„Omul chibzuit ia seama bine cum merge” (Proverbe 14:15)

     După ce te-ai rugat, ți-ai făcut planuri și te-ai pregătit, vine un moment în care trebuie să-ți iei zborul. Este ceva înfricoșător? Absolut! Există două feluri de oameni: cei ce se avântă fără să se uite; aceştia sunt conduși de impuls. Apoi sunt cei care se uită, se uită și iar se uită, dar nu se mai avântă niciodată; ei sunt controlați de teamă. Care dintre ei ești tu? Pentru a ajunge în Țara Promisă, poporul Israel a trebuit să treacă râul Iordan în timpul fluxului. Trebuie să fi fost un moment în care le-a stat inima în loc. Dumnezeu a promis că în clipa în care picioarele preoților care duceau Chivotul vor păși în apă, aceasta se va da la o parte. Îți poți imagina la ce s-au gândit ei? „Nu putem aștepta până la reflux? De ce trebuie să merg eu primul? Dar dacă apele nu se vor retrage și mă înec”? Pasul dintre prudență și paranoia este mic dar cu mari costuri. Prudența are centură de siguranță, paranoia evită complet mașinile. Prudența se spală cu săpun; paranoia evită orice contact uman. Prudența economisește pentru bătrânețe; paranoia se agață de fiecare bănuț. Prudența se pregătește și face planuri; paranoia intră în panică. Prudența calculează riscul și apoi face pasul spre apă; paranoia nu intră niciodată în apă. Pentru a-ți împlini destinul dat de Dumnezeu, trebuie să nu dai înapoi, să-L asculți pe El și să intri în apă. Când o faci, vor începe să se deschidă uși și vor apărea resurse acolo unde acum par că lipsesc. Dumnezeu se va îngriji de mijloace, de metodă și de puterea de muncă. Așa că bazează-te pe promisiunea Lui: „pentru că … te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine…” (Isaia 43:4-5).

„Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui” (1 Samuel 8:3)

     Cred că fiecare părinte ajunge la disperare când vede deciziile și faptele copilului său. „Am dat tot ce-am avut mai bun ca să-l cresc corect; nu am fost un părinte bun?” Eșecul face parte din viață – și din calitatea de părinte –nimeni nu trăiește perfect! Părinții își asumă o vină mai mare decât merită. Să ne gândim la câteva exemple biblice de părinți din lumea reală: Isaac a avut, în cel mai bun caz, 50% rată a succesului cu fiii săi, Iacov și Esau. Aaron a eșuat complet cu Nadab și Abihu. Băiatul lui Manoah Samson nu a câștigat „premiul pentru fiul anului”! Și Samuel, un gigant al comportamentului moral și spiritual, a văzut cum fiii săi resping exemplul său și învățătura sa și duc niște vieți pline de mită și rușine. De la Adam, copii care „își fac propria voie” au frânt inimile părinților lor! Așadar, ce trebuie să facă un părinte? 1) Să înțeleagă că nu sunt responsabili pentru deciziile lor. Ei fac propriile lor alegeri. Condamnându-te, doar te descurajezi și îți subminezi abilitatea de a fi părintele de care au ei nevoie. Biblia spune: „mântuirea vine de la Domnul” (Iona 2:9). El mântuiește și eliberează – nu tu. 2) Să se roage pentru ei și să-i pună în mâna Domnului. Teama și frustrarea te vor face genul de părinte cu care nu le place să stea și care nu se bucură de ei. Tu nu ești făcut să duci o astfel de povară; Tatăl tău cel ceresc însă o poate face și El dorește să ducă povara în locul tău! (1 Petru 5:7). 3) Să-și aducă aminte că Dumnezeu îi iubește mai mult decât Îl iubesc ei! El Și-a dat singurul Fiu pentru a-i salva pe ai tăi. El le cunoaște inima și știe cum să ajungă la ea și să le-o întoarcă spre El. Așa că încredințează-ți copilul în mâna Lui!

