„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     Cel de-al doilea dar pe care trebuie să-l oferi copilului tău sunt „aripile”. Ei s-au născut să zboare, nu să stea în cuib. Prin faptul că devii exagerat de protectiv și îl sufoci în numele calității de părinte responsabil, vei ajunge să-l pierzi. Domnul Isus a spus că ei sunt meniți să plece pentru a-și face un cămin al lor. Înclinația lor spre libertate le este dată de Dumnezeu, nu este un semn de nemulțumire, de lipsă de respect sau de răzvrătire. Un bun tâmplar lucrează cu lemnul, nu împotriva lui. Deci ce ar trebui să faci? Înainte ca fiul tău să-și ceară independența de drept, învață-l să o gestioneze cu înțelepciune. Oferă-i oportunitatea de a dovedi că este pregătit și când demonstrează că este demn de încredere, mărește-i autonomia – și vice versa. Înștiințează-l că în viață fericirea nu se moștenește, ea se câștigă. Fii flexibil, dar rămâi în control. Spune-i copilului tău că nu poate cere privilegii precum condusul, întâlnirile și cheltuirea banilor – el trebuie să dovedească faptul că este de încredere. Ajută-l să vadă cum poate să dobândească o autonomie sporită sau să o piardă și cum o poate redobândi. Fă-l responsabil pentru propria lui libertate spunându-i că nu este un drept sau un dar, ci o răsplată pentru că dă dovadă de maturitate. Mama-pasăre nu-și împinge puiul din cuib până nu știe că e pregătit să zboare. Darul libertății pentru un copil nepregătit nu sunt „aripile”, ci o invitație la catastrofă! Nu fi de acord cu autonomia până nu a dovedit că poate face față responsabilității stabilite de comun acord.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     În călătoria de la adolescență la vârsta de adult, copiii tăi vor experimenta nesiguranță, contradicții și schimbări ale stării de spirit. Îți vor trimite semnale contradictorii: nevoia de apropiere și totuși de distanță; de conexiune și totuși de independență, toate în același timp. Cu o mână te vor atrage și cu cealaltă te vor respinge. Trebuie să înțelegi că ei au încă nevoia de a se simți în siguranță, chiar și când se distanțează de tine. Când te resping, trebuie să dai dovadă de maturitate, aducându-ți aminte că nu trebuie să o iei personal; așa își testează ei abilitatea de a deveni adulți independenți. Minute, ore sau zile mai târziu, ei sunt din nou copiii tăi, dorind să fie din nou aproape de tine. Este vorba de „lupta cu odgonul’’ (un sport în care se trage de-o funie) a părinţilor şi a tinerilor dar lucrurile se vor rezolva în mod favorabil dacă dai dovadă de înțelegere. Mai presus de toate, ascunde-ți suferința și mânia. „Părinţilor (mamelor și taților), nu întărâtați (nu angajați  în dispute, dezbateri și certuri)  la mânie (iritare, exasperare, amărăciune) pe copiii voştri” (Efeseni 6:4). Cel mai rău rezultat al altercațiilor cu copiii tăi este că produce descurajarea lor pe termen lung. La multă vreme de la „muștruluială”, copilul tău poate „să-și piardă nădejdea” (Coloseni 3:21) și poate avea un „duh zdrobit”. În unele cazuri, ei renunță complet să mai încerce. În culturile vestice, fetele se țin mai mult timp decât băieții de funia părinte-copil, în general distanțându-se mai târziu și cu mai puțină hotărâre. Băieții tind spre o distanțare mai timpurie și de lungă durată. Când îi negi fiului sau fiicei tale nevoia pusă de Dumnezeu de a se distanța treptat, ei vor pleca mai departe și mai repede. Folosește înțelepciunea, „lasă funia” treptat și vor dobândi capacități de adult și vor păstra o legătură mai strânsă.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Genesa 2:24)

