„În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă” (Filipeni 4:12)

     3)Limitele flexibile: limitele rigide te fac să-i respingi pe alții și să trăiești nepregătit și slab echipat pentru schimbul dăruiește-primește pe care îl necesită relațiile sănătoase. Limitele permeabile te fac să fii lipsit de apărare în fața „utilizatorilor” care se simt îndreptățiți să te manipuleze și care se așteaptă să fie „îngrijiți” pe spesele tale. Dar oamenii cu limite flexibile au competența de a-și trăi propriile lor vieți, totuși având un interes echilibrat și sănătos față de alții. Ei pot fi generoși cu împărtășirea timpului, compasiunii și resurselor, fără a deveni exagerat de responsabili sau fără a trăda datoria lor faţă de Dumnezeu de a fi persoana unică doar pentru a le face altora pe plac. Ei spun: „Pot avea o relație cu tine, fără să renunț la a fi eu!” Ei nu te lasă să le violezi limitele și știu cum să se abțină să le violeze pe ale tale. Spre deosebire de oamenii rigizi, ei se pliază și se adaptează după cum o cer circumstanțele, fără a deveni copleșiți, defensivi, plini de resentimente, reactivi sau fără a da vina pe alții. În situații grele, ei se adaptează, își păstrează concentrarea și își iau din izvorul tăriei lăuntrice pe care le-o dă Dumnezeu. Pavel a fost o astfel de persoană: „m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește” (v. 12-13). Oamenii și împrejurările nu-i controlează; ei se pliază și Îl lasă pe Dumnezeu să preia controlul. Își oferă ajutorul, dar nu se simt vinovați pentru că nu-i pot „repara” pe toți. Limitele lor îi ajută să se adapteze la împrejurări. Ei practică principiul: „Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), fără a acționa exagerat  sau a fi responsabili peste puterile lor față de alții.

„Ca o cetate surpată și fără ziduri” (Proverbe 25:28)

     2)Limitele permeabile. Oamenii bine adaptați găsesc echilibrul potrivit între spațiul lor personal și lăsarea celorlalţi să se infiltreze, să-i manipuleze și să-i domine. Ei știu să spună „da” la ce este sănătos și „nu” la ce nu este. Oamenii cu limite permeabile, pe de altă parte, îi lasă pe ceilalți să pătrundă în voie în viața lor, să le consume timpul și energia, să le dicteze opțiunile și să-i priveze de alte relații importante. Incapabili de a spune „nu” la ce este sănătos ei îngăduie ca alții să-i facă să se simtă vinovați, obligați, nepăsători sau chiar „necreștini” dacă refuză ceea ce li se cere. Ei se incomodează pe ei înșiși, familiile și prieteniile lor pentru a facilita cereri nesfârșite din partea utilizatorilor aparent neajutorați, lipsiți de putere și iresponsabili, crezând că sunt buni și de ajutor. Plata persoanei care ajută este imensă, deseori ducând la supraîncărcare emoțională, fizică, socială și spirituală, în timp ce persoana ajutată se simte tot mai dependentă, iresponsabilă și îndreptățită, neapreciind și uneori chiar urând eforturile celui care îl ajută. Oamenii cu limite permeabile nu sunt conștienți că semnul „deschis” este mereu aprins, atrăgând un potop de nevoi ale celorlalți oameni față de care se simt responsabili. Ei poartă povara multor lucruri rele din lumea asta, simțindu-se epuizați, anxioși, neadecvați și vinovați, crezând că e vina lor că nu pot face mai mult și că nu pot rezolva lucrurile. Și asta îi face să se simtă „folosiți”. „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată și fără ziduri”. Trebuie să înțelegi un lucru: nu-ți poți lua în stăpânire propria viață câtă vreme ești copleșit, simțindu-te responsabil pentru viețile altor oameni. Stabilește anumite limite și trăiește viața pe care ți-a dat-o Dumnezeu s-o trăiești!

„Mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele” (1 Corinteni 12:25)

