DESĂVÂRSIT PRIN SUFERINTĂ (2)

„Dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta” (Matei 26:39)

     Uneori, în cercurile creștine, când cineva suferă, dăm vina pe păcate ascunse. În acest fel credem că nouă nu ni se poate întâmpla pentru că noi nu ne facem vinovați de această problemă, nu? Este un punct de vedere sensibil dat fiind faptul că Domnul Isus, Fiul neprihănit al lui Dumnezeu a experimentat suferința! În Ghetsimani, El nu s-a ridicat să ceară cu curaj suferință Nu, El „a căzut cu fața la pământ, și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. Domnul Isus a luat asupra Lui durerea și ne-a arătat cum să-L glorificăm pe Dumnezeu prin ea. Un autor creștin a remarcat: „Dumnezeu nu ne-a promis niciodată că locuințele noastre vor fi ocolite de tornade în drum spre casele păgânilor și că microbii vor fugi din trupurile creștinilor. Nu suntem scutiți de tragediile lumii acesteia, la fel cum nici Domnul nu a fost scutit. De fapt, Petru și-a atras cea mai mare mustrare când a protestat împotriva necesității suferinței lui Hristos . Domnul Isus a spus: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” … „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze … oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga” (Matei 16:23-25). Dumnezeu a luat cel mai rău lucru care se putea întâmpla – executarea Fiului Său nevinovat  – și l-a transformat în victoria finală asupra morții. El a transformat planul celui rău în serviciul binelui … „prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5) și prin slăbiciunea Lui noi devenim puternici”.

 

DESĂVÂRSIT PRIN SUFERINTĂ (1)

„[Dumnezeu] … să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii” (Evrei 2:10)

     Nici unul dintre noi nu a experimentat ceea ce a îndurat Domnul Isus pe cruce și totuși fugim de suferință. Pierderea unui loc de muncă, o boală incurabilă, un divorț dureros – nici unul dintre noi nu scapă. Chiar și Isus „a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Suferința este o experiență prin care înveți ceva. Biblia spune: „[Dumnezeu] … să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii”. Philip Yancey scrie: „Dumnezeu a înțeles durerea fizică, concepând sistemul nervos care o duce la creier … Dar un Duh a simțit vreodată durerea fizică? Nu, până la Întrupare. În treizeci și trei de ani de trăire pe pământ, Domnul Isus a învățat despre certurile în familie, despre respingerea socială, despre abuzul verbal și despre trădare. și a învățat și despre durere. Cum te simți când un acuzator își lasă amprentele degetelor pline de sânge pe fața ta, când un bici de fier îți brăzdează mușchii, tendoanele și pielea? Pe pământ, Dumnezeu a învățat toate aceste lucruri. și datorită Domnului Isus, Dumnezeu ne aude suspinele în mod diferit. Autorul cărții Evrei s-a mirat că indiferent prin ce am trece, Dumnezeu a trecut și El pe acolo: „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Noi avem un Mare Preot care a absolvit școala suferinței și „poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, fiindcă și el este cuprins de slăbiciune” (Evrei 5:2). Nu mai trebuie să strigăm în gol: „Doamne, mă auzi?” Prin faptul că a venit alături de noi pe pământ, Isus a adus o dovadă vizibilă, a faptului că Dumnezeu ne aude suspinele și … suspină alături de noi”. Ce confort!

 

NU RENUNTA PÂNĂ NU O PRIMESTI

„David a întrebat iarăși pe Dumnezeu” (1 Cronici 14:14)

     Biblia spune: „David a întrebat iarăși pe Dumnezeu. și Dumnezeu i-a zis: „Să nu te sui după ei; întoarce-te de la ei, și mergi asupra lor prin fața duzilor.  Când vei auzi un vuiet de pași în vârfurile duzilor, atunci să ieși la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea Filistenilor.” David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, și oastea Filistenilor a fost bătută” (v. 14-16). Să remarcăm trei lucruri în această relatare: 1) David a refuzat să facă vreo mișcare până nu s-a consultat cu Domnul. Observăm cuvintele: „David a întrebat iarăși pe Dumnezeu”. Nu era ceva ce făcea ocazional sau în vremuri de criză, ci era ceva ce făcea în mod regulat. 2) David a așteptat până ce a auzit un anumit sunet: „un vuiet de pași în vârfurile duzilor”. Îl cunoști tu suficient de bine pe Dumnezeu încât să recunoști sunetul glasului Său? Cu timpul și prin testare, poți. „Voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt, și știți orice lucru” (1 Ioan 2:20). Nu doar că știi ce dorește Dumnezeu să faci, dar El va crea efectiv în tine dorința de a face lucrul acela. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13). 3) David s-a dus știind că Dumnezeu era deja înaintea lui ca să înlăture orice obstacol care îi stă în cale. Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă” (Iacov 1:5). Înțelepciune este „capacitatea de a folosi cunoașterea în așa fel încât să întâmpini cu succes provocările vieții”. Poți dobândi cunoștința din cărți și din școli, dar înțelepciunea este un dar de la Dumnezeu. Nu renunța până nu o obții!

