„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de…” (Filipeni 3:8)

     Visul tău nu se va împlini niciodată dacă nu ești dispus să plătești prețul care vine odată cu el. Și acest preț nu se plătește odată, ci pe tot parcursul vieții. Mai întâi, există un cost inițial. Va trebui să faci sacrificii personale și uneori sacrificii dureroase. Poate va trebui să renunți la opțiunile atrăgătoare și relații prețioase deoarece ele nu se potrivesc cu planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Renunțarea la lucrurile care ți-au dat siguranța și identitatea necesită tărie de caracter și bunăvoinţă pe care numai Dumnezeu ți le poate da. Cv-ul lui Pavel includea următoarele: „din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei” (v. 5). Pavel a avut cândva bogăție și statut. Învățații cred că în momentul în care   și-a dăruit viața lui Hristos, după cum era obiceiul, prietenii și familia i-ar fi ținut un serviciu de înmormântare și l-ar fi considerat „mort” din acel moment. Chemarea lui Pavel a fost de a acoperi Asia cu Evanghelia și de a scrie jumătate din Noul Testament. Dar sarcinile mari necesită sacrificii pe măsură. Iar Pavel nu a fost singur. „Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire” (Evrei 11:24-26). Așadar, întrebarea este: ți-a dat Dumnezeu un vis? Ai credința și tăria de caracter să-l împlinești? Ai luat în considerare prețul și ești gata să-l plătești?

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23)

     Bolile de inimă te vor ucide dacă nu le depistezi și nu le tratezi la timp. Lucrul acesta este adevărat – fizic și spiritual. De aceea Biblia spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”. A dori să arăți cel mai bine este un fapt lăudabil. Lucrul acesta îți poate spori stima de sine și-ți poate îmbunătății perspectivele vieții. Dar e o mare greșeală să te oprești asupra înfățișării și să-ți neglijezi caracterul. Când totul s-a spus și s-a făcut, „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Aici intervine Biblia. E ca o oglindă; ea îți arată starea inimii în orice moment. Așadar, cum este inima ta astăzi? Ce fel de gânduri întreții? Faci mereu comparații și ai păreri de rău? Te superi ușor? Când auzi o bârfă, o reduci la tăcere sau o răspândești? Domnul Isus a spus: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8). Cu alte cuvinte, când începi să vezi lucrurile așa cum le vede Dumnezeu, te vei purta în consecință. Dacă apa din fântână este poluată, te vei îmbolnăvi. Firește, dacă bei multă, te poate ucide. Care este ideea? Una simplă: nu e suficient să încerci să-ți schimbi obiceiurile rele; trebuie să mergi la miezul problemei – inima ta! Psalmistul și-a dat seama de asta, așa că s-a rugat: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalmul 51:10). Dacă dorești ca Dumnezeu să te ajute să creşti, curăţeşte-ți inima.

„Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră” (Evrei 6:10)

     Te gândești „fac atât de multe pentru alții; vreau doar puțină apreciere în schimb”! Dar se pare că nu ai parte de așa ceva, așa că te simți neapreciat și desconsiderat. Doar două cuvinte simple, dar cu aşa mare semnificaţie: „îți mulțumesc!” A trecut mult timp de când le-ai auzit? Dacă e așa, trebuie să înțelegi următoarele: poate ceilalți nu-ți mulțumesc, dar Tatăl tău Ceresc apreciază tot ce faci  și tot ce ești. Poate munca ta trece neobservată, dar nu va trece nerăsplătită. Dumnezeu te-a pus exact acolo unde are nevoie de tine. Tu împlinești scopul Lui în fiecare zi. Odată ce accepți lucrul acesta, vei găsi bucurie și semnificație în ceea ce faci. Dumnezeu este motivul – ceilalți sunt doar beneficiarii! Nu lăsa ca reacția altcuiva să hotărască nivelul bucuriei tale. Poate ei nu observă, dar Dumnezeu o face. El observă fiecare zi și fiecare detaliu al vieții tale. „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi”. Pavel scrie: „orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17). Asta e – fă-o pentru El! De ce nu rostești această rugăciune: „Doamne, tot ce fac, fac pentru Tine. Știu că mă apreciezi; văd binecuvântările pe care mi le-ai dat! Așa că Te voi lăuda și Te voi onora în această zi prin gândurile mele, prin cuvintele mele și prin faptele mele. În Numele lui Hristos. Amin”.

