MOTIVE DE MULTUMIRE

„Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu mântuirea noastră” (Psalmul 68:19)

     Se spune că un băiat de doisprezece ani nu rostise niciun cuvânt în toți acești ani. Prin urmare, părinții săi credeau că nu poate vorbi. Apoi, într-o zi, mama sa i-a pus în față un bol cu supă, iar el a gustat o lingură. A dat-o la o parte și a spus: „Este groaznică, n-o mănânc…” Familia a fost extaziată. Tatăl său a spus: „De ce nu ai vorbit cu noi niciodată până acum?” Băiatul a răspuns: „Fiindcă până acum totul a fost în ordine!” Singurele ocazii în care unii dintre noi vorbesc sunt pentru a se plânge! Poate spui: „Dar nu am niciun lucru pentru care să fiu mulțumitor!” Chiar așa? Dacă azi noapte ai dormit opt ore, dacă ai un acoperiș deasupra capului și trei mese regulate pe zi, există milioane de șomeri care ar dori să aibă „problema” ta. Dacă ai putut să te dai jos din pat azi dimineață și te-ai putut mișca fără să ai dureri, înseamnă că ești binecuvântat cu darul sănătății. Fără el, ai avea într-adevăr pentru ce să te plângi! Și cum rămâne cu mântuirea ta? Cât de mult o mai prețuiești? Păcatele tale au fost iertate, ai pace cu Dumnezeu, iar după ce vei pleca de pe pământ vei avea o casă în ceruri. Firește, cu toții avem parte de încercări și de zile grele, dar… E vremea să discuți cu tine însuți, la fel cum a făcut-o și David, psalmistul: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2).