (Coloseni 3:15). În afara trupului, nu ai nicio misiune, nicio rezervă de hrană și nicio împlinire, așa că începi să mori spiritual. În realitate, e nevoie de aceeași energie pentru a alege vindecarea ca și pentru a alege deznădejdea – rezultatele, însă, sunt foarte diferite. Una te lasă paralizat în fața evenimentelor, cealaltă îți dă speranță pentru viitor. Pe care o alegi?

RĂNIT DE CRESTINI (1)

„Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!” (Psalmul 86:17)

     Ai fost rănit de un creștin care a ales să te condamne în loc să-ți arate compasiune și să te ajute? Sau de cineva care te-a neglijat când ar fi trebuit să te caute, să te ajute să te refaci spiritual și să te repună în locul tău de drept în familia lui Dumnezeu? Majoritatea celor ce au fost răniți de alți creștini ar putea convinge cu ușurință un juriu că nu ar fi trebuit să se întâmple așa ceva. Așa și este, nu ar fi trebuit. Dar s-a întâmplat – și nu se va schimba nimic încercând să retrăiești experiența. Tu, însă, vei fi schimbat – dar nu spre bine. Oprește-te și gândește-te: dacă ai fi bătut și dus la spital, nu ți-ai petrece tot timpul gândindu-te obsesiv la persoana care te-a snopit în bătaie. Nu, principalul tău obiectiv ar fi să te refaci cât mai repede posibil și să mergi mai departe. În mod ironic, atunci când avem răni fizice căutăm ajutor numaidecât, dar cu rănile emoționale suntem tentați să ne concentrăm asupra problemei și nu asupra soluției. Așadar, ce vom face noi? Iată ce variante ai: 1) Să o repeți. Când vorbești mereu cu alții despre ce s-a întâmplat, îi dai durerii tale putere și o ții în viață. 2) Să o reprimi. Așa a făcut David: „Câtă vreme am tăcut … mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Psalmul 32:3-4). 3) Să o procesezi. Asta înseamnă să fii dispus să scoți la lumină domeniile în care ai fost rănit și să-ți deschizi inima pentru a primi harul lui Dumnezeu. Atunci vei descoperi că El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile” (Psalmul 147:3). 4) Să o împărtășești cuiva. Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Dacă ești înțelept, vei alege variantele trei și patru!

CEEA CE AI FOST FĂCUT SĂ FII

„Am fost zidiţi… pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10)

     Dumnezeu te-a creat și El știe care îți este menirea. El ți-a pregătit „faptele bune”, care nu sunt neapărat lucruri puse pe lista sarcinilor de îndeplinit de către partenerii noștri sau de angajații noștri. Ele sunt indicatoare ale adevăratului tău eu. Viața ta spirituală nu se limitează la anumite activități devoționale. Ea se referă la puterea pe care ți-o dă Dumnezeu ca să devii ceea ce a avut El în gând când te-a creat. Însă, așa cum nimeni nu devine fericit numai pentru că scopul său este să fie fericit, a deveni persoana intenționată de Dumnezeu nu se va întâmpla dacă te concentrezi mereu asupra propriei tale persoane. Propășirea are legătură cu o viziune mai nobilă; nu se va realiza căutând să fii “numărul unu”. Cei ce propășesc le aduc celorlalți binecuvântare și ei fac lucrul acesta în împrejurările cele mai neașteptate și mai smerite. Din când în când zărim persoana care am fost creați să fim. Poate spui ceva ce inspiră. Poate îți exprimi compasiunea. Poate ierți pe cineva care te-a rănit în trecut. Poate dăruiești, în felul acesta sacrificându-te. Poate te abții să spui ceva ce în mod normal ai spune. Și în tot acest timp, întrezărești o clipă motivul pentru care te-a făcut Dumnezeu. Numai El cunoaște întregul tău potențial și te conduce mereu spre cea mai bună versiune a propriei tale persoane. El folosește nenumărate instrumente, nu se grăbește niciodată – lucru ce poate fi frustrant. Dar până și în frustrarea ta, El lucrează în tine răbdarea. El nu se descurajează niciodată din cauză că durează prea mult, și se bucură de fiecare dată când crești. Numai Dumnezeu poate vedea „cea mai bună versiune a ta” și este mai preocupat decât tine să ți-o atingi.