     Știi că ai avut succes ca părinte când copiii tăi sunt capabili să te părăsească și să-și zidească o viață reușită pe cont propriu. Nu te vei despărți de ei pentru totdeauna, dar vine o vreme când trebuie „să le tai aripile” și să-i lași să stea pe propriile lor picioare. Nu uita, copiii pe care îi crești chiar acum I-au aparținut lui Dumnezeu înainte de a fi ai tăi. „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1). Tu ești un învățător, nu un proprietar, iar oportunitatea pe care o ai de a-i învăța este extrem de scurtă. Copiii tăi s-au născut ca să „plece”, nu să stea. Nu le poți controla ceasul biologic. Datoria ta este să-i pregătești pentru plecare. În următoarele câteva zile, vom discuta despre cum să le dai copiilor tăi rădăcini și aripi. „Rădăcini”. Înainte ca fructul să prindă viaţă, trebuie să se dezvolte rădăcinile. Și rădăcinile sănătoase necesită un sol sănătos care să aibă elementele potrivite pentru hrănirea și protejarea plantelor. Rădăcinile depind și de atașamentul față de sol. Există două tipuri de familii. Primul tip sunt cele ce oferă „atașament nesigur”. Legătura lor părinte-copil este ambiguă, ambivalentă, indiferentă sau chiar neglijentă, făcându-i pe copii să se simtă neprotejați emoțional, nesiguri că sunt doriți și iubiți, deși au nevoie disperată de ambele lucruri. Copiii lor duc lipsă de încredere, stimă de sine, tărie emoțională și de curajul de a-și asuma riscuri. Cel de-al doilea tip oferă „atașament sigur”. Legătura părinte-copil este exprimată și întărită în mod consistent. Chiar și în timpul absențelor necesare, copiii se simt în siguranță și la adăpost. Astfel de copii devin copii capabili din punct de vedere spiritual, social și emoțional, având stima de sine și curajul necesar pentru a face față provocărilor pe care viața li le va scote în cale. 

„Ce … am auzit… am văzut … am pipăit” (1 Ioan 1:1)

     Te poți apropia mai mult de Domnul dacă îți dorești cu adevărat. Poți avea cunoștințe de primă mână despre El. Nu trebuie să te mulțumești cu puținul de duminică dimineața, cu informații de mâna a doua sau cu o relație la distanță. Poți avea o relație „apropiată și personală” cu El. Ioan scrie: „ Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”. Apropierea de Dumnezeu necesită dezvoltarea unei mai mari conștiențe a prezenței Lui. Lucrul acesta aduce trei mari beneficii: 1) Prietenie. Nici o ființă umană, oricât de minunată ar fi ea, nu poate fi tot ce ai tu nevoie. Dar Domnul poate. În Scriptură, El este descris ca „un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbe 18:24). El va fi aproape de tine în toate anotimpurile vieții, în cele rele cât și în cele bune. Zeci de ani mottoul celor din Marina Statelor Unite a fost „Semper Fidelis”, care este latinescul pentru „credincios pentru totdeauna”. Chiar și când nu Îi ești credincios lui Dumnezeu, El îți va fi credincios. 2) Compasiune. Ca tânăr ucenic, Ioan a vrut să cheme foc din cer peste un oraș care a refuzat să-i găzduiască peste noapte pe Hristos și pe ucenici (Luca 9:54). Dar după o viață de umblare cu Isus, El a scris: „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). 3) Încredere. Orice lucruri îți rezervă viața, le poți face față, încrezător în puterea lui Dumnezeu. „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13)

„O, de ar lăuda oamenii pe Domnul” (Psalmul 107:8)

     Psalmistul scrie: „O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui”. Să remarcăm cuvântul „ar”. O atitudine mulțumitoare este o alegere pe care o faci indiferent de situație. Îți alegi atitudinea la fel cum îți alegi mâncarea pe care o mănânci și hainele cu care să te îmbraci în fiecare zi. Și sunt destule lucruri pentru care să fii mulțumitor. Poate spui: „dar sunt destule lucruri și pentru care să te plângi”. Ideea este că ai de făcut o alegere! Robinson Crusoe a petrecut 27 de ani naufragiat pe o insulă. Iată un fragment din jurnalul său (parafrazat). Să numim aceste liste: Lista nemulțumirilor și Lista mulțumirii. Nemulțumire: „Sunt blocat pe această insulă pustie fără speranță”. Mulțumire: „Nu m-am înecat precum restul camarazilor mei de pe vas”. Nemulțumire: „Nu am haine”. Mulțumire: „Mă aflu într-o climă caldă; dacă aș fi avut haine, nu le-aș fi putut purta”. Nemulțumire: „Nu am nici un mijloc de a mă apăra împotriva oamenilor sau a animalelor sălbatice”. Mulțumire: „Nu văd nici un animal sălbatic ce m-ar putea răni așa cum am văzut pe coasta Africii. Cum ar fi fost dacă aș fi naufragiat acolo?” Nemulțumire: „Nu am cu cine să vorbesc”. Mulțumire: „Dumnezeu a făcut ca barca să se scufunde destul de aproape de mal ca să pot scoate atât de multe lucruri necesare care mă vor ajuta să mă întrețin câtă vreme voi trăi”. Ce lucruri puternice! Dacă le poți lua și pune în practică, te vor împiedica să devii un membru al clubului Vechi Testamentar din pustie, cunoscut drept „cârtitorii”. Atitudinea ta e pur și simplu decizia pe care o iei referitor la modul în care vei aborda lucrurile. Să te concentrezi asupra lucrurilor bune din viață nu înseamnă Disneyworld, ci înțelepciune!