FĂ CEEA CE TREBUIE (2)

„Să știi … că nu vom sluji” (Daniel 3:18)

     Șadrac, Meșac și Abed-Nego au avut cariere de succes, așa că nu aveau nimic de câștigat provocându-l pe împăratul Babilonului. Totuși, de ce au făcut-o? Pentru că le-a poruncit să nu se supună lui Dumnezeu și să-și încalce convingerile închinându-se unui chip păgân. Fără îndoială că le-o fi trecut și lor prin minte: „Mai bine un câine viu decât un leu mort. Dacă rămânem în viață, poate vom reuși să facem fapte bune pentru Dumnezeu și pentru alții”. Această filozofie i-ar fi convins pe mulți dintre noi, de ce nu și pe ei? Pentru că și-au dat seama că Nebucadnețar nu era motivul succesului lor. Poate a fost un instrument pe care l-a folosit Dumnezeu pentru   a-i promova, dar el nu a fost sursa  semnificației și a siguranței lor. Aceste două lucruri au venit de la Dumnezeu – și ei au înțeles că nu pot abandona principiile lui Dumnezeu și să umble în binecuvântările lui Dumnezeu. Nu-L poți întrista pe Cel ce controlează totul doar pentru a te înțelege bine cu cei care cred că au totul în control. Mereu vor exista aceia care cred că știu ce trebuie să faci. Dar acești trei tineri iudei au știu mai bine: „Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate” (v. 17). Ce poate? „Poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Refuzând să se închine, când închinarea părea un lucru expeditiv, ei au întors inima unui popor către Dumnezeu. Poate influența ta nu va fi atât de vastă, dar poți conta pe un lucru: ceilalți se uită la tine să vadă cine va fi influențat de poziția pe care o adopți. Așa că cere-I lui Dumnezeu să te întărească și fă ceea ce trebuie!

FĂ CEEA CE TREBUIE (1)

„Să știi … că nu vom sluji” (Daniel 3:18)

     Cu cât ajungi mai sus în viață, cu atât mai mult anumiți oameni vor încerca să-și exercite controlul asupra ta. Amenințările lor pot părea reale, iar consecințele ignorării lor te pot intimida. Uită-te la șadrac, Meșac și Abed-Nego. Dedicarea lor față de Dumnezeu i-a făcut să aterizeze într-un cuptor cu foc, încălzit de șapte ori mai mult. Dar acest fapt i-a promovat totodată într-un loc de mari binecuvântări și influență. Povestirea lor ne învață că un autentic test al caracterului se probează printr-o situație  în care rezultatul nu este în mâinile tale. Pur și simplu alegi să faci ce este bine înaintea lui Dumnezeu și să lași consecințele în seama Lui. E o încercare de foc, dar e un foc al rafinării și ieși de cealaltă parte  mai puternic. De fiecare dată când faci ceea ce trebuie, alegând să accepți mai degrabă decât să scapi de calea pe care Dumnezeu te-a chemat să mergi, ajungi la un nou nivel de libertate. La fel cum au reușit  șadrac, Meșac și Abed-Nego, și tu poți să: 1) Te eliberezi de „Nebucadnețarii” care vor să aibă control asupra rezultatului vieții tale. 2) Te eliberezi pentru a spune nu celor ce încearcă să te folosească și să te manipuleze. 3) Te eliberezi pentru a-L sluji pe Regele tău cel Atotputernic și pentru a spune nu tuturor prefăcuților care nu au nici o putere asupra ta. În acel moment nu doar că înțelegi mai bine cine ești, ci mai important, înțelegi Cui aparții. Iar Dumnezeu va face unul din cele două lucruri: te va lăsa într-un cuptor cu foc sau te va scăpa din el. Firește, El le poate face pe amândouă!

