ÎNVATĂ SĂ RESPECTI AUTORITATEA

„Orice faceți, să faceți … ca pentru Domnul” (Coloseni 3:23)

     Îți poți imagina cum arată un popor fără conducător, un loc de muncă fără șef sau o armată fără general? Ar fi haos. Structura creează ordine; fără ea, nu se poate obține un progres. De aceea nu-ți parchezi mașina în dormitor și nu dormi în garaj. Învață să-i respecți pe cei ce au autoritate peste tine. Cinstește-i pe cei ce au trăit mai mult ca tine și au un bagaj de cunoștințe. Ascultă-i și crește. Până nu înveți să primești ordine, nu vei fi pregătit să dai ordine. Domnul Isus a priceput lucrul acesta. El era Fiul lui Dumnezeu. El cunoștea mai mult decât orice ființă umană, totuși, El a cinstit autoritatea guvernului aflat la putere. Când fariseii l-au întrebat care este părerea Lui despre plătirea dărilor, El a răspuns: „Dați … Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Marcu 12:17). Rostești tu cuvinte de îndoială la adresa propriei tale organizații? Îi apreciezi pe cei cu autoritate peste tine? Oprește-te acum! Adevărat, ei nu sunt perfecți. (Poate de-asta te pot tolera.) Dacă te revolți împotriva fiecărei instrucțiuni care ți să dă, nu te mai plânge când cei din jurul tău se revoltă împotriva vorbelor și părerilor tale. Legea reciprocității afirmă că dacă dorești să fii tratat cu respect, trebuie să-i respecți pe ceilalți. Asta îi include pe cei cu care nu ești de acord sau care nu-ți plac. Domnul Isus așa a făcut. Roagă-te: „Tată, știu că în Cuvântul tău tu ne înveți respectul pentru autoritate. Așa că adu-mi aminte astăzi că succesul meu depinde de atitudinea mea față de cei pe care i-ai pus să conducă peste mine. Așa cum eu îi cinstesc pe ei, cred că Tu mă vei cinsti pe mine”.

ROAGĂ-TE PENTRU COPILUL TĂU!

„Pentru copilul acesta mă rugam” (1 Samuel 1:27)

     Caracterul protector face parte din calitatea de părinte. Dar dacă nu ești atent e posibil  să-i ferești pe copiii tăi chiar de lucrul de care au nevoie pentru a se maturiza. Sheila Wray Gregoire spune: ‘’Predă-ți copiii lui Dumnezeu. Noi credem că le controlăm viitorul, dar aproape tot timpul ei devin ceea ce noi nu am planificat. Mama lui Samuel, Ana, a spus: „Pentru copilul acesta mă rugam … vreau să-l dau Domnului” (v. 27-28). Fie că El alege să-i trimită în junglele Africii … în inima orașului … într-o casă de după colț … Dumnezeu știe cel mai bine. Trăiește cu speranță, dar nu-ți fă speranțe deșarte. Încrede-te în Dumnezeu că-i va folosi și călăuzește-i prin viață, chiar dacă El nu-ți descoperă cum sau de ce. Din această perspectivă este simplu să accepți că circumstanțele nu determină rezultatul final; ele sunt doar instrumente pe care le folosește Dumnezeu pentru a le modela caracterul. Încurajează responsabilitatea. Faptul că-i lași pe copii să experimenteze consecințele, le arată ce merge și ce nu merge. De exemplu, când cad de pe leagăn ei învață să nu fie necugetați … și că dacă nu învață vor avea note rele. „Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui” (Plângerile lui Ieremia 3:27). Copiii care învață ce este responsabilitatea și independența devreme, sunt mai bine echipați să reușească. Roagă-te des și cu un scop: În loc să se roage ca „copiii spirituali” să fie scutiți de persecuție, Pavel a spus: „mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos” (Filipeni 1:9-10). Faptul că ești creștin nu înseamnă că viața e mereu ușoară. Dar când tu, ca părinte, demonstrezi credință în Dumnezeu, copiii tăi învață să se încreadă și ei în El.

