PUTEREA PERSEVERENTEI (1)

„Să nu obosim în facerea binelui” (Galateni 6:9)

      Una din marile teme ale Bibliei este perseverența. Pavel, care a refuzat să se dea bătut, a scris: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”. Ralph Waldo Emerson a spus: „Marea majoritate a oamenilor sunt niște grămezi de începuturi”. Ești o persoană care doar începe sau una care și duce la bun sfârșit? Când entuziasmul pentru o idee nouă pălește, când șansele împotriva ta cresc, iar rezultatele scad, când pare că succesul este imposibil, trebuie să mergi mai departe. Amiralul Robert Peary a încercat să ajungă la Polul Nord de șapte ori ca să reușească. Oscar Hammerstein a produs cinci spectacole pe Broadway care au fost un eșec, înainte să regizeze Oklahoma, care a fost vizionat de cinci milioane de oameni în timpul unei emisiuni care a bătut recordul de 2212 de reprezentații. Renunțarea are mai mult de-a face cu cine ești decât cu unde ești sau cu lucrul cu care nu ești de acord. Cu toții avem scuzele noastre. Lucrurile exterioare nu ne opresc; ci ceea ce se petrece cu noi în interior! Majoritatea dintre noi ne împiedicăm singuri să ne atingem potențialul. Putem să ne prefacem că oamenii, lucrurile și situațiile din afara noastră trebuie învinovățite, dar în realitate majoritatea eșecurilor sunt doar rezultatul lipsei tenacității  noastre. Leodardo da Vinci a spus: „Obstacolele nu mă pot zdrobi. Fiecare obstacol se oferă să oprească rezolvarea. Cel care se fixează pe o stea nu se răzgândește”. Trebuie să îți pui în minte să-ți urmărești visul cu tenacitate. Singura garanție a eșecului este faptul de a nu încerca. Nu există nici o barieră insurmontabilă, cu excepția lipsei inerente de scop și perseverență.

 

PĂSTREAZĂ-TI SIMTUL MULTUMIRII

„Nu uita nici una din binefacerile Lui” (Psalmul 103:2)

     Autorul Philip Yancey scrie: „La prima mea vizită în Parcul Național Yellowstone, mulțimi de turiști înconjurau gheizerul, ‘’Bătrânul Credincios’’, camerele erau ținute ca niște arme, în timp ce ceasul digital prevestea următoarea erupție. Ne aflam în sala de mese a hotelului privind spre gheizer, când ceasul a arătat că mai este un minut. Așa că împreună cu toți ceilalți aflați acolo, ne-am grăbit la fereastră pentru a vedea marele eveniment. Ne-am mirat, am exclamat și am făcut poze; câțiva chiar au aplaudat. Dar uitându-mă în spate, am observat că nici măcar un chelner nu s-a deranjat măcar să privească. Marele Credincios le-a devenit atât de familiar că și-a pierdut puterea de a-i impresiona”. Așadar iată întrebarea: de ce ne pierdem simțul mulțumirii și începem să trecem cu vederea bunătatea lui Dumnezeu? Din trei motive: 1) Problemele. Dacă îți închizi un ochi, iar în dreptul celuilalt ții aproape o monedă, poți bloca lumina soarelui. Ai înțeles ideea? 2) Presiunile. Uneori culmile despre care am crezut că ne vor aduce plăcere, ajung să ne epuizeze. 3) Oamenii. Când ne dezamăgesc, avem un gust amar și uităm tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Care este soluția? „Îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Îndurările lui Dumnezeu încep în fiecare dimineață, la fel ar trebui și mulțumirea ta. Într-adevăr, zilele tale trebuie să fie saturate de mulțumire. Mulțumirea continuă vine când ne uităm dincolo de binecuvântări, spre sursa nesecată, Domnul. Dragostea Lui, credincioșia lui și mila Lui sunt deja la lucru când îți deschizi ochii în fiecare zi.

ÎNCREDE-TE ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, NU ÎN SENTIMENTELE TALE

„El a fost întărit prin credința lui” (Romani 4:20)