„Poporul Meu … a părăsit … Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri crăpate” (Ieremia 2:13)

     E ușor să fii mulțumit când lucrurile în viață merg așa cum îți dorești. Dar cât de des se întâmplă asta? Biblia spune că trebuie să practicăm următoarele: „Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă” (Filipeni 4:12), pentru că dacă viaţa ta este bazată doar pe aşteptări şi dorinţe este posibil să tot aştepţi… Epicur a spus: „Nu strica ceea ce ai, dorindu-ți ceea ce nu ai. Nu uita că ceea ce ai acum e ceea ce ai sperat cândva”. Aceste trei lucruri alimentează în mod constant nemulțumirea noastră: 1) Lăcomia. Când te oprești la ceea ce nu ai, nu te bucuri de ceea ce ți-a dat deja Dumnezeu. Fii mulțumit! E bine să-ți stabilești scopuri, dar nu te mai concentra atât de mult asupra rezultatului final și învață să te bucuri în Domnul pe drumul tău. 2) Teama. Ea dorește să te facă să fugi de ceva ce nu te urmărește. E modalitatea dușmanului a) de a-ți fura pacea și stabilitatea; b) de a te chinui cu acest „cum ar fi fost dacă”; c) de a te împiedica să te încrezi în Dumnezeu. Psalmistul a spus: „Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” (Psalmul 56:4). 3) Căutarea mulțumirii în locuri nepotrivite. Dumnezeu a spus: „Poporul Meu … a părăsit … Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri crăpate, care nu ţin apă”. Se spune că ne petrecem primii 50 de ani căutând siguranța și restul vieții căutând semnificație. Dar nu trebuie să fie așa. Autorul cântării a scris: „Doar Hristos îți poate aduce mulțumire; nu este un alt Nume pentru mine. La El găsesc dragoste, viață și bucurie neîncetată, Domnul Isus le-a găsit în Tine!” Ești în căutarea mulțumirii? Doar în Hristos o găseşti!

„Mânia locuieşte în sânul nebunilor” (Eclesiastul 7:9)

     În limba engleză, cuvântul „mânie” (anger) este cu o literă mai scurt decât cuvântul „pericol” (danger). Când îți pierzi cumpătul, riști să pierzi și alte lucruri, cum ar fi respectul celorlalți sau șansa de a găsi o soluție constructivă. Mânia favorabilă durerilor oamenilor nu doar că este potrivită; ea este catalizatorul pentru schimbare. Pavel scrie: „Mâniaţi-vă …să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Chinezii au o zicătoare: „Mânia este vântul ce stinge lampa minții”. Așadar: 1) Înainte să reacționezi, fă o plimbare. Așa se arde adrenalina în exces și este un lucru mai eficient decât fierberea. Te ajută și să gândești mai clar și să gestionezi lucrurile așa încât să nu regreți. „Cine este iute la mânie face prostii” (Proverbe 14:17). 2) Recunoaște lucrurile pe care nu le poți controla. Nu poți controla atitudinile și faptele altora și nu poți prevedea evenimente precum anularea zborurilor și ambuteiajele. „Ce ar trebui să fac?” întrebi tu. Numără-ți binecuvântările, mai ales faptul că Îl ai pe Dumnezeu, ai mântuire, sănătate, familie, loc de muncă și o mașină care te duce acolo, etc. 3) Ai grijă unde izbucnești. E una să fii mânios; și e cu totul altceva să „dai drumul la supapă” în momentul nepotrivit. „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte” (Proverbe 29:11). E bine      să-ți împărtășești sentimentele cu cei în care ai încredere și care nu sunt țintele mâniei tale. Ai grijă, cuvintele tale ți se pot întoarce și te pot mușca! 4) Stai la distanță de oameni mânioși. Biblia spune: „Nu te împrieteni cu omul mânios” (Proverbe 22:24). Mânia, la fel ca bucuria și mulțumirea, este contagioasă, așa că stai la distanță de ei şi să nu fii unul dintre ei.

„Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19)

     Când Dumnezeu te face să aștepți pentru ceva anume mai mult timp decât ţi-ai închipuit tu, El te învață ce este răbdarea. Emoțiile tale sunt asemenea unui cal sălbatic – trebuie să fie îmblânzite. „Aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:36). Nerăbdarea te va face pe tine și pe cei din jur nefericiți, dar nu-L va grăbi pe Dumnezeu. El lucrează conform propriului Său plan și calendar: „la vremea potrivită, vom secera” (Galateni 6:9). „Vremea potrivită” este „vremea lui Dumnezeu”, nu a ta. Tu te grăbești, dar El nu se grăbește. El nu se grăbește, pentru că urmăreşte doar binele tău. Poate tu nu știi ce face, dar El știe cu siguranţă. Și asta trebuie să fie suficient de bun pentru tine. Momentul lui Dumnezeu pare a fi treaba Lui. El nu întârzie niciodată și de obicei nici nu ajunge mai devreme. El ia fiecare oportunitate pentru a dezvolta în tine roada răbdării. Dar și alte roade se dezvoltă în tine. Există mai multe lucruri care trebuie să ajungă la linia de sosire în același timp cu tine pentru ca tu să câștigi cursa. Potențialul tău extraordinar fără caracter nu-l glorifică pe Dumnezeu. Dacă ar fi să ai un mare succes și totuși să fii arogant și dur cu oamenii, lucrul acesta nu ar fi pe placul Domnului. Așadar, când o iei înainte  într-un domeniu, El îți blochează avansarea ferm, dar cu blândețe, până când ceilalți te ajung din urmă. Nu apreciezi nimic din toate astea decât atunci când se întâmplă, dar mai târziu îți dai seama ce dezastru ai fi făcut dacă lucrurile s-ar fi făcut după calendarul tău și nu după al lui Dumnezeu.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     A fi un părinte sănătos necesită găsirea combinației de autonomie adecvate pentru fiecare dintre copiii tăi. Unii copii se distanțează mai devreme, alții mai târziu; unii au tentative mărunte, alții se avântă cu încredere spre prăpastie. Nu există copii „buni” sau „răi” când se vorbește de acest aspect, ci doar copii mai mult sau mai puțin curajoși. Ca părinte, descoperi din practică și din greșeli ce funcționează cel mai bine pentru tine și copiii tăi. Critica, controlul, amenințarea cu încarcerarea, cicălelile, sentimentul de rușine, etc. sunt trecătoare, neproductive și sunt un semn că ți-ai pierdut autoritatea ca părinte. Lucrurile acestea doar le intensifică instinctul de a-și lua zborul sau îi face să se simtă nesiguri, ca și cum nimeni nu este la cârmă. A pretinde că „te-ai organizat” ca părinte este un joc bine intenționat, dar costisitor. Nu te lăsa intimidat de ideea de a fi cinstit și transparent cu copiii tăi. Este mai puțin stresant pentru amândoi și este mult mai eficient. Copiii știu că nu sunt perfecți – și știu că nici tu nu ești perfect. Așa că nu te teme să spui: „sunt în procesul învățării de a fi părinte, așa cum și tu înveți să fii copil. Am nevoie de ajutorul tău să devin un părinte bun, să descopăr ce merge pentru amândoi și să te ajut și pe tine să fii un copil bun. Ești dispus să faci parte din echipă și să învățăm împreună?” Acest fel de sinceritate atrage un răspuns pozitiv. Este totodată și un bun model pentru ei, învățându-i să fie și ei smeriți și cooperanți. La fel cum antrenorul și jucătorii sunt uniți, concentrează-te să câștigați împreună și să învățați să deveniți mai buni, nu să fiți în competiție sau să vă dominați unul pe altul. Succesul sau eșecul ca familie stă în învățare și creștere!