„Poporul meu va locui în locuinţa păcii” (Isaia 32:18)

     Cu ani în urmă, stresul era considerat în principal o problemă a bărbaților, dar nu mai este așa. Femeile experimentează stresul din dorinţa de a atinge perfecțiunea, de a arăta într-un anume fel, de a fi în competiție la locul de muncă, de a încerca să facă totul, fără să spună vreodată nu și neavând timp pentru ele. Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești! „Roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite” (v. 17-18). Deci, (bărbat sau femeie) iată două sugestii practice pentru a scăpa de stres: 1) Acordă-ți mai mult timp. De vreme ce totul îți ia mai mult timp decât crezi, a avea timp suficient pentru a termina o sarcină îți reduce enorm teama. De fiecare dată când ești sub presiune, o bună regulă este să aloci cu 20% mai mult timp decât crezi că vei avea nevoie. 2) Mulțumește-te cu mai puțin. Un studiu recent efectuat pe mii de familii a descoperit că cei ce duc o viață ce depășește mijloacele avute sunt mai predispuși la boli legate de stres, cum ar fi atacul de cord și depresia. „Cel lacom de câştig îşi turbură casa” (Proverbe 15:27). Poate spui: „Asta înseamnă că Dumnezeu nu dorește să avansez în viață?” Nu, El dorește doar să-ți păstrezi prioritățile și să înveți să ai bucurie în locul în care te găsești, pe drumul  înspre locul spre care te îndrepți. Dacă astăzi te simți stresat, roagă-te: „Doamne, am nevoie să fiu înnoit. Această afacere a vieții m-a secătuit. Mulțumesc pentru că ai hotărât vremuri și locuri liniștite în care să mă odihnesc în mijlocul programului supra-încărcat. Ajută-mă să te pun mereu pe primul loc și să-mi găsesc locul de odihnă în Tine”.

„(El) tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită” (Psalmul 147:3)

     Una dintre cele mai mișcătoare scene din Scriptură este când Domnul Isus plânge lângă mormântul lui Lazăr. Nu că El era lipsit de putere ca să schimbe situația, ceea ce a şi făcut, ci El a simpatizat cu noi în vremurile noastre de pierdere. „(El) tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile”. Dumnezeu nu ne-a promis să ne protejeze de durere și de pierdere, ci să ne scoată cu bine din ele. Poate aceste sugestii te vor ajuta: 1) Nu te izola. Lărgește-ți „familia”. „Mai bine un vecin aproape decât un frate departe” (Proverbe 27:10). Dacă familia ta nu este aproape, apelează la oameni grijulii care îți sunt aproape. Ca parte a grupului, descoperi că nu ești singur, că jalea nu este o boală sau o slăbiciune și că împărtășirea aduce vindecare. 2) Nu nega pierderea suferită. „Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată” (Proverbe 10:7). Când ești înconjurat de prieteni, nu ezita să discuți despre pierderea ta. Când faci asta, le spui că e bine ca și ei să împărtășească despre amintirile lor. O povară împărtășită este o povară ușurată. 3) Nu încerca să faci totul. „Plânsul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4). Deoarece durerea te secătuiește, vei avea nevoie de mai multă odihnă decât de obicei. Deci în timp ce abilitatea ta de funcționare este redusă, lasă-i pe alții să te ajute la lucrurile zilnice, cum ar fi la gătit, la curățenie și la cumpărături, până ce te vei simți mai bine. 4) Nu-ți neglija nevoile legitime. Respectă-ți trupul și nevoile lui (băutură, hrană, exercițiu, odihnă) pentru a putea rămâne concentrat și pentru a stabili limite sănătoase. Nimeni nu știe cum te simți mai bine decât tine, așa că acordă-ți permisiunea de a spune „nu, mulțumesc” sau „altădată” fără să te simți vinovat.

„Har şi pace de la Dumnezeu” (1 Corinteni 1:3)