GĂSESTI RĂSPUNSUL ÎN BIBLIE

„Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul” (Psalmul 19:7)

     Succesul lumesc te poate secătui, dar există ceva ce nu te va face să te simți așa: „Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul”. Ți s-au năruit toate planurile? Ți-ai distrus viața? Ai nevoie de călăuzire? Citește mai departe: „mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor” (Ps. 19.7). Oare lucrurile despre care credeai că-ți vor aduce fericirea au ajuns să-ți aducă nefericirea? Şi-n continuare: „Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima” (v. 8). Ți-ai pierdut direcția și te întrebi încotro s-o apuci și ce să faci cu viața ta? Citește următoarele: „poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii” (Ps. 19.8). Răspunsurile pe care le cauți se găsesc în Biblie. David a fost un soldat de elită, un rege îndrăgit și un om care avea acces la toate bogățiile pe care și le-ar fi dorit. El şi-a dat seama însă că aceste lucruri nu aduc bucurie de durată. În schimb, a descoperit că „frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare” (v. 9-11). Care a fost problema lui David? „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari” (Ps. 19.12-13). Care a fost soluția pentru David? Citirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu, hrănirea sufletului său cu Scriptura și viața trăită conform acestui standard.

 

PROPĂSESTI? (3)

„Dacă grăuntele de grâu… moare, aduce multă roadă” (Ioan 12:24)

     Iată încă două domenii în care Dumnezeu te-a creat pentru a propăși: 1) Relațiile. Din perspectiva relațiilor, sinele nostru ofilit ne face probleme. Suntem nepăsători când comunicăm cu cineva și uneori recurgem la sarcasm, la bârfă și la măgulire. Ne izolăm. Dominăm. Atacăm. Ne retragem. Pe de altă parte, sinele nostru înfloritor caută să-i binecuvânteze pe ceilalți. Relațiile sănătoase înviorează. Vom putea să ne facem cunoscute gândurile și sentimentele în așa fel încât ceilalți sunt invitați să se deschidă. Suntem grabnici să ne recunoaștem propriile greșeli și să-i iertăm pe ceilalți de bunăvoie. 2) Experiențele tale. Dumnezeu te crește pentru că dorește să te folosească în planurile Sale de răscumpărare a întregii lumi, de aceea vei vedea că El îți schimbă experiențele. Eul tău aflat în dezvoltare simte dorința de a-și aduce și el aportul. Trăiești cu sentimentul chemării. Firește, dorința ta lăuntrică de a deveni ceea ce ai fost menit să fii e un ecou al dorinței lui Dumnezeu de a crea noua făptură. Rabinii se refereau la aceasta prin denumirea tikkun olam – a repara lumea. Concentrat asupra propriei persoane, viața ta e cât un grăunte de grâu. Dar dacă i-o dăruiești lui Dumnezeu, e ca și cum acel grăunte e aruncat într-un pământ bogat: creşte și devine parte a unui proiect mai mare. Domnul Isus a spus: „Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.” (Ioan 12.24-25)

PROPĂSESTI? (2)

„Înverzesc în curţile Dumnezeului nostru” (Psalmul 92:13)