CUNOASTE-TI DUSMANUL (2)

„Văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea” (Romani 7:23)

     Astăzi vom vorbi despre dușmanul din interior. Firea veche este ca un inamic care caută mereu mijloace de a te sabota. Este ușa prin care intră Satana. Tu ai două naturi, una veche și una nouă. Ele sunt opuse și sunt mereu în conflict. O bună ilustrație a acestui lucru se găsește în nașterea lui Iacov și a lui Esau. „Rebeca a rămas însărcinată. Copiii se băteau în pântecele ei; și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul. și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. și cel mai mare va sluji celui mai mic” (Geneza 25:21-23). Pavel vorbește și el despre acest lucru. „După omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Romani 7:22-23). Care este răspunsul? Înfometează vechea fire și hrănește firea cea nouă! Pavel scrie din nou: „Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:4). Asta înseamnă că trebuie: 1) Să comunici în mod regulat cu ‘’Comandantul’’ prin rugăciune. 2) Să citești Cuvântul lui Dumnezeu pentru a te asigura că asculți de Comandantul șef. 3) Să-ți păstrezi moralul spiritual la înălțime. 4) Să nu te amesteci cu oameni sau lucruri nepotrivite.

CUNOASTE-TI DUSMANUL (1)

„Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos”

     (2 Timotei 2:3)Nașterea din nou declanșează o luptă între vechea ta fire și cea nouă. Când ai fost răscumpărat, ai fost recrutat în această luptă. Ea începe din clipa în care îți deschizi ochii în fiecare dimineață. Marea întrebare este: vei rezista sau vei capitula? Victoria depinde de cunoașterea strategiei vrăjmașului și de planul pe care ți-l faci pentru a te confrunta cu el. În calitate de urmaș al lui Hristos, atacul cu care te confrunți în fiecare zi este dublu. În primul rând, există atacul care vine din afară. „Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iacov 4:4). Asta nu înseamnă că trebuie să te distanțezi de prietenii ce nu merg la biserică și să le condamni toate activitățile. și nici să adopți atitudinea sfântului pe perete. Doar că nu trebuie să lași cultura să aibă efect negativ asupra ta, și să te angajezi să o influențezi în mod pozitiv, asemenea luminii în întuneric. Susanna Wesley a definit „lumescul” ca fiind patru lucruri: 1) Orice lucru care face ca sensibilitatea duhului meu față de Dumnezeu să se lenevească sau orice lucru care  îmi abate gândul de la Dumnezeu – trebuie eliminate căci El e Domnul meu. 2) Orice lucru care îmi rănește sau îmi slăbește trupul și care îmi afectează capacitatea de a-l controla – trebuie eliminat, căci trupul este Templul Domnului. 3) Orice lucru care afectează claritatea mărturiei mele despre Isus Hristos înaintea altora – trebuie eliminat căci a fost dorința Lui la despărțire să-I fiu martor. 4) Orice lucru care face ca fratele meu să se poticnească în viața lui de creștin – trebuie eliminat căci asta L-ar întrista pe Domnul Isus.

L-AM ÎNTÂLNIT PE ÎNVĂTĂTORUL FATĂ ÎN FATĂ

„Noi am privit slava Lui” (Ioan 1:14)

     Biblia spune: „Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Să-L cunoști pe Domnul Isus Hristos personal înseamnă să-L iubești, să-L iubești înseamnă să-L slujești și să-L slujești înseamnă să experimentezi cea mai înaltă bucurie și împlinire. Un autor necunoscut a scris următorul poem despre Domnul Isus. Dacă Îl cunoști ca Domnul și Mântuitorul tău, poemul va avea un răsunet în inima ta. Dacă nu, este rugăciunea noastră ca tu să dorești să-L primești astăzi ca Domn și Mântuitor: „Am umblat pe calea vieții cu un pas ușor, m-am îndreptat spre confort și plăcere; până când într-o zi, într-un loc liniștit, m-am întâlnit cu Învățătorul față în față. Statutul, rangul și avuția mi-erau scopuri, mă-ngrijeam mult de trup și deloc de suflet; eram înrolat în cursa nebună a vieții, când m-am întâlnit cu Învățătorul față în față. L-am întâlnit și L-am cunoscut și m-am umplut de rușine când am văzut că ochii Lui, plini de părere de rău erau fixați asupra mea. M-am clătinat și am căzut la picioarele Lui în acea zi, în timp ce palatele mele s-au topit și au dispărut. S-au topit și au dispărut și în locul lor nu am mai văzut decât chipul Învățătorului; și am strigat: „O, fă-mă să calc pe urma picioarelor tale rănite”. Gândul meu este acum la sufletele oamenilor. Mi-am pierdut viața pentru a o regăsi din nou în ziua în care, într-un loc liniștit, m-am întâlnit cu Învățătorul față în față”.

