MOTIVUL ATACULUI

„Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu”        (Psalmul 41:11)

     Diavolul nu dorește să știi că dragostea lui Dumnezeu este în viața ta sau că ai fost binecuvântat de El cu toate lucrurile bune de care te bucuri. În realitate, diavolul nu dorește să crezi deloc că Dumnezeu a făcut ceva bun pentru tine! El va încerca să te convingă că nu ai nici un scop, nici o putere și nici un potențial. Va încerca să te convingă că datorită trecutului  tău nu vei realiza nimic bun nici în viitor și dacă această strategie nu reușește, va încerca să joace cartea amintirilor din copilărie. Dacă nici asta nu merge, el îți va aduce aminte de toate dezamăgirile prin care ai trecut în viață. Și dacă cumperi ceea ce vinde el, vei ajunge să ai o așa mare îndoială și o stimă de sine atât de scăzută că nu vei mai crede că Dumnezeu te-a binecuvântat în vreun fel sau că are un plan minunat pentru viața ta. El însă are! Indiferent cât de limitate îți sunt abilitățile sau cât de lipsite de strălucire îți sunt realizările, fiecare binecuvântare de care te bucuri astăzi s-a întâmplat pentru că Domnul este de partea ta. Psalmistul a spus: „Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu. Tu m-ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, şi m-ai aşezat pe vecie înaintea Ta”  (v. 11-12). David a înțeles că dușmanii săi îl atacă pentru că a fost martorul dragostei lui Dumnezeu în viața Lui. Întrebarea este; înțelegi tu dragostea lui Dumnezeu în viața ta?  Dacă nu o înțelegi, nu te vei aștepta la atac, nu vei înțelege motivul din spatele lui și nici cum poți riposta. Ești binecuvântat și iubit – de aceea ești o țintă! Există oameni care îți poartă pică datorită lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu pentru tine? Cum se face că ei o văd, iar tu nu?