„Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:1,7)

     Biblia are multe de spus în ceea ce privește critica și duhul de judecată. Există, însă, momente în care tăcerea nu este „de aur”, ci este fatală. Iată trei ipostaze: 1) Tăcerea este fatală când o folosești ca pe un mijloc pasiv, răzbunător de a-ți exprima mânia sau nemulțumirea. Asta se numește „manipulare emoțională”. Domnul Isus a spus: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” (Matei 18:15) Mântuitorul ne poruncește să luăm inițiativa, și să ne ocupăm de „fărădelege”. Fărădelegea este încălcarea flagrantă a unei limite… și de cele mai multe ori avem impresia că doar nouă ni s-a greșit sau am fost nedreptățiți. Cu toate acestea, în loc să ne ocupăm de problemă, mergând direct la cel care a comis-o, ne supărăm și ne bosumflăm. Domnul Isus ne-a spus: „Nu faceți așa!” Lipsa ta de comunicare îl poate face pe „fratele tău” să nu-și dea seama de comportamentul neadecvat, și e posibil să-l repete. 2) Tăcerea este fatală când nu vrei să iei apărarea cuiva în fața criticilor nedrepte sau a zvonurilor neadevărate. Nu da voie ca teama de înstrăinare și de respingere să te facă să lași ca defăimarea și sufocarea caracterului să-și facă netulburate lucrarea otrăvitoare, mai ales când știi sigur care este adevărul. 3) Tăcerea este fatală când pierzi prin neprezentarea punctului de vedere. În realitate, tăcerea poate să fie interpretată drept consimțământ. Rugăciunea a fost scoasă din școlile publice din Statele Unite deoarece majoritatea a preferat să tacă în loc să vorbească. Scriptura – prin înțeleptul Solomon – spune: „…tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…” Așadar, fă-ți curaj să-ți asumi convingerile, și – vorbește!