     Ai citit istorisirea despre Isaac care și-a binecuvântat cei doi fii la bătrânețe, fiind aproape orb și în pragul morții (Geneza 27)? Când Iacov, fiul cel mic a dorit partea de moștenire a fratelui său Esau, care era de două ori mai mare, mama lui, Rebeca l-a ajutat să i-o fure. Iată cum a procedat. Esau era păros, iar Iacov avea pielea fină. Așa că Rebeca a înfășurat brațul și gâtul lui Iacov cu păr de capră și i-a dat să se îmbrace cu hainele lui Esau. Când Iacov s-a dus la tatăl său bătrân dându-se drept Esau, tatăl lui i-a spus să se apropie ca să-l poată atinge. Tatăl i-a spus că vocea îi seamănă cu a lui Iacov, dar pielea e a lui Esau, așa că s-a decis să aibă încredere în ce a simțit, nu în ce a auzit. În consecință, el a dat dreptul de moștenire care era destinat întâiului născut, Esau, celui de-al doilea fiu, Iacov. Concluzie: el a fost înșelat de ceea ce a simțit. Noi știm că Dumnezeu a fost prezent în toată această situație. Dar ideea e că nu poți să te încrezi totdeauna în sentimente deoarece ele nu sunt totdeauna în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu și te pot înșela. Poate spui: „Sentimentele mi-au fost rănite, așa că nu am mai vorbit cu familia de peste un an”. Treci peste asta! Învață să ierți. Refuză să rămâi ofensat. Exersează dragostea. Dacă lași ca sentimentele să-ți conducă viața, ele te vor da peste cap. Sentimentele sunt ca niște copii răsfățați: cu cât le tolerezi, cu atât te vor controla. Nu trebuie să-ți suprimi sentimentele, dar nu trebuie să te lași condus de ele.

CUM SĂ FACI FATĂ VESTILOR RELE (2)

„Ezechia … a întins-o înaintea Domnului” (2 Împărați 19:14)

      Când vin veștile rele nu le lăsa să te ducă la panică și să te facă să acționezi în pripă. Oprește-te, gândește rațional și înțelege faptele înainte să ajungi la o concluzie sau să iei vreo hotărâre. În rugăciune, întreabă: „Doamne, ce pot face în această situație?” Dacă poți face ceva singur, Dumnezeu nu o va face pentru tine. Poetul a spus: „Partea Lui n-o putem face, partea noastră n-o va face”. Confruntat cu o forță superioară lui și bine înarmată, nu exista nici un lucru pe care Ezechia să-l poată face pentru a se salva. Așa că s-a dus la casa Domnului și și-a prezentat nevoia înaintea Domnului. Asta e mereu o mișcare înțeleaptă. Când răspunzi în credință, o criză devine o oportunitate pentru ca Dumnezeu să demonstreze ce poate face pentru tine. Adevărul e că atunci când nu ți-a mai rămas nimic în afară de Dumnezeu – ai destul! Destul ca să te confrunți cu situația, destul ca să o scoți la liman și destul ca să-ți revii. Întreabă-te: „Problema aceasta e într-adevăr a mea?” Da, trebuie să ne purtăm unii altora poverile (Galateni 6:2), dar nu trebuie să lași pe nimeni să-și arunce problemele asupra ta. Uneori, în râvna noastră de a-i salva pe alții, stăm în calea lui Dumnezeu când El de fapt se ocupă de ei. Și nu mai asculta  știrile. Dacă faci așa, începi să gândești negativ: „Lucrurile stau rău peste tot, deci cred că nu mă pot aștepta la ceva mai bun”. Ce a spus Dumnezeu despre tine și despre situația ta? Dumnezeu nu răspunde la nevoia ta, El răspunde la credința ta! Așa că citește Scripturile și descoperă ce are Dumnezeu de spus, apoi bazează-te pe acel cuvânt.

CUM SĂ FACI FATĂ VESTILOR RELE (1)

„Ezechia … a întins-o înaintea Domnului” (2 Împărați 19:14)

      Biblia spune: „Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor, și a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, și a întins-o înaintea Domnului, căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, care șezi pe heruvimi! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor împărățiilor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul. Doamne, pleacă-Ți urechea, și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii, și privește. … izbăvește-ne … ca să știe toate împărățiile pământului că numai Tu ești Dumnezeu, Doamne!” (v. 14-19). Ezechia se afla într-o situație disperată. O armată de 185.000 de soldați s-a strâns împotriva lui, cu gândul să-l distrugă. Dar ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu a trimis un înger să-i șteargă pe toți de pe fața pământului. Uneori veștile rele vin sub forma unei scrisori, unui e-mail sau a unui telefon. Ele pot veni ca sunetul unor pneuri pe asfalt, a unui pahar care se sparge, a unei lovituri în piept, a unei citați la tribunal sau fișa de concediere de la locul de muncă. Veștile rele nu cunosc limite de clasă, de gen sau de vârstă. Ele apar la toți. Așadar, ce trebuie să faci când ai o problemă pe care nu o poți rezolva și de care nu poți scăpa? Fă ca Ezechia: adu-o înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Dar apelează la El de prima dată, nu ultima oară. Când faci lucrul acesta, Îl onorezi ca „Domn” al situației și El îți va răspunde. Promisiunea lui Dumnezeu este: ” Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi” (Psalmul 91:15).

