„Dumnezeu … ne-a dat un duh … de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7)
Biblia spune: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă”. Pentru a-ți îmbunătăți viața, trebuie să schimbi două lucruri: 1) Procesele tale de gândire. Gordon MacDonald spune: „Oamenii care și-au ieșit din formă din punct de vedere mintal cad victimă ideilor și sistemelor care sunt distructive pentru sufletul omului. Ei nu au învățat să gândească și nici nu şi-au propus acest lucru, așa că ajung să fie dependenți de gândurile și opiniile altora. În loc să se confrunte cu idei și probleme, ei își reduc viața la reguli, regulamente și programe”. În clipa în care crezi că le știi pe toate, pur și simplu ai încetat să mai gândești. 2) Așteptările tale. Se spune că un om s-a dus la o ghicitoare. Aceasta i-a spus: „Vei fi sărac și nefericit până la cincizeci de ani”. Omul a întrebat-o: „Ce se va întâmpla apoi?” Ea a răspuns: „Apoi te vei obișnui”. Fii cinstit; câți oameni de succes cunoști tu care sunt apatici și negativiști? Nici unul! Credința produce entuziasm, dedicare, energie – caracteristici care te ajută să atingi succesul. Dacă dorești să posezi aceste calități, atunci ridică nivelul așteptărilor tale și aliniază-l la promisiunile lui Dumnezeu. „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Dorești să reușești acolo unde înainte ai eșuat? Nu începe prin schimbarea faptelor tale, începe prin a-ți schimba mintea. Înnoiește-o zilnic prin Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce faci nu va avea un impact mai mare.