CUM SĂ TE TRATEZI DE ÎNDOIALĂ (3)

„Eu-zice Domnul-te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmul 32:8)

     Dr John Maxwell spune  că, pentru a prospera într-un domeniu nesigur, trebuie să fii capabil să faci următoarele lucruri: 1) Să înțelegi care e coeficientul tău de siguranță. Gândește-te la ultima decizie importantă care s-a dovedit corectă. Cât de sigur ai fost? Optzeci la sută? Dacă cele mai bune decizii ale tale se fac de obicei la 75%, acesta este „coeficientul tău de siguranță”. Când ajungi la acel punct, e timpul să încetezi cu dezbaterile și să începi să te miști. 2) Să-ți exprimi nesiguranța cu încredere. Nu te uita niciodată la oamenii de succes presupunând că fără ezitare și fără ajutor au navigat cu succes împotriva curentului nesiguranței. Nu, ei au înțeles doar că cu fiecare pas vor veni și răspunsuri. Așa că în loc să te prefaci că știi mai mult decât știi de fapt, începe să încurajezi o cultură a transparenței care dă naștere schimbului liber de idei. Când nu știi, spune simplu „nu știu, dar voi încerca să aflu”. 3) Să-i consulți pe alții. Regele Solomon a scris mai mult despre a căuta sfaturi decât oricare alt autor din Biblie. Regii au nevoie de sfaturi bune? Da, absolut! Și numai cei ce au smerenia de a o recunoaște vor prospera. 4) Să-ți măsori succesul după tabela de marcaj, nu după manualul de instrucțiuni. Toți antrenorii buni intră în joc cu un plan bun, dar sunt dispuși să-l modifice pentru a câștiga. Scrie-ți planul cu creionul, dar viziunea scrie-o cu cerneală! Liderii buni, asemenea antrenorilor buni, sunt deseori obligați să-și abandoneze sau să schimbe o parte din planurile lor pentru a-și transmite viziunea.   Cei ce fac asta sunt cei ce ajung la destinație.

CUM SĂ TE TRATEZI DE ÎNDOIALĂ (2)

„Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9)

     Când Moise i-a predat ștafeta lui Iosua, multe lucruri s-au schimbat. Timp de patruzeci de ani, Iosua a fost învățat să călătorească și să supraviețuiască în pustie, dar acum a sosit ceasul să intre în Țara promisă. Și ce funcționa în pustie nu funcționa neapărat în Țara promisă. Ascultă gândurile lui Iosua: „Știu multe despre hoinăreală, dar nu știu prea multe despre război”. Așa că Dumnezeu i-a spus: „Întărește-te și îmbărbătează-te … căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face”. De ce i-ar spune Dumnezeu lui Iosua să se întărească și să se îmbărbăteze? Pentru că probabil îi era teamă! Tot ce era legat de noua lui situație avea de-a face cu nesiguranța. Singurul lucru pe care Iosua îl știa sigur a fost că Dumnezeu i-a spus:,,Du-te!”.  Așa că Iosua a dat … poporului următoarea poruncă: ,,…Pregătiți-vă … căci peste trei zile veți trece Iordanul acesta ca să mergeți să cuceriți țara” (v. 10-11). Îți poți imagina care au fost gândurile poporului? ,,Dar Iosua, cum vom putea traversa râul?’’.  ,,Nu sunt sigur, dar în trei zile să fiți gata de plecare!”.  ,,Dar Iosua, ce vom face când ajungem pe partea cealaltă?’’.   ,,O să vă spun când ajungem. Fiți doar gata de plecare!”.  Înțelegi imaginea? Ca lider, mereu vei fi nesigur în privința multor lucruri, mai ales când mergi pe un teritoriu nou. Dar nu-ți poți permite niciodată să fii neclar sau în îndoială cu privire la chemarea ta, la viziunea ta și la victoria ta finală. Și de unde vine o asemenea încrederea?. Din promisiunea lui Dumnezeu: „Eu sunt cu tine”.

 

CUM SĂ TE TRATEZI DE ÎNDOIALĂ (1)

„Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12)

     Ca lider, vei fi chemat să iei hotărâri care privesc relațiile, banii, timpul, valorile, oportunitățile și disputele. Iar deciziile tale se vor vedea când se va trage linia finală. Acolo, în lumina zilei, vei fi judecat ca lider. Și mai este un lucru pe care trebuie să-l știi;  în acel loc, e nevoie de mai mult timp ca să-ți recunoști strălucirea sau prostia, pentru că ești obligat să fii lider perioade mai lungi de timp fără să ai parte de cunoașterea calității deciziei tale. Când recolta ta începe să apară, e prea târziu să-ți mai schimbi procedura agricolă. Trebuie să aștepți până la următorul anotimp de semănare. Când e vorba să fii lider, îndoiala este o parte permanentă a oricărui progres; nu dispare niciodată! Mai mult, îndoiala nu este o dovadă a unei conduceri proaste, ci subliniază nevoia ei; este mediul în care o conducere bună e cel mai adesea descoperită. Ca lider, poate crezi că trebuie să știi mereu ce să faci, dar în realitate vor exista puține ocazii în care vei fi absolut sigur. De aceea regele Iosafat s-a rugat: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” De vreme ce mereu vei fi chemat să iei hotărâri având informații puține, scopul tău nu trebuie să fie să elimini îndoiala, ci să-ți dezvolți abilitatea de a te încrede în Dumnezeu și de a fi curajos și clar în ciuda ei; e datoria ta să inspiri claritate, credință și progres în mijlocul ei. Când poți face lucrul acesta, înveți să fii lider.

