„Dragostea este îndelung răbdătoare…” (1 Corinteni 13:4)
Pentru a fi fericiți într-o relație, trebuie să vă acordați libertate unul altuia, și trebuie să vă simțiți în siguranță când faceți lucrul acesta. Cineva a spus: „Dacă iubești ceva, trebuie să-i poți da libertate. Dacă se întoarce la tine, e al tău pe viață. Dacă nu, înseamnă că de la bun început nu ți-a aparținut!” Când tânjești necontenit după afecțiunea cuiva și încerci să te agăți de acea persoană, creezi exact lucrul de care ți-e teamă: distanță. Când încerci să te apropii prea mult de o persoană, o îndepărtezi… la fel cum cineva pe punctul de a se îneca se apucă de orice obiect plutitor, inclusiv de cel care îl salvează. O persoană care iubește și care este lovită de panică încearcă să se agațe de cel care dorește să scape. Acest lucru îl determină și mai mult să-și dorească să se îndepărteze. Se spune că un tânăr dorea să se împrietenească cu o fată frumoasă, dar ea l-a respins. Atunci s-a gândit că ar ajunge la inima ei prin scrisori. Așa că, a început să-i scrie câte o scrisoare de dragoste în fiecare zi. Când a văzut că nu-i răspunde, a crescut numărul la trei scrisori pe zi. În total, a scris peste șapte sute de scrisori într-o singură vară. Nu numai că planul său nu a dat roade – dar ea s-a căsătorit cu poștașul! Când pari prea neliniștit și insistent, cealaltă persoană este mai degrabă respinsă decât atrasă de tine. Dragostea seamănă cu o plantă: când o sufoci, moare; dar când îi dai aer, se dezvoltă. Există o singură persoană care te poate „repara” și aceasta este Dumnezeu. Când devii mai sănătos din punct de vedere spiritual, vei deveni mai sănătos și din punct de vedere emoțional… și când se întâmplă lucrul acesta, ești mai apt să-ți împlinești nevoile. Apostolul Pavel sintetizează asta astfel: „Dragostea este îndelung răbdătoare”.