„Ești prețuit” (Isaia 43:4)

     Dacă te confrunți cu sentimentul lipsei de valoare, faptul că te rogi mai mult, că te străduiești mai tare și promiţi că vei face lucrurile mai bine nu va schimba neapărat ceea ce simți. La fel ca în cazul renovării unei case vechi care are o fundație crăpată, poți redecora toate camerele, dar podelele și zidul vor continua să se deterioreze până când, în cele din urmă, casa se va prăbuși. Trebuie să te ocupi de fundație! Pentru a face asta, trebuie să începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu; doar atunci vei experimenta stabilitatea și siguranța pe care o cauți. Ai idee ce crede Dumnezeu despre tine? El te consideră: 1) Demn de iubit. „Ești prețuit și te iubesc … nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (v. 4-5). Ce asigurare! Biblia spune: „prea iubitul Domnului … se va odihni între umerii Lui” (Deuteronom 33:12). Ce loc sigur! 2) Prețuit. Dacă ai crescut cu sentimentul că nu ești dorit, ai primit mesajul greșit. Dumnezeu ți-a stabilit valoarea la cruce. „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2:20). Sloganul companiei americane ,,Hallmark’’ spune așa: „Când îți pasă așa de mult că vrei să trimiți ce e mai bun”. Asta a făcut Dumnezeu pentru tine la cruce. 3) Capabil. Fără un mediu adecvat de creștere poți ajunge să ai un simț scăzut al abilității. Este motivul pentru care încercăm să compensăm prin dorința exagerată de a realiza ceva. Dar Dumnezeu știe că ești capabil deoarece fiecare are „darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10) de la El. Mai mult, „El … ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Așa că stai la locul tău și nu lăsa pe nimeni să-ți spună că viața ta nu contează. Contează pentru că Dumnezeu o spune!

 

„I-au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei” (Marcu 10:13)

     Biblia spune: „i-a luat în brațe, și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei” (v. 16). Interesant este faptul că Domnul Isus tocmai îi învățase pe oameni despre tema divorțului. Oare Biblia vorbește astfel pentru că familiile destrămate produc copii zdrobiți? Prea des copiii sunt prinși în mijlocul schimbului de focuri dintre părinții nervoși. Uneori îi folosim chiar drept arme pentru a ne răni unii pe alții. Lucrul acesta ne aduce aminte de buletinele de știri despre Războiul din Golf, care enumerau tinerii și tinerele ucişi în mod accidental de propriile lor armate. Numim lucrul acesta „focul prietenos”. Ce poate fi „prietenos” să sângerezi până la moarte în nisipul fierbinte al unei țări străine? Care e ideea? Următoarea: divorțul ar trebui să fie ultima noastră soluție, nu prima noastră opțiune. Noi creștem în bunătate când dăruim și iertăm, când murim față de propriul interes și când ne punem partenerul/a pe primul plan. Biblia spune că o astfel de dragoste „nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8). Domnul Isus, care se confrunta cu problemele adulților, Își întrerupe programul Său încărcat pentru a-i binecuvânta pe copii. El nu le dă sfaturi, El doar îi atinge, deoarece în atingere există putere. Să-i onorăm pe toți acei oameni minunați care lucrează cu copiii, căci este o chemare înaltă. Și să nu uităm să atingem viețile celor micuți cu cuvinte pline de speranță și zâmbete încurajatoare. Într-adevăr, poate vor fi singurele de care vor avea parte unii copii. Să nu-i rănim, căci ei reprezintă viitorul.  Cu ce au greșit ucenicii? Cine le-a spus lor că sunt prea ocupați ca să-i iubească, să-i binecuvânteze și să aibă grijă de copii? Îți vorbește Dumnezeu prin meditația de astăzi?

„Acest fiu … era pierdut, și a fost găsit” (Luca 15:24)     

     După ce a spus pilda cu oaia rătăcită și cu banul de argint, Domnul Isus încheie cu pilda fiului risipitor. Interesant este că el știa că e pierdut și cunoştea drumul spre casă. Păstorul a căutat oaia pierdută, femeia  a căutat moneda de argint, dar nimeni nu s-a dus să-l caute pe fiul pierdut. Numai după ce și-a risipit moștenirea și a ajuns la cocina porcilor citim: „Și-a venit în fire și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Și s-a sculat, și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună, și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget, și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat, și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu … era pierdut, și a fost găsit” (v. 17-24). Dragul meu, deși te-ai îndepărtat de Dumnezeu, El așteaptă să te primească din nou acasă. Ai un loc rezervat la masă. El are un inel pentru fiii Săi prin care te identifici ca aparținându-I Lui și o haină a neprihănirii cu care să-ți acopere rușinea. Bucuria fiului risipitor nu a revenit decât în clipa în care s-a aflat din nou în casa tatălui său. Așadar, trebuie să iei o hotărâre. Deși ești dezamăgit de tine însuți și îți este rușine față de Dumnezeul pe care l-ai dezamăgit, te poți reîntoarce acasă. Și o poți face astăzi.