HRISTOS – NIMENI NU E CA EL!

„Isus … a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18)

     Billy Graham a spus: „Biblia se preocupă doar în treacăt de istoria lui Israel sau de un sistem de etică. Ea se preocupă în primul rând de istoria răscumpărării așa cum este ea în Isus Hristos. Dacă citești Scripturile și ratezi istoria mântuirii, ai ratat mesajul și semnificația ei. Au existat oameni care au studiat Biblia și au descoperit istoria lui Isus: În Genesa, El este sămânța femeii. În Exod, El este  Mielul  Pascal. În Levitic, El este Jertfa de ispășire. În Numeri, El este Piatra de poticnire. În Deuteronom, El este cel mai mare Profet. În Iosua, El este Conducătorul oștirii lui Dumnezeu. În Judecători, El este Izbăvitorul. În Împărați, El este Împăratul promis. În Neemia, El este Cel ce restaurează poporul. În Estera, El este Sprijinitorul. În Iov, El este Răscumpărătorul. În Psalmi, El este Păstorul meu. În Eclesiastul, El este Țelul meu. În Cântarea Cântărilor, El este Preaiubitul meu. În cărțile proorocilor, El este Prințul Păcii care vine. În Evanghelii, El este Cel ce a venit să ne caute și să ne mântuiască. În Faptele Apostolilor, El este Domnul Înviat. În Epistole, El este Reprezentantul nostru la dreapta Tatălui. În Apocalipsa, El este Domnul nostru care vine a doua oară”. Într-o epocă a psihologiei populare și a filozofiei, fundamentul credinței noastre încă, este nașterea lui Hristos din fecioară, viața Lui fără de păcat, moartea Lui ispășitoare, învierea Lui victorioasă, lucrarea Lui de trimitere și revenirea Lui vizibilă ca Împărat al Împăraților. Hristos – nimeni nu e ca El!

CÂND TE CHEAMĂ DUMNEZEU

„Veniți după Mine, și vă voi face” (Marcu 1:17)

      Dacă crezi că nu ești pregătit să fii folosit de Dumnezeu, începe să-ți schimbi modul de gândire! Când Ilie l-a chemat pe Elisei, acesta ara. Când Domnul Isus l-a chemat pe Petru, acesta pescuia. Pentru a-l urma pe Dumnezeu, Elisei a trebuit să părăsească munca câmpului, iar Petru a trebuit să părăsească pescuitul. Ți-o poți imagina pe soția unui ucenic spunând: „Cum vei plăti facturile?” Când Îl urmezi pe Dumnezeu e ca și cum ai traversa un viaduct construit din hârtie și ai descoperi dedesubt o stâncă solidă. Dar nu vei descoperi niciodată stânca până nu ești dispus să pășești pe această hârtie. Când Dumnezeu îți cere să părăsești baza de siguranță care a făcut parte din viața ta, îți iei înzestrările cu tine. Matei, vameșul,      și-a luat pixul și a scris prima carte a Noului Testament. Când David s-a dus la palatul lui Saul, și-a luat cu el harpa și a scris psalmii pe care îi mai cântăm și azi. De aceea e important să știi că Dumnezeu e cel ce te cheamă și să simți confirmarea acestui lucru în cugetul tău. Dacă alergi înainte ca semnalul de pornire să se declanșeze, vei fi descalificat din cursă. Când te cheamă Dumnezeu, păstrează în minte următoarele patru lucruri: 1) Există un preț de plătit. Dacă ești dispus să-l plătești, poți avea parte de cele mai bune lucruri din partea lui Dumnezeu. 2) Există o cale care trebuie urmată. Fiecare pas e un pas al credinței. 3) Există principii care trebuie respectate. Trebuie să faci voia lui Dumnezeu, în felul lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântat. 4) Există o promisiune care te va susține: „îmbărbătează-te … căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9).

RIDICĂ-TE SI CONTINUĂ-TI VIATA

„Atunci David s-a sculat de la pământ” (2 Samuel 12:20)

