„Lăuntrul meu se va veseli, când buzele tale vor spune ce este bine” (Proverbe 23:16)

     Critica te va face un om mai bun dacă faci următoarele trei lucruri: 1) Uită-te dincolo de critică și privește-l pe critic. Dacă e cineva pe care îl respecți, ascultă ce spune. Dacă e cineva care e mereu critic, nu pune prea mare preț pe ce spune; probabil că doar își proiectează frustrările asupra ta. Se spune că un băiat de doisprezece ani nu vorbea de la naștere. După ce i s-a dat ovăz la micul dejun mai multe săptămâni la rând, el a strigat: „Iac, urăsc chestia asta!” Mama lui a sărit în sus, l-a îmbrățișat și a spus: „Noi credeam că nu știi să vorbești. De ce nu ai vorbit niciodată cu noi?” El a răspuns fără ocolișuri: „Pentru că până acum totul a fost bine”. Unii oameni vorbesc numai când sunt supărați. Întrebarea importantă este: criticul tău dorește în mod sincer să te ajute? 2) Încearcă să nu te iei prea în serios. S-o recunoaștem, cu toții facem lucruri pe care le regretăm. Dar când poți râde de tine însuți și înveți din acea situație, crești în maturitate. 3) Înțelege diferența dintre critica constructivă și critica distructivă. Învață să interpretezi critica punând următoarele întrebări: a) În ce spirit s-a făcut? Dacă atitudinea criticului tău este plină de bunătate, fii sigur că a fost menită să fie constructivă. b) Când s-a făcut critica? Când cineva te critică în mod public, de obicei intențiile lui nu sunt cele mai bune. c) De ce s-a făcut critica? „Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput știe să scoată din ele” (Proverbe 20:5). Când oamenii suferă, ei au tendința de a-i răni pe alții. Așa că întreabă mereu: „Această critică a fost făcută spre folosul meu sau dintr-o suferință personală?”

 

„Anii vieții noastre … trec iute, și noi zburăm” (Psalmul 90:10)

     Eileen Silva Kindig scrie: „Vorbim despre lipsa de timp … când ceea ce ne lipsește este coloana vertebrală pentru a ne asuma responsabilitatea pentru modul cum îl petrecem … În loc să venim acasă, plecăm de la serviciu și ne fofilăm ca să scăpăm de treburile casnice, de îngrijirea copiilor și de cerințele relației … munca ne dă mereu telefon. Pe lângă bani și libertate, ea ne oferă satisfacția lucrului bine făcut, ne deschide mintea spre creativitate, putem lega prietenii degajate, care nu cer mult și suntem stimulați intelectual. Toate astea ne pot ține pe linia de plutire din perspectivă financiară, dar cu cât petrecem mai puțin timp cu familia, cu atât mai dezordonată devine viața noastră de familie”. Timpul este atât de valoros încât Dumnezeu ne dă câte o clipă pe rând. „Anii vieții noastre … trec iute, și noi zburăm”. Așa că ce vezi când privești în urmă? Orele petrecute peste program sau orele petrecute cu cei dragi? Kindig recomandă șapte lucruri: 1) Adu-ți aminte cine este șeful. Gestionează-ți timpul, nu-l lăsa să te gestioneze el pe tine. Gândește înainte să-ți iei angajamente. Hotărăște ce este important. Rareori urgentul este important. 2) Programează în funcție de importanța lucrurilor. Pune pe calendar adevăratele priorități mai întâi și apoi adaugă restul. 3) Elimină un lucru din agendă; de exemplu, dacă petreci cu două după-mese mai puțin pe lună ca voluntar la ‘’Centrul pierderii de vreme’’, faptul acesta îți dă răgazul să te bucuri de prânzul cu partenerul tău. 4) A fi în loc de a face. Gândește-te. Roagă-te. Relaxează-te pe un scaun.  5) Înțelege perspectiva partenerului tău referitoare la modul în care îți petreci timpul și la lucrurile care ți-l fură.              6) Fii cinstit în privința limitărilor tale. Nu poți fabrica timp; cu toții avem aceeași cantitate. 7) Ține lângă telefon o listă cu angajamentele făcute înainte să mai adaugi ceva la ea.