„Am găsit leul, pe care-l pierdusem” (Luca 15:9)

     Următoarea pildă rostită de Hristos a fost  despre un bănuț de argint care s-a pierdut. „Care femeie, dacă are zece lei din argint, și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, și nu caută cu băgare de seamă până când îl găsește? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei, și zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem” (v. 8-9). Să remarcăm că acest ban de argint, care era un obiect fără viață, nu știa că s-a pierdut, deci nu avea nici o grijă. Să observăm două lucruri: 1) Banul a fost pierdut chiar de persoana care trebuia să aibă grijă de el. 2) S-a pierdut chiar dacă se afla în casă. Aceasta e o imagine a celor ce stau în biserică în fiecare duminică dimineața și cred că schimbarea personală, afilierea la o biserică și legăturile de familie sau faptele bune îi mântuie. Ce a făcut femeia? A aprins o lampă, a măturat casa și l-a căutat până l-a găsit. Asta face predicarea bazată pe Biblie și centrată pe Hristos. Orice lucru care stă în calea venirii oamenilor la Hristos trebuie măturat. Să aprindem lampa Cuvântului lui Dumnezeu. Să predicăm singurul mesaj care îi poate mântui pe oameni de păcatele lor: „Evanghelia lui Hristos … este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16). Această femeie avea probabil lucruri de făcut şi animale care trebuiau îngrijite.  Dar toate acestea au trecut pe planul doi. În biserică este nevoie de o lampă care să lumineze, de o mătură care să facă curățenie și de o dedicare care refuză să se oprească până când cei pierduți din casă nu sunt găsiți și mântuiți.

„Mi-am găsit oaia care era pierdută” (Luca 15:6)

     Capitolul 15 din Luca este denumit uneori „rubrica pierdut și găsit” a Bibliei. El cuprinde pilda oii pierdute, pilda monedei de argint și pilda fiului risipitor. Astăzi ne vom uita la pilda oii pierdute. Ca mulți dintre noi, ea nu intenționa să se piardă. Pe de altă parte, probabil s-a gândit că nici măcar nu e pierdută. Această pildă ne arată două lucruri minunate despre Domnul Isus, Păstorul nostru: 1) Valoarea pe care ne-o dă Dumnezeu! Unii dintre noi ar spune: „e doar una dintre o sută de oi, nu e mare lucru, nimeni nu-i va simți lipsa”. Greșit, Păstorul cel bun îi va simți lipsa! Să înțelegem un lucru: dacă ai fi fost singura persoană care a trăit vreodată, Domnul Isus s-ar fi dus la cruce și ar fi murit doar pentru tine. Data viitoare când te simți lipsit de valoare și neiubit, gândește-te la asta! 2) Până unde va merge Dumnezeu ca să ne mântuiască! Pentru a-l mântui pe Corneliu, ce făcea parte dintre neamuri, Dumnezeu a dat la o parte bariere sociale și religioase și l-a trimis pe Petru, un evreu, până la Cezarea pentru a-i predica Evanghelia. Cerul nu poate ignora strigătul unui suflet pierdut! Când Corneliu s-a rugat, Dumnezeu i-a răspuns: „Rugăciunile … tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10:4). Și partea cea mai frumoasă acum urmează: „După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri” (Luca 15:5). Domnul Isus nu doar te va mântui, El te va „purta” când simți că nu mai poți înainta. Promisiunea Lui este următoarea: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). Într-o duminică,  când  predica Charles Spurgeon, un bărbat a sărit în picioare și a strigat: „Sunt pierdut!” Spurgeon a replicat: „Slavă lui Dumnezeu, tocmai ai fost găsit!”