     Mai multe dintre epistolele lui Pavel încep cu cuvintele „har şi pace de la Dumnezeu”. Asta pentru că nu poți experimenta pacea lui Dumnezeu decât dacă știi mai întâi să primești harul Lui și să umbli în el. Există trei lucruri pe care trebuie să le înțelegi despre har: a) Nu se câștigă; b) Harul înseamnă ceea ce face Dumnezeu pentru tine, iar tu nu poți face singur; c) Nu vine în viața ta până nu încetezi să te mai zbați și să faci lucrurile prin propriile tale puteri. Biblia spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4:6). Cei „smeriți” sunt cei ce își recunosc neputinţa de a reuși fără ajutorul lui Dumnezeu, dar cei „mândri” încearcă mereu să primească creditul. Le place să creadă că prin abilitatea lor se rezolvă lucrurile, așa că le este greu să-I ceară har lui Dumnezeu și le este și mai greu să-l primească. Petru scrie: „creşteţi în har” (2 Petru 3:18). Înveți să te încrezi în Dumnezeu – doar făcând-o! Crești în har crezându-L pe Dumnezeu pe Cuvânt, bazându-te pe purtarea lui plină de îndurare în fiecare zi și pe intervenția Lui în situații care sunt dificile sau imposibile. Nu va exista vreodată o zi în care să nu ai nevoie de harul lui Dumnezeu. Și dacă ești dispus să recunoști că ai nevoie de el și îl primești prin credință, el nu se va sfârși niciodată. „Şi noi toţi am primit (toți și-au primit partea și tuturor ni s-a dat) din plinătatea (belșugul) Lui, şi har după har” (Ioan 1:16).

„Mulţămiţi-vă cu ce aveţi” (Evrei 13:5)

     Dacă scopurile tale se învârt în jurul lui Dumnezeu, El te va ajuta să le împlinești. Dar dacă Îi ceri un lucru doar pentru că vecinul tău îl are, vei fi dezamăgit. Biblia spune: „Domnul … nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11). Când Dumnezeu nu-ți dă ceva, ai încredere în El; El știe ce face. Dumnezeu te iubește prea mult ca să-ți dea un lucru pentru care nu ești pregătit, pe care nu-l poți gestiona, care nu se încadrează în planul Său pentru viața ta sau care va ajunge să te secătuiască de energie și poate chiar să te distrugă. Când poftești ceva, când îl transformi în ceva esențial pentru fericirea ta și Îl rogi pe Dumnezeu să ți-l dea, Îl rogi să se înlocuiască pe Sine cu ceva ce tu consideri mai important. Când faci asta, Dumnezeu poate să îngăduie să experimentezi consecințele de care a suferit poporul Israel. „El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei” (Psalmul 106:15). Să nu ajungi cumva la sfârșitul vieții privind în urmă la o căsnicie distrusă, la copii care au luat-o razna, la o conștiință plină de amărăciune sau la durerea resimțită când îți dai seama că ai pierdut binecuvântarea lui Dumnezeu. Problema noastră nu este că nu-L dorim pe Dumnezeu; ci că-L dorim pe Dumnezeu – plus – o casă pe plajă, o carieră impresionantă, un partener perfect sau orice lucru ne imaginăm. De aceea Domnul Isus a spus: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Viața nu se zidește pe lucruri, e zidită pe relații. Și prima relație la care trebuie să lucrezi este relația cu Dumnezeu.

 

„El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei” (Psalmul 106:15)

     Vezi dacă recunoști acest tipar. Ca robi în Egipt, evreii se roagă: „Doamne, scoate-ne de aici”. Și El o face. Apoi, în pustie, în drumul lor spre țara promisă, ei spun: „Doamne, o să murim aici. Mai bine ne era în Egipt. Cel puțin acolo aveam mâncarea care ne trebuia”. Așa că Dumnezeu le trimite pâine din cer. El le-o trimite chiar la ușă. Era un meniu atât de bun încât „nici unul n-a şovăit dintre seminţiile Lui” (Psalmul 105:37). Au fost ei mulțumiți? Nu! Ei au spus: „Ne-am săturat de mâncarea asta. Vrem carne să ne ghiftuim”. Așa că Dumnezeu a spus: Bine, „Domnul vă va da carne, şi veţi mânca … până vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scârbi de ea” (Numeri 11:18-20). Pofta Îl supără pe Dumnezeu  deoarece ea își are rădăcinile în mândria care spune „merit mai mult” și în nemulțumirea care spune „doresc altceva decât lucrurile cu care m-ai binecuvântat”. Zicătoarea spune: „Ai grijă   ce-ți dorești, că s-ar putea să primești”. Pentru că ei au crezut că altceva i-ar putea mulțumi altfel decât ar fi putut-o face Dumnezeu, „El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei”. Cu Dumnezeu, te poți mulțumi cu foarte puțin. Fără El, toate achizițiile și realizările tale te vor lăsa gol. La ce poftești? Pentru ce-ți pui viața în joc? Ce-l rogi mereu pe Dumnezeu? Nimic nu e esențial în afară de Dumnezeu. Lucrurile materiale nu-I pot lua locul niciodată. Ce te va costa să ajungi până acolo unde dorința centrală a vieții tale să fie: „Doamne, nu doresc decât mai mult din Tine”?