 

SCĂPARE TOTALĂ

„Nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei” (Daniel 3:27)

     Scăparea e atunci când Dumnezeu te scoate dintr-o încercare grea care a avut menirea să te distrugă. Scăparea totală e atunci când, la fel ca la cei trei tineri evrei, El te scoate afară fără măcar să miroși a fum. Vezi tu, e posibil să fii scăpat, dar încă să fii „defect”. Poți auzi lucrul acesta din ceea ce spune o persoană. Ea vorbește numai despre trecut pentru că la un anumit moment a încetat să mai trăiască. A supraviețuit acestei traume, dar nu s-a confruntat cu ea așa cum trebuie și face referire la ea în mod constant. Când vorbește, o parte din ea e încă „în foc”. Noi nu vorbim despre o „reparație rapidă” sau despre o formă de vindecare „de mărime universală”. Temperamentul tău, nivelul credinței tale și adâncimea durerii tale sunt toate în același timp factori determinanți ai timpului necesar însănătoșirii și capacității de a deveni din nou întreg. Dar un lucru e clar: oricare a fost lucrul care îi ținea legați pe cei trei tineri evrei când au intrat în cuptorul cu foc nu-i mai lega când au ieșit afară. Și asta dorește Dumnezeu să facă și pentru tine. Asta înseamnă că nu trebuie să discuți despre situația prin care ai trecut? Nu, dar nu vorbi ca o victimă, ci ca un victorios! David a spus: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei (trecutul); mi-a pus picioarele pe stâncă (prezentul) … Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta,  s-au temut, și s-au încrezut în Domnul (viitorul)” (Psalmul 40:2-3). Poate experiența ta este veche, dar cântarea ta va fi nouă.

PREOCUPĂ-TE DE CREATIA LUI DUMNEZEU

„Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească” (Geneza 2:15)

     Generații de-a rândul, biserica a tăcut cu privire la păcatul sclaviei. Asta pentru că era un lucru popular și avantajos din perspectivă economică; ca să nu mai vorbim că unii lideri ai bisericii aveau și ei sclavi. Dar când biserica a recunoscut în cele din urmă că e greșit, lucrul acesta a ajutat la drumul spre reformă. Astăzi nici nu ne putem măcar imagina viața altfel! Ei bine, unii dintre noi s-au trezit la gândul că grija pentru creația lui Dumnezeu nu e un lucru rezervat numai „partidului ecologist”. O hotărâre a Convenției Baptiste de Sud care condamnă deversarea de petrol în Golf ilustrează lucrul acesta. Teologul baptist de sud Russell Moore, într-un discurs elocvent despre cum petrolul deversat va devasta orașul lui natal preaiubit Biloxi, Mississippi, a recunoscut: „Prea multă vreme noi, creștinii evanghelici, ne-am păstrat o conștiință ecologistă nestatornică. Mă includ și pe mine în această acuzație. Apoi el a întrebat: „Vor crede oamenii când vom vorbi de Cel ce dă viață din belșug când văd că nu ne pasă de ceea ce o ucide și o distruge?” Același Dumnezeu care a pus cartoful în pământ ca să-l mâncăm a pus și petrolul în pământ ca să-l utilizăm. Dar fără îndoială că El nu se bucură când îi poluăm oceanele și creaturile Lui în încercarea noastră de a-l obține. „I-ai dat stăpânire [gestiune și administrare] peste lucrurile mânilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: … fiarele câmpului, păsările cerului și peștii mării” (Psalmul 8:6-8). Numai pentru că mergem în cer nu înseamnă că putem „arunca la gunoi” frumosul pământ al lui Dumnezeu!

ZIDESTE-TI CREDINTA (2)

„Zidiți-vă sufletește pe credința voastră…” (Iuda v. 20)

