„Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8)

     O imagine remarcabilă a ceea ce se poate întâmpla în rugăciune, ni se oferă atunci când ne uităm la un părinte și la odrasla lui. Imaginează-ți un copilaș de un an care se uită la tine și te fixează cu privirea. Te simți vrăjit. La început el se uită sfios, întorcându-și capul și privindu-te cu coada ochiului. Faci și tu la fel. E distractiv. Copilul își întoarce fața și se uită drept la tine, iar tu îl imiți. Apoi se aude un zgomot puternic în spatele lui. El se sperie atât de tare încât e gata să plângă, așa că tu îți schimbi expresia feței, și zâmbești. Face și el la fel și numaidecât gângurește de bucurie. Când un copil te privește în felul acesta și când cineva îi dă de înțeles că pricepe ceea ce simte el, creierul și sistemul său nervos fac conexiuni cruciale înlăuntrul trupului său. El experimentează veselie și relaxare. Prin faptul că te joci un joc al mimicii cu el, tu de fapt îi transmiți copilului pace. Jocul acesta îi produce alinare. El se bucură în prezența ta. Rugăciunea face la fel. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i învețe pe evrei următoarea rugăciune: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26) Prin rugăciune, noi vorbim despre „căutarea feței lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că uneori rugăciunea se referă la vorbire, alteori la ascultare. Dar există și un al treilea ingredient. Este vorba despre siguranța pe care o simțim atunci când percepem zâmbetul plin de dragoste și de încuviințare din partea lui Dumnezeu!