     În lăuntrul tău se dă o luptă între sinele tău care trebuie să propășească – persoana care ai fost creată să fii – și sinele care se ofilește. „Care e acesta?” întrebi tu. Sinele tău care se ofilește se simte neliniștit și nemulțumit. El te atrage spre vicii, cum ar fi atenţia exagerată acordată televizorului, consumul de alcool, concepția greșită despre relațiile intime, cheltuirea fără măsură a banilor – lucruri menite să anestezieze temporar durerea. Gândurile tale alunecă automat înspre teamă și mânie. A învăța nu pare profitabil. Te gândești la propria persoană aproape tot timpul. Pe de altă parte, propășirea (dezvoltarea, înflorirea și prosperitatea) are loc: 1) În duhul tău. Simți că începi să primești idei și energie dintr-o sursă externă. Așa și este: primești putere de la Duhul lui Dumnezeu! Noi vorbim despre a fi inspirat, ceea ce literal înseamnă că „Dumnezeu suflă peste tine”. Dumnezeu te insuflă; te întorci la viață și simți că ai un scop pentru care să trăiești. 2) În mintea ta. Gândurile tale sunt marcate de bucurie și de pace. Ai dorința de a iubi și de a învăța. Ești transformat efectiv „prin înnoirea minții” (Romani 12:2). 3) În timpul tău. În fiecare zi te trezești cu un sentiment de entuziasm și îți dai seama că nu ești prea tânăr ca să propășești. Mozart compunea o muzică extraordinară la vârsta de cinci ani. Pavel i-a spus lui Timotei: „nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea” (1 Timotei 4:12). Îți dai seama și că nu ești niciodată prea bătrân ca să propășești. Bunica Moses avea șaizeci și nouă de ani când s-a apucat de pictură, iar artistul Marc Chagall a realizat câteva dintre cele mai bune lucrări ale sale la nouăzeci de ani. Te smerești atunci când recunoști că nu poți fi tot ceea ce-ți dorești. Însă odată ce accepți asta și cauți să maximizezi ceea de Dumnezeu dorește să fii, începi să propășești.

PROPĂSESTI? (1)

„El ne-a făcut, ai Lui suntem” (Psalmul 100:3)

   Ai astăzi nevoie de motivare? Gândeşte-te… la palmieri. 1) Îi poți tăia, însă nu-i poți ucide! Mineralele și substanțele nutritive de care au nevoie majoritatea copacilor se găsesc la suprafață, chiar sub scoarță, deci când îi tai, ei mor. Dar nu și palmierii! Viața lor vine din interior, așa că ei se dezvoltă chiar și când sunt atacați. În Biblie citim: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7). Ce minunat! Chiar dacă învelișul pământesc, din afară, poate fi tăiat și rănit, comoara din interior se află la loc sigur, ferit de dușmani! 2) Palmierii se pot îndoi, dar nu se rup. Vânturile tropicale pot smulge din rădăcină majoritatea copacilor, dar nu și palmierii. Cu cât este mai puternic vântul, cu atât se apleacă mai tare, uneori până la pământ. Cu toate acestea, când încetează furtuna, ei se îndreaptă la loc și devin mai puternici în locul în care s-au îndoit. Ce imagine! Noi am fost creați ca să ne aplecăm, dar nu să ne frângem, pentru că Dumnezeu ne dăruiește „toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1:11). 3) Adâncimea rădăcinilor este întotdeauna mai mare decât înălțimea palmierului! Dacă rădăcinile plantelor obișnuite merg numai câțiva metri sub pământ, rădăcinile palmierilor pot ajunge la câteva zeci de metri adâncime în căutarea apei. David a spus: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu…” (Psalmul 42:1) Sapă adânc, lucrează la relația ta cu Dumnezeu și nu vei fi niciodată dezrădăcinat sau neroditor, și nu vei fi niciodată nimicit de furtună!

CINEVA TE PRIVESTE MEREU

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5:16)

     Un reporter i-a spus odată faimosului jucător de baseball Joe DiMaggio: „Lași impresia că joci mereu cu aceeași intensitate. Îi păcălești pe toți prinzătorii și alergi după toate mingile, chiar și-atunci când echipa adversă are un avantaj mare și pare că nu mai există nici o șansă. Cum așa?” DiMaggio a răspuns: „Îmi spun mereu că poate se găsește cineva în tribună care nu m-a văzut niciodată jucând”. O asemenea gândire trebuie să-ți cultivi pentru a-i influența pe ceilalți să se apropie de Dumnezeu şi să trăiască pentru El. E nevoie de energie și de dorință, fie că lucrezi cu o persoană, fie cu un grup, însă beneficiile se simt. Nicodim, un lider evreu, a fost atras la Hristos deoarece I-a ascultat învățăturile și I-a observat lucrarea de departe. E adevărat că a venit la Domnul Isus noaptea pentru a evita batjocura, dar în realitate, el a venit pentru că nu mai putea sta deoparte! (Ioan 3:1-21). Biblia spune că „voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.” (2 Corinteni 3:2) Astăzi, cineva se uită la tine ca să vadă cum faci față problemelor, cum te porți cu familia ta și cu angajații tăi, cum te comporți când nu te vede șeful, cum reacționezi la critici sau la ispite… Nu-i dezamăgi! Domnul Isus a spus: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14-16)