     Când cumperi o casă, ai nevoie de planul proprietăţii stabilit clar ca să știi ce este al tău și ce nu. Limitele bune fac vecini buni. Biblia spune: „Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine și să te urască” (Proverbe 25:17). Așadar, cât de aproape înseamnă prea aproape? Să privim la trei feluri de limite pe care le stabilim între noi și ceilalți.1) Limite rigide. Ele sunt menite să-i țină pe ceilalți la distanța unui braț și să-ți protejeze lumea privată, egocentrică. Fără să spui măcar un cuvânt, atitudinea ta spune: „Nu călcați, contravenienții vor fi urmăriți în justiție!” De ce creăm asemenea limite? De teamă! Ne e teamă să fim cunoscuți, controlați, răniți sau să ne simțim necorespunzători și inferiori. Sau rigiditatea noastră împiedică intimitatea. Faptul că nu suntem dispuși să fim vulnerabili sau să ne compromitem ne face defensivi, izolați și singuri. Apropierea și intimitatea sunt lucruri după care tânjim și de care totuși ne temem și pe care le evităm. Noi gândim: „Nu mă poți răni dacă te țin la o distanță de siguranță”. Dar nu funcționează. Pentru că Dumnezeu ne-a făcut să ne împărtășim reușitele și eșecurile, nu să trăim în izolare. Noi trebuie „să îngrijim deopotrivă unii de alții. Și dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Corinteni 12:25-26). Limitele rigide te privează de relații ce îți îmbogățesc viața. „Atunci care e răspunsul?” întrebi tu. Evanghelizarea! Tu ai fost creat să dăruiești altora și să primești ceea ce ei au să-ți dăruiască în schimb. Prin faptul că dăruiești ești împlinit, iar când primești, devii desăvârșit. Mai puțin de atât înseamnă o simplă existență.

 

„Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu” (Matei 5:37)

     Când „un lucru bun” devine „prea mult”? Pot să te ajut fără să mă rănesc? Putem să ne împărtășim viețile fără ca eu să renunț la viața mea? Când ai într-adevăr nevoie de ajutorul meu? Când trebuie să mă dau deoparte și să te las pe tine și pe Dumnezeu să vă ocupați de asta? Găsirea echilibrului între „destul” și „prea mult” în relații este o provocare constantă și nu este ușoară. Mai ales când rolul tău tinde să fie „toate lucrurile, totdeauna, tuturor oamenilor”, iar al lor este „sunt neajutorat, îmi ești dator, ai grijă de mine”; când ei nu au nici un „nu”, iar tu nu ai nici un „da”. Nevoia de a fi folositor persoanelor nevoiașe care mereu doresc ca cineva să aibă grijă de ele așează persoana aflată în nevoie pe scaunul șoferului – iar tu ești pe locul mortului. Acea persoană nu este niciodată fericită și nici tu nu ești. Așa că faci mai mult ca să-i vezi fericiți, iar tu să te simți mai puțin vinovat și astfel te vezi îngrădit de două ori. Ei te urăsc pentru că nu le oferi suficient, iar tu îi urăști pentru că nu apreciază ce le oferi. Cu toate acestea, nici unul dintre voi nu știe cum să rupă cercul. Așa că relația devine ceea ce consilierii numesc o încurcătură reciprocă în care ambele părți o urăște și o devalorizează pe cealaltă, simțindu-se prinsă în capcana ce îi domină viața și pe care amândouă părțile se tem să o arunce peste bord. Căsniciile, familiile, prieteniile, locurile de muncă, bisericile și grupurile sociale sunt prinse în capcana tiparului „victimă-salvator” în care oamenii aflați în nevoie și cei ce încearcă să-i ajute sunt prinși într-un dans reciproc pe care  amândoi „îl iubesc și îl urăsc”, dar din care nu se opresc! Te recunoști în această ipostază? Dacă da, porneşte spre o relație mai sănătoasă !

„Religiunea curată … înaintea lui Dumnezeu … este” (Iacov 1:27)

     Domnul Isus a spus despre fiecare faptă de bunătate manifestată față de un om ce suferă sau care se află în nevoie: „Mie mi le-ați făcut” (Matei 25:40). Extraordinar! Poate data viitoare când ești prea ocupat ca să dai dovadă de preocupare, asta te va face să te oprești și să te gândești. Drept răspuns la întrebarea „ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Domnul Isus i-a spus unui tânăr bogat „du-te de vinde ce ai, dă la săraci… Apoi vino, și urmează-Mă” (Matei 19:21). Acest om i-ar fi putut binecuvânta pe mulți alții și s-ar fi putut chiar număra printre ucenicii lui Hristos, dar nu s-a întâmplat așa, deoarece el se concentra pe sine. Domnul Isus a mai spus pilda unui om bogat care a murit și a ajuns în iad. El nu s-a dus acolo pentru că era bogat. Singurul păcat de care era acuzat a fost egoismul. El a lăsat un om sărac să stea pe pragul casei lui cu rănile neîngrijite, prost îmbrăcat, cu stomacul gol și nu a făcut nimic (Luca 16:19-31). Pe de altă parte, Zacheu, care îi taxa pe oameni în plus pentru a se îmbogăți, și-a dat seama de nebunia căii lui, a renunțat la egoism și a luat hotărârea de a-L urma pe Isus (Luca 19:1-10). Se spune că un înger l-a vizitat pe un bogat care se afla pe patul de moarte. După ce omul a enumerat toate lucrurile pe care i-ar plăcea să le ia cu el în cer, îngerul l-a informat: „poți lua doar ce ai dăruit”. Nu aștepta până în ajunul plecării pentru a dărui; experimentează bucuria și răsplata dărniciei –acum. „Religiunea curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor”. Așa că astăzi practică adevărata religie!