     David a comis adulter cu soția altuia, ea a rămas însărcinată, apoi el a aranjat ca soțul femeii să fie ucis în încercarea de a ascunde lucrul acesta. Apoi a luat-o de soție și a crezut că totul va fi bine. Dar copilul s-a îmbolnăvit foarte grav. Dorind cu disperare să salveze viața bebelușului, David „a postit; și când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit, și n-a mâncat nimic”    (v. 16-17). În ciuda tuturor rugăciunilor lui, copilul a murit. De ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple asta? Pentru că copilul merita părinți mai buni? Sau pentru că Biblia spune că a pleca și a fi cu Domnul este „cu mult mai bine” (Filipeni 1:23)? Nu avem un răspuns clar. Dar un lucru știm: când te-ai pocăit de păcatul tău și ai experimentat iertarea lui Dumnezeu, trebuie să te ridici și să-ți continui viața. Și asta a făcut David. „Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns, și și-a schimbat hainele; apoi s-a dus în casa Domnului, și s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce, și a mâncat” (2 Samuel 12:20). Descoperim trei lucruri importante în această povestire: 1) Până nu ești dispus să îndrepți lucrurile cu Dumnezeu și cu cei pe care i-ai rănit, nu poți merge mai departe cu încredere. 2) Până nu îți procesezi emoțiile într-un mod sănătos, astăzi, fie că este vorba de vină sau de  durere, vei rămâne blocat și vei pierde bucuria a ceea ce ți-a pregătit Dumnezeu, mâine. 3) După ce ai făcut aceste trei lucruri, ridică-te și continuă-ți viața.

CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE SINGURĂTATE (2)

„Nimic nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8:39)

     Pentru a învinge teama de singurătate trebuie să înțelegi credincioșia lui Dumnezeu față de tine. Faptul că El este Tatăl tău nu se bazează pe starea de spirit, pe sentimente sau pe emoții; ci se bazează pe caracterul și reputația Lui neschimbătoare. Tot ce este El și ce pretinde El că este stă în picioare sau se destramă în funcție de credincioșia Lui față de tine. „Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a Hotărât… să facă din voi poporul Lui” (1 Samuel 12:22). Să remarcăm următoarele lucruri în acest verset: preocuparea pentru Numele Lui cel mare și plăcerea pe care o are să fie Tatăl tău sunt motivele pentru care El nu-ți va întoarce niciodată spatele. Problemele tale nu înseamnă că Dumnezeu te judecă sau te dezmoștenește. Lui Satana  i-ar plăcea să te convingă de lucrul acesta. El îți va spune că L-ai dezamăgit pe Dumnezeu sau că El te-a dezamăgit ca să te facă să te simți nedemn, lipsit de speranță, dezmoștenit de Dumnezeu și abandonat. Nu, generații de credincioși au cântat în noaptea întunecată a sufletului lor: „O, Doamne, Tatăl meu, mare este credincioșia ta”. În împrejurarea prin care treci și în suferința ta, „bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Suferința și împotrivirile nu-I anulează credincișia, El „este același ieri și azi și în veci!” (Evrei 13:8). Dragostea Lui pentru tine este constantă. „După ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți” (1 Petru 5:10). Astăzi declară: „Nimic nu mă poate despărți de dragostea lui Dumnezeu”.

 

CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE SINGURĂTATE (1)

„Domnul … nu te va părăsi și nu te va lăsa” (Deuteronom 31:6)

     Pentru a învinge teama de singurătate tu trebuie: 1) Să înțelegi cine ești. Lasă-i pe oamenii de știință să-și bată capul dacă a fost sau nu un „big bang”. Dacă a fost, noi nu am fost rezultatul lui! Și nici nu suntem rezultatul evoluției. Tu ești „o făptură așa de minunată” (Psalmul 139:14). Făcut după „chipul și asemănarea Lui” (Geneza 1:27). Dumnezeu nu a atribuit crearea ta celor mai puternici îngeri ai Săi. Tu ești creația unică a mâinilor Lui, făcută să stăpânească. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu ești „lucrarea Lui … zidit în Hristos Isus pentru faptele bune” (Efeseni 2:10). Crede și bazează-te pe lucrul acesta – indiferent de sentimentele și de statutul tău social. 2) Să înțelegi cine este Dumnezeu. El se numește „Tatăl ceresc”, nu doar Creatorul și Făcătorul tău. Creatorul și Făcătorul tău se referă la ceea ce face El; Tatăl tău se referă la cine este El. „Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Acestea nu sunt rolurile Lui, ci numele Lui proprii. Ele sunt scrise în Scriptură cu majusculă pentru că ele reprezintă modul în care trebuie să I te adresezi! Când Domnul Isus ne-a învățat să ne rugăm, El nu a început cu „O, Dumnezeule omnipotent, omniprezent și omniscient”. Da, El este toate acestea, dar când vine vorba despre noi, El dorește să fie recunoscut ca „Tată” și numit astfel (Matei 6:9). Asta crede El despre noi și dorește ca noi să ne gândim la El și să avem sentimente față de El. „Tatăl” are menirea de a transmite căldură, siguranță, acceptare, grijă, compasiune, protecție, asigurare, purtare de grijă, etc. El este Tatăl tău – când înțelegi lucrul acesta vei începe să învingi teama de singurătate.