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     Nu poți împiedica întotdeauna rănirea copilului tău. „În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33). Fie va suferi și va învăța să se confrunte cu realitatea, fie se va sufoca în coconul tău, fără să devină  vreodată matur – o rană mult mai tristă și mai dureroasă și istovitoare. Ce implică faptul de a-i da copilului tău aripi? 1) Să înţelegi că fără autonomie, el nu va deveni niciodată un adult sănătos. Aceasta implică lucruri precum o gândire limpede, a fi responsabil pentru propriile decizii, a învăța din alegerile greșite cum să facă alegeri mai bune, a fi liber să facă greșeli și să plătească prețul învățării și a experimenta ce înseamnă să crești. 2) Nu trata nevoia lui de autonomie ca pe o dovadă că eșuezi ca părinte. Firește, dacă nu reușește să se distanțeze, trebuie să-ți pui la îndoială stilul tău de părinte! A-l face independent este Biblic și înseamnă să fii un părinte eficient. 3) Nu-i confunda distanțarea cu respingerea. El nu te abandonează, ci avansează el. Nu este o dovadă de nemulțumire sau egoism sau răzvrătire; e oportunitatea lui din lumea reală de a-ți demonstra succesul ca părinte. Când nu dorește să participe la reuniunea de familie a unchiului, nu forţa lucrurile „pentru a salva familia de la dezintegrare”. Familia e menită să se împartă, la fel cum celulele se divid și se multiplică. Biblia spune că noi trebuie să „creștem, să ne înmulțim şi să umplem pământul” (Genesa 9:1). Nu se poate să rămână în cuib și să-și împlinească destinul. Dă-i drumul și apoi aranjează-ţi lucrurile fără el!  Aceasta este responsabilitatea ta – nu să fii părinte la nesfârșit. Dă drumul funiei, încrede-te în Dumnezeu și copiii se vor întoarce pentru a-i vedea pe părinții „foarte de treaba”.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     Cel de-al doilea dar pe care trebuie să-l oferi copilului tău sunt „aripile”. Ei s-au născut să zboare, nu să stea în cuib. Prin faptul că devii exagerat de protectiv și îl sufoci în numele calității de părinte responsabil, vei ajunge să-l pierzi. Domnul Isus a spus că ei sunt meniți să plece pentru a-și face un cămin al lor. Înclinația lor spre libertate le este dată de Dumnezeu, nu este un semn de nemulțumire, de lipsă de respect sau de răzvrătire. Un bun tâmplar lucrează cu lemnul, nu împotriva lui. Deci ce ar trebui să faci? Înainte ca fiul tău să-și ceară independența de drept, învață-l să o gestioneze cu înțelepciune. Oferă-i oportunitatea de a dovedi că este pregătit și când demonstrează că este demn de încredere, mărește-i autonomia – și vice versa. Înștiințează-l că în viață fericirea nu se moștenește, ea se câștigă. Fii flexibil, dar rămâi în control. Spune-i copilului tău că nu poate cere privilegii precum condusul, întâlnirile și cheltuirea banilor – el trebuie să dovedească faptul că este de încredere. Ajută-l să vadă cum poate să dobândească o autonomie sporită sau să o piardă și cum o poate redobândi. Fă-l responsabil pentru propria lui libertate spunându-i că nu este un drept sau un dar, ci o răsplată pentru că dă dovadă de maturitate. Mama-pasăre nu-și împinge puiul din cuib până nu știe că e pregătit să zboare. Darul libertății pentru un copil nepregătit nu sunt „aripile”, ci o invitație la catastrofă! Nu fi de acord cu autonomia până nu a dovedit că poate face față responsabilității stabilite de comun acord.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     În călătoria de la adolescență la vârsta de adult, copiii tăi vor experimenta nesiguranță, contradicții și schimbări ale stării de spirit. Îți vor trimite semnale contradictorii: nevoia de apropiere și totuși de distanță; de conexiune și totuși de independență, toate în același timp. Cu o mână te vor atrage și cu cealaltă te vor respinge. Trebuie să înțelegi că ei au încă nevoia de a se simți în siguranță, chiar și când se distanțează de tine. Când te resping, trebuie să dai dovadă de maturitate, aducându-ți aminte că nu trebuie să o iei personal; așa își testează ei abilitatea de a deveni adulți independenți. Minute, ore sau zile mai târziu, ei sunt din nou copiii tăi, dorind să fie din nou aproape de tine. Este vorba de „lupta cu odgonul’’ (un sport în care se trage de-o funie) a părinţilor şi a tinerilor dar lucrurile se vor rezolva în mod favorabil dacă dai dovadă de înțelegere. Mai presus de toate, ascunde-ți suferința și mânia. „Părinţilor (mamelor și taților), nu întărâtați (nu angajați  în dispute, dezbateri și certuri)  la mânie (iritare, exasperare, amărăciune) pe copiii voştri” (Efeseni 6:4). Cel mai rău rezultat al altercațiilor cu copiii tăi este că produce descurajarea lor pe termen lung. La multă vreme de la „muștruluială”, copilul tău poate „să-și piardă nădejdea” (Coloseni 3:21) și poate avea un „duh zdrobit”. În unele cazuri, ei renunță complet să mai încerce. În culturile vestice, fetele se țin mai mult timp decât băieții de funia părinte-copil, în general distanțându-se mai târziu și cu mai puțină hotărâre. Băieții tind spre o distanțare mai timpurie și de lungă durată. Când îi negi fiului sau fiicei tale nevoia pusă de Dumnezeu de a se distanța treptat, ei vor pleca mai departe și mai repede. Folosește înțelepciunea, „lasă funia” treptat și vor dobândi capacități de adult și vor păstra o legătură mai strânsă.