     Cuvântul „a zidi” este un termen din arhitectură care înseamnă a renova. Implică dărâmarea a ceea ce nu funcționează și construirea a ceva ce va funcționa. Când nu înțelegi lucrul acesta, ajungi să crezi că tot ceea ce ți-a adus viața e un dat pe care trebuie să-l iei. Ai fi surprins de numărul de oameni care merg la biserică în fiecare săptămână doar că să primească un cuvânt care să-i ajute să supraviețuiască. Ei cântă despre credință și vorbesc despre ea. Dar când îi întrebi: „Ce mai faci?” ei spun: „abia mai trăiesc. Spre să o scot la capăt”. Da, există momente în care așa este. Dar asta trebuie să fie excepția, nu regula. Biblia spune: „noi suntem mai mult decât biruitori” (Romani 8:37). A fi biruitor înseamnă a duce o luptă și a o câștiga. Dar a fi mai mult decât biruitor înseamnă a câștiga o luptă – fără măcar să trebuiască să lupți. Domnul Isus a luptat și a câștigat lupta pentru tine. Și astăzi El spune: „v-am dat putere să călcați … peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma” (Luca 10:19). Poate spui: „cum primesc acea putere?” Iuda spune că putem avea acces la această putere pentru viață „rugându-ne prin Duhul Sfânt” (v. 20). Și o poți face oriunde; în mașină pe drumul spre serviciu, în grădină sau chiar în baie. Ai nevoie doar de un loc în care să fii singur cu Dumnezeu, în care să te rogi și să citești Cuvântul Său, zidindu-ți credința.

ZIDESTE-TI CREDINTA (1)

„Zidiți-vă sufletește pe credința voastră…” (Iuda v. 20)

     În epistola lui Iuda citim: „Dar voi, prea iubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt”. Iuda așează responsabilitatea zidirii spirituale și întăririi în credință acolo unde îi este locul – direct asupra ta. Există două feluri de credință: credința mecanică și credința intențională. De fiecare dată când apeși pe întrerupătorul unui bec, exersezi credința mecanică. Dar când te confrunți cu necunoscutul, cu ceea ce nu a mai încercat și nu a mai făcut nimeni, ai nevoie de credință intențională – credința care crede că Dumnezeu va face „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Dacă ești susținător al acțiunii, credința ta va crește. Dacă ești pasiv, nu va crește. La fel cum apa se năpustește asupra malului unui râu, există o eroziune a credinței care vine pur și simplu din faptul că trăim în fiecare zi. Dacă nu faci nimic ca să-ți asiguri și să-ți întărești credința, ea începe să se deterioreze. Hristos le-a spus celor din biserica din Efes să-și aducă aminte de înălțimea de la care au căzut (Apocalipsa 2:5). Ce lucru ciudat! Dacă ai cădea de la o înălțime semnificativă, nu crezi că ai ține minte lucrul acesta? Nu, dacă acea cădere a fost atât de treptată încât nici nu ai băgat-o în seamă. Așa că întreabă-te: „cei ce mă cunosc cel mai bine au început să observe că strălucirea a dispărut din privirea mea, că umblarea mea e lipsită de bucurie, că duhul meu nu mai are pace și că lipsește Cuvântul lui Dumnezeu din conversațiile mele? Credința este ca un mușchi din trupul tău; dacă nu o exersezi constat, se va atrofia și va deveni lipsită de putere. Deci cuvântul pentru tine astăzi este: „întărește ce rămâne, care e pe moarte” (Apocalipsa 3:2).

NU TE MAI CONDAMNA SINGUR!

„Nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1)

     Cuvântul pentru astăzi este – nu te mai condamna singur! Dumnezeu spune: „Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Când Dumnezeu spune că-ți iartă păcatele și tu insiști să-ți aduci aminte de ele, e ca și cum ai spune că standardele tale sunt mai înalte decât ale Lui! Asta seamănă a idolatrie! Biblia spune: „v-a iertat … Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). În Vechiul Testament, când cineva păcătuia, aducea un miel înaintea preotului, iar el îi vărsa sângele pe altar ca plată pentru păcat. Odată ce lucrul acesta era făcut, păcatul era șters, iar problema rezolvată. Poate spui: „Dar nu mă simt iertat”. Iertarea vine prin credință, nu prin sentimente. Atâta vreme cât trăiești după sentimente, Satana are o armă pe care o poate folosi împotriva ta la fiecare cotitură. Poate spui: „Dar ceea ce am făcut e greșit”. Atâta vreme cât te pocăiești cu adevărat, orice ai făcut se poate ierta. Poate spui: „Satana continuă să-mi aducă aminte”. Asta pentru că el este numit „pârâș” (Apocalipsa 12:10). Dar să remarcăm cum îl poți învinge pe Satana care te pârăște: „Ei l-au biruit, prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor” (v. 11). Data viitoare când satan te acuză, spune: „Mă bucur că mi-ai amintit lucrul acesta”. Apoi spune-i ce a făcut sângele Domnului Isus pentru tine. Dacă faci asta, el va pleca. Învață din greșeli, întărește-te prin ele, folosește-le pentru a-i binecuvânta pe alții, mergi mai departe cu viața ta și nu te mai condamna singur!