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti” (Filipeni 3:14)

     Vei fi încoronat dacă trăieşti o viață condusă de scopul chemării cereşti. Marii oameni de succes s-au concentrat asupra scopului lor. Ei sunt atât de hotărâți, încât sunt adesea considerați niște fanatici. Ei filtrează ceea ce este străin și se concentrează asupra țintei ca un laser, în timp ce în jurul lor ceilalți duc niște vieți dezordonate cu proiecte despre care se discută mult, dar care niciodată nu sunt începute. Chemarea lui Pavel a fost preocuparea vieții sale. „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu” (Filipeni 3:13-14). Lucrul acesta l-a preocupat atât de mult, încât toate celelalte interese au fost lipsite de semnificație. El nu a permis ca nimeni și nimic să-l abată de la victorie. El a scris: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12). El a știut că nu ajunge să fii tare în credință, ci trebuie să fii tare și „în luptă”. Uneori teama, critica și eșecul din trecut ne dictează direcția și rătăcim fără țintă în fiecare zi. Viitorul se năpustește asupra noastră, arătând la fel ca trecutul nostru. Noi „ungem roata care scârțâie cel mai tare”, sperând ca viața să ne facă un serviciu. Dar nu merge așa! Dacă vrei să primeşti cununa: 1)Trebuie concentrare. Iar concentrarea nu apare pur și simplu, trebuie direcţionată. 2) Necesită focalizare pe ţintă.„ Uitându-mă spre ce este înainte”.3) Necesită uitarea eșecurilor trecute. Uitând ce este în urma mea. 4) Necesită o intensă anticipare a succesului viitor. „Aruncându-mă spre ce este înainte”.5) Necesită o defensivă fără ocolișuri. „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti”. Urmează acești pași și tu vei absolvi cu cele mai înalte onoruri.

„Firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:19)

     Vei primi cununa dacă trăieşti o viață jertfitoare. Mântuirea este gratuită, dar absolvirea cu cele mai înalte onoruri costă scump. „Pentru El am pierdut toate” (Filipeni 3:8). Pavel a avut cândva o viață confortabilă, apoi totul s-a schimbat. A fost bătut aproape până la moarte de opt ori. S-a confruntat cu pericolul din partea prietenilor și din partea dușmanilor. El a îndurat lipsa îmbrăcămintei, a somnului, foamea și setea (2 Corinteni 11:23-29). S-a descurajat? Da. A renunțat? Nu. „Simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos” (2 Corinteni 12:10). S-a rugat pentru eliberare? Firește. De trei ori s-a rugat Domnului să-l scape de suferință. Când Dumnezeu i-a răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”  (2 Corinteni 12:9), el a învățat „să simtă plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări” (2 Corinteni 12:10), sprijinindu-se pe Dumnezeu pentru a primi putere. Unde a găsit el atâta bucurie? În „preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8). Intimitatea cu Hristos a fost pasiunea care l-a preocupat. Deși a fost conștient de problemele lui, el a rămas consacrat Domnului. „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:8). Pavel s-a hotărât că indiferent de cost, absolvirea cu cele mai înalte onoruri merită prețul. „Suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare … şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:17-19). Trăiește astăzi cu această imagine în minte.

 

„Deacum mă aşteaptă cununa” (2 Timotei 4:8)

     Îți mai aduci aminte de sentimentul pe care l-ai avut când ți s-a strigat numele pentru a primi diploma de la liceu sau diploma universitară și ai auzit cuvintele: „Felicitări pentru absolvire”? Ai reușit! Întregul tău efort a fost răsplătit. Realizarea ta a fost în sfârșit recunoscută. Înmulțește acel sentiment cu o mie! Imaginează-te intrând în prezența Celui care îți va da cununa neprihănirii în timp ce sfinții tuturor veacurilor privesc. Pavel și-a anticipat absolvirea cu cele mai înalte onoruri: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii”  (2 Timotei 4:7-8).  În următoarele zile, aş vrea să discutăm despre modul în care poți absolvi această viață cu cele mai înalte onoruri. Trăind o viață lipsită de egoism. Nu există obstacol mai mare pentru viața pe care Dumnezeu ți-a dat-o s-o trăiești decât egoismul. Eul și auto-promovarea ne poluează sufletele și ne distrug relațiile. Pavel a înțeles nevoia de a-și detrona eul. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Acest lucru reflectă: a) O schimbare a valorilor. Pavel a trăit cândva pentru a-i persecuta pe creștini; acum el spune: „pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1:21). b) O schimbare a scopului. Vechiul Pavel, a cărui scop era să fie recunoscut drept campionul religiei, spune: „Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos” (Filipeni 3:7). c) O schimbare a minții. Strălucitul filozof, fariseu și avocat renunță la căile lui egoiste și scrie: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos” (Filipeni 2:5).

„Corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă” (Matei 14:24)

     Să vorbim despre un om prins în mijlocul furtunii! Ieremia ți-ar putea spune despre înălțimea valurilor și viteza vântului. El și-a dat seama cât de rapid se scufundă, așa că și-a mutat privirea. „Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El” (Plângerile lui Ieremia 3:21-24). Când Ieremia și-a luat privirea de la valuri pentru a se uita la Dumnezeu, el a început să recite un cvintet de promisiuni: 1) „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit”. 2) „Îndurările Lui nu sunt la capăt”. 3) „Se înnoiesc în fiecare dimineață”. 4) „Credincioșia Ta este atât de mare”. 5) „Domnul este partea mea de moștenire”. Furtuna nu a încetat, dar descurajarea lui Ieremia da. Pavel spune: „vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19). Marile cântări sunt un mare ajutor. Ele te ajută să-ți muți privirea spre Cel ce umblă pe ape și potolește furtuna. Thomas Chisholm a scris: „Mare este credincioșia Ta, o, Dumnezeule, al meu Tată, când mă întorc la tine totul este descoperit. Tu nu te schimbi, bunătățile Tale nu dezamăgesc, cum ai fost, așa vei fi întotdeauna. Mare este credincioșia Ta, mare este credincioșia Ta, în fiecare dimineață văd noi îndurări. Tot ce ai promis, mâna Ta a făcut, mare este credincioșia Ta față de mine, Doamne”.

„Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus” (Faptele Apostolilor 27:25)

     Robert Schuller se afla pe un vas de croazieră pe Marea de Corali când căpitanul a anunțat că urmează să navigheze printr-o crepătură foarte îngustă și periculoasă. Aveau nevoie de cel puțin zece metri de apă ca să treacă dincolo și să evite scufundarea. Chiar atunci a apărut o barcă cu motor și la cârmă se afla un căpitan din Australia. El s-a urcat la bordul marelui vas, echipajul l-a salutat și s-a dat la o parte pentru a-l lăsa pe el să preia cârma. Acest om era specializat în manevrarea vaselor mari prin spații mici și datorită priceperii sale au trecut fără nici o problemă. Putem învăța o lecție importantă de aici. Înainte de a fi prins în furtunile vieții, asigură-te că Domnul Isus este la cârmă și că știi cine sunt tovarășii tăi de drum. În mijlocul unei furtuni ce amenința că le va scufunda corabia, Pavel s-a ridicat și a anunțat: „liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus”. Pavel avea încredere deoarece el știa Cine este adevăratul căpitan în acea zi. El nu s-a îndoit nici o clipă că Dumnezeu Își va onora promisiunea de  a-l salva pe el și pe toți cei ce se aflau la bord. Când treci prin furtuni care-ți zdruncină credința, ai nevoie de oameni care știu ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, de oameni care cred că Dumnezeu „va face exact” ce a spus indiferent cât de grave par circumstanțele. Asemenea prieteni sunt foarte puțini și sunt foarte valoroși. Dacă ai unul sau doi de felul acesta în viața ta astăzi, ești binecuvântat, așa că mulțumește-I lui Dumnezeu pentru ei.

„Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat” (2 Corinteni 7:6)

     Acum tu o să spui: „Cu siguranță Pavel a fost prea matur spiritual pentru a se simți descurajat”? Se pare că nu! Cel mai mare apostol și lider al bisericii a experimentat descurajare, stres, neliniște și chiar temeri. „După venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (2 Corinteni 7:5). Așadar, spre ce ne întoarcem în vremurile tulburi? Să luăm aminte la câteva căi prin care Dumnezeu ne trimite mângâiere și încurajare: 1) El ne mângâie prin prezența Lui. „Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile, şi să vă întărească în orice lucru” (2 Tesaloniceni 2:16-17). Este natura lui Dumnezeu să fie cu noi, să ne mângâie când suferim (Matei 5:4), când suntem cu inima frântă (Psalmul 147:3), copleșiți (Psalmul 145:14), îngrijorați (Isaia 41:10) sau bolnavi (Psalmul 41:3). Dar trebuie să recunoaștem prezența Lui și să acceptăm mângâierea Lui! 2) El ne mângâie prin Cuvântul Lui. „Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea! Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă” (Psalmul 119:49-50). 3) El ne mângâie prin rugăciunile noastre. „ În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul” (Psalmul 138:3). 4) El ne mângâie prin prieteni evlavioși. Pavel scrie: „Dumnezeu… ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Astăzi, caută-i pe aceia care îți aduc mângâiere și mângâie-i și tu pe alții.