 

„El îți izbăvește viața din groapă” (Psalmul 103:4)

     Dr. Ann Shorb scrie: „Cheia pentru a te bucura de trecut nu se găsește în numărul de lucruri bune care s-au întâmplat, ci în faptul de a-ți aminti ceea ce Dumnezeu Își amintește! El nu-Și uită niciodată planul și nu uită niciodată de promisiunile pe care le-a făcut. Chiar și când viața e grea și lucrurile par să nu aibă sens, El se află în control și-Și duce la îndeplinirea planul”. Biblia spune: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.” Și Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc” (Ieremia 1:11-12). Când înfloresc pomii noi ştim că e primăvară! Schimbarea anotimpurilor ne aduce aminte de credincioșia lui Dumnezeu. Ea îți dă speranța că iarna în care te găsești în prezent îi va face curâd loc  primăverii și vieții noi. Cum poți fi sigur de asta? Deoarece Biblia spune că Dumnezeu „Își aduce aminte totdeauna de legământul Lui” (Psalmul 105:8). În viață, fiecare investiție aduce cu sine posibilitatea pierderii. Dar e o mare diferență între a pierde și a fi distrus. Dumnezeu a investit prea mult în tine pentru a lăsa ca planurile Lui pentru viața ta să fie distruse. Răul pe care ţi-l pot face alții este limitat de scutul scopului divin al lui Dumnezeu. Chiar și când nu-ți dai seama de asta, „El îți izbăvește viața din groapă”. Oprește-te și gândește-te la ușile pe care le-a închis El pentru tine, fapt pe care la acea vreme nu l-ai înțeles. Acum îți dai seama că fără călăuzirea și protecția Sa, dușmanul care aștepta în spatele acelor uși te-ar fi distrus în mod sigur, nu-i așa?

„Să nu te iei după mulțime” (Exod 23:2)

     Mark D. Roberts scrie: „În liceu, un băiat pe nume Andrei era tipul tocilarului clasic: supraponderal, ochelari groși, pielea atât de albă că aveai impresia că nu a ieșit niciodată afară. Într-o zi, câțiva dintre băieți au început să-l tachineze pe Andrei și să râdă de felul în care arăta. Am văzut durerea din privirea lui și știam că trebuie să le spun băieților să înceteze. Dar mi-am dat seama că am ocazia să mă aliniez la mulțime. Așa că m-am alăturat lor și am venit cu tachinările mele, în timp ce Andrei a început să plângă. În inima mea, știam că am făcut un lucru îngrozitor. Uneori, ispita de a „merge după mulțime” este aproape mai mare decât putem noi suporta. Dorim acceptarea într-o măsură atât de mare că facem ce știm că e greșit pentru ca ceilalți să ne agreeze. Lucrul acesta nu este valabil numai pentru băieții de liceu, ci pentru toată lumea. Este greu să te opui mulțimii”. Domnul Isus nu trăia după opiniile oamenilor. Chiar și criticii săi au recunoscut-o: „știm că ești adevărat, și că înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ți pese de nimeni” (Matei 22:16). Când știi cine ești în Hristos, lucrul acesta te eliberează de nevoia de a impresiona. Pavel scrie: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). Oricât de dureros este să fii criticat, e mult mai rău să renunți la calea pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru tine doar pentru a primi acceptarea altora. La un moment dat va trebui să te întrebi: „cât sunt dispus să pierd pentru a fi acceptat de alții?” Poți face față presiunii? Dorești să fii ca Neemia care a spus: „Am o mare lucrare de făcut, și nu pot să mă pogor” (Neemia 6:3)?

„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2)