„Să nu ne mai judecăm … unii pe alții” (Romani 14:13)

     Iată un alt motiv pentru care oamenii părăsesc biserica: din cauza atitudinii unor alți membri ai bisericii. Fiul cel mare din pilda lui Hristos știa cum să se poarte ca fiu, dar nu a știut să fie frate. Dacă gelozia și spiritul de judecată pe care le-a arătat față de fratele său au fost comportamente obișnuite, nu e de mirare că fratele lui a plecat de acasă. Pavel scrie: „Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire”. Biblia spune: „Cine iubește pe fratele său, rămâne în lumină, și în el nu este nici un prilej de poticnire” (1 Ioan 2:10). Atitudinile și faptele tale îi întăresc pe ceilalți sau îi fac să se poticnească? Ai citit despre Diotref? Ioan a vorbit despre el: „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțămește cu atât; dar nici el nu primește pe frați, și împiedecă și pe cei ce voiesc să-i primească, și-i dă afară din Biserică” (3 Ioan 9-10). Diotref era un  împotrivitor și dorea un singur lucru – controlul! Iar Ioan l-a denunțat ca fiind „rău”, spunând: „cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu” (v. 11). Numai în veșnicie vor fi descoperiți mulți dintre cei care au fost forțați să plece din biserică din cauza unor creștini critici, duri și cu o atitudine dominatoare. Asigură-te că nu te numeri printre ei!

 

„Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, … „(1 Petru 4:15) 

     Deoarece regulile din casa Tatălui sunt prea stricte. Mulți oameni își doresc dragostea lui Hristos, dar nu și domnia Lui, își doresc binecuvântările Lui, dar nu și poruncile Lui. Nu că El le oferă prea puțin, dar costul slujirii Lui pare prea mare. Poate crezi că dacă ai fi trăit în vremea Domnului Isus, dacă ai fi umblat și ai fi vorbit cu El și dacă L-ai fi auzit predicând, ai fi fost un  creștin mai bun. Mai gândește-te o dată! „Ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot… Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” „Doamne” I-a răspuns Simon Petru „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. și noi am crezut, și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul…” (Ioan 6:60, 66-69). Adevărata ucenicie nu este rezultatul participării la un serviciu special la biserică. Nu, e ceva progresiv. Este rezultatul „credinței și al cunoștinței” Domnului pe măsură ce umbli cu El pe vârf de munte și în vale, în vremuri de restriște ca și în vremuri bune. De aceea Petru a scris: „Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care ați crezut! Dar pentru cei necredincioși … a ajuns … o piatră de poticnire”          (1 Petru 2:7-8). Pavel scrie astfel: „nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3). Scopul Duhului Sfânt care lucrează în viața ta este să te aducă la supunere față de voia lui Dumnezeu. și asta implică o relație – cu reguli!

„Fiul cel mai tânăr … a plecat într-o țară depărtată” (Luca 15:13)

     Pilda fiului risipitor se aplică în mod special recidiviștilor. Le vorbește celor crescuți în biserică, care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, care I-au simțit prezența, care înțeleg poruncile Lui și care L-au slujit deseori. Dar asemenea fiului risipitor, „au aruncat totul la porci”. Să remarcăm că el nu este numit păcătosul risipitor, ci fiul risipitor, deoarece el încă face parte din familie. În următoarele câteva zile vom vedea de ce părăsesc oamenii biserica. Primul motiv: deoarece binecuvântările din casa lui Dumnezeu li se par un lucru obișnuit. Să observăm că el nu a apreciat ce avea decât atunci când le-a pierdut. Să remarcăm și că tatăl nu l-a dat afară din casă, ci „a plecat într-o țară depărtată”. El a plecat din proprie voință și s-a întors tot așa. Care e ideea? Dacă dragostea lui Dumnezeu nu te poate ține, puterea Lui nu te va obliga! În ascultarea ta benevolă găsește Dumnezeu plăcere, nu în conformarea față de un set de reguli religioase de teamă să nu ajungi în iad. Domnul Isus spune pilda unui împărat care a pregătit masa pentru nuntă și a poftit diferiți nuntași. Ce privilegiu. „Dar ei, fără să le pese de invitația lui, au plecat: unul la holda lui, și altul la negustoria lui” (Matei 22:5). Ești prea ocupat pentru Dumnezeu? Te-ai obișnuit cu binecuvântările Lui și ai hotărât că vrei ceva diferit? Ai grijă, drumul pe care te afli duce într-un singur loc:’’la țarcul cu porci’’. Oprește-te, întoarce-te, pocăiește-te și vino acasă cât încă mai poți. Oricât de jos ai căzut, Tatăl tău așteaptă să te primească înapoi.

