„Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala…” (Romani 5:20)

     Nu încetez să mă minunez și să mă întreb: de ce ne-a scos Dumnezeu de sub legea Vechiului Testament, și a instituit harul ? Un răspuns bun ar fi: pentru că, deși legea le-a arătat oamenilor cât de slabi sunt, nu le-a dat și puterea s-o împlinească, s-o respecte… Să presupunem că îți place să mănânci multă ciocolată. Dar pentru că nu vrei ca asta să pună stăpânire pe tine, îți impui o ”lege”: „Nu trebuie, n-am voie – și deci nu voi mânca niciodată ciocolată!” Reușești chiar să te auto-convingi că pentru tine este un păcat să mănânci ciocolată! Dar această lege auto-impusă nu ți-a stopat pofta de ciocolată; se pare că, de fapt, ai probleme și mai mari! Acum nu te gândești decât la ciocolată; toată ziua și toată noaptea nu ai altceva în cap decât ciocolată. În cele din urmă, te trezești că mănânci ciocolată pe furiș, pentru că le-ai spus tuturor că nu o să mai mănânci ciocolată în veci. Nu poți mânca ciocolată în fața oamenilor, așa că te ascunzi când o mănânci, și ajungi să te simți cu adevărat vinovat pentru că acum ai devenit un „păcătos ticălos”. Acum înțelegi suferința de a fi „în temeiul legii”, în loc să fii liber în Hristos? Nou-convertiții își concentrează adesea atenția asupra legilor lui Dumnezeu, pentru a-și putea  controla pornirile, dar nu reușesc. Pe măsură ce se maturizează, ei învață să se orienteze spre călăuzirea Duhului Sfânt, și descoperă astfel că El îi poate izbăvi de dorința de-a păcatui. Legea presupune o viață trăită prin puterea voinței; viața trăită prin har presupune trăirea sub călăuzirea zilnică, a Duhului Sfânt! Ce favoare! Ce eliberare!