     Un bărbat care dorea să intre într-o bancă a ținut ușa deschisă pentru doamna care venea în spatele lui. În loc să-i mulțumească, ea a spus: „Nu trebuie să țineți ușa deschisă pentru că sunt femeie”. Zâmbind, el a răspuns: „Nu fac lucrul acesta pentru că sunteți femeie, ci pentru că eu sunt un gentleman”. În calitate de credincioși, facem ceea ce facem datorită a ceea ce suntem noi „în Hristos”, nu a ceea ce crede societatea că ar trebui să facem. Ioan spune: „El (Duhul Sfânt) rămâne în voi, și      n-aveți trebuință să vă învețe cineva” (1 Ioan 2:27). În cartea sa ,,HopeAgain’’ (Speră din nou), Chuck Swindoll spune: „Când eram în marină, vasul care ne transporta ne-a dus pe pământ japonez. Pentru mulți dintre noi, aceasta reprezenta prima noastră vizită într-o țară străină. Eram plini de entuziasm. Comandantul ne-a chemat pe toți și ne-a spus: „Nu uitați, pentru prima dată în viața voastră, voi sunteți străinii. Aceasta nu este țara sau cultura voastră … voi sunteți o minoritate. Ei nu sunt compatrioții voștri; ei nu vorbesc limba voastră. Ei nu știu nimic despre țara voastră natală, ei cunosc doar ce văd în voi. Purtați-vă în așa fel încât japonezii să-și facă o impresie bună despre țara voastră”. În calitate de creștini, cetățenia noastră este în ceruri. Noi aparținem Împărăției lui Dumnezeu. Trebuie să avem un comportament decent, altfel oamenii vor avea o percepție denaturată despre țara noastră natală. Cultura noastră lumească este profund păgână. Dumnezeu ne-a lăsat aici cu un scop, să arătăm ce înseamnă să faci parte dintr-o altă cultură, să fii cetățeanul altei țări, în așa fel încât să creăm în ceilalți dorința de a emigra”. Gândește-te la asta!

„Vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7)

     Lucrul uimitor referitor la dragostea lui Hristos nu este că îți cunoaște și îți iartă toate păcatele din trecut, ci că El le cunoaște și pe cele viitoare și s‑a hotărât să ți le ierte. În ajunul răstignirii Sale, Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor, spunând: „vei pricepe după aceea”. El știa că erau pe cale să săvârșească cea mai murdară faptă din viețile lor, părăsindu‑L. Până dimineață, ei își vor pleca capetele de rușine și vor privi în jos cu dezgust. Iar când au făcut lucrul acesta, El a dorit ca ei să‑și amintească faptul că El le‑a spălat picioarele. Remarcabil.      El le‑a arătat milă înainte ca ei să aibă nevoie și le‑a iertat păcatele înainte ca măcar să le săvârșească. Profund mișcați și constrânși de dragostea Lui, toți în afară de unul s‑au dus și au predicat Evanghelia și și‑au dat viața pentru El. Pavel scrie: „Căci dragostea lui Hristos ne strânge” (2 Corinteni 5:14). Dragostea lui Hristos pentru tine este: a) Singura constantă care nu se schimbă niciodată într‑o lume într‑o continuă schimbare; b) Ceea ce te va atrage din nou la El de fiecare dată când vei cădea; c) Forța ce te pune în mișcare și care te face să dorești să‑I dai totul. „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Adevărul e că suntem în continuu spălați de sângele Domnului Isus. Spălarea nu este o promisiune pentru viitor, ci o realitate din prezent. Dacă un fir de murdărie întinează sufletul unui sfânt, el este de îndată spălat. Domnul Isus încă mai spală picioarele ucenicilor Săi. El încă  spală păcate. Cunoașterea acestui fapt te va motiva să trăiești pentru El așa cum nici un alt lucrul nu te poate motiva.

 

 

„Moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21)

     Pentru a‑și onora studenții, o profesoară le‑a dat o panglică pe care scria: „Ceea ce sunt produce o schimbare” și le‑a cerut să o dea mai departe unei persoane care a adus o schimbare în viața lor. Un student a dat‑o unui tânăr, director executiv, care l‑a ajutat să‑și planifice cariera. El a dat‑o șefului său, care era o persoană greu de suportat. I‑a spus cât de mult l‑a influențat prin creativitatea sa și i‑a cerut să dea panglica unei persoane pe care o admiră. În acea seară, șeful i‑a spus fiului său de paisprezece ani: „M‑am gândit pe cine vreau să onorez ‑ și tu ești acela. Zilele mele sunt agitate și mă plâng mereu de notele tale și de camera ta dezordonată. În seara asta vreau să știi schimbarea pe care ai produs‑o în viața mea. În afară de mama ta, tu ești cea mai importantă persoană pe care o cunosc și te iubesc”. Străduitu‑se să nu plângă, băiatul a răspuns: „Astăzi, mai devreme, am scris o scrisoare în care explicam de ce urma să‑mi iau viața, cerându‑ți să mă ierți. Aveam de gând s‑o fac când toată lumea doarme. Am crezut că nu‑ți va păsa. Se pare că acum nu mai am nevoie de scrisoare”. Sus, în camera fiului, tatăl a găsit biletul plin de teamă lângă o armă încărcată. Dumnezeu te poate ajuta „să înviorezi cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). Cuvintele schimbă vieți: „Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, și ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!” (Proverbe 15:23).