„BUNICUTA BRAND” (2)

„Căci vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)

     Iată continuarea istoriei lui Evelyn Brand: la vârsta de șaptezeci de ani, a primit înștiințare de la sediul misiunii că nu-i vor mai da încă un mandat de cinci ani. Ea însă a avut o atitudine ca a lui Caleb: „căci vom fi biruitori!” Au dat o masă pentru a sărbători timpul ei petrecut în India, și toți cei prezenți au aplaudat-o. „Călătorie plăcută spre casă!” – i-au spus cu toții. „Vă spun un mic secret”, a anunțat ea. „Nu mă întorc acasă. Rămân în India!” Evelyn avea o cocioabă construită din materiale pe care şi le-a procurat de pe unde-a putut. Apoi, a cumpărat un ponei pentru a cutreiera munții, astfel că această septuagenară călătorea călare dintr-un sat în altul, pentru a le spune oamenilor despre Isus. A făcut lucrul acesta timp de cinci ani pe cont propriu. Într-o zi, la șaptezeci și cinci de ani, a căzut și și-a rupt șoldul. Fiul ei, eminentul doctor Paul Brand, i-a spus: „Mamă, ai parcurs un drum onorabil. Dumnezeu te-a folosit. A sosit vremea să renunți. Te poți întoarce acasă!” Ea însă a răspuns: „Nu mă întorc acasă!” A petrecut alți optsprezece ani călătorind dintr-un sat în altul călare pe cal. Căderile, contuziile, bolile și vârsta nu au putut-o opri. În cele din urmă, când a atins nouăzeci și trei de ani, nu a mai putut călări. Așa că, oamenii din aceste sate – întrucât o iubeau foarte mult pe bunicuța Brand – au pus-o pe o targă și au purtat-o dintr-un sat în altul. A mai trăit încă doi ani pe care i-a petrecut, așa dusă pe targă, ajutându-i pe cei mai săraci dintre săraci. A murit, dar nu s-a pensionat! Doar şi-a ”sfârşit alergarea”!

 

 

„BUNICUTA BRAND” (1)

„Fă cu toată puterea ta” (Ecleziastul 9:10)

     Evelyn Brand a simțit chemarea lui Dumnezeu de a merge în India. Ca femeie necăsătorită, în anul 1909, o astfel de chemare necesita o credință cât un munte! S-a căsătorit cu un tânăr pe nume Jesse și împreună au început o lucrare în rândurile locuitorilor zonei rurale din India, ducând cu ei educația și resurse medicale, și construind șosele pentru a reduce izolarea săracilor. Timp de șapte ani, truda lor continuă nu a cunoscut nici măcar un singur convertit la creștinism. Apoi însă, un preot dintr-o regiune de triburi locale a contactat o febră și s-a îmbolnăvit. Nimeni nu dorea să se apropie de el, însă Evelyn și Jesse l-au îngrijit când era pe moarte. El a spus: „Acest Dumnezeu, Isus, trebuie că e adevăratul Dumnezeu, căci numai Jesse și Evelyn vor să aibă grijă de mine acum că sunt pe moarte”. Preotul și-a încredințat copiii în grija lor după ce el avea să moară – iar aceasta a reprezentat un punct de cotitură spirituală în acel colț al lumii. Oamenii au început să cerceteze viața și învățătura lui Isus și au început să-L urmeze într-un număr tot mai mare. Evelyn și Jesse slujeau din greu de treisprezece ani, când Jesse a murit. Evelyn avea cincizeci de ani și toată lumea se aștepta să se întoarcă la casa ei din Anglia. Dar ea nu a vrut. A fost îndrăgită pe o rază de mai mulți kilometri, cunoscută drept „bunicuța Brand”, și a mai rămas încă douăzeci de ani în bordul misiunii pe care a slujit-o cu atâta credincioșie. Fiul ei, dr. Paul Brand, a venit s-o vadă când ea avea șaptezeci de ani, și iată ce a spus despre mama sa: „Așa se îmbătrânește! Lasă ca tot restul să piară, până când cei din jurul tău vor vedea doar dragostea!”