„Iubiţi-vă unii pe alţii…” (Romani 12:10)

     Uneori avem impresia că pentru a reuși, trebuie să fim duri, rigizi și stoici în relațiile noastre cu ceilalți. Alții merg și mai departe și afirmă că bunătatea este o formă de slăbiciune, te vulnerabilizează… Fals! Bunătatea semnalează o imensă putere lăuntrică pe care ceilalți nu numai că o apreciază, dar o și respectă. Esop a scris o fabulă în care vântul și soarele s-au certat întrucât nu știau cine este mai puternic. „Îl vezi pe bătrânelul de acolo?” a întrebat vântul. „Îl pot face să-și dea jos haina mai repede decât tine”. Soarele a fost de acord să se pitească în spatele unui nor în timp ce vântul a stârnit o furtună. Dar cu cât sufla mai tare, cu atât mai strâns își ținea călătorul haina în jurul său. În cele din urmă, vântul s-a dat bătut, iar soarele a reapărut pe cer, zâmbind cu bunătate peste bătrânel. Nu a trecut mult până când omul și-a șters fruntea, și-a dat jos haina groasă și a mers mai departe. Soarele știa secretul: căldura, prietenia și o atingere blândă sunt de cele mai multe ori mai eficiente decât forța și furia. Domnul Isus a fost dur cu fariseii și cu cei care profitau de ceilalți… Dar față de toți ceilalți, inclusiv față de cei respinși de societate, El a arătat o mare bunătate. Mântuitorul S-a ridicat într-o cultură plină de răutate, de individualism și de suferință, în care nu existau instituții pentru sănătate mentală, spitale, orfelinate sau organizații caritabile. Cu toate acestea, El a turnat dulceața bunătății Sale peste fiecare durere omenească. Iar la cruce, El a plătit prețul suprem al bunătății – și făcând astfel, a schimbat lumea pentru totdeauna. Așadar, „iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10).