 

„Este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită” (Osea 13:13)

     Momentul este o parte integrală a planului lui Dumnezeu pentru viața ta. Trebuie să știi ce să faci și când s-o faci. Dacă aștepți prea mult, ratezi fereastra oportunităților pe care ți-a deschis-o Dumnezeu. O autoare subliniază că în calitate de credincioși, noi experimentăm două nașteri: o naștere naturală și o naștere spirituală. Ea scrie: „Pentru unii, nașterea spirituală are loc în copilărie. Alții, ca şi mine, trebuie să se străduiască să ajungă acolo, să depună eforturi și să se dezbrace de hainele independenței. Indiferent cum ajungem în sala de nașteri spirituale, la timpul corespunzător – spre deosebire de nașterea naturală, trebuie să fim dispuși să ne naștem din nou. Nu putem rămâne în întuneric și izolare. „Când te naști la vremea sorocită” și intri în lume ca  făptură nouă, trebuie să fii dispus să ieși la lumină. Cu toții cunoaștem oameni care participă la toate seminariile și care citesc toate cărțile de autoperfecționare. Ei sunt mereu pregătiți să iasă la lumină, dar nu reușesc niciodată. Poate chiar tu ești unul dintre ei. Poate Dumnezeu ți-a dat o viziune, dar ai ascuns-o atât de multă vreme așteptând momentul potrivit încât a devenit perimată. Viziunile au o viață de raft. Ele sunt pentru o „vreme … hotărâtă (stabilită, aleasă, pre-aranjată)”(Habacuc 2:3). Maurice Chevalier a spus: „Dacă aștepți momentul potrivit când totul este lipsit de pericol și sigur, munții nu vor fi escaladaţi, competițiile nu vor fi câștigate și fericirea de durată nu va fi atinsă”. Concluzie: poți sta pe bancă sau te poți implica. Ce alegi?

„Iată, deci, cum trebuie să vă rugaţi” (Matei 6:9)

     Dacă rugăciunea ar veni de la sine, în mod natural, Dumnezeu nu ar mai trebui să ne amintească atât de des s-o practicăm. O viață constantă de rugăciune necesită răstignirea firii noastre egoiste. Dar când rugăciunea pare că nu ne aduce nici o răsplată, suntem gata s-o abandonăm. Așadar, cum te poți ruga și să ai rezultate? 1) Înainte de a cere, stai în adorare! Orice rugăciune care începe cu o cerere poate deveni auto-centrată și superficială. „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele” (Psalmul 100:4). Când  dragostea lui Dumnezeu, bunătatea Lui și credincioșia Lui, sunt punctul de pornire în închinare, tu te ridici mai presus de tine însuți, sufletul tău este pregătit să se „conecteze” la Dumnezeu, conținutul rugăciunii tale devine mai Scriptural și ai rezultate. În rugăciunea Tatăl nostru, Domnul Isus ne îndreaptă atenția mai întâi spre Numele lui Dumnezeu, apoi spre Împărăția Sa și apoi spre voia Sa. După aceea, cerem „pâinea cea de toate zilele”. Mulțumirea      nu-L condiționează pe Dumnezeu să te binecuvinteze – ea te condiționează să primești binecuvântarea Lui. 2) Când te rogi, stăruie! Dumnezeu nu este un bancomat automat. Tu trebuie să rămâi conectat cu El până se hotărăște să-ți răspundă. Aceasta implică o atitudine de credință, perseverență și răbdare. Domnul Isus ne-a dat o pildă despre o femeie care a tot pledat în fața judecătorului cu inima împietrită să-i asculte rugămintea. Când în cele din urmă l-a obosit, el i-a dat ce a cerut. Domnul Isus a avut un singur scop cu această pildă: „ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18:1). Ideea nu este că perseverența obligă cooperarea lui Dumnezeu, ci că Dumnezeu dorește să te rogi și să nu renunți. Când stărui înaintea Lui cu credincioşie, Dumnezeu îți va răspunde.