„Mare este credința Ta; facă-ți-se cum voiești” (Matei 15:28)

     Matei scrie: „o femeie cananeancă, a venit … și a început să strige către El: „… Doamne … fiică-mea este muncită rău de un drac.” … Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”… „Nu este bine să iei pâinea copiilor, și s-o arunci la căței!” „Da, Doamne” a zis ea „dar și cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credința Ta; facă-ți-se cum voiești” (v. 22-28). Această femeie dintre neamuri era un outsider și totuși, ea și-a făcut loc și a obținut ceea ce mulți de-ai casei ratează deseori. Să vorbim despre obstacole! Mai întâi, Domnul Isus a refuzat să-i răspundă. Apoi, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. În cele din urmă, El a spus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, și s-o arunci la căței”. Majoritatea dintre noi am fi plecat jigniți. Dar ea nu! Ea a strigat: „Ai milă de mine”. Ea nu a cerut ceea ce merita, ea a cerut lucrul de care avea nevoie! Drept consecință, Domnul Isus a îndepărtat orice obstacol și i-a ascultat rugăciunea. și dacă persiști, El va face la fel și pentru tine. În realitate, această femeie i-a spus Domnului Isus: „Dă-le copiilor pâinea, eu nu am nevoie decât de fărâmituri”. Oamenii din biserică se complac atât de mult încât neglijează pâinea, o irosesc, se plâng de ea și uneori nici nu vin la biserică să ia pâinea. Dar oamenii disperați iau fărâmiturile și găsesc viața! Ei știu că dacă este putere într-o pâine întreagă, este putere și în fărâmituri. Dar când numai o fărâmitură poți primi, înseamnă că numai de atât ai nevoie. Așadar, care e lucrul de care ai nevoie de la Dumnezeu astăzi? Cât de mult ți-l dorești?

„Fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 17:6)

     Nu există o descriere mai bună a firii conduse de eu decât aceasta: „Fiecare făcea ce-i plăcea”. Filosofia lor era următoarea: „Nu-mi spune ce să fac”. Dar această filozofie te lasă cu visteria goală, expunându-te puterii dominante a firii tale. Cu toții suntem capabili să devenim dependenți de ceva. Recunoașterea acestui fapt este primul pas necesar pentru a învinge dependența. „Păcatul care ne înfășoară așa de lesne” (Evrei 12:1) poate fi slăbiciunea față de mâncare, bani, relații intime, droguri, alcool, popularitate, tovărășiile rele, putere, muncă, etc. Când lovește, ai mai multe șanse să capitulezi dacă ești singur și poți acționa în ascuns. „Vai de cine este singur, și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice” (Eclesiastul 4:10). Trebuie să „aprinzi lumina” imediat, conectându-te la sistemul tău de sprijin și împărtășind cu alții situația. Nu lăsa ca întunericul izolării să te stăpânească. „Dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul” (v. 10). Mândria care te face să-ți ascunzi slăbiciunea te va face în permanență slab. Smerenia de a o recunoaște și de a cere ajutor este cheia frângerii cercului vicios. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu oameni maturi și iubitori, care recunosc zbaterile noastre obișnuite și care ne vor ajuta să trecem peste ele. Noi suntem parte a Bisericii lui Hristos și „dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Corinteni 12:26). Dumnezeu l-a învățat pe Moise: „Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu … în felul acesta îți vei ușura sarcina, căci o vor purta și ei împreună cu tine” (Exod 18:21-22). Acceptă ajutorul pe care ți-l pune Dumnezeu la dispoziție!

„Fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 17:6)

     Niciodată nu ești mai vulnerabil ca atunci când te poți ascunde de ceilalți. Locul ascuns este terenul ideal de dezvoltare a decepției, care duce la păcat. Domnul Isus subliniază că ne place mai mult întunericul decât lumina pentru că faptele noastre gravitează în mod natural înspre rău (Ioan 3:19). Există în lăuntrul nostru o înclinație spre păcat, așa că suntem chemați să „umblăm în lumină”, acolo unde motivele și faptele noastre sunt transparente și unde suntem încurajați să evităm păcatul (1 Ioan 1:7). Dar pentru a umbla în lumină și a învinge păcatul este nevoie de oameni care să ne ceară socoteală. „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înțeleptul ascultă sfaturile” (Proverbe 12:15). Nevoia noastră de a fi aprobați ne face să dorim să ne ascundem zbaterile. Dar disponibilitatea noastră de a fi autentici ne eliberează pentru a ne recunoaște zbaterile și a le depăși. Dar persoana în fața căreia ești răspunzător trebuie să fie matură, să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, să fie de încredere și să te iubească suficient de mult pentru a fi cinstită cu tine. și trebuie să fii deschis pentru a auzi ce-ți spune. Împăratul Roboam „a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, și s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el” (1 Împărați 12:8). El a dorit să audă numai ce-i plăcea. Așa că s-a întors spre prietenii lui la fel de imaturi care i-au spus ce a dorit să audă, conducându-l spre o decizie care a cauzat o mare revoltă în Israel. Deci zidește o relație cu cineva care îți va spune ce trebuie să auzi, nu ce vrei să auzi!

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan 15:5)

     Biblia ne oferă două imagini interesante ale relației noastre cu Domnul Isus: 1) O mlădiță. „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă”. Domnul Isus dorește să fie la fel de aproape de tine precum este o mlădiță de viță. Una e prelungirea celeilalte. E imposibil să-ți dai seama unde începe una și unde se termină cealaltă. Mlădița nu este legată numai în momentul rodirii. Vierul nu ține mlădițe într-o cutie și apoi, în ziua în care își dorește struguri le lipește de viță. Nu, mlădița extrage hrană în mod constant din viță. Separarea înseamnă moarte sigură. 2) O mireasă (2 Corinteni 11:2). Nu suntem noi mireasa lui Hristos? Nu I-am făcut un jurământ și nu ne-a făcut El promisiuni? Ce implică căsătoria noastră cu Hristos? În primul rând, comunicarea nu încetează niciodată. Într-un cămin fericit, soțul nu vorbește cu soția numai atunci când dorește ceva. Nu vine acasă numai când dorește o mâncare bună sau o cămașă curată sau puțină afecțiune. Căsniciile sănătoase au un simț al „rămânerii”. Există tandrețe, onestitate, comunicare în desfășurare. Uneori mergem la Dumnezeu cu bucuriile noastre, uneori cu suferințele noastre, dar întotdeauna mergem la El. și cu cât mergem mai mult, cu atât mai mult devenim ca El. Cei ce trăiesc mult împreună ajung să aibă vocea la fel, să vorbească la fel și chiar să gândească la fel. Pe măsură ce umblăm cu Isus, Îi preluăm gândurile, principiile, atitudinile. Cu adevărat învățăm să avem o inimă ca a Lui.

„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35)

     Una dintre primele cărți care a ieșit de sub tipar când s-a inventat mașina de tipărit a fost Biblia. și ea este în continuare cea mai bine vândută carte din lume. Un autor anonim a scris: „ea conține mintea lui Dumnezeu, starea omului, calea spre mântuire, soarta păcătoșilor și fericirea celor credincioși. Este o lumină care te călăuzește, este hrana care te alimentează și mângâierea care te înveselește. Este harta de drum a călătorului, busola pilotului, arma soldatului și planul de joc al jucătorului. Este o mină de o incredibilă bogăție și un râu de bucurie autentică. Doctrinele ei sunt sfinte, preceptele sale te leagă, istorisirile ei sunt adevărate, iar hotărârile ei sunt neschimbătoare. Hristos este marele ei personaj, binele tău este motivul conceperii ei, iar slava lui Dumnezeu scopul ei. Citește-o ca să fii înțelept, crede-o ca să fii în siguranță, pune-o în practică pentru a fi sănătos spiritual. Citește-o lent, frecvent și cu o atitudine de rugăciune. Las-o să-ți umple memoria, să-ți conducă inima și să-ți călăuzească pașii. Ea ți se oferă în această viață, se va deschide la judecată și se va cunoaște pentru totdeauna. Ea implică cea mai mare responsabilitate, va răsplăti cea mai mare strădanie și-i va judeca pe cei ce consideră conținutul ei sfânt un fleac”. Biblia este „Cuvântul Domnului [care] rămâne în veac”. Majoritatea dintre noi avem respect față de Biblie; problema e că nu o citim zilnic și nu o punem în practică. După ce a auzit o discuție despre diferitele traduceri ale Bibliei, un om a spus: „Eu prefer traducerea mamei mele, pentru că ea a transpus-o în viața de zi cu zi”. Faci tu lucrul acesta?