COMPARATII NESĂNĂTOASE (1)

„Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii” (1 Samuel 18:7)

     În loc să sărbătorească victoria lui David asupra lui Goliat împreună cu cei ce cântau: „David (a bătut) zecile lui de mii”, Saul a devenit gelos. În consecință, el s-a deschis spre „un duh rău” (1 Samuel 18:10). Putem învăța trei lecții de aici: 1) Cei ce azi te ajută, mâine te pot răni. Și atunci ce trebuie să faci? Când Saul a aruncat cu sulițe, David a refuzat să le arunce înapoi. În schimb l-a iertat, s-a rugat pentru Saul și s-a aflat în postura de a fi promovat. Nu este ușor, dar e o strategie câștigătoare. „Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5:43-45). 2) Cei ce astăzi te iubesc, mâine te pot urî. Dumnezeu spune: „Te iubesc cu o iubire veșnică” (Ieremia 31:3). Toate celelalte surse ale iubirii sunt supuse schimbării. Te poți căsători cu cineva care te urăște pentru ceea ce ești și ajungi să crezi: „M-ai ales pentru că eram sincer; acum nu-ți mai place de mine pentru că vorbesc deschis”, sau „Ți-a plăcut de mine pentru că sunt tăcut(ă); acum spui că sunt plictisitor(toare)”. Te simți trădat când oamenii te invită, dar apoi se ceartă cu tine. Dar Dumnezeu îți va fi credincios. 3) Dacă unii te vorbesc de bine, alții nu te suportă. Să remarcăm că David nu a cântat: „Saul a ucis o mie, iar eu am ucis zece mii”. Așa ai putea înțelege de ce unii se simt iritați. Dar David nu s-a lăudat cu succesul lui. Uneori cei ce te felicită îți pot crea dușmani. Asta pentru că unii nu pot sărbători decât propriile lor persoane.