 

ESTI ISPITIT?

„Ferice de cel ce rabdă ispita” (Iacov 1:12)

     Nu vei fi niciodată scutit de ispită. Fiecare anotimp al vieții nu face altceva decât să aducă ispita sub o altă formă. Când ești tânăr, te lupți cu nevoia de companie și de împlinire intimă. În afaceri, ești ispitit să distorsionezi adevărul, să înșeli și să-ți bagi banii în buzunar. Când ai succes, dacă nu ești atent, te vei lăsa condus de eu-l tău, vei fi o persoană dornică de control și încrezută. Adevărul e că nu vei deveni niciodată într-atât de spiritual încât să fii scutit de ispită. După patruzeci de zile de post și rugăciune, Satana L-a ispitit pe Domnul Isus. Așa că ești la fel de vulnerabil la atac fie după o mare experiență spirituală fie că te afli în momentele cele mai grele. Satana  a înțeles misiunea Domnului Isus și s-a dus să-L oprească. și el vrea să te oprească și pe tine! Lupta pe care o duci nu este pentru trecutul tău, ci pentru viitorul tău. În fața ispitirilor repetate, Domnul Isus l-a învins pe Satana folosind Cuvântul lui Dumnezeu. și tu trebuie să faci la fel. Fără el, nu te poți apăra. Care sunt domeniile specifice în care te lupți? Care e strategia ta de victorie? Cât la sută din timp ai parte de reușită? Ce versete ai memorat ca să te ajute să biruiești ispita când Satana  vine împotriva ta? Uită-te la Samson, luptătorul lui Dumnezeu: orb, în lanțuri, mestecând porumb ca o vită în închisoarea filistenilor. Păcatul are un efect de orbire, unul de înlănțuire și unul de rumegare. Închisorile sunt pline de oameni care au fost prea slabi ca să se împotrivească Satanei. Visele sunt distruse zilnic pe stâncile ispitei. Mișcă-ți corabia vieții departe de acele stânci cât încă se mai poate. 

NU TE LĂSA CUPRINS DE AMĂRĂCIUNE

„Luați seama bine ca nimeni … ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune” (Evrei 12:15)

     Trădarea este ceva ce îți fac alți ție; amărăciunea este ceva ce îți faci singur. E imposibil să treci prin viață fără să fii rănit. Poate fi vorba de un partener necredincios, de un angajat care te vorbește pe la spate sau de un șef care te concediază fără nici o explicație. Când a stat la cină cu ucenicii Săi, Domnul Isus a spus: „unul din voi … Mă va vinde” (Marcu 14:18). La scurt timp după aceea, Iuda L-a trădat cu un sărut. Unii astăzi te vor săruta și mâine te vor lovi. Dar Domnul Isus a refuzat să se umple de amărăciune. Asta pentru că a știut că sărutul lui Iuda Îi deschide drumul spre destinul Său. și nici nu i-a întors spatele lui Petru când s-a lepădat de El. În schimb, Petru a fost singurul menționat cu numele când El a stabilit să se întâlnească cu ucenicii la micul dejun în dimineața de după înviere. Domnul Isus i-a văzut pe oameni în lumina potențialului lor, nu a problemelor lor. Ce erau ei în acel moment nu L-a împiedicat să vadă ce vor deveni când harul Său le va atinge viețile. și tu trebuie să fii așa. De aceea Pavel a scris: „Orice amărăciune … să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31-32). Așa că elimină orice cuvânt de amărăciune din conversația ta. Nu mai repeta detaliile trecutului tău dacă ele nu sunt de folos și nu-i încurajează pe alții să se ridice deasupra amărăciunii lor. Cât de des faci apel la vechile tale probleme? Ce faci pentru a te asigura că amărăciunea nu rămâne în inima ta? Dumnezeu spune: „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte, și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată, voi face ceva nou” (Isaia 43:18-19).