„Fiule … tot ce am este al tău”. (Luca 15:31)

     În pilda fiului risipitor, Domnul Isus se adresează la două categorii de oameni:  oameni obișnuiți și lideri religioși care se plâng că Isus „primește pe păcătoși” (Luca 15:2). Cu toții cunoaștem povestirea. Fiul risipitor „a dat-o în bară” și a ajuns la cocina porcilor. Mai târziu, când s-a întors acasă, tatăl său a dat o mare petrecere. Dar fiul lui mai mare nu a dorit să participe. Iată care a fost motivul lui: „eu îți slujesc ca un rob de atâția ani… mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.” „Fiule” … tot ce am eu este al tău” (Luca 15:29-31). E ceea ce auzi în biserică de la oameni care se ridică pe ei înșiși prin doborârea altora. Ambii fii au petrecut timp la cocina porcilor: unul la cocina răzvrătirii, celălalt la cocina resentimentului. Unul s-a întors acasă și a fost primit, celălalt a rămas acasă și s-a bălăcit în auto-neprihănire. Din cauza spiritului său de judecată, fiul cel mare a ajuns să piardă mai mult decât fiul cel mic: 1) El a pierdut bucuria de a ști  cât de mult este iubit de tatăl lui. 2) În calitate de fiu mai mare, el a fost îndreptățit să aibă de două ori mai mult decât averea fratelui său și cu toate acestea nu a fost în stare să se bucure de ea nici măcar o clipă. 3) Fratele său mai mic era pierdut și suferea. Ce oportunitate să ierte, să arate bunătate și să ajute la restaurarea lui și să aibă o relație care îmbogățește viața. Dar el a pierdut totul pentru că avea spirit de judecată. Nu fi fratele mai mare!

„Epafrodit … slujitorul vostru pentru nevoile mele” (Filipeni 2:25)

     Când oamenii suferă, ei au nevoie de sprijinul tău până când se repun din nou pe picioare. Cercetătorii din domeniul medical au dezvoltat un compus pentru legarea oaselor care ilustrează lucrul acesta. Odată injectat în corp, el se întărește în zece minute. În douăsprezece ore ajunge la rezistența osului natural. Un studiu din revista ,,Science’’ a descoperit că acest compus este virtual identic cu cristalele osului natural. El seamănă atât de bine cu osul adevărat încât corpul nu-l respinge. La câteva săptămâni după injectarea în organism, cimentul este înlocuit de osul real. Potrivit Associated Press, studiile clinice arată că „materialul a permis pacienților să renunțe repede la ghips – sau cu totul – și    să-și reia mersul mai rapid și cu mai puțină durere”. Epafrodit este prezentat de Pavel drept „fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele …  Primiți-l, deci, în Domnul, cu toată bucuria; și prețuiți pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, și și-a pus viața în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine” (v. 25-30). Poate întrebi: „Ce îi lipsea lui Pavel?” Încurajarea! Și cine i-a adus-o? „Epafrodit, fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă”. Epafrodit a lucrat cot la cot cu Pavel și a luptat pentru el. Ce om valoros a fost! Noi căutăm astfel de oameni în perioade de criză deoarece ei ne ridică. Avem nevoie de acel ,,compus’’ pentru a ne ţine pe picioare în perioadele dificile. Așa că astăzi,roagă-L pe Dumnezeu să te facă o persoană care încurajează, o persoană ale cărei cuvinte și fapte aduc alinare și sprijin pentru alții. Nu există chemare mai mare!

„Dezlegați-l, și lăsați-l să meargă” (Ioan 11:44)

     Când Domnul Isus a stat la mormântul prietenului său și a spus: „Lazăre, vino afară!”, prietenul Lui, care era mort de patru zile, a ieșit afară, fiind încă înfășurat din cap până în picioare în pânza cu care fusese înmormântat. Pânza nu a căzut pur și simplu în clipa în care Isus a vorbit cu el. Nu, a avut nevoie de cineva care „să-l dezlege și să-l lase să meargă”. Putem învăța o lecție importantă de aici. Când Îl primești pe Hristos, El te schimbă din interior spre exterior. Dar anumite experiențe din trecutul tău te pot face să încetinești, te țin legat spiritual și determină modul în care te vezi. Și deși Duhul Sfânt face lucrarea, transformarea este un proces – unul care are nevoie de ajutorul altora. Ea nu are loc peste noapte, ci necesită timp. Biblia spune: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Te transformi! Când Domnul Isus te mântuiește, este ca și cum ai ieși din mormânt, îmbrăcat în hainele de înmormântare ale trecutului tău. Care sunt acele haine de înmormântare? Influențele negative și tiparele de gândire, stima de sine scăzută, vechile obiceiuri, relațiile destructive, etc. De aceea, Dumnezeu trimite oameni care te iubesc, care te ajută să te eliberezi și să-ți atingi potențialul. Este important să identifici aceste persoane și să-ți clădești viața în jurul lor. Este și motivul pentru care trebuie să dezvolți o relație intimă cu Dumnezeu prin rugăciune și prin citirea Bibliei. Prin Cuvântul Său, primești o imagine reală a modului în care te vede El. Prin rugăciune ajungi să cunoști inima Lui și începi să te vezi prin ochii Săi. Când se întâmplă lucrul acesta, începi să duci o viață răscumpărată, eliberată și redirecționată.

„Îngăduiți-vă unii pe alții” (Coloseni 3:13)

     Ai fost vreodată într-un magazin de reduceri în care marfa este eticheta „cu mici defecte” sau „fără garanție”. Nu ți se spune unde este defectul. Și odată ce cumperi produsul, nu-l poți returna. Ei bine, poate nu ai observat, dar noi toți trăim la raionul „fără garanție”. Oprește-te și gândește-te la oamenii din viața ta. Ei sunt un amestec de calități și defecte, de virtuți și de vicii, nu? Dacă ești în căutarea perfecțiunii, ai venit la magazinul nepotrivit. Care este ideea? Singurul mod de a avea o relație sănătoasă cu o persoană este să o iubești și să o accepți „ca atare”. Nu crede mitul că majoritatea oamenilor sunt „normali” în afară de cei din viața ta. Conform acestei idei, relațiile sunt o încercare nesfârșită de a-i repara pe alții, de ai controla sau de a pretinde că sunt ceva ce nu sunt. Thomas Merton a spus: „Dragostea înseamnă să-i lași pe cei pe care îi iubești să fie ei înșiși și să nu încerci să-i schimbi pentru a se potrivi cu propria ta imagine. Altfel, iubim doar reflexia propriei noastre persoane pe care o vedem în ei”. Un semn al maturității este recunoașterea faptului că nimeni nu este perfect și angajamentul de a-i iubi în ciuda acestui fapt. Pavel scrie: „Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi”  (Coloseni 3:13). A iubi pe cineva „fără garanție” înseamnă a te concentra pe calitățile acelei persoane și a o susține în domeniile în care se luptă. „Cum rămâne cu defectele ei?” întrebi tu. „Dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8).

„Pavel a scuturat năpîrca în foc” (Faptele Apostolilor 28:5)

     Se spune că măgarul unui fermier a căzut într-o fântână. Pentru că nu avea cum să-l scoată afară, s-a hotărât să-l îngroape acolo. A luat o remorcă de pământ și l-a aruncat peste măgar. Dar în loc să rămână sub el, măgarul a început să lovească și să gâfâie până când a reușit să ajungă deasupra lui. Lucrul acesta a continuat toată după-amiaza. Remorcă după remorcă, măgarul a continuat să scuture pământul și să ajungă deasupra. În cele din urmă, când pământul a ajuns până la gura fântânii, măgarul a gâfâit și a plecat, mai murdar, dar mai înțelept. Ceea ce era menit să-l îngroape l-a ridicat deasupra. În drumul său spre Roma, Pavel a naufragiat pe o insulă. În timp ce aduna lemne pentru foc, o năpârcă l-a mușcat de braț. Ce a făcut Pavel? Biblia spune că el doar „a scuturat-o”. Poți învăța două lecții importante din aceste două povestiri. Să rămâi ancorat în trecut, sau să-l scuturi și să mergi spre viitorul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Pavel, care avea un trecut chinuitor din pricina persecuţiilor scrie: „uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Pavel nu și-a uitat trecutul, ci doar l-a dat la o parte și a mers înainte. Poate spui: „dar am greșit atât de tare”. Biblia spune: „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Uneori iertarea necesită un proces de vindecare, dar până nu iei hotărârea de a te ierta pe tine și  pe ceilalți și de a „scutura”, procesul nu